Potrivit art. 85 alin 3 din Legea 188/1999 R privind statutul (reclamantul având această calitate) „dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei ”.
în cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute de Legea 182/2006, referitoare la predarea dosarelor privind amenzile contravenţionale aplicate persoanelor fizice către unităţile administrativ teritoriale, momentul de la care curge termenul de prescripţie pentru dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare este cel al datei limită de predare a dosarelor privind amenzile contravenţionale către autorităţile competente, acesta fiind data producerii pagubei, iar nu cea a prescrierii executării sile a creanţelor fiscale rezultând din acestea.
Prin sentinţa nr. 2225/2012 din 24 octombrie 2012, Tribunalul Olt Secţia A II-A Civilă, de Administrativ Şi Fiscal, în Dosar nr. 1048/104/2012, a admis contestaţia formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. OLT, şi a anulat decizia de imputare în ceea ce îl priveşte pe reclamant, constatând prescripţia dreptului de a emite decizia.
A obligat pârâta la 3000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul examinând actele şi lucrările dosarului în raport de dispoziţiile legale, a apreciat contestaţia reclamantului ca fiind întemeiată, în sensul că dreptul de a emite decizia de imputare este prescris.
Prin decizia de imputare a cărei anulare s-a solicitat, emisă în urma raportului de inspecţie din 4.01.2012 din care a rezultat producerea unei pagube în valoare de 503.140,82 lei, ca urmare a prescrierii executării amenzilor dintr-un număr de 2088 dosare de a creanţelor bugetare, s-a stabilit responsabilitatea reclamantului C.M. în calitate de referent superior la Compartimentul de colectare şi executare silită, dispunându-se imputarea sumei de 488.018,62 lei în solidar cu numiţii V. G., Ş.V., S. I., C. D., precum şi a sumei de 4731,90 lei în solidar cu numiţii V. G., Ş.V. şi S. I .
Această decizie a fost emisă ca urmare a deficienţelor constatate de către Curtea de Conturi şi cuprinse în Raportul de al performanţei înregistrat la DGFP Olt în 30 iunie 2011 prin care s-a constatat, printre altele, şi o serie de nereguli în ceea ce priveşte predarea dosarelor de evidenţă şi colectare a sumelor reprezentând amenzi contravenţionale şi alte sancţiuni aplicate persoanelor fizice, de către organul fiscal către unităţile administrativ teritoriale competente.
Raportul de inspecţie din 24.0l.2012 întocmit de DGFP Olt a constatat o diferenţă în sumă de 534.144,76 lei între informarea AFP C. din 7.02.2007 către DGFP Olt, şi suma predată efectiv către unităţile administrativ teritoriale, sumă care provine ca urmare a nepredării amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice către Primăria oraşului C., predare care s-a făcut la data de 3l.07.2007 conform Protocolului cadru din 29.01.2007.
Potrivit art.85 alin 3 din Legea 188/1999 R privind statutul funcţionarilor publici (reclamantul având această calitate) „dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
Câtă vreme predarea dosarelor de executare silită s-a făcut în data de 31.01.2007, iar prejudiciul constatat prin raportul de inspecţie se referă la dosare care nu ar fi fost predate, momentul producerii pagubei îl reprezintă această dată de 31.01.2007,neputând fi reţinute susţinerile intimatei referitoare la termenul de 5 ani prevăzut de art.131 din OG 92/2003 privind dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale deoarece, dacă s-a înregistrat un prejudiciu, acesta s-a datorat nepredării dosarelor şi nu neexecutării silite în termenul de 5 ani.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii 182/2006 privind modificarea OG 2/2001 referitor la regimul juridic al contravenţiilor, activitatea de executare silită a amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice a trecut de la ANAF către unităţile administrativ teritoriale, sumele încasate urmând a se face la bugetele locale, aşa încât, activitatea de urmărire a sumelor respective nu se mai face prin intermediul administraţiilor finanţelor publice ci prin intermediul unităţilor administrativ teritoriale.
Ca atare, dacă nu au fost predate toate dosarele la data de 3l.01.2007, aceste dosare nepredate nici nu mai puteau fi executate în termenul de 5 ani prevăzut de art. 131 din OG 92/2003, aşa încât producerea prejudiciului s-a făcut la data nepredării – 31.01.2007, iar nu la sfârşitul anului 2011,aşa cum susţine intimata .
Având în vedere aceste considerente, s-a admis contestaţia reclamantului şi s-a dispus anularea deciziei de imputare în ceea ce-l priveşte pe reclamant, constatând prescripţia dreptului de a emite decizia, aceasta fiind emisă peste termenul de 3 ani prevăzut de art. 85 alin 3 din Legea 188/1999.
împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta DIRECŢIA GENERALA A FINANŢELOR PUBLICE OLT, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă consideră că soluţia dată de prima instanţa este greşită, fiind rezultatul interpretării şi aplicării eronate a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Precizează că, potrivit art. 85 alin.3 din Legea nr.188/1999 R privind Statutul funcţionarilor publici, dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei,
De asemenea, potrivit art.131 din O.G. nr. 92/2003 R privind Codul de Procedura Fiscala, dreptul de a cere executarea silita a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de ia data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept Termenul de prescripţie prevăzut de alin.(1) se aplica şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
Indicând dispoziţiile art. 3 din Legea 182/2006 pentru modificarea şi completarea OG 2/2001, recurenta arată că prin decizia de imputare s-a angajat răspunderea solidară a contestatorului C.M. pentru prejudiciu la bugetul statului în cuantum de 503.140,82 lei ca urmare a prescrierii executării amenzilor dintr-un număr de 2088 dosare de executare a creanţelor bugetare ce nu au fost predate organelor locale şi nici înregistrate în evidenta analitică pe plătitor-persoane fizice.
