„Asociaţia Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice Domeniile J.” are scopul principal declarat atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare şi pescuit conform Legii nr. 407/2006, scop ce se încadrează în categoria finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni de interes public local, aspect ce răspunde exigenţelor art. 26 alin. 7 lit. a din Legea nr. 215/2001.
Terenurile declarate de Consiliul Local al comunei Ş., cu ocazia şedinţei de constituire a asociaţiei interveniente nu au fost aduse ca aport în natură la patrimoniul acestei persoane juridice. Acest aspect rezultă cu claritate din art. 6 şi art. 10 alin. 2 din statut care recunoaşte în continuare membrilor săi calitatea de a terenurilor cu suprafeţele înscrise în asociaţie, precum şi din art. 19 alin. 2 din acelaşi statut conform căruia patrimoniul asociaţiei la constituire este format din aportul în numerar al membrilor fondatori, în sumă de 1.200 lei, reieşind astfel că membrii fondatori nu aduc ca aport în natură terenurile pe care la au în proprietate.
Din acest punct de vedere nu are relevanţă distincţia dintre terenurile proprietate publică sau terenurile proprietate privată, precum şi distincţia subsecventă de regim juridic al acestora, pentru că nu s-au înstrăinat acestor terenuri, care sunt şi rămân în proprietatea membrilor asociaţi şi care îşi exercită în plenitudinea lor atributele acestui drept.
Din acest punct de vedere nu are relevanţă distincţia dintre terenurile proprietate publică sau terenurile proprietate privată, precum şi distincţia subsecventă de regim juridic al acestora, pentru că nu s-au înstrăinat acestor terenuri, care sunt şi rămân în proprietatea membrilor asociaţi şi care îşi exercită în plenitudinea lor atributele acestui drept.
Rezultă aşadar că manifestarea de voinţă a Consiliului Local Ş., concretizată în H.C.L. nr. 15/26.03.2009, de asociere cu comunele S., J., C. A. şi Asociaţia de vânătoare „V.T.” este în acord cu legislaţia în vigoare incidentă, astfel că hotărârea instanţei de fond ce consacră o stare de lucruri contrară este dată cu interpretarea greşită a legii.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr. 426/06 februarie 2012
Pe rolul Tribunalului Alba – secţia comercială şi de contencios administrativ s-a înregistrat sub nr. 455/107/2011 acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi A. (A.J.V.P.S. A.) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al comunei Ş. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea H.C.L. nr. 15/26.03.2009 constatând nelegalitatea acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare acţiunii se arată că prin hotărârea atacată pârâta în mod nelegal a dispus de proprietatea publică a unităţii administrativ teritoriale, transmiţând-o către o asociaţie privată prin asociere eludând astfel dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi a Legii nr. 213/1998 care reglementează domeniul public şi privat, modul de transmitere al acestuia sub toate formele şi procedura prin care se efectuează.
Astfel, prin H.C.L. nr. 15/2009 emisa de C.L. al Comunei Ş. la 26.03.2009, a fost aprobată asocierea C.L. al Comunei Ş. la Asociaţia proprietarilor de terenuri „D.J.”. Cu această ocazie a fost aprobat Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei de proprietari „D.J.”, asociaţie înfiinţată, în scopul constituirii a minim 50% din suprafaţa fondului de vânătoare, în vederea alegerii şi propunerii gestionarului pentru atribuirea directă conform Legii nr. 407/2006, modificată prin O.u.G. 102/2010.
Reclamanta îşi justifică interesul procesual şi calitatea prin aceea că îi sunt vătămate drepturile prin constituirea acestei asociaţii, deoarece în lipsa acestei constituiri, ar fi fost unica persoană juridică ce ar fi capabilă să gestioneze fondul de vânătoare respectiv conform dispoziţiilor art. 8 alin. 3. Aşadar, interesul în anularea H.C.L. este unul pe cât se poate de obiectiv şi firesc, având în vedere şi faptul că reclamanta a gestionat de peste 50 de ani aceste fonduri cinegetice, în condiţii optime, care au condus la sporirea faunei cinegetice.
În continuare, se arată că hotărârea încalcă dispoziţiile art. 36 alin. 7 lit. a şi c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală potrivit cărora „Consiliul local are iniţiative şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.”
