Legea nr. 188/1999, art. 34 alin. (2)
Prin art. 34 alin. (2) Legea nr. 188/1999 se prevede expres acordarea primei de vacanţă funcţionarilor publici. Prin legi anuale această prevedere a fost suspendată fără a fi abrogată , ceea ce îndreptăţeşte funcţionarii publici ai instanţelor judecătoreşti – până la data când au fost asimilaţi personalului auxiliar – la plata acestor drepturi băneşti aferente raportului de serviciu.
C.A. Alba-lulia, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1543 din 4 decembrie 2006
Prin cererea înregistrată la Trib. Alba în dosar nr. 69/107/2005 reclamanţii: U.N., F.C., I.A., I.S., M.C., M.l. au chemat în judecată Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel A.l. şi solicitând obligarea acestora la plata drepturilor băneşti reprezentând prime de concediu pe anii 2001-2004, actualizate cu rata inflaţiei şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să includă în bugetul pe anul 2005 sumele necesare plăţii acestor drepturi. Au arătat că li se cuvine acordarea acestor drepturi în baza legilor speciale aplicabile.
Ministerul Justiţiei a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva Ministerului Finanţelor Publice, solicitând obligarea chematului în garanţie să vireze pârâtului Ministerul Justiţiei sumele necesare plăţii drepturilor salariate cuvenite reclamanţilor cu titlu de primă de concediu, egală cu indemnizaţia brută lunară din luna anterioară plecării în concediu pe anii 2001-2004, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 1096/CA/2006, pronunţată de Trib. Alba s-a admis cererea formulată şi precizată de reclamanţi împotriva pârâţilor. S-a admis şi cererea de chemare în garanţie, iar pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa a reţinut că reclamanţii sunt funcţionari publici, în cadrul Curţii de Apel A. 1., fiind salarizaţi în baza Legii nr. 50/1996, a Legii nr. 188/1999 art. 34 alin. (2) şi întrucât pentru perioada 2001-2004 nu au primit primele de concediu, sunt îndreptăţiţi la acestea.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă apreciindu-se că în temeiul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 din României, accesul la justiţie este garantat.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru primele pe anul 2001 a fost respinsă pe motiv că drepturile au fost suspendate, dreptul la acţiune născându-se la sfârşitul anului.
împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel A.I.
în recursul său, Ministerul Justiţiei a susţinut că sentinţa cuprinde motive contradictorii şi străine pricinii, fiind dată şi cu aplicarea greşită a legii. A arătat că drepturile reclamanţilor sunt reglementate de Legea nr. 188/1999, iar nu de art. 411 din Legea nr. 50/1996, temei legal străin de natura pricinii. Apoi, art. 33 Legea nr. 188/199 nu a produs efecte pe perioada martie 2001-31.12.2004, datorită unor reglementări legale succesive de suspendare a aplicării lor, iar prin recursul în interesul legii
l.C.C.J. a statuat că personalul auxiliar al instanţei are drept la prime de vacanţă doar pentru anii 2001 -2002.
De asemenea, referitor la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, recurentul a susţinut că este greşită, întrucât nu a avut loc o punere în întârziere, iar sub un alt aspect nu i se poate imputa Ministerului măsura suspendării acordării primei şi deci a neexecutării obligaţiei. A mai susţinut că daunele interese n-ar putea cuprinde decât dobânda legală, potrivit art. 1088 C. civ.
Aceleaşi motive au fost invocate şi de către pârâta Curtea de Apel A.I.
Recursurile sunt nefondate.
Reclamanţii au calitatea de funcţionari publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Apel A. I. Această categorie de personal auxiliar este salarizată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publice, O.U.G. nr. 192/2002, iar în prezent prin O.U.G. nr. 92/2004. Potrivit art. 33 alin. (2) Legea nr. 188/1999 devenit art. 34 după republicare, funcţionarii publici au dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) O.U.G. nr. 192/2002 privind drepturile de natură salarială ale sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi, iar în art. 23 din aceeaşi ordonanţă se stabileşte că funcţionarii publici au dreptul la concediu de odihnă în condiţiile legii. Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti (M. Of. nr. 108 din 2 martie 2001), intrată în vigoare la data de 2 martie 2001, care prevede prin art. III alin. (1) că aplicarea art. 33 alin. (2) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă din Legea nr. 188/1999 (M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999) cu modificările şi completările ulterioare se suspendă până la 1 ianuarie 2002.
