În motivare, reclamanta a invocat nelegalitatea dispoziţiei emise în baza art. 7 lit. d din OG nr. 65/2001 şi art. 17 şi 18 din Ordinul nr. 296/2007 arătând că:
– art. 7 lit. d din OG nr. 65/2001 nu există, fiind abrogat în mod implicit de către Codul fiscal, iar Ordinul nr. 296/2007 nu este aplicabil societăţii reclamante, întrucât fiind societate administrator al Parcului Industrial i se aplică procedura prevăzută de Ordinul nr. 264/2002;
– aplicabile în situaţia sa sunt doar dispoziţiile art. 250 al.1 pct.9 şi art. 157 lit. 1 din legea 571/2003, potrivit cărora impozitul nu se datorează pentru clădirile sau construcţiile din parcuri industriale;
– titlul de Parc Industrial Botoşani a fost emis de autorităţi prin ordinul nr. 170/02.06.2003, iar odată cu acordarea acestuia a fost emisă Decizia nr. 225/2003 de către Consiliul concurenţei privind autorizarea alocării specifice de ajutor de stat.
– într-o speţă similară, Tribunalul Botoşani s-a pronunţat în sensul anulării dispoziţiei;
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât:
– disp. art. 7 lit.d din OG 65/2001 a fost introdus prin pct.6 din Legea nr. 490/2002 pentru aprobarea OG nr. 65/2001,potrivit căruia ,,pentru construirea şi dezvoltarea unui parc industrial se acordă reduceri de impozit de către administraţia publică locală pe bază de hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene în a căror rază administrativ teritorială se află parcul industrial respectiv, pentru bunurile imobile şi terenurile transmise în folosinţa parcului industrial”;
– disp. art. 250 alin.1 pct-9 şi art6. 257 lit. a din Legea nr. 571/2003 prevăd scutirea pentru clădirile şi terenurile industriale, însă acestea se acordă potrivit legii; aceste dispoziţii trebuie completate cu prev. pct.77 al.5 din HG nr. 44/2004, care fac referire la OG nr. 65/2001, ordonanţă care prin art.7 prevede posibilitatea reducerii de impozite doar în bază de hotărâri ale consiliilor locale, aceleaşi concluzii rezultând şi din prevederile Ordinului nr. 296/2007;
– în ceea ce priveşte pronunţarea Tribunalului Botoşani într-o speţă asemănătoare menţionează faptul că aceasta nu este izvor de drept.
Prin sentinţa nr. 71/21.01.2010, Tribunalul Botoşani a respins ca nefondată acţiunea cu motivarea că scutirea de impozit în situaţia parcurilor industriale este posibilă numai în baza unei hotărâri a Consiliului Local, aspect ce rezultă şi din Ordinul nr. 296/2007.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia 983/03.06.2010 a Curţii de Apel Suceava, care a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că prima instanţă nu s-a pronunţat şi nu a făcut referiri nici în redactarea sentinţei cu privire la o serie de înscrisuri invocate de reclamantă în dovedirea cererii.
Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reinvestit cu judecarea cauzei, prin sentinţa nr.1665 din 08.12.2010, a admis acţiunea şi a anulat Dispoziţia nr. 11454/2009 emisă de Primarul municipiului Botoşani şi Decizia de impunere nr. 10150/4.03.209 emisă de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Botoşani, în ceea ce priveşte suma de 31.448,04 lei reprezentând impozit datorat pe clădirile şi terenurile din Parcul Industrial, reţinând următoarele:
Reclamanta funcţionează în cadrul Parcului Industrial Botoşani, titlul fiind obţinut conform ordinului Ministrului Dezvoltării şi Prognozei nr. 170 din 2 iunie 2003.
Pârâta Direcţia Impozite şi Taxe locale Botoşani a procedat la emiterea deciziei de impunere nr. II/10150 din 04.03.2009, în vederea perceperii impozitului pe clădirile şi terenurile proprietatea S.C. „E” S.A. Botoşani, deţinute în cadrul parcului industrial.