În exercitarea atribuţiilor care îi revin, Consiliul local:
1. hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;
2. hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum aderarea la asociaţii naţionale, internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune. Astfel, consiliul local se poate asocia cu persoane juridice sau cu alte unităţi administrativ teritoriale şi poate de asemenea să adere la asociaţii deja existente sub condiţia ca acestea sa fie ale autorităţilor administraţiei publice locale.
Din Actul constitutiv şi Statutul Asociaţiei de proprietari „D.J.” printre asociaţi figurează şi proprietari persoanele fizice, ceea ce contravine textului legal invocat.
În al doilea rând, constituirea unei persoane juridice de drept privat în baza H.C.L.-ului atacat, căreia să-i fie date în posesie şi folosinţă terenuri aparţinând domeniului public, este o nesocotire flagrantă a dispoziţiilor legii. Niciunei persoane private, fie ea fizică sau juridică nu îi sunt recunoscute drepturi asupra proprietăţii publice, chiar şi aparţinând unităţilor administrativ teritoriale. Persoanele care sunt capabile să le fie atribuite drepturi asupra proprietăţii publice, precum şi care sunt aceste drepturi, sunt enumerate limitativ în Legea nr. 215/2001. Fondul cinegetic, sau terenurile care îl constituie, nu fac parte din aceasta enumerare, sens in care este evident ca legiuitorul nu a dorit administrarea acestuia de către persoane de drept privat. În acest sens este a se avea în vedere prevederea art. 136 din României care prevede ca „Bogăţiile de interes public ale statului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.
În drept, s-au invocat art. 123 din Constituţia României, art. 36 din Legea nr. 215/2001, Legea nr. 213/1998 şi Legea nr. 554/2004.
La data de 18.02.2011, la dosar a fost depusă o cerere de intervenţie în interes propriu, formulată de intervenienta „Asociaţia Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice D.J.”, în cadrul procesului, urmărindu-se a se arăta legalitatea constituirii asociaţiei şi legalitatea asocierii cu pârâta, aspecte de natură a lămuri cadrul procesual.
În motivare, se arată că susţinerile făcute la adresa Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.” sunt în totalitate false.
Astfel, prin acţiunea în contencios administrativ cu care a fost sesizat Tribunalul Alba şi în cadrul căreia intervenienta a formulat cererea de intervenţie în interes propriu, se arată în mod fals că asociaţia nu s-a constituit în condiţiile legii, sens în care se indică în mod oficial actul de înfiinţare, respectiv încheierea Judecătoriei Blaj numărul 150/2009, pronunţată în dosarul civil 953/191/2009, la data de 12 august 2009. Încheierea menţionată nu a fost atacată sau contestată în vreun fel, sens în care a fost certificată ca definitivă, şi irevocabilă. În aceste condiţii, susţinerea că intervenienta nu a fost constituită în condiţiile legii se dovedeşte a fi lipsită de argumente logice şi juridice.
În al doilea rând, în acţiunea introdusă de reclamantă se afirmă că „din actul constitutiv şi statutul Asociaţiei de proprietari D.J., printre asociaţi figurează şi proprietari persoane fizice, ceea ce contravine textului legal invocat”. Ori, asociaţia este constituită exclusiv din persoane juridice aşa cum se poate observa în copia actelor de constituire depuse la dosar.
Pe de altă parte, chiar dacă ar fi existat şi asociaţi persoane fizice, nu este aplicabil textul legal invocat de reclamanta, atâta timp cât, conform articolului 8, alineatul 2, litera a din Legea nr.407/2006, modificată prin O.u.G. nr. 102/2010, atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează în următoarele modalităţi: „fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv unităţile administrativ-teritoriale, individual ori intr-o asociaţie legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioada de 10 ani”. Prin urmare, în chiar accepţiunea actului normativ care constituie sediul materiei în domeniul cinegetic, se arată faptul că proprietarii pot fi atât persoane fizice cât şi persoane juridice, inclusiv unităţi administrativ teritoriale, individual s-au într-o asociaţie legal constituită.
În drept s-au invocat art. 49 şi următoarele Cod procedură civilă.
