Funcţionarii publici au dreptul la prima de concediu şi pentru perioada în care exercitarea acestui drept a fost suspendată, însă dreptul la acţiune se naşte în momentul în care dispoziţiile legilor temporare care suspendau exerciţiul acestui drept au ieşit din vigoare, iar obligaţia de plată a acestui drept revine autorităţii publice cu care funcţionarii publici aveau raporturi de serviciu.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 992 din 7 decembrie 2007
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3383/103/2007, reclamanții A.S.C. ș.a., în contradictoriu cu C.N.P. București și C.J.P. Neamț au solicitat obligarea pârâților la acordarea și plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță pentru anii 2001, 2002 și 2006, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății.
în motivare reclamanții au învederat că au sau au avut calitatea de funcționari publici, fiind în raport de serviciu cu C.J.P. Neamț, iar drepturile lor la prima de vacanță își au temeiul în dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, potrivit cărora au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Prevederile susmenționate au devenit inaplicabile, prin procedura suspendării instituită inițial prin art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001. începând cu anul 2002 măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat pe care le enumără.
Considerând că suspendarea dreptului la acordarea primelor de vacanță sunt neconstituționale și nelegale, reclamanții invocă în apărare dispozițiile art. 38 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, dar și art. 41 alin. (2) și art. 53 alin. (1) din Constituția României. Totodată, menționează că în cauză nu s-ar putea pune în discuție prescripția dreptului la acțiune pentru anii 2001 – 2002, suspendarea dreptului la plata primelor de concediu făcând inoperantă curgerea termenului de prescripție.
Prin sentința civilă 169/CA/16 iulie 2007 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.P. sociale și s-a admis acțiunea reclamanților. Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pentru anii 2001, 2002 și 2006 actualizată la valoarea inflației.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.P instanța a respins-o motivat de faptul că pentru realizarea drepturilor salariale ale reclamanților, este necesar ca pârâta C.N.P., în calitate ordonator principal de credite, să dispună măsurile necesare – în condițiile legii – pentru asigurarea și virarea către C.J.P. Neamț a plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fondul cauzei instanța apreciază întemeiată acțiunea reclamanților pentru următoarele motive:
Legea nr. 188/1999, republicată, prin art. 34 alin. (2) [art. 33 alin. (2) în reglementarea inițială] a prevăzut în favoarea funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. începând cu anul 2001 acordarea acestui drept a fost suspendată prin O.U.G. nr. 33/2001 și ulterior, succesiv, prin Legile bugetului de stat: nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 37. Pentru anul 2007, Legea nr. 486/2006, a bugetului de stat pe anul 2007, nu a mai prevăzut suspendarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Suspendarea acordării primelor de concediu contravine principiilor și normelor imperative de drept.
Instanța apreciază că drepturile reclamanților nu pot face obiectul unor tranzacții sau limitări, orice tranzacție prin care s-ar urmări renunțarea la drepturile recunoscute de lege sau limitarea acestora fiind lovită de nulitate.
Constituția României consacră faptul că salariații au dreptul la protecție socială a muncii. Fiind un drept câștigat, acesta nu mai poate fi îngrădit, restrâns, decât în situațiile limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție care se stabilește: „Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori a unui sinistru deosebit de grav”.
Suspendarea dreptului la prima de vacanță nu este motivată de nici una din situațiile enumerate de art. 53 din Constituția României.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele.
Prin recursul său C.N.P. arată că reclamanții au raporturi de serviciu cu C.J.P. Neamț, că directorul acestei instituții este ordonator de credite, iar recurenta nu este ordonator de credite privind drepturile salariale ale reclamanților și astfel nu are calitate procesuală pasivă.
Recurenta C.J.P. Neamț arată că dreptul la prima de concediu a fost suspendat pe perioada 2001 – 2006 și pe această perioadă reclamanții nu pot beneficia de prima de concediu.
Reclamanții prin întâmpinare arată că prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 le-a fost acordat dreptul la prima de concediu, drept care nu a fost anulat sau restrâns conform art. 38 din Legea 53/2003 și art. 53 din Constituția României, că instanța a făcut o corectă aplicare a legii.
La termenul din 19 octombrie 2007 instanța, în temeiul art. 306 alin. (2) C.proc.civ. și art. 18 din Decretul nr. 167/1958 a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune pentru prima de concediu aferentă anilor 2001 – 2002.