Împotriva respectivei decizii de impunere reclamanta a formulat contestaţie, soluţionată prin Dispoziţia nr. 11454/2009 a Primarului municipiului Botoşani, prin care s-a dispus respingerea ei.
Reclamanta s-a adresat instanţei, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 11454/2009 a Primarului municipiului Botoşani, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei sale şi implicit a Deciziei de impunere prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 31.448,04 lei cu titlu de impozit pentru terenurile şi clădirile din Parcul Industrial, cu motivarea că potrivit art. 250 alin. 1 pct. 9 şi art. 257 alin. 1 lit. l din Codul fiscal, pentru respectivele imobile nu se datorează impozit.
Tribunalul, ca instanţă de fond, a apreciat că problema care se impune a fi elucidată, în speţă, este aceea dacă facilităţile fiscale prevăzute de art. 250 alin. l pct. 9 şi art. 257 alin. 1 lit. l din Codul fiscal, în sensul că nu se datorează impozit pentru clădirile şi terenurile din parcurile industriale reprezintă o formă de ajutor de stat în sensul prevederilor din art. 2 alin. 8 din Legea nr. l43/1999( pentru perioada în care această lege a fost în vigoare).
În art. 2 din Codul Fiscal sunt precizate impozitele şi taxele reglementate de acesta, printre acestea regăsindu-se şi impozitele şi taxele locale, la litera h.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal „prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru impozitele şi taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite şi taxe , precum şi modul de calcul şi de plată al acestora”.
Art. 1 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 571/2003 prevăd că „în materie fiscală dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului Fiscal. Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederile acelui tratat”.
Aceste dispoziţii se regăsesc şi în art. 148 alin. 2 din României.
În art. 1 alin. 5 din Codul Fiscal se prevede faptul că „orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 117/2006, privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007”.
Ajutorul de stat poate fi acordat prin mai multe modalităţi, printre care în art. 2 alin. 8 din Legea nr. 143/1999(modificată ulterior prin OUG 117/2006) se enumeră exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor şi impozitelor. Ajutorul de stat se concretizează, prin urmare, în cazul reclamantei, în exceptarea de la plata acestor impozite şi taxe pentru terenuri şi clădiri, asigurându-se acesteia un beneficiu de natură economică şi financiară, pe care nu l-ar fi obţinut în absenţa acestor măsuri. Prin urmare reclamanta intră în categoria persoanelor juridice cărora, li se putea acorda ajutorul de stat, însă în condiţiile procedurii instituită de O.U.G. nr. 117/2006.
Întrucât această scutire de impozit reprezintă un ajutor de stat, conform art. l alin.(5) din Codul fiscal, persoanele care, în virtutea titlului de parc industrial, beneficiază de o asemenea scutire trebuie să se supună reglementărilor şi modalităţilor de notificare şi autorizare prevăzute în materia ajutorului de stat: Legea nr. l43/1999 privind ajutorul de stat şi, ulterior, de O.U.G nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.
În ceea ce priveşte competenţele privind autorizarea şi recuperarea ajutorului de stat s-a constatat că, pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 decembrie 2006, potrivit prevederilor Legii nr. 143/1999, constatarea ca ilegal a unui ajutor de stat, precum şi procedurile de recuperare şi rambursare a ajutorului de stat erau atribuţii aflate în competenţa Consiliului Concurenţei şi a instanţelor de judecată, iar nu a organelor fiscale.
Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, conform prevederilor O.U.G. nr. 117/2006, competenţa de constatare ca ilegal a unui ajutor de stat şi procedurile de recuperare şi rambursare a ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei Europene, Consiliul Concurenţei îndeplinind rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană şi furnizorii de ajutor de stat.
Astfel, conform art. 26 din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, „beneficiarul unui ajutor de stat este obligat să ramburseze suma reprezentând echivalentă ajutorului de stat a cărei recuperare a fost dispusă de Comisia Europeană”.