La termenul din 08.03.2011, pârâtul a depus întâmpinare şi cerere de chemare în judecată a altor persoane, solicitându-se:
– Să constate, pe cale de excepţie, că reclamanta A.J.V.P.S. A. nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză;
– Să dispună introducerea în cauza, în calitate de pârât, a Asociaţiei Proprietarilor de terenuri „D.J.” cu sediul în localitatea J., judeţul Alba.
– Să dispună respingerea acţiunii în contencios administrativ formulate de către A.J.V.P.S. A.;
– Să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces.
În motivare, se arată că potrivit statutului Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, adoptat în Congresul Ordinar din data de 20 iunie 2009 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 621 din 16 septembrie 2009, „A.G.V.P.S. este forul de reprezentare a organizaţiilor membre, compuse din vânători şi/sau pescari sportivi, care sunt legal constituite şi afiliate la aceasta, potrivit prezentului statut”. La capitolul 111, articolul !8, privind drepturile organizaţiilor afiliate, se arată că acestea au dreptul să primească din partea A.G.V.P.S. consultanţă de specialitate tehnică, economică şi juridică în soluţionarea problemelor proprii. De altfel, în modelul de statut pe care organizaţiile afiliate trebuie să îl adopte şi să îl respecte, nu se prevede nicăieri posibilitatea pentru directorul sau preşedintele asociaţiei afiliate de a reprezenta asociaţia în cazul litigiilor cu terţii (articolele 20 şi 21 din Statutul-cadru al organizaţiilor afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România).
Ceea ce mai trebuie demonstrat este şi calitatea de asociaţie afiliată faţă de A.G.V.P.S. a reclamantei A.J.V.P.S. Alba. Afilierea rezultă chiar din prezentarea asociaţiei, pe site-ul www.ajvpsab.ro, unde, la „Forma de organizare şi funcţionare” se precizează că „Este afiliată la AGVPS din România”.
Pe de altă parte, consideră pârâtul, în temeiul art. 57-59 C.p.civ., că se impune chemarea în judecată a Asociaţiei Proprietarilor de terenuri „D.J.”, în calitate de pârât, pentru a dovedi constituirea acesteia în condiţiile prevăzute de lege, prin actul constitutiv şi statutul acestei organizaţii neguvernamentale, precum şi prin încheierea de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la Judecătoria Alba Iulia şi celelalte formalităţi necesare.
În fine, mai arată pârâtul că nu a dispus de proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale, astfel cum se arată în mod eronat în acţiunea în contencios administrativ formulată de către A.J.V.P.S. A., prin transmiterea ei. Se poate spune doar, cel mult, că proprietatea asupra unor suprafeţe de teren a fost adusă, ca aport social, într-o asociaţie neguvernamentală, lucru permis de lege.
Dar, ceea ce a omis să arate reclamanta, este că în cazul comunei Ş. suprafaţa cu care Consiliul Local a intrat în asociere nu face parte din proprietatea publică, ci din cea privată a comunei, sens în care se invocă Decizia nr. 2952/1991 a Comisiei Judeţene Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi anexa la aceasta, din care rezultă suprafaţa totală a pajiştii comunale, cu mult peste suprafaţa cu care Consiliul Local a intrat în asociere.
Pe de altă parte, conform articolului 8, alineatul 2, litera a din Legea nr.407/2006, modificată prin O.u.G. nr. 102/2010, atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează în următoarele modalităţi: „fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv unităţile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociaţie legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioada de 10 ani”.
Prin urmare, în chiar accepţiunea actului normativ care constituie sediul materiei în domeniul cinegetic, se arată faptul că proprietarii pot fi atât persoane fizice cât şi persoane juridice, inclusiv unităţi administrativ-teritoriale, individual sau într-o asociaţie legal constituită.
Asociaţia cu care Consiliul Local al Comunei Ş. a intrat în parteneriat este legal constituită, iar din lege rezultă în mod clar corectitudinea operaţiunii de asociere. Nicăieri în lege nu se statuează faptul că A.J.V.P.S. A. trebuie să fie unica persoană juridică desemnată să gestioneze fondurile de vânătoare. Justificarea calităţii şi a interesului procesual prin constituirea unei asociaţii neguvernamentale reprezintă, în fond, o cerere adresată instanţei de judecată, de interzicere a dreptului de asociere, expres garantat de Constituţia României, la articolul 40.
În continuare, reclamanta se contrazice atunci când afirmă că legiuitorul nu a dorit ca fondul cinegetic să fie administrat de persoane de drept privat. Din documentele constitutive ale A.J.V.P.S. A., publicate în extras pe site-ul acesteia, rezultă că reclamanta este „persoană juridică de drept privat, apolitică, fără scop lucrativ, fiind organizaţie neguvernamentală”, etc. Ori, atribuindu-şi cu de la sine putere calitatea de gestionar al fondului cinegetic din judeţul Alba, în baza „moştenirii” structurii centralizate a fostei A.G.V.P.S. din Republica Socialistă România, A.J.V.P.S. A. a trecut cu vederea că nu este, la rândul ei, decât o persoană de drept privat.
În aceste condiţii, este evident că nu putem vorbi despre existenţa calităţii şi a interesului procesual al A.J.V.P.S. A., ci doar de un interes economic, pecuniar, rezultat din seria de procese deschise împotriva asociaţiilor neguvernamentale cu profil de vânătoare şi pescuit din judeţul Alba şi a mai multor consilii locale.
De fapt, acest interes rezidă şi din eventualitatea, pentru A.J.V.P.S. A., de a fi exclusă din A.G.V.P.S., în condiţiile articolului 23, litera d din statut (pierd dreptul de gestionare a tuturor fondurilor cinegetice şi/sau de pescuit pe o perioadă mai mare de 3 luni).
În ceea ce priveşte afirmaţia că asociaţia ar fi ilegal constituită, pe motiv că în cadrul ei sunt cuprinse şi persoane fizice, pârâta precizează că, odată cu intrarea în vigoare a O.u.G. nr.102/2010, este permisă şi asocierea persoanelor fizice (în acest scop) cu unităţile administrativ – teritoriale. În expunerea de motive, reclamanta arată că „ar fi capabilă să gestioneze fondul de vânătoare respectiv, conform dispoziţiilor articolului 8, alineatul 3” şi că a gestionat de peste 50 de ani aceste fonduri cinegetice.
În acest context, pârâtul lasă la aprecierea instanţei calitatea acţiunilor de gestionare a fondurilor cinegetice efectuate de către A.J.V.P.S. A. şi arată că, prin însăşi înfiinţarea asociaţiilor de vânători şi pescari în fiecare judeţ, după 1991, s-a dovedit ineficienta unui sistem centralizat.
De altfel, în preambulul O.u.G. nr. 102/2010, se recunoaşte tocmai ineficienţa fostelor structuri ale A.G.V.P.S. şi existenţa unor prevederi discriminatorii, creându-se posibilitatea unui mediu concurenţial: „Acţiunea de atribuire pentru aproximativ 1.400 de fonduri cinegetice, la care contractele de gestionare expira în luna noiembrie 2010, trebuie realizată în condiţiile unor prevederi legale clare. Legea vânătorii si a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările si completările ulterioare, conţine termeni care nu exista în literatura juridică, iar unele prevederi sunt discriminatorii prin faptul că nu se aplică un tratament unitar tuturor categoriilor de gestionari şi favorizează doar una dintre cele 6 câte sunt în prezent. Modul actual de calcul al tarifelor de gestionare şi de pornire la licitaţie descurajează managementul performant şi determină în acelaşi timp venituri mici pentru bugetul de stat, pentru fondul de mediu şi pentru proprietarii terenurilor. Schimbarea modului de calcul al tarifelor de gestionare având ca unic criteriu potenţialul cinegetic al terenurilor, şi nu nivelul cotelor de recoltă astfel cum este prevăzut în prezent în Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, va determina o gestionare superioară a vânatului şi venituri crescute pentru bugetul de stat, pentru fondul de mediu şi pentru proprietarii terenurilor”.
Nu în ultimul rând, se atrage atenţia asupra faptului că în conformitate cu prevederile legale, Instituţia Prefectului exercită controlul de legalitate asupra actelor emise de către primăriile de pe raza judeţului. Pe de altă parte, conform articolului 3, alineatul 1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, „prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale…”. Hotărârea Consiliului Local Sona numărul 15/26.03.2009 nu a fost contestată şi nici atacată de către cei în drept să exercite controlul legalităţii.
În drept, s-au invocat Legea nr. 407/2006, modificată prin O.u.G. nr. 102/2010; articolul 57 şi următoarele din Codul de Procedură Civilă; articolele 115 – 118 din Codul de Procedură Civilă; articolul 40 din Constituţia României; Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
La acelaşi termen, pârâtul, prin avocat a arătat că faţă de depunerea cererii de intervenţie, renunţă la cererea de chemare în judecată a altor persoane.
La termenul din 05.04.2011, instanţa de fond a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu.
La termenul din 14.06.2011, având în vedere cererea scrisă depusă de pârât, în temeiul art. 246 C.p.civ., instanţa de fond a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată a altor persoane.
Analizând în prealabil excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârât prin întâmpinare, instanţa a respins această excepţie, pentru motivele arătate în încheierea de amânare a pronunţării.
Prin sentinţa administrativă nr. 1550/CAF/01.07.2011 pronunţată de Tribunalul Alba – secţia comercială şi de contencios administrativ s-a admis acţiunea reclamantei şi în consecinţă s-a dispus anularea H.C.L. nr. 15/26.03.2009 emisă de pârât. S-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.”.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin H.C.L. nr. 15/26.03.2009 Consiliul Local al comunei Ş. a aprobat asocierea comunei Ş., prin Consiliul Local Ş. cu comunele S., J. şi C. de B. şi Asociaţia de Vânătoare „V.T.” în scopul înfiinţării Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.”.
Prin aceeaşi hotărâre a fost aprobat Statutul Asociaţiei „D.J.”.
În preambulul hotărârii s-a reţinut că la adoptarea acesteia a fost avut în vedere referatul compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Ş. Ca şi temei legal al acelei hotărâri au fost menţionate următoarele texte de lege şi acte normative: O.G. nr. 26/2000, Legea nr.407/2006, art. 11 alin. 1 şi 3, art. 13 alin. 1, art. 91 alin. 1 lit. e şi d, alin. 6 lit. a şi c, art. 36 alin. 7 lit. c) din Legea nr. 215/2001.
Reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, adresându-se Consiliul Local al comunei Ş. în vederea revocării H.C.L. nr. 15/2009, însă acesta nu a răspuns acestei solicitări, astfel că s-a adresat instanţei de judecată.
Deşi în cuprinsul H.C.L. nr. 15/2009 nu s-a menţionat scopul asocierii comunei Ş. cu Asociaţia de Vânătoare V.T., din actul constitutiv al Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.”, rezultă că s-a înscris în această asociaţie cu suprafaţa de 364,87 ha pădure, terenurile cu care a participat la constituirea asociaţiei fiind cele menţionate în mai multe titluri de proprietate.
Potrivit disp. art. III pct. 9 din Anexa la Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public local al comunelor, oraşelor si municipiilor terenurile cu destinaţie forestieră, daca nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat.
Din actele depuse la dosar nu rezultă că terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 364,87 ha proprietatea Comunei Ş., face parte din domeniul privat al acestei comune, aşa cum se susţine prin întâmpinare. În plus, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul pârâtului a afirmat că în realitate această unitate administrativă deţine în proprietate privată doar suprafaţa de 17 ha pădure, fără a proba nici această susţinere.
Conform dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 213/1998: trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.
Pârâtul nu a făcut dovada trecerii terenului forestier din domeniul public în domeniul privat al comunei, în condiţiile prevăzute de textul de lege mai sus menţionat.
Atâta timp cât terenul face parte din domeniul public, acesta este supus regimului juridic prevăzut de Legea nr. 213/1998.
Din economia acestei legi rezultă că bunurile ce fac parte din domeniul public pot fi doar închiriate sau concesionate.
La art. 15 din lege se prevede că închirierea sau concesionarea bunurilor proprietate publică se face doar prin licitaţie publica, în condiţiile legii.
Contrar acestui text de lege, Consiliul Local al comunei Ş. a aprobat asocierea comunei la Asociaţia Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.” cu suprafaţa de 364,87 ha pădure.
Niciunul din textele de lege enumerate în preambulul H.C.L. nr. 15/2009 nu permit o astfel de operaţiune juridică.
Consiliul Local are într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. 7 lit. a) din Legea nr. 215/2001 atributul de a hotărî în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local.
Prin aceste prevederi legale se urmăreşte cooperarea sau asocierea cu persoane juridice în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local.
Din modul de redactare a textului de lege rezultă că scopul cooperării sau al asocierii este unic, constând în finanţarea şi deopotrivă realizarea unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, ceea ce presupune că rolul autorităţii publice locale nu poate fi limitat doar la aportul de bunuri, aceasta trebuind să se implice în mod activ şi efectiv în realizarea acelor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local.
Din cuprinsul H.C.L. a cărei anulare se cerere nu rezultă care sunt acele lucrări, servicii sau proiecte de interes public local ce urmează a fi realizate ca urmare a înscrierii comunei în acea asociaţie.
Asocierea în sine nu este interzisă de lege, însă scopul asocierii trebuie să fie în acord cu legea, iar aportul de bunuri ce fac parte din domeniul public nu poate fi făcut altfel decât cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv prin închiriere sau concesionare.
Înscrierea într-o asociaţie de drept privat cu un anumit bun presupune aducerea acelui bun ca aport în patrimoniul acesteia, pentru a fi afectat scopului în vederea căruia a fost înfiinţată, astfel că prin H.C.L. nr. 15/2009 Consiliul Local al comunei Ş. a înstrăinat practic cu titlu gratuit un bun public.
Potrivit art. 1 lit. i) din Legea nr. 407/2006 prin fond cinegetic se înţelege: unitatea de gospodărire cinegetică constituită din fauna de interes cinegetic şi suprafaţa de teren, indiferent de categoria acestuia, indiferent de proprietar şi astfel delimitată încât să asigure o stabilitate cât mai mare faunei de interes cinegetic în interiorul său (…).
Fondul cinegetic nu se identifică aşadar cu fondul forestier, cele două noţiuni fiind distincte, însă ele nu pot exista independent, în sensul că fondul cinegetic include şi suprafaţa de teren forestier pe care este răspândită fauna cinegetică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr.407/2006 atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi:
a) direct;
b) prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a).
Consiliul Local nu are însă calitatea de administrator în sensul prevăzut de art. 1 lit. a) din aceeaşi lege, această calitate având-o doar autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi care asigură administrarea faunei de interes cinegetic.
Ca urmare a înscrierii acelei suprafeţe de teren forestier în Asociaţia Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.”, reclamanta a fost vătămată în dreptul său de a-i fi atribuit fondul cinegetic aferent acelui fond forestier, ţinând cont că anterior a fost unicul gestionar al fondului cinegetic respectiv.
Aşa fiind, interesul reclamantei de a solicita anularea acelei H.C.L. este legitim, în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. p) din Legea nr. 554/2004, raportat la scopul înfiinţării acesteia, având posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, respectiv acela de a-i fi atribuit acel fond cinegetic.
Prin formularea prezentei acţiuni reclamanta nu urmăreşte să îşi aroge dreptul de unic gestionar în continuare, ci doar că atribuirea acelui fond cinegetic să fie făcută în mod transparent şi cu respectarea prevederilor legale.
În ceea ce priveşte modul necorespunzător în care reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de gestiune încheiat anterior, nu este de natură să justifice eludarea legii de către Consiliul Local, pentru aceasta având posibilitatea de a solicita tragerea la răspundere juridică potrivit legii.
Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa a constatat că H.C.L. nr. 15/2009 adoptată de pârât este nelegală şi în consecinţă a dispus anularea acesteia.
Faţă de soluţia pronunţată cu privire la acţiunea principală, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientă, având ca obiect constatarea legalităţii constituirii Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.”, a fost apreciată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au formulat recurs pârâtul Consiliul Local al comunei Ş. şi intervenienta Asociaţia Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.” solicitând în principal casarea acesteia şi rejudecând cauza să fie respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, iar în subsidiar modificarea sentinţei atacate, în s4ensul constatării legalităţii H.C.L. nr. 15/2009 şi a menţinerii acesteia în vigoare, cu eliminarea în totalitate a terenurilor cu care Consiliul Local Ş. a intrat în asociere a terenurilor cu destinaţie forestieră. Intervenienta a solicitat şi admiterea cererii de intervenţie.
