Funcţionari publici din cadrul instanţelor judecătoreşti. Instanţa competentă să soluţioneze litigiile privind raporturile de serviciu


Dispoziţiile speciale din O.U.G. nr. 75/2008 privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea unor litigii de muncă se aplică doar magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, nu şi din justiţie.

Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 106 din 15 septembrie 2008

Prin acțiunea în contencios administrativ introdusă și înregistrată la Tribunalul Botoșani – secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 1657/40 din 28.03.2008, reclamantele T.E., T.A., C.N., B.S., M.J., A.V., G.L., B.A., S.K.I., în contradictoriu cu pârâții M.J., C.A. Suceava, Tribunalul Botoșani și M.F.P., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare psihică prevăzută de art. 47 din Legea nr. 50/1996, în procent de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu data de 1.04.2004 și până în prezent (sau până la încetarea raporturilor de muncă acolo unde este cazul) și în continuare actualizate la zi, precum și cheltuieli de judecată.

Tribunalul Botoșani – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 25.06.2008, în temeiul art. II din O.U.G. nr. 75/2008 a trimis spre competentă soluționare cauza Curții de Apel Suceava – secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. I din O.U.G. nr. 75/2008, „cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel”.

Rezultă din economia textului că judecătorii, procurorii și personalul de specialitate, cum ar fi grefierii, atunci când formulează cereri ce au drept obiect acordarea unor drepturi salariale, competența de soluționare a acestora în fond revine curții de apel.

în cauză, reclamantele, așa după cum precizează în petitul acțiunii, sunt funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ, salarizarea acestora neavând loc în temeiul O.U.G. nr. 27/2006; rezultă că judecarea în fond a acțiunii în contencios administrativ urmează să se facă de Tribunalul Botoșani – secția comercială, contencios administrativ și fiscal în temeiul dispozițiilor Legii nr. 188/1999 și Legii nr. 554/2004.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 158 C.proc.civ. s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Botoșani – secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

în temeiul art. 21 C.proc.civ., în vederea soluționării conflictului negativ de competență, s-a înaintat de îndată dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ.