Solicitând direct în instanţă plata orelor suplimentare, după o perioadă considerabilă de timp, în lipsa unor pontaje care puteau fi întocmite la solicitarea expresă a reclamanţilor, aceştia din urmă îşi invocă propria culpă, derivând din pasivitatea de a nu-şi fi solicitat respectarea drepturilor salariale lunar, odată cu constatarea faptului că orele suplimentare pretins efectuate nu au fost plătite.
Reclamanţii, în fapt, solicită repararea unui prejudiciu nedeterminabil, bazat pe o simplă prezumţie, cum că fiecare angajat al primăriei a lucrat suplimentar câte 1,43 ore pe zi.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3545 din 3 octombrie 2011
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 128/86/2011, reclamanții S.Z., B.Z., I.Gh., B.I. și C.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna B., obligarea acesteia la plata, conform legii, a orelor suplimentare și respectiv a sporului pentru orele suplimentare pentru ultimii ani: 2005, 2006, 2007, 2008, 2009 și 2010 (B.Z. doar pentru perioada 2008, 2009 și 2010); astfel, s-a solicitat, pentru fiecare dintre reclamanți: plata a 360 ore/ an + 100% din salariul de bază, sporul pentru orele suplimentare; să se plătească sumele menționate actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la data plății efective a sumelor datorate; să se plătească daune-interese pentru neplată de la data scadenței fiecăreia și până la data plății efective a sumelor datorate, în conformitate cu art. 161 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii; daune-interese în cuantum procentual fix de 15% din suma datorată și 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
în motivarea acțiunii, arată reclamanții că, de la angajare și numirea în funcție (în speță este vorba de ultimii 5 ani), își desfășoară activitatea și în afara orelor de program, astfel încât în fiecare an depășesc numărul de ore permise de lege, și anume 360 ore anual; la un număr de aproximativ 252 zile lucrătoare pe an, rezultă aproximativ 1,43 ore pe zi; că efectuarea orelor suplimentare este o necesitate deoarece neducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu, dispuse de primar, are consecințe grave atât pentru buna funcționare a instituției, pentru servicii de calitate oferite cetățenilor, modernizarea comunei, cât și asupra lor ca și personal care trebuie să răspundă disciplinar până la penal în fața organelor de control care nu iau în considerare, ca motivare, lipsa timpului.
Pentru ședința din data de 11.02.2011 reclamanții și-au modificat acțiunea și au înțeles să se judece în calitate de pârât și cu Primarul comunei B.
Pârâta Comuna B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că, în principiu, este de acord cu acțiunea.
Prin sentința nr. 1732 din 10.03.2011, Tribunalul Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând în motivarea soluției că reclamanții, funcționari publici în cadrul Primăriei comunei B., au solicitat plata orelor suplimentare și, respectiv, a sporului pentru orele suplimentare pe ultimii 5 ani 2005-2010.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 188/1999, durata normală a timpului de lucru pentru funcționarii publici este, de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. Pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare, funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăși 360 într-un an.
Până la data de 31.12.2005, prevederile referitoare la acordarea orelor suplimentare au fost suspendate prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005.
Prin actele normative anuale pentru stabilirea drepturilor salariale ale funcționarilor publici s-a revenit asupra măsurii suspendării. Astfel, art. 13 din O.G. nr. 6/2007 prevede că pentru orele lucrate peste durata normală a timpului de lucru de funcționarii publici numiți în funcții de execuție, de conducere sau din categoria înalților funcționari publici, au dreptul la recuperare sau la plata unui spor din salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Prevederile acestei ordonanțe au fost prelungite prin O.G. nr. 9/2008, inclusiv în ceea ce privește orele suplimentare. Pentru anul 2009, O.U.G. nr. 1/2009 prevede că sunt și rămân în vigoare mai multe acte normative, printre care și O.G. nr. 9/2008. Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 31/2009, care a prelungit efectele acestei ordonanțe, iar în art. 19 din Legea nr. 330/2009, abrogată prin Legea nr. 284/2010, se regăsește de asemenea dreptul funcționarilor publici la plata orelor suplimentare.
Așadar, legea recunoaște dreptul funcționarilor publici la plata orelor suplimentare, dar impune, ca și condiție, ca orele suplimentare să se fi dispus sau aprobat de superiorul ierarhic și să nu depășească 360 ore anual.
Prin întâmpinare pârâtul a recunoscut în principiu acest drept reclamanților, dar în lipsa dispozițiilor scrise ale primarului, ca și în lipsa unor fișe de pontaj privind orele lucrate suplimentar, instanța de fond a apreciat că nu poate acorda acest spor numai pe baza unei prezumții simple, precum cea afirmată de reclamanți, că în situația unei scheme de personal incomplete, funcționarii publici au fost nevoiți să presteze ore suplimentare.