În motivarea opţiunii lor procesuale recurentele au susţinut următoarele:
Calitatea Consiliului Local Ş. de membru fondator al asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.” a fost verificată atât de instanţă, la constituirea asociaţiei, cât şi prin controlul de legalitate efectuat de Instituţia Prefectului, judeţul A., care a considerat-o temeinică şi legală, nefiind atacată în contencios administrativ.
Nu au fost aduse critici în sens legal nici actelor constitutive, nici asocierii în sine. Hotărâre de Consiliu Local nr. 15 din 2009 nu stabileşte doar asocierea în vederea administrării fondului cinegetic, ci are şi o serie de alte obiective, inclusiv dezvoltarea din punct de vedere economic a zonei, astfel că, prin anularea acesteia, instanţa acordă mai mult decât s-a cerut şi procedează la sancţionarea unor acte încheiate în conformitate cu prevederile legale, supuse deja controlului judiciar şi administrativ.
Scopul asocierii, aşa cum rezultă în mod expres din actul constitutiv, este gestionarea suprafeţelor respective din punct de vedere cinegetic, adică exact acelaşi lucru pe care îl solicită şi pe care îl are ca obiect de activitate şi A.J.V.P.S. A. Fiind un domeniu reglementat de o lege specială, administratorul fondului – respectiv cel care intenţionează să dobândească această calitate – urmează procedurile speciale prevăzute de Legea nr. 407/2006 modificată, iar nu legislaţia generală privind bunurile proprietatea unităţii administrativ – teritoriale.
Unul din scopurile asocierii Consiliului Local Ş. cu celelalte entităţi în cadrul Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.”, acela de a gestiona prin atribuire directă un fond cinegetic, este permis în mod expres de articolul 8 al O.u.G. nr. 102/2010, care prevede că atribuirea directă se realizează pentru fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv unităţile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociaţie legal constituită, în scopul propunerii gestionarului fondului cinegetic, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic.
Susţinerile A.J.V.P.S. A., conform cărora fondul cinegetic nu face
parte din cele enumerate de Legea nr. 215/2001 sunt eronate, atâta
timp cât această asociaţie se regăseşte în aceeaşi situaţie, fiind, conform statutului depus la dosar, persoană juridică de utilitate publică şi de drept privat. Semnificativ pentru speţa dedusă judecăţii este că în cazul în care instanţa şi-ar însuşi acest argument, chiar reclamanta ar fi exclusă de la procedura prevăzută de Legea nr. 407/2006 modificată.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu formulată de asociaţia intervenientă, s-a urmărit a se prezenta instanţei legalitatea constituirii prin parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege şi a asocierii cu C.L. Ş., precum şi scopul Asociaţiei, pentru determinarea exactă a cadrului procesual.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 299 şi următoarele din Codul de Procedură Civilă, art. 36 din Legea nr. 215/2001, Legea nr. 554/2004, Legea 407/2004, modificată prin O.u.G. nr. 102/2010 şi Constituţia României.
Prin întâmpinare reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi A. a solicitat respingerea celor două recursuri reiterând în apărare criticile formulate actului contestat la instanţa de fond.
Cu titlu prealabil, Curtea a recalificat cererea de intervenţie formulată de Asociaţia Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.”, ca fiind o cerere de intervenţie în favoarea pârâtului, pentru că prin însăşi cererea formulată interveniente nu invocă un drept al său în sensul art. 49 alin. 2 C.p.civ., ci apără poziţia pârâtului.
Analizând recursurile sub toate aspectele cauzei conform art. 3041 C.p.civ., cât şi prin prisma motivelor invocate Curtea constată a fi fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Prin H.C.L. nr. 15/26.03.2009 Consiliul Local al comunei Ş. a aprobat asocierea comunei Ş., prin Consiliul Local Ş. cu comunele S., J. şi C. de B. şi Asociaţia de Vânătoare „V.T.” în scopul înfiinţării Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.”. Prin aceeaşi hotărâre a fost aprobat Statutul Asociaţiei „D.J.”.
