Legea nr. 188/1999, art. 31 O.G. nr. 6/2007, art. 8.
Statutul legal al funcţionarului public nu permite acordarea de alte sporuri decât cele prevăzute în sistemul de salarizare aprobat prin lege. Acordarea unor sporuri ca urmare a unei negocieri cu autoritatea publică nu este compatibilă cu statutul şi sistemul de salarizare ale funcţionarilor publici.
Acordarea salariului de merit este un drept al ordonatorului de credite, nu o obligaţie, reglementat de dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 6/2007. Autoritatea publică are un drept de apreciere în ceea ce priveşte stabilirea care beneficiază de salariul de merit.
Decizia nr. 118/CA din 15 martie 2010
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 317/CA/14.12.2009, a respins, ca neîntemeiată, acţiunca formulată dc cătrc reclamanta I.M.-L., formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei T., având ca obiect obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale constând în contravaloarea cheltuielilor cu tratamentele medicale, hrană şi medicamente, cuvenite potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Acordul încheiat între Primarul comunei T. şi Sindicatul Finanţe Publice, contravaloarea cheltuielilor cu ţinuta, conform prevederilor art. 25 alin. (2) din Acordul Colectiv de Muncă, contravaloarea sporului pentru activitatea cu calculatorul, în cuantum de 10%, conform prevederilor art. 22 alin. (3) din acelaşi acord, suma cuvenită pentru sporul dc fidelitate şi loialitate dc 10%, conform prevederilor art. 12 lit. e din acord, şi indemnizaţia de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariu, cuvenită potrivit prevederilor art. 12 lit. 0 din acord, dar şi potrivit prevederilor Ordinului nr. 496/2003 al M.A.I., precum şi suma cuvenită, reprezentând salariul de merit pentru anul 2009, în cuantum de 15% din salariu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că rcclamanta arc calitatea de funcţionar public în cadrul aparatului de specialitate al pârâtului Primarul comunei T., făcând parte din cadrul administraţiei publice locale, şi că funcţionarii publici pot beneficia doar de drepturile salariale recunoscute în beneficiul lor de către legislaţia în vigoare, respectiv de prevederile O.G. nr. 6/2007, acestora neputându-li-se acorda alte categorii
de drepturi salariale prin „acorduri’” încheiate între sindicatele reprezentative şi autorităţile administraţiei publice locale, atât timp cât prin lege nu li se recunoaşte dreptul de a beneficia de aceste drepturi salariale.
In ceea ce priveşte acordul invocat de către reclamantă ca temei al acordării drepturilor salariale mai sus arătate, instanţa a reţinut faptul că acordurile colective încheiate la nivel de unitate, aşa cum reiese din prevederile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, nu pot stabili pentru funcţionarii publici măsuri privind nivelul salarial, prin acordarea unor sporuri sau altor drepturi băneşti decât cele prevăzute dc legislaţia în vigoare.
Prin urmare, nici acordul invocat de reclamantă prin care se recunosc funcţionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei T. drepturi salariale neincluse în legislaţia specifică, fiind contrar legii, nu poate produce efecte juridice şi nu poate constitui temei de acordare a acestor drepturi.
In ceea ce priveşte indemnizaţia de dispozitiv, Tribunalul Vaslui a reţinut că funcţionarilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului nu le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 138/1999 şi nici prevederile pct. 9.2 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 275/2002 întrucât prin ordinul respectiv se fac unele precizări privind aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, ca urmare a faptului că Ministerul Internelor şi Ministerul Administraţiei Publice s-au reunit într-un singur minister. A considerat prima instanţă că aceştia beneficiază de drepturile salariale statuate de legislaţia privind salarizarea funcţionarilor publici, care nu prevede acordarea indemnizaţiei de dispozitiv şi pentru această categorie de funcţionari publici.
De asemenea, instanţa a avut în vedere şi faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 16 din României şi nici cele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, deoarece nu există o situaţie analoagă între persoanele care îşi desfaşoară activitatea într-un dispozitiv militar şi o instituţie publică în care regulile specifice instituţiilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 139/1998 nu se aplică.
Referitor la pretenţiile reclamantei privind plata salariului de merit pentru anul 2009, instanţa a constat faptul că reclamantei, în aplicarca prevederilor art. 8 din O.G. nr. 6/2007, care conferă ordonatorului de credite dreptul, nu obligaţia, de a acorda funcţionarilor publici, pentru merite deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, un salariu de merit, prin dispoziţia nr. 25/09.03.2008 emisă de către Primarul comunei T., i s-a acordat în anul 2008, un salariu de merit lunar în cuantum de 15% din salariul de bază, dar, în anul 2009, pârâtul Primarul comunei T., prin dispoziţia
nr. 11/2009, act administrativ individual carc nu a fost anulat, producând efectele juridice în vederea cărora a fost emis, a acordat altei persoane dreptul de a beneficia de salariul de merit.
împotriva sentinţei indicate mai sus a declarat recurs reclamanta I.M.-L.
In motivarea recursului, reclamanta a susţinut că prima instanţă nu a arătat clar ce nu este legal în primirea sporurilor din acordul colectiv de muncă, că nu a observat că alte persoane primesc diferite sporuri, că a primit aceste sporuri o lungă durată de timp şi că alţi funcţionari publici au câştigat în instanţă toate aceste sporuri.