Prin Legea nr. 473/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002 (M. Of. nr. 784 din 11 decembrie 2001), intrată în vigoare la data de 11 decembrie
2001, prin art. 12 alin. (4) se arată expres că termenele prevăzute la art. III O.U.G. nr. 33/2001 se prelungesc până la data de 31 decembrie
2002.
Prin Legea nr. 631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003 (M. Of. nr. 863 din 29 noiembrie 2002) intrată în vigoare la data de 29 noiembrie
2002 se prevede în art. 10 alin. (3) că termenele stipulate la art. 111 O.U.G. nr. 33/2001 se prelungesc până la data de 31 decembrie 2003.
Ulterior, prin Legea nr. 507/2003 (M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2003) intrată în vigoare la data de 5 decembrie 2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, prin art. 9 alin. (7) se stabileşte că termenele prevăzute în art. III O.U.G. nr. 33/2001 se prelungesc până la data de 31 decembrie 2004.
Este adevărat că funcţionarilor publici angajaţi ai organelor autorităţii judecătoreşti nu le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti, ci salarizarea şi alte drepturi cuvenite acestor categorii de funcţionari sunt cuprinse în reglementări legale speciale (O.G. nr. 83/2002, O.U.G. nr. 237/2000,
O.U.G. nr, 192/2002, O.U.G. nr. 92/2004), dar prin art. 34 alin. (2) Legea nr. 188/1999 care reglementează cadrul general privind statutul funcţionarilor publici se prevede expres acordarea primei de vacanţă pe lângă indemnizaţia de concediu. în concluzie, acordarea primei de vacanţă este un drept legal, acordat acestor funcţionari prin reglementarea ce constituie legea generală în domeniu. Chiar dacă în cuprinsul motivării, prima instanţă a făcut referire la dispoziţiile Legii nr. 50/1996, şi-a întemeiat considerentele şi pe dispoziţiile art. 34 Legea nr. 188/1999, precum şi pe celelalte dispoziţii legale aplicabile în speţă.
Este adevărat că aplicarea prevederilor privind primele de concediu a fost suspendată prin acte normative succesive, dar această suspendare nu înseamnă abrogarea acestor texte de legale. Suspendarea aplicării unor dispoziţii legale dispusă de legiuitor din diferite considerente este o măsură cu caracter temporar, iar după epuizarea duratei suspendării textul legal redevine aplicabil în scopul pentru care a fost edictat.
în consecinţă, acordarea primei de vacanţă este un drept consacrat printr-o lege specială şi chiar dacă aplicarea dispoziţiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu împiedica instanţa de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin.
Obligarea la daune-interese reprezentând rata inflaţiei este legală, întrucât reclamantele au dreptul la recuperarea reală a daunei produse prin întârzierea plăţii primelor, potrivit art. 1084 C. civ., în condiţiile devalorizării monedei naţionale şi creşterii ratei inflaţiei pe aceste perioade de timp.
în ce priveşte incidenţa Deciziei nr. XXIII din 12 decembrie 2005 a
l.C.C.J. se apreciază că susţinerile pârâtei sunt nefondate întrucât decizia vizează primele de vacanţă ale magistraţilor şi personalului auxiliar al autorităţii judecătoreşti, iar în speţă reclamanţii au avut calitatea de funcţionari publici pe perioada pentru care au solicitat sumele de bani, ei nefiind incluşi în categoria personalului auxiliar al autorităţii judecătoreşti.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea a respins ca neîntemeiate recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel A.I. împotriva sentinţei Trib. Alba conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidente motivele invocate conform art. 304 pct. 9, 304 C. proc. civ.
