Funcţionari publici-anulare decizie imputaţie Cereri


SENTINŢA CIVILĂ NR.52

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2009

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea la nr.2809/88/2008, reclamanţii …., toţi prin Sindicatul … Tulcea, au chemat în judecată Consiliul Judeţean Tulcea, pentru anularea dispoziţiilor de imputaţie cu numerele 790 – 935 din 18 noiembrie 2008.

De asemenea, reclamanţii mai solicită, să se dispună, suspendarea executării dispoziţiilor de imputare, în temeiul disp.art.14-15 din Legea nr.554/2004, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin imputaţiile emise, pârâtul pretinde că au produs un prejudiciu instituţiei încasând drepturi salariale necuvenite fără a exista un temei legal pentru acordarea acestora.

Reclamanţii mai arată că aceste drepturi au fost plătite în baza Acordului şi contractului colectiv de muncă încheiat între Consiliu şi Sindicat în care s-au prevăzut drepturi speciale constând în sume pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, achiziţionarea ţinutei vestimentare conform cerinţelor impuse de Codul de conduită al funcţionarului public, astfel că imputarea acestor sume este nelegală.

La cererea instanţei, la data de 07 ianuarie 2008 Consiliul Judeţean Tulcea, prin adresa nr.13468/06.01.2008, a comunicat că reclamanţii … nu aveau calitatea de funcţionari publici la momentul emiterii deciziilor de imputare întrucât nu mai erau salariaţi ai Consiliului Judeţean Tulcea, fapt pentru care a procedat la emiterea Dispoziţiei nr.994/23.12.2008 privind încetarea aplicabilităţii prevederilor dispoziţiilor de imputare nr.794, 796, 797 şi 896 din data de 18.12.2008 prin care au fost imputate sumele pentru persoanele de mai sus.

In dovedirea acţiunii, reclamanţii au depus la dosar deciziile de imputare emise pentru fiecare în parte, din data de 18 noiembrie 2008.

Intimata a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii deciziilor de imputaţii, respectiv raportul de control intermediar al Camerei de Conturi Tulcea – Direcţia de Control financiar ulterior şi contractul colectiv de muncă, dispoziţia nr.994/234 dec.2008, referat privind încetarea aplicabilităţii prevederilor dispoziţiilor de imputare şi tabel nominal cu reclamanţii membrii au sindicatului …Tulcea, adeverinţa nr.266/12.01.2009.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la reclamanţii …, care, în baza adresei Consiliului Judeţean Tulcea nr.13468/06.01.2009, comunicate instanţei, nu aveau calitatea de funcţionari publici, la momentul emiterii deciziilor de imputare, întrucât nu mai erau salariaţi ai pârâtei, fapt pentru care s-a procedat la emiterea Dispoziţiei nr.994/23.12.2008, privind încetarea aplicabilităţii prevederilor dispoziţiilor de imputare nr.794, 796, 797 şi 896 din 18.12.2008, urmează a respinge cererile de anulare a dispoziţiilor de imputare de mai sus emise de Prefectul Consiliului Judeţean Tulcea, ca rămase fără obiect.

Reclamanţii …., toţi prin Sindicatul … Tulcea sunt funcţionari publici în cadrul Consiliului Judeţean Tulcea, judeţul Tulcea.

Potrivit art.31 alin.1 din acordul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2007, li se acordă lunar drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii în cuantum de 200 lei neimpozabili, începând cu luna semnării acordului de către ambele părţi.

În continuare, în art.31 alin.3, se stipulează că, pentru o ţinută decentă a funcţionarilor publici şi asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi instituţiile cu care colaborează, aceştia beneficiază de sume pentru achiziţionarea ţinutei (vestimentaţiei) în valoare de 1.090 lei fiecare, neimpozabili, pe semestru, pentru funcţionarii publici ce ocupă funcţii publice de conducere, 700 lei pentru funcţionarii publici cu studii superioare ce ocupă funcţii publice de execuţie, respectiv 500 lei pentru funcţionarii publici cu studii medii ce ocupă funcţii publice de execuţie; aceste cheltuieli se vor justifica cu chitanţe fiscale de fiecare salariat, fiind exceptate de la acordarea acestor sume funcţionarii publici pentru care ţinuta este obligatorie, precum şi ce a depus solicitare pentru încetarea raporturilor de serviciu, acordarea acestor drepturi se face în cursul primului semestru al anului, respectiv în al doilea semestru al anului.

În continuare, este de subliniat că art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că „un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate prin în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea……”, iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, conform art.12 alin.1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale, căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, aceleaşi dispoziţii fiind cuprinse şi în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007 – 2010.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate, clauzelor referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Pe de altă parte, folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt şi prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completează Legea nr.188/1995, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie şi art.72 din Legea n5r.188/1995 potrivit cu care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau ai reprezentantei funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă…….., de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, precum şi cele pentru sănătate şi securitatea muncii.

Or, prevederile art.30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noţiunii de „îmbunătăţire a condiţiilor la locul de muncă”, părţile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuţie sunt necesare dezvoltării condiţiilor de muncă.

Nu trebuie omise în acest context nici depoziţiile Convenţiei OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art.1), iar negocierea că poate asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării, şi/sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor OIM.

Mai mult, obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a devenit opozabil şi în acelaşi timp, obligatoriu pentru părţile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii şi art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei OIM nr.131/1970, după cum s-a arătat, pe lângă faptul că alin.2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanţa competentă, la cererea părţii interesate (art. 24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

In aceste condiţii, dispoziţiile de imputare emise în data de 18 noiembrie 2008 sunt nelegale, şi în consecinţă, se va admite acţiunea contestatorilor şi se va dispune anularea deciziilor de imputare cu nr. 790,795, 789, 797 – 918, 934 şi 935 toate emise la 18 nov.2008 de către Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea executării dispoziţiilor a căror anulare s-a cerut, instanţa reţine că este întemeiat.

Potrivit art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

În speţă, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.14 alin.(1) din Legea nr.554/2006, respectiv existenţa cazului bine justificat, capătul de cerere privind anularea dispoziţiilor de imputare fiind admis, şi prevenirea unei pagube iminente prin executarea deciziilor, reclamanţilor fiindu-le reţinute semnele care fac obiectul acestor decizii, reclamanţilor li se va produce o pagubă.

Pe cale de consecinţă, urmează a admite şi capătul de cerere privind suspendarea executării dispoziţiilor a căror anulare s-a dispus, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

1