Funcţionari publici care gestionează fonduri comunitare. Acţiune pentru obligarea angajatorului la plata sporului de 75%


Deşi au făcut parte dintr-o structură în care s-au gestionat fonduri comunitare, reclamanţii nu pot beneficia de sporul de până la 75% până la stabilirea tuturor criteriilor prevăzute de lege pentru acordare, respectiv a raportului de evaluare şi a unui buget destinat acestui scop.
Instanţa de judecată nu poate substitui puterii executive pentru a determina criteriile în baza căruia se acordă acest spor, cuantumul acestui spor, evaluarea activităţii reclamanţilor şi nici să acorde, chiar în ipoteza existenţei tuturor acestor aspecte, un spor salarial în condiţiile inexistenţei unui buget aprobat în acest scop, aşa cum prevăd dispoziţiile legale.

Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 83 din 13 ianuarie 2011

Prin sentința civilă nr.1397/23 aprilie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții M.T. ș.a. împotriva pârâtei Camera Agricolă a Județului Cluj (Fostul Oficiu Județean de Consultanță Agricolă) și a fost obligată pârâta la plata în favoarea fiecăruia dintre reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de 75% din salariul de bază începând cu 31.01.2005 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu precum și la înscrierea în carnetul de muncă a acestui spor. Totodată, tribunalul a respins cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată.

în motivarea hotărârii s-a reținut că reclamanții sunt funcționari publici care gestionează fonduri comunitare, iar faptul că nu se contestă îndreptățirea reclamanților la plata acestor drepturi ci se impută doar neacordarea fondurilor necesare angajatorului, constituie un motiv de admitere a acțiunii.

împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către Camera Agricolă a județului Cluj solicitându-se modificarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii pe motiv că în perioada 2005- 2008 a fost dispusă suspendarea sporului în cauză, iar în bugetul Ministerului Agriculturii și al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Cluj, nu au fost prevăzute fonduri pentru achitarea sporului de 75%.

împotriva aceleiași sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând schimbarea în parte a hotărârii în sensul acordării și a cheltuielilor de judecată.

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Camerei Agricole a județului Cluj având și responsabilități privind gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României.

Potrivit art. 1 din Legea 490 din 10 noiembrie 2004, personalul de specialitate din cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României, poate fi constituit din personal contractual sau, după caz, funcționari publici. Acest articol a suferit numeroase modificări prin ordonanța 54/2005, Legea nr. 9/2006 și Legea 260 din 7 iulie 2009. In ultima formă a legii se arată că personalul de specialitate care are și îndeplinește efectiv atribuții în cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare este constituit din personal contractual sau după caz, funcționari publici, prin aceasta înțelegându-se potrivit alin. (2) alt personal decât cel încadrat pe funcții comune din sectorul bugetar. Acest personal putea avea majorate salariile de bază corespunzătoare funcțiilor cu până la 75% în funcție de îndeplinirea criteriilor stabilite prin hotărâre a guvernului, iar odată cu art. 1 din O.U.G 35/11.04.2009 pentru acest personal urmează a fi făcută o evaluare a activității, ocazie cu care se poate modifica procentul de majorare a salarului de bază. Oricum, drepturile salariale trebuiau acordate potrivit bugetelor aprobate, ceea ce semnifică existența unui buget prevăzut pentru acordarea acestor majorări la dispoziția ordonatorilor de credite.

în cazul reclamanților în perioada 2005 – 14 aprilie 2008 a fost dispusă suspendarea sporului în cauză, iar după această dată nu a fost prevăzut în buget pentru acordarea acestui spor, iar în continuare nu a fost făcută o evaluare a activității pentru a se stabili cât anume urmează să fie și dacă urmează să fie efectuată o majorare salarială tocmai datorită lipsei fondurilor în acest sens, iar după emiterea O.U.G 35/2009 urmau a fi stabilite prin Hotărârea guvernului structurile care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare, numărul și structura posturilor, criteriile de acordare, de încadrare a personalului pe funcții specifice și procentul ce urmează a fi acordat personalului corespunzător atribuțiilor din fișa postului.

Reclamanții deși au făcut parte dintr-o astfel de structură, nu pot beneficia de acest spor până la stabilirea tuturor criteriilor a raportului de evaluare a unui buget destinat acestui scop.

Instanța de judecată nu poate intra în atributul puterii executive pentru a determina criteriile în baza căruia se acordă acest spor, cuantumul acestui spor, evaluarea activității reclamanților și nici să acorde chiar în ipoteza existenței tuturor acestor aspecte, un spor salarial în condițiile inexistenței unui buget aprobat în acest scop, așa cum prevăd dispozițiile legale.

Așa fiind, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite recursul declarat de Camera Agricolă a județului Cluj, va modifica în totalitate sentința civilă atacată în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Având în vedere soluția acțiunii reclamanților în baza prevederilor art. 312 C.proc.civ. raportat la art. 274 C.proc.civ. va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.

(Judecător Radu Rareș Dușa)