Art.30 din Legea nr. 330/2009
Art.10 din O.U.G nr.1/2010
Art.1 din Legea nr.138/1999
La reîncadrarea ai autorităţilor publice locale şi la stabilirea salariului acestora în anul 2010 nu se poate lua în calcul sporul de dispozitiv de care beneficiau în anul 2009, întrucât acordul colectiv de muncă prin care s-a negociat acest spor a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 138/1999, conform art.30 din Legea nr.330/2009 raportat la art. 10 din O.U.G. nr.1/2010.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr. 1747/CA/28 septembrie 2010
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 1952/97/2010 reclamanta B.C. reprezentată prin Sindicatul Liber al salariaţilor din Primăria Mun. T. si din serviciile aflate in subordinea Consiliului Local al Municipiului T. a chemat în judecată pe pârâţii Oraşul P. şi Primarul Oraşului P. solicitând anularea Dispoziţiei nr. 555/2010 emisă de Primar, să se constate că Dispoziţia nr. 555/2010 încalcă prevederile art. 3 si art. 7 alin 2 din Legea nr. 330/2009, precum si prevederile art. 41 alin 5 din României; să se constate că, in lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care să se fi anulat clauzele art. 19 lit. g din Acordul Colectiv de Munca, înregistrat la DMSSF a jud. Hunedoara sub nr. 462/3/2007, respectivele clauze sunt considerate legale, iar stabilirea salariilor si a sporurilor cuvenite reclamantei prin dispoziţia atacată fără luarea in considerare a acestor drepturi de natura salarială, a fost nelegală şi i s-a creat un prejudiciu; să fie obligat Primarul oraşului Petrila, în calitate de ordonator de credite şi persoanele din subordinea acestuia cu atribuţii de serviciu în calcularea salariilor, să recalculeze salariul şi sporurile aferente, cu respectarea prevederilor:
– art. 3 lit. c si art.7 alin 2 din Legea nr. 330/2009;
– art. 19 lit. g din Acordul Colectiv de la nivel de unitate;
Totodată să se dispună suspendarea dispoziţiei atacate până la soluţionarea definitiva si irevocabila a cauzei.
În motivarea acţiunii sale, în esenţă, reclamanta a arătat că urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pârâtul a emis dispoziţia privind reîncadrarea şi stabilirea salariului de bază şi a sporurilor, act administrativ prin care i-au fost diminuate, în mod nelegal, drepturile de natură salarială. Arată că a contestat dispoziţia iar angajatorul a răspuns prin actul nr. 3506/2010 în sensul respingerii contestaţiei. Se arată că după stabilirea salariilor de către angajator, a constatat că nu se mai regăseşte în noul salariu brut sporul de dispozitiv, prevăzut de art. 19 lit. g din Acordul Colectiv de Munca. Se arată ca dispoziţia încalcă Legea nr. 330/2009, art. 3 lit. c şi art. 7 alin 2. Reclamanta susţine că dispoziţiile art. 7 alin 2 reprezintă o aplicaţiune a „teoriei drepturilor câştigate”. Se susţine ca angajatorul nu a luat in considerare drepturile de natură salarială stabilite prin actul de negociere colectivă, ce nu au fost declarate nule de vreo instanţă, ceea ce a produs o diminuare a salariului brut, situaţie nepermisă de noua Lege nr. 330/2009. S-au mai invocat cele doua adrese emise de către Ministerul Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale.
Prin sentinţa nr. 843/CA/2010 Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâţilor Oraşul P. şi Primarul Oraşului P.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut asupra cererii de suspendare că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 alin.1, respectiv art. 15 din Legea contenciosului administrativ la o apreciere de ansamblu a actului, instanţa constatând că dispoziţia atacată nu prezintă motive de nelegalitate vădită.
Cât priveşte condiţia pagubei iminente, această condiţie nu se mai impune a fi analizată în condiţiile în care nu este îndeplinită cea a existenţei cazului bine justificat.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanta are calitatea de funcţionar public în cadrul Primăriei Oraşului P., iar urmare a apariţiei Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, Primarul Oraşului P. a emis Dispoziţia nr. 2853/2009 prin care reclamanta a fost reîncadrată în funcţia publică de execuţie agent comunitar clasa a III a, gradul asistent treapta de salarizare 2, gradaţia 2, cu un salariu de baza de 859 lei începând cu data de 1 ianuarie 2010.