În preambulul hotărârii s-a reţinut că la adoptarea acesteia a fost avut în vedere referatul compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Ş. Ca şi temei legal al acelei hotărâri au fost menţionate următoarele texte de lege şi acte normative: O.G. nr. 26/2000, Legea nr. 407/2006, art. 11 alin. 1 şi 3, art. 13 alin. 1, art. 91 alin. 1 lit. e şi d, alin. 6 lit. a şi c, art. 36 alin. 7 lit. c) din Legea nr.215/2001.
Scopul asocierii, care coincide în mod firesc cu scopul adoptării H.C.L. nr. 15/26.03.2009, aşa cum rezultă din art. 4 al statutului asociaţiei îl constituie atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare şi pescuit conform Legii nr. 407/2006, de a promova şi sprijini programe pentru gospodărirea terenurilor agricole şi forestiere conform reglementărilor în vigoare, cultivarea în rândul proprietarilor de terenuri agricole şi forestiere a dragostei de natură, a cunoaşterii ecologiei animalelor şi a modului de viaţă a acestora şi promovarea măsurilor ştiinţifice de dezvoltare a fondurilor cinegetice, combaterea dăunătorilor de orice fel, asigurând protecţia culturilor agricole şi forestiere.
Din acest punct de vedere H.C.L. nr. 15/26.03.2009 emisă de pârât respectă exigenţele Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. Într-adevăr, aşa cum a reţinut instanţa de fond, art. 26 alin. 7 lit. a din Legea nr. 215/2001 permite consiliilor locale de a hotărî cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, însă această posibilitate trebuie privită şi în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 407/2006 în forma în vigoare la data adoptării actului administrativ contestat, ce permite asocierea în vederea propunerii gestionarului fondului cinegetic de pe terenurile proprietarilor asociaţi în vederea atribuirii fondului respectiv în mod direct de către administratorul fondului cinegetic.
Ori, asociaţia constituită, intervenientă în cauză, are scopul principal declarat tocmai atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare şi pescuit conform Legii nr. 407/2006, scop ce se încadrează în categoria finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni de interes public local, aspect ce răspunde exigenţelor art. 26 alin. 7 lit. a din Legea nr. 215/2001.
Pe de altă parte, analiza integrală a statutului Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole şi Silvice „D.J.”, legal înfiinţată de altfel, duce la concluzia că este o asociaţie formată din membri persoane juridice, proprietari sau neproprietari de terenuri agricole ori forestiere.
Terenurile declarate de Consiliul Local al comunei Ş., cu ocazia şedinţei de constituire a asociaţiei interveniente nu au fost aduse ca aport în natură la patrimoniul acestei persoane juridice. Acest aspect rezultă cu claritate din art. 6 şi art. 10 alin. 2 din statut care recunoaşte în continuare membrilor săi calitatea de proprietari a terenurilor cu suprafeţele înscrise în asociaţie, precum şi din art. 19 alin. 2 din acelaşi statut conform căruia patrimoniul asociaţiei la constituire este format din aportul în numerar al membrilor fondatori, în sumă de 1.200 lei, reieşind astfel că membrii fondatori nu aduc ca aport în natură terenurile pe care la au în proprietate.
Aşa cum s-a susţinut mai sus, scopul asocierii este ca prin însumarea suprafeţelor deţinute de fiecare asociat proprietar să se dobândească un procent de 50% sau mai mare din fondul de vânătoare peste care se suprapune ca areal, dar cu care nu se identifică, în vederea exercitării dreptului de a propune administratorului atribuirea directă a gestiunii fondului cinegetic respectiv.
Rezultă aşadar că manifestarea de voinţă a Consiliului Local Ş., concretizată în H.C.L. nr. 15/26.03.2009, de asociere cu comunele S., J., C.A. şi Asociaţia de vânătoare „V.T.” este în acord cu legislaţia în vigoare incidentă, astfel că hotărârea instanţei de fond ce consacră o stare de lucruri contrară este dată cu interpretarea greşită a legii.
Astfel, Curtea în temeiul art. 312 C.p.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.p.civ. a admis recursurile declarate în cauză, a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei şi a admiterii cererii de intervenţie.