În art. 30 se prevede că, Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană şi furnizorii de ajutor de stat, în procedura de adoptare a deciziilor de suspendare sau recuperare provizorie a ajutoarelor de stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Regulamentul CE nr. 659/1999.
Conform textului comunitar invocat, Comisia Europeană are dreptul să solicite şi să obţină de la orice stat membru informaţii despre ajutoarele de stat existente.
Numai în cazul în care Comisia consideră că un ajutor existent nu mai este compatibil cu piaţa comună, aceasta, în mod exclusiv, poate propune, în scris, statului în cauză una dintre următoarele măsuri: modificări de fond ale schemei de ajutor; introducerea unor cerinţe procedurale; abrogarea schemei de ajutor.
În aceste condiţii, se apreciază că orice decizii emise de organismele din România, inclusiv cele emise de organele fiscale locale, încalcă rolul exclusiv de control şi decizie al Comisiei Europene, urmând a fi anulate ca fiind emise de organe fără calitate în a dispune măsuri privitoare la ajutoarele de stat autorizate sau ilegale.
Întrucât Dispoziţia nr. 11454/2009 a Primarului municipiului Botoşani şi Decizia de impunere nr. II/10150 din 04.03.2009 emisă de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Botoşani, prin care s-a constatat nelegalitatea acordării acestei forme de ajutor de stat şi s-a dispus recuperarea ei prin stabilirea unei obligaţii de plată în sarcina reclamantei în cuantum de 31.448,04 lei, sunt emise cu încălcarea competenţei exclusive de control şi decizie a Comisiei Europene, tribunalul a apreciat că sunt emise de organe fără calitate în acest sens, motiv pentru care, admiţând acţiunea, a dispus anularea lor, reţinând şi motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 5731/2009, potrivit căreia facilităţile fiscale prevăzute de Codul fiscal pentru parcurile industriale sub forma scutirilor de la plata impozitului pe terenuri şi clădiri reprezintă o formă de ajutor de stat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs Primarul şi Municipiul Botoşani, prin recursuri identice, în care critică hotărârea sub aspectul legalităţii, motivele de recurs încadrându-se în prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că societatea nu a solicitat unităţii administrativ-teritoriale, în speţă Consiliului Local Botoşani, acordarea scutirilor prevăzute de Codul fiscal.
Scutirile prevăzute de art. 250 alin (1) pct 9 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „clădirile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii; ” si de art. 257 lit.l) „terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii”; se acordă pe baza hotărârilor consiliului local conform art. 7 din O.G. nr. 65/2001 privind constituirea si funcţionarea parcurilor industriale.
Dacă scutirile prevăzute de art. 250 alin, 1 pct. 9 si de art. 257 lit.l) din Legea nr. 571/2003, reprezintă ajutor de stat, organele fiscale locale nu au calitatea de a dispune măsuri privitoare la ajutoarele de stat, competenţa legală îi revine Consiliului Local Botoşani, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal;
„(5) Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007”, iar, prin dispoziţiile art. 286 alin.(6) din Codul fiscal, se stipulează, in mod expres, modalitatea de acordare de către consiliul local a scutirilor de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, în condiţiile îndeplinirii dispoziţiilor prevăzute de O.U.G nr. 117/2006;
„(6) începând cu anul fiscal 2008, consiliul local poate acorda scutiri de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, datorată de către persoanele juridice în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională şi în condiţiile îndeplinirii dispoziţiilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007.”
Faptul că scutirea se acordă pe baza hotărârii consiliului local, rezultă şi din interpretarea art. 11 alin. 4 din Ordinul nr. 264/2002 privind aprobarea Instrucţiunilor de acordare şi anulare a titlului de parc industrial:
„Facilităţi
(…) (4) Reducerile de impozite şi facilităţile acordate de autorităţile administraţiei publice locale potrivit art. 7 lit. d) şi (…)”
Concluzionează recurenţii că, deşi Codul fiscal prevede scutirea de la plata impozitului pentru clădirile si terenul situat in Parcul industrial Botoşani, intimata-reclamantă SC „E.” SA nu a solicitat consiliului local acordarea acestora.