Prejudiciul suferit de reclamanți trebuie să fie real și determinat. Realitatea prejudiciului presupune existența unor acte care să probeze efectuarea, de către reclamanți, a muncii suplimentare prin specificarea zilelor în care s-a desfășurat activitate sau alte probe care să conducă la această constatare, iar certitudinea prejudiciului implică determinarea întinderii lui prin evaluare precisă. O asemenea rigoare se impune cu atât mai mult cu cât plata acestor sporuri se face în limita fondului de salarii aprobat de la buget.
împotriva sentinței, în termen legal au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.
Se arată în recurs că instanța de fond nu a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată care viza anumite diferențieri în ceea ce privește determinarea în timp a drepturilor salariale pentru reclamanții B.Z. și I.Gh., și plata daunelor-interese diferențiat, pe anumite perioade legislative.
Susțin recurenții, în esență, că litigiul de față, dat în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ, reprezintă, în fapt, un litigiu de muncă, astfel că sarcina probei este răsturnată în favoarea intimatului care, de altfel, recunoaște dreptul solicitat; mai arată că orele suplimentare au fost efectuate în baza dispoziției verbale a primarului, iar legea nu prevede obligativitatea unui ordin scris în acest sens; se susține că întocmirea fișelor de pontaj era în sarcina angajatorului, astfel că nu se poate imputa recurenților lipsa acestora; se mai susține că prejudiciul este real, fiind probat prin prezumția simplă că, în comuna B., primăria funcționează cu 15 angajați, în loc de 30, fiind evident că toți angajații lucrează peste program; se arată că prejudiciul este cert, calculând aritmetic numărul de ore muncite suplimentar și salariul de bază al fiecărui reclamant în parte; mai arată reclamanții că salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor, fiind obligația acestuia din urmă să asigure în buget sumele necesare plății integrale a salariilor.
Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3545/03.10.2011, a respins, ca nefondat, recursul, reținând că:
în cauza de față, reclamanții solicită plata orelor suplimentare efectuate în perioada 2005-2010.
Pentru perioada de referință, legea recunoaște dreptul funcționarilor publici la plata orelor suplimentare, dar impune, ca și condiție, ca orele suplimentare să se fi dispus sau aprobat de superiorul ierarhic și să nu depășească 360 de ore anual.
Susținerile reclamanților din recurs cum că nu era necesară dispoziția scrisă a superiorului ierarhic, în speță a primarului, și că lipsa unor pontaje nu le poate fi imputată, sunt nefondate.
Este evident că reclamanții, în situația în care au efectuat ore suplimentare, aveau posibilitatea ca, lunar, odată cu plata salariului, să solicite și plata prestației din afara programului de 8 ore pe zi.
Or, solicitând direct în instanță plata orelor suplimentare, după o perioadă considerabilă de timp, în lipsa unor pontaje care puteau fi întocmite la solicitarea expresă a reclamanților, aceștia din urmă își invocă propria culpă, derivând din pasivitatea de a nu-și fi solicitat respectarea drepturilor salariale lunar, odată cu constatarea faptului că orele suplimentare pretins efectuate nu au fost plătite.
Reclamanții, în fapt, solicită repararea unui prejudiciu nedeterminabil, bazat pe o simplă prezumție, dezvoltată în recurs, cum că fiecare angajat al primăriei a lucrat suplimentar câte 1,43 ore pe zi.
Dacă s-ar accepta aceste susțineri este evident că, prin intermediul instanțelor de judecată, toți funcționarii publici, pe baza unor simple prezumții, fără a fi coroborate cu alte probe, pot obține drepturi salariale suplimentare pentru prestații neidentificabile și necuantificabile, ceea ce echivalează, în fapt, cu acordarea unor sume de bani în afara spiritului oricărei legi de salarizare.
Deși primarul comunei B. recunoaște că reclamanții au efectuat ore suplimentare, arătând că „în principiu este de acord cu acordarea drepturilor salariale la maximul de 360 ore anual”, este de observat că acesta nu cuantifică cert numărul de ore efectuate și, mai mult, în condițiile în care, din proprie culpă, nu a dispus pontarea orelor suplimentare, avea posibilitatea, prin emiterea unei dispoziții, în calitate de angajator, să suplinească această omisiune, asumându-și, în fapt, eroarea comisă.
Desigur, la emiterea unei astfel de dispoziții este necesar a se motiva împrejurările care au făcut imposibilă ținerea unei evidențe a orelor suplimentare prestate, precum și datele certe din care rezultă zilele în care au fost efectuate astfel de activități.
în concluzie, în condițiile în care la nivelul angajatorului nu există o evidență a orelor suplimentare pretins a fi prestate de reclamanți, Curtea a apreciat că se află în imposibilitatea de a verifica dacă reclamanții au suferit un prejudiciu și care este cuantumul acestuia, astfel că, în baza art. 312 C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat, examinarea celorlalte critici fiind de prisos.