Consideră că Tribunalul Olt a reţinut eronat că paguba produsă instituţiei, a avut loc la data de 31.01.2007 (predare-preluarea dosarelor de executare silită) situaţie în care dreptul conducătorului instituţiei publice de a emite dispoziţia de imputare s-a prescris ca urmare a împlinirii termenului de 3 ani prevăzut de art. 85 alin. 3 din Legea nr. 188/1999.
Paguba în cuantum de 503.140,82 lei reprezentând prescrierea executării amenzilor într-un număr de 2088 dosare de executare ca urmare a presupuselor fapte reţinute în sarcina funcţionarilor publici din cadrul AFP Corabia s-a produs bugetului statului în momentul expirării termenului de 5 ani, respectiv ianuarie 2012, iar nu la momentul săvârşirii presupusei fapte de nepredare a dosarelor de executare către autoritatea publică locală.
Legal citat intimatul reclamant C. M., a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs şi din oficiu potrivit art 304/1 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că recursul nu este fondat, prima instanţă făcând o corectă a aplicare a dispoziţiilor incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
Astfel, potrivit art. 84 alin. 1 lit. a din Legea 188/1999, răspunderea funcţionarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului sau instituţiei publice în care funcţionează, iar potrivit alin. 3 al art. 85 din aceeaşi lege, dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
In speţa de faţă, din actele şi lucrările dosarului Curtea a reţinut că prin Dispoziţia din 14.12.2006 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Corabia reclamantul a fost desemnat, alături de alţi patru salariaţi ai acestei instituţii să facă parte din comisia pentru pregătirea şi predarea dosarelor referitoare la amenzile contravenţionale aplicate persoanelor fizice către Consiliul Local Corabia.
Potrivit art. 4 din decizia menţionată, comisia urmează să-şi desfăşoare activitatea în intervalul 15.12.2006-31.01.2007, iar potrivit procesului verbal nr. 4360/2007 predarea efectivă a dosarelor de executare privind amenzile contravenţionale a fost efectuată la data de 31.01.2007, dată la care activitatea comisiei dar şi activitatea desfăşurată de AFP Corabia în domeniul executării silite a amenzilor contravenţionale a încetat, fiind preluată de organele de specialitate din cadrul unităţilor administrativ teritoriale.
Emiţând decizia de imputare contestată în cauză, recurenta pârâtă impută membrilor comisiei suma de 503140,82 lei, „reprezentând prejudiciu la bugetul statului ca urmare a prescrierii executării amenzilor dintr-un număr de 2088 dosare de executare a creanţelor bugetare”.
Ori, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, fapta imputată intimatului este aceea de nepredare a unui număr de 2088 de dosare privind amenzi contravenţionale, iar nu aceea de a nu dispune măsuri de executare silită cu privire la creanţe bugetare, măsuri în legătură cu care acesta nu mai exercită atribuţii după data de 31.01.2007.
Faţă de momentul începerii curgerii termenului de prescripţie pentru dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare, acela al datei producerii pagubei, se apreciază că în mod corect instanţa de fond a considerat că acesta este cel al datei limită de predare a dosarelor privind amenzile contravenţionale către autorităţile competente, iar nu cel al prescrierii executării sile a creanţelor fiscale rezultând din acestea.
Este, prin urmare, nefondată critica recurentei privind faptul subzistenţei în sarcina reclamantului a unor obligaţii privind urmărirea executării amenzilor contravenţionale, atât timp cât, odată cu intrarea în vigoare a Legii 182/2006 privind modificarea OG 2/2001 referitor la regimul juridic al contravenţiilor, activitatea de executare silită a amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice a trecut de la ANAF către unităţile administrativ teritoriale, sumele încasate urmând a se face venit la bugetele locale, activitatea de urmărire a sumelor respective urmând a se face prin intermediul unităţilor administrativ teritoriale, iar nu prin intermediul administraţiilor finanţelor publice.
In egală măsură, Curtea a considerat că momentul împlinirii termenului de 5 ani pentru executarea silită a creanţelor fiscale nu poate fi luat în consideraţie ca momentul al producerii pagubei imputate recurentului, paguba producându-se la momentul şi prin faptul eventualei nepredării a unor dosare, nepredarea având ca efect, de altfel, imposibilitatea executării silite a sancţiunii aplicate în termen de 5 ani şi în condiţiile OG nr. 92/2003.
Prin urmare, se apreciază că reţinerea că momentul al începerii curgerii termenului de prescripţie cel al datei limită de predare a dosarelor privind amenzile contravenţionale este corectă, motivele de recurs formulate de către recurentă cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 85 din Legea 188/1999 prin raportare la cele ale OG nr. 92/2003 fiind nefondate.
In consecinţă, constatând că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
In baza art.274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, recurenta a fost obligata la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
(Decizia nr. 2130/2013, pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 1048/104/2012, rezumat -judecător Gabriel Comănescu).