Intimata S.C. „E” S.A. Botoşani a depus note de concluzii, solicitând respingerea recursului, reiterând motivele de la prima instanţă.
Au depus concluzii scrise şi recurenţii, reiterând motivele de recurs.
Curtea de Apel Suceava – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin decizia nr.2132/08.06.2011, a respins recursurile, ca nefondate, reţinând următoarele:
Cert este că reclamanta funcţionează în cadrul Parcului Industrial Botoşani, titlul de parc industrial fiind obţinut conform Ordinului Ministrului Dezvoltării şi Prognozei nr.170 din 2.06.2003.
Potrivit art.250 alin.1 pct.9 şi art.257 lit.i) din Codul fiscal, nu se datorează impozit pentru clădirile şi terenurile din parcurile industriale, ceea ce constituie un ajutor de stat concretizat în exceptarea de la plata acestor impozite, asigurându-se reclamantei-intimate un beneficiu de natură economică şi financiară, pe care nu l-ar fi obţinut în absenţa acestor măsuri.
Prin urmare, intimata-reclamantă intră în categoria persoanelor juridice cărora li se putea acorda ajutorul de stat, însă în condiţiile procedurii instituite de OUG nr.117/2006. Întrucât această scutire de impozit reprezintă un ajutor de stat, conform art.1 alin.5 din Codul fiscal, persoanele care, în virtutea titlului de parc industrial, beneficiază de o asemenea scutire trebuie să se supună reglementărilor şi modalităţilor de notificare şi autorizare prevăzute în materia ajutorului de stat: Legea nr.143/1999 privind ajutorul de stat şi, ulterior, de O.U.G. nr.117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.
În ceea ce priveşte competenţele privind autorizarea şi recuperarea ajutorului de stat, s-a constatat că, ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, conform prevederilor OUG nr.117/2006, competenţa de constatare ca ilegal a unui ajutor de stat şi procedurile de recuperare şi rambursare a ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei Europene, Consiliul Concurenţei îndeplinind rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană şi furnizorii de ajutor de stat.
Astfel, Comisia Europeană are dreptul să solicite şi să obţină de la orice stat membru informaţii despre ajutoarele de stat existente. Numai în cazul în care Comisia consideră că un ajutor existent nu mai este compatibil cu piaţa comună, aceasta, în mod exclusiv, poate propune, în scris, statului în cauză una dintre următoarele măsuri: modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerinţe procedurale, abrogarea schemei de ajutor.
În aceste condiţii, fără a mai analiza întreaga procedură după aplicarea acestei prevederi legale, se constată că atât decizia de impunere, cât şi dispoziţia privind soluţionarea contestaţiei au fost emise de organe neabilitate de a dispune măsuri în legătură cu ajutoarele de stat. Astfel, orice decizii emise de organismele din România, inclusiv cele emise de organele fiscale locale, încalcă rolul exclusiv de control şi decizie al Comisiei Europene, urmând a fi anulate ca fiind emise de organe fără calitate în a dispune măsuri privitoare la ajutoarele de stat autorizate sau ilegale.
În concluzie, avându-se în vedere considerentele expuse anterior, sentinţa recurată a fost menţinută, cu motivarea reţinută de Curte privind atât calificarea ca ajutor de stat a facilităţilor fiscale prevăzute de Codul fiscal pentru parcurile industriale sub forma scutirilor de la plata impozitului pe terenuri şi clădiri, cât şi organul competent să dispună măsuri privitoare la ajutoarele de stat după data aderării României la Uniunea Europeană şi, în baza prevederilor art.312 din şi art.20 din Legea nr.554/2004, recursurile au fost respinse, ca nefondate.
