Sporul de confidenţialitate în cuantum de până la 15% se acordă categoriilor de funcţionari publici prevăzute în mod expres şi limitativ prin lege şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor trei categorii de autorităţi publice, respectiv aparatul de lucru al Guvernului, Administraţia Prezidenţială şi Consiliului Legislativ. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind combaterea discriminării, există în măsura în care se aplică un regim juridic diferenţiat unor categorii de persoane aflate în situaţii comparabile.
Secţia administrativ şi fiscal, Decizia nr. 669 din 30 mai 2008
Prin sentința civilă nr. 175/13.02.2008, Tribunalul Timiș a admis acțiunea reclamanților, funcționari publici în cadrul serviciului economico-financiar al Tribunalului Timiș, și a obligat pe pârâții Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției București, Ministerul Economiei și Finanțelor București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata drepturilor bănești privind sporul de confidențialitate, prevăzut de art. 15 din O.G. nr. 6/2007, în cuantum de 15% calculat la indemnizația brută pentru perioada 1.07.2005-30.09.2007, precum și în continuare, pe durata derulării raporturilor juridice de muncă, actualizat conform indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică București la data plății efective.
în motivare Tribunalul Timiș a reținut că, în ceea ce privește fondul acțiunii, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Văzând dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005 care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța de fond a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de aceleași drepturi salariale ca cele ale personalului auxiliar de specialitate prevăzut în art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007.
în privința condițiilor și a elementelor salarizării lunare, a recunoașterii și acordării drepturilor bănești cuvenite, trebuie avute în vedere normele juridice imperative cuprinse în art. 29 și urm. din Legea nr. 188/1999 republicată, precum și cele ce derivă din cuprinsul Legii nr. 50/1996 modificată și Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, astfel încât reforma salarială trebuie privită sub aspectul plății integrale a drepturilor bănești cuvenite reclamanților în raport cu prevederile art. 35 alin. (1) și (3) și art. 40 din O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 92/2004, ,,sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi”.
în conformitate cu dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, funcționarii publici beneficiază de salariu de merit, precum și de creșteri salariale în cazul absolvirii unei forme de învățământ superior, de spor de vechime, de plata orelor suplimentare, spor de 15% pentru titlu științific de ,,doctor”, de spor de confidențialitate de 15%, precum și de premiu anual.
Potrivit art. 41 din același act normativ, dispozițiile O.U.G. nr. 92/2004 se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Prin art. 29 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată se prevede că: „funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii”, iar art. 15 din O.G. nr. 6/2007 stipulează; (1)„Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale,(…), Consiliului Legislativ”.
(2) Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege (în cuantum de până la 15%), prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat”.
Reclamanții și intervenientul în interes personal, în calitate de funcționari în cadrul Curții de Apel Timișoara (ordonator secundar de credite, având ca ordonator principal de credite Ministerul Justiției), nu pot fi tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care, în vederea egalității de tratament se impune acordarea drepturilor salariale solicitate.
Astfel, dispozițiile legale în materia dreptului muncii, atât generale cât și speciale, trebuie interpretate prin prisma principiului conform căruia unde este identitate de rațiuni este și identitate de soluții, astfel încât și funcționarii publici din cadrul Curții de Apel Timișoara ar trebui să beneficieze de sporul de confidențialitate în cuantum de 15%.
Un argument în plus pentru admiterea acțiunii reclamanților îl constituie și Hotărârea nr. 199/03.04.2007 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus sesizarea Ministrului Justiției cu propunerea de completare a Legii pentru aprobarea O.G. nr. 8/2007, cu propunerea de reintroducere a unui nou articol, după art. 22.
împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și prin decizia civilă nr. 669/30.05.2008, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul, a modificat sentința și a respins acțiunea.
Curtea a apreciat că, în ceea ce privește dreptul pretins de reclamanți, ca și funcționari publici în cadrul Curții de Apel Timișoara, prin acțiune se invocă prevederile din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, art. 53 din O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice și art. 44 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Reglementarea legală, concretă, a sporului de confidențialitate pretins de reclamanți se găsește în art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007, sus-invocată, care stipulează că „Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, (…) Consiliului Legislativ.
(2) Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege (în cuantum de până la 15%), prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal în bugetul aprobat”.
Deci, categoriile de funcționari publici prevăzute în mod expres și limitativ prin lege, cu un spor de confidențialitate sunt cele care își desfășoară activitatea în cadrul celor trei categorii de autorități publice.
Reclamanții au susținut că li se cuvine, pe baza principiului constituțional al nediscriminării, același spor pentru eliminarea oricărei inegalități, bazată pe principiul că la muncă egală se impune salariu egal.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind combaterea discriminării, există discriminare în măsura în care se aplică un regim juridic diferențiat unor categorii de persoane aflate în situații comparabile.
Prin acțiune reclamanții nu au evidențiat împrejurări de natură să facă aplicabil principiul discriminării, în sensul că nu au demonstrat, prin intermediul atribuțiilor legale de serviciu, că au acces la aceeași categorie de informații, respectiv la natura și importanța economico-politică a acestor informații, având în vedere, poziția în stat, a autorităților publice centrale la care face referire expresă art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007.
Din acest punct de vedere invocarea dispozițiilor Legii nr. 544/2001, ale O.U.G. nr. 34/2006 sau ale Regulamentului instanțelor sunt irelevante în cauză, pentru că reglementările acestea nu dovedesc îndeplinirea cerințelor din art. 1 al O.G. nr. 137/2000.
De altfel reclamanții nu și-au susținut acțiunea nici cu hotărâri ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca organ abilitat legal să constate o asemenea situație.
Instanța constată, că nu există discriminare în cauză nici prin raportare la practica CEDO, care prin hotărârea din 6.12.2007, în cauza Beian contra României, a învederat că pe baza art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă „nu are o justificare obiectivă și rezonabilă”, adică dacă nu urmărește un „scop legitim” sau nu există un „raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat” (a se vedea în special Hotărârea Marcks împotriva Belgiei din 13.06.1979, seria A nr. 31, p. 16, parag. 33).
Este evident că legiferarea diferențiată a sporului de confidențialitate se justifică obiectiv și rezonabil avându-se în vedere criteriul pericolului generat de divulgarea unor informații care privesc politica economico-financiară a statului și la care au acces numai anumite categorii de funcționari publici.
Instanța mai stabilește că, acordarea acestui spor nu este nici aplicabilă, pentru că nu există un suport legal în privința cuantumului sporului, atâta timp cât prin art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 6/2007 se stipulează că acest spor se acordă în cuantum de până la 15%, ce se stabilește prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite.
Deci, creanța pretinsă de reclamanți, nu are valoare certă, atâta timp cât legea nu o determină precis ca întindere, astfel că cererea nu putea fi acordată în raport cu prevederile art. 379 C.proc.civ. și drept consecință recursul pârâtului se admite, modificându-se sentința prin respingerea acțiunii ca nefondată, cu aplicarea art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
(Judecător Rodica Olaru)