Prin decizia 992 din 7 decembrie 2007 s-au admis recursurile, s-a modificat în parte sentința recurată în sensul că s-a respins acțiunea față de C.N.P. pentru lipsa calității procesuale pasive și s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea primei de vacanță pentru perioada 2001 – 2002. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut:
Potrivit art. 2 din Statutul C.N.P aprobat prin H.G. 13/2004 casele județene de pensii sunt servicii publice descentralizate, investite cu personalitate juridică, iar potrivit art. 23 din același act normativ directorul executiv al casei județene de pensii este ordonator terțiar de credite, acesta numind în funcție personalul casei teritoriale de pensii.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată reclamanții – intimați sunt foști și actuali funcționari publici ai Casei Județene de Pensii Neamț, raporturilor de serviciu ale acestora realizându-se cu această instituție care este titulara dreptului și obligațiilor, rezultând din raporturile de serviciu cu funcționarii publici conform art. 1,art. 4 din Legea nr. 188/1999.
Pe de altă parte, cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și nici o cheltuială nu poate fi efectuată dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială (art. 12,art. 14 din Legea 500/2002) ordonatorii de credite având obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita destinațiilor aprobate [art. 22 alin. (1)].
în consecință, față de dispozițiile legale menționate, obligația de a efectua plata primelor de concediu reclamanților nu revine ordonatorului principal de credite – recurenta C.N.P.D.A.S. – între acesta și reclamanți neexistând raporturi de serviciu care să constituie temeiul dreptului invocat de aceștia, în cauză recurenta C.N.P.D.A.S nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care recursul formulat de aceasta urmând a fi admis, iar acțiunea formulată împotriva acestei pârâte va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Reținerea de către instanța de fond a obligației ordonatorului principal de credite de a asigura creditele bugetare, în principiu corectă, nu conferă calitate procesuală acestuia deoarece executarea silită a titlurilor executorii se realizează în condițiile dreptului comun cu distincțiile arătate în Ordonanța Guvernului 22/2002 așa cum a fost aprobată și modificată de Legea 110/2007.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente anilor 2001-2003 este fondată.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul 167/1958 dreptul la acțiune, având o obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, iar potrivit art. 3 alin. (1) din același act normativ termenul de prescripție este de 3 ani, instanța fiind obligată să cerceteze din oficiu dacă dreptul la acțiune nu s-a prescris (art. 18).
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată la 15 iunie 2007 reclamanții solicită acordarea primei de concediu aferentă anilor 2001, 2002 și 2006.
în ceea ce privește dreptul la prima de concediu pentru anii 2001 și 2002, dreptul la acțiune s-a prescris.
Astfel, așa cum corect a reținut și instanța de fond, dreptul la prima de concediu a fost consacrat prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1993 iar exercițiul acestui drept a fost suspendat prin art. III din O.G. 33/2001.
Dispozițiile art. III din O.G. 33/2001 au fost prelungite succesiv prin Legile bugetului nr. 743/2001 și nr. 631/2002 până la 31 decembrie 2003 cu respectarea dispozițiilor art. 59 alin. (2) și art. 66 din Legea nr. 24/2000. în acest context, prin prelungirea termenului prevăzut de art. III din O.G. 33/2001, pentru perioada 2 martie 2001 – 31 decembrie 2003 dreptul la acțiune s-a născut la 1 ianuarie 2004, dată de la care a început să curgă termenul de prescripție.
Este adevărat că după 31 decembrie 2003 dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privitoare la prima de concediu au fost suspendate, pentru fiecare an în parte, prin legi temporare, fiecare producând efecte doar în perioada în care au fost în vigoare (Legea nr. 507/2003 pentru anul 2004, nr. 511/2004 pentru anul 2005 și nr. 379/2005 pentru anul 2006) dreptul la acțiune născându-se pentru fiecare an în parte, la data ieșirii din vigoare a legii temporare prin împlinirea termenului.
Nu poate fi primită susținerea intimaților privind curgerea termenului de prescripție de la data când a încetat ultima suspendare deoarece, așa cum s-a arătat, numai art. III din O.G. 33/2001 a fost prelungit succesiv, celelalte acte normative consacrând suspendarea exercițiului la prima de concediu doar pentru anul în care nu au produs efectele.
(Judecător Vasilică Pintea)