Ulterior, având in vedere ca la stabilirea salariului a fost inclus si sporul de dispozitiv si ţinând seama de adresa nr. 2866/2010 a Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale, Primarul Oraşului P. a emis Dispoziţia nr. 555/2010 prin care începând cu data de 15.03.2010 salariul de bază al reclamantei s-a modificat la 705 lei .
Ulterior, având in vedere ca la stabilirea salariului a fost inclus si sporul de dispozitiv si ţinând seama de adresa nr. 2866/2010 a Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale, Primarul Oraşului P. a emis Dispoziţia nr. 555/2010 prin care începând cu data de 15.03.2010 salariul de bază al reclamantei s-a modificat la 705 lei .
Aceasta decizie a fost contestată de către reclamantă iar prin actul nr. 3506/29.03.2010 s-a răspuns contestaţiei în sensul respingerii acesteia.
Potrivit art. 3 lit. c din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătiţi din fonduri publice, sistemul de salarizare reglementat prin această lege are la bază principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum şi a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară de încadrare.
Însă aşa cum se arată aceste sporuri trebuie să fie recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, însă aceste modalităţi de stabilire sau recunoaştere trebuie să fie conforme cu dispoziţiile legale.
Negocierile colective nu pot duce la acordarea unor sporuri peste dipozitiile legale in vigoare, fiind vorba de modul de utilizare a fondurilor publice.
Într-adevăr, prin Acordul colectiv de muncă s-a acordat sporul de dispozitiv de 25% din salariul de baza.
Însă prin Decizia în interesul legii nr. 37/2009 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie si Justiţie s-a stabilit că dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.
Ca atare la data intrării in vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, acest spor era reglementat pentru categoriile de personal arătate in dispozitivul deciziei in interesul legii, iar sporul de dispozitiv nu este prevăzut în actuala reglementare astfel că acesta nu se cuvine de drept reclamantei.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta B.C. reprezentată prin Sindicatul Liber al salariaţilor din Primăria Municipiului T. şi din serviciile aflate in subordinea Consiliului Local al Municipiului T. solicitând a se dispune modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii reclamantei aşa cum a fost formulată.
În esenţă reclamanta susţine că: 1. instanţa de fond nu a fost investită de către niciuna din părţile din proces să se pronunţe cu privire la nulitatea vreunei clauze din convenţia colectivă de muncă; 2. instanţa de fond nu a analizat actul administrativ atacat sub aspectul conţinutului şi legalităţii acestui act, deşi prin această dispoziţie (actul administrativ) s-a stabilit o reîncadrare a reclamantei cu stabilirea unui salariu de bază diminuat dar, fără a indica în niciun fel care sunt drepturile salariale care nu au fost luate în considerare la reîncadrare, cu ce cuantum a fost diminuat salariul şi care sunt temeiurile de drept concrete care să permită diminuarea salariului; 3. instanţa de fond a interpretat, în mod vădit eronat, dispoziţiile art. 3 lit. c şi art. 7 alin 2 din Legea nr. 330/2009; 4. instanţa de fond nu s-a pronunţat în niciun fel asupra apărării şi asupra temeiului de drept potrivit căreia Legea nr. 330/2009 a stabilit în mod expres care anume drepturi salariale nu se mai acordă în anul 2010, anume prin art. 30 alin 7; 5. instanţa ar fi trebuit să aplice dispoziţiile art. 41 alin 5 din Constituţia României, care garantează atât dreptul la negocieri colective în materie de muncă, cât şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncă.
În drept se invocă prevederile art.304/1 C.pr. civ.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru conform art.15 lit. a din Legea nr.146/1997.
Intimaţii pârâţi nu au depus întâmpinare.
Recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond reclamantei în calitate de funcţionar public-agent comunitar, Primarul Oraşului P. i-a emis iniţial Dispoziţia nr. 2853/2009 prin care reclamanta a fost reîncadrată în funcţia publică de execuţie agent comunitar clasa a III a, gradul asistent treapta de salarizare 2, gradaţia 2, cu un salariu de baza de 859 lei începând cu data de 1 ianuarie 2010.
Aceasta decizie a fost contestată de către reclamantă iar prin actul nr. 3506/29.03.2010 s-a răspuns contestaţiei în sensul respingerii acesteia .
Prin Dispoziţia atacată se modifică dispoziţia iniţială, practic reclamantei i se păstrează reîncadrarea dispusă, dar i se diminuează salariul de bază.
O primă analiză ce urmează a fi realizată vizează motivul de recurs al formei actului administrativ atacat.