In cadrul dezbaterilor judiciare, recurenta a mai susţinut că prima instanţă a verificat legalitatea acordului colectiv de muncă încheiat în anul 2008 şi aprobat de Consiliul Local T., jud. Vaslui, deşi nu a fost învestită cu această cerere.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Curtea de Apel a constatat că sentinţa atacată este legală şi temeinică, conţinând argumente clare, detaliate şi complete ce stau la baza soluţiei pronunţate.
Reclamanta are statut de funcţionar public în cadrul Primăriei comunei T. din judeţul Vaslui, iar raportul de serviciu în care se află aceasta se derulează sub imperiul Legii nr. 188/1999, beneficiind pentru activitatea prestată, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, dc un salariu stabilit potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999.
Prin urmare, veniturile reclamantei recurente constau în salariul de bază, plus un spor dc vechime, suplimentul postului şi un supliment al gradului, elemente specifice care apar, în plus, în structura veniturilor ce li se cuvin, faţă de veniturile salariaţilor care se stabilesc prin negociere. Statutul legal al funcţionarului public, şi nu contractual, nu permite acordarca de alte sporuri decât ccle prevăzute în sistemul de salarizare aprobat prin lege.
Cum drepturile salariale solicitate prin cererea dc chemare în judecată nu sunt prevăzute în legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării sentinţei atacate, prima instanţă corect a reţinut că acordarea lor ca urmare a unei negocieri cu autoritatea publică locală nu este compatibilă cu statutul şi sistemul de salarizare a funcţionarilor publici.
Este adevărat că Tribunalul Vaslui nu a fost învestit cu verificarea legalităţii Acordului încheiat între Primăria comunei T., pe de o parte, şi Sindicatul Finanţe Publice Vaslui, pe de altă parte, aprobat prin H.C.L. T. nr. 20/2008, acord privind raporturile de serviciu dintre instituţie şi funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului dc specialitate al Primarului comunei T., cu privire Ia drepturile salariale ale funcţionarilor publici din cadrul aparatului dc specialitate al funcţionarilor publici, în care s-a stipulat, în ceea ce priveşte salarizarea funcţionarilor publici, că aceştia beneficiază, pe lângă sporul de vechime, dc un spor de
loialitate şi fidelitate faţă de instituie, care se acordă funcţionarilor publici nesancţionaţi disciplinar, în cuantum de 10% pentru o vechime de la 3 ani la 5 ani, de o indemnizaţie de dispozitiv în cuantum de 25%, de un spor de ecran de 10% din salariul de bază, acordat persoanelor care desfaşoară activitate folosind calculatorul, de acordarea unei sume de reprezentare de 400 lei/trimestru pentru procurarea ţinutei obligatorii, care se acordă în cursul primei luni a fiecărui trimestru.
Verificând temeiul legal al cererii, Tribunalul a concluzionat că sporurile solicitatc de reclamantă nu sunt prevăzute dc lege şi că este exclusă stabilirea drepturilor salariale ale funcţionarilor publici prin negociere.
Bazându-se pe aceste temeiuri şi raportându-se la prevederile legale aplicabile funcţionarilor publici, instanţa în mod judicios a înlăturat acordul invocat de reclamantă deoarece acesta nu constituie temei legal pentru ca autoritatea publică locală să fie obligată să acorde sporurile şi indemnizaţiile solicitatc.
Prin urmare, corect a reţinut Tribunalul Vaslui că drepturile cuvenite funcţionarilor publici nu pot fi altele decât cele prevăzute de legislaţia specifică acestei categorii şi că acordul încheiat între Primăria comunei T., pe de o parte, şi Sindicatul Finanţe Publice Vaslui, pe de altă parte, aprobat prin H.C.L. T. nr. 20/2008, nu produce efecte juridice şi nu poate constitui temei dc acordare a altor drepturi decât cele stabilite prin lege.
In ceea ce priveşte indemnizaţia de dispozitiv, Curtea de Apel a reţinut
că prin decizia nr. 37/14.12.2009, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în proccdura rccursului în interesul legii, că dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din accst act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual carc îşi desfaşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfaşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.
Având în vedere că reclamanta nu a fost detaşată ori transferată din structurile fostului Minister de Interne, Curtea de Apel a considerat că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază nu îi poate fi acordată.
In ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei referitoare la plata salariului de merit pentru anul 2009, instanţa de recurs a reţinut faptul că acordarea acestuia este un drept al ordonatorului de credite, nu o obligaţie, regle
mentat de art. 8 din O.G. nr. 6/2007. Aşa fiind, autoritatea publică pârâtă are un drept de apreciere în ceea ce priveşte stabilirea funcţionarilor publici care beneficiază de salariul de merit. Cum reclamanta nu a prezentat, pe bază de probe, elemente de natură a duce la concluzia că pârâtul şi-a exercitat dreptul de apreciere cu exces de putere, instanţa de recurs consideră că este justă soluţia primei instanţe, de respingere şi a acestor pretenţii.
Având în vedere şi faptul că practica judiciară a altor instanţe de judecată nu constituie izvor dc drept, Curtea dc apel a respins recursul, ca nefondat.