Dispoziţia atacată este un act cu caracter individual al autorităţii publice angajatoare, parte în raportul de serviciu al reclamantei şi a fost emisă pentru aplicarea în concret a Legii nr.330/2009.
Deşi nu există dispoziţii legale exprese cu privire la forma în care trebuie emise actele administrative individuale atât în doctrină cât şi în practica instanţei supreme (exemplificăm prin Decizia nr.101 din 15.01.2010 pronunţată în dosarul nr. 1624/57/2008-nepublicată) s-a reţinut în mod constant că motivarea reprezintă o obligaţie generală, constituţională, aplicabilă oricărui act administrativ. Ea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.
Motivarea urmăreşte o dublă finalitate.
În primul rând ea îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat.
În al doilea rând, ea permite instanţei de contencios administrativ să exercite controlul de legalitate asupra actelor administrative.
Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează anularea actului.
Din preambulul acestei ultime dispoziţii se poate stabili clar, fără echivoc că reducerea salariului de bază a avut loc ca urmare a greşitei introduceri în salariul de bază a sporului de dispozitiv, astfel că este nefondată apărarea reclamantei vizând lipsa de transparenţă şi nemotivarea actului atacat. În drept dispoziţia se fundamentează pe prevederile art. 30 din Legea nr.330/2009 şi art. 5 şi 10 din OUG nr.1/2010, astfel că nici critica lipsei motivării în drept a actului nu este fondată. Instanţa de fond nu a analizat expres aceste apărări pentru că nu au fost invocate în acţiunea reclamantei, prin exercitarea controlului judiciar instanţa a analizat conţinutul actului, fără a reţine că actul nu este clar sau motivat.
Cu privire la data de la care se aplică actul având în vedere că dispoziţia atacată este emisă de angajator în sfera raporturilor de serviciu, iar conform art. 3 alin. 2 din anexa III a Legii nr.330/2009 „ Salariul funcţionarului public se stabileşte, în limitele şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege, prin act administrativ al persoanei care are competenţa de numire în funcţia publică se reţine că dispoziţia s-a emis în aplicarea legii, stabilind drepturile salariale începând cu 15 03 2010, astfel încât nu se încalcă principiul neretroactivităţii actelor administrative.
Nici motivul de nelegalitate a hotărârii atacate invocat de reclamantă nu este fondat. Prevederile legale aplicabile speţei având în vedere calitatea reclamantei de funcţionar public sunt Legea nr.330/2009 – anexa III/3 şi OUG nr.1/2010. Potrivit art. 22 din lege „sporurile, majorările, precum şi indemnizaţiile de conducere care, potrivit prezentei legi, sunt incluse în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege.” În Nota de la anexa III a legii se prevede că „1. În coeficientul prevăzut în coloana “Bază” sunt cuprinse salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul de dispozitiv, iar în coeficientul prevăzut pentru gradul I, respectiv treapta de salarizare a funcţiilor de conducere este cuprins şi sporul de vechime în muncă.”
Conform art. 30 – (1) începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, şi, după caz, indemnizaţiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcţiilor de bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuţie, cât şi pentru funcţiile de conducere. Acest articol trebuie aplicat în sensul art. 3 şi 10 din OUG nr. 1/2010 „Prin contractele sau acordurile colective şi individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009” , iar art. 10 prevede expres că „În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.”
În temeiul acestei ultime reglementări instanţa de fond avea obligaţia de a stabili pe cale incidentală dacă acordul colectiv încheiat de funcţionarii publici în 2007 era legal încheiat prin prisma legislaţiei în vigoare la data încheierii în ce priveşte sporul de dispozitiv. Ori, art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne. În aceste condiţii în mod corect instanţa de fond a concluzionat că sporul de dispozitiv nu este printre cele care se menţin în temeiul art. 3 lit. c, pentru că prin acordul colectiv nu putea fi negociat un drept salarial neprevăzut de lege pentru această categorie de funcţionari publici. Constituţia României în art. 41 alin. 5 garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, însă al convenţiilor legal încheiate prin care s-au negociat drepturi prevăzute prin lege, în concordanţă şi cu prevederile art. 72 din Legea nr.188/1999.
Se poate concluziona că hotărârea atacată este legală şi temeinică, criticile invocate de reclamantă potrivit art. 304 pct. 9 şi 304 /1 C.pr.civ. nu sunt incidente cauzei astfel că instanţa în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
