Dispoziţiile art. 5 pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publicc, republicată, precum şi cele ale art. 4 din Regulamentul de aplicare a acestei ordonanţe, prevăd expres că „orice măsură de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu avizul poliţiei rutiere, in condiţiile stabilite de lege”.
Cum Municipiul Bârlad este traversat de D.E. 581, conform art. 4 din N.M. privind condiţiile de instituire a restricţiilor de circulaţie, aprobate de M.A.I. şi Ministerul Transporturilor, prin Ordinul comun nr. (…) „competenţele de emitere a acordului şi aprobării revin Se/ridului Poliţiei Rutiere Vaslui şi Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi”, numai că această documentaţie prealabilă nu a fost obţinută de recurentă anterior adoptării H.C.L. Bârlad nr. 83/2007 în litigiu, deşi I.P.J. Vaslui, prin Serviciul Poliţiei Rutiere Vaslui a încunoştinţat-o privind obligativitatea lor, prin răspunsul la adresa recurentei nr. 871 din 9 februarie 2007.
De altfel, primarul Municipiului Bârlad recunoaşte implicit nelegalitatea hotărârii în litigiu, întrucât prin adresa sa nr. 103 din 2 iulie 2007, expediată intimatei, îi comunică iniţierea unui „proiect de hotărâre pentru revocarea H.C.L. Bârlad nr. 83/2007 (…) care a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului local din data de 30 mai 2007″, însă nu a fost întrunit numărul de voturi pentru a putea fi aprobat.
Rezultă, aşadar, că deşi nu se contestă dreptul de dispoziţie al recurentei – recunoscut de Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală – privitor la administrarea domeniului public al unităţii administrativ teritoriale, respectiv acesta poate fi exercitat însă doar cu respectarea prevederilor legale aplicabile, fiecărei activităţi supuse reglementării de consiliul local, ceea ce implică de fapt respectarea atribuţiilor celorlalte instituţii ale statului ce funcţionează la nivel local, privitoare la buna desfăşurare a unei activităţi de interes pentru cetăţenii unităţii administrativ teritoriale respective, în speţă cea privitoare la circulaţia pe drumurile publice.
Aşa fiind, dacă recurenta a identificat dezideratul instituirii de restricţii pentru circulaţia de mare tonaj, pe raza municipiului Bârlad, poate proceda la realizarea lui doar urmând procedura de avizare/autorizare, de competenţa organelor de poliţie/administrare a drumurilor, motiv pentru care Curtea va proceda la menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei Tribunalului Iaşi.
C.A. laşi, s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 325/C.A. din 23 iunie 2008
Notă: Şi această soluţie ne conduce la concluzia că administraţia publică nu face diferenţa dintre un aviz şi un acord (aprobare). Astfel, atâta timp cât Codul rutier stabileşte faptul că măsurile de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice se iau de către administratorul drumului cu avizul poliţiei rutiere, ordinul comun al MAI şi al Ministerului Transporturilor stabileşte că emiterea acordului (aprobării) aparţine SPR Vaslui. Distincţia este importantă, căci, fiind vorba de un aviz, actul emis în lipsa acestuia este ilegal dar executoriu până la revocare sau anulare; dimpotrivă, emiterea actului în lipsa unui acord nu este executoriu, astfel încât particularii pot să îl încalce întrucât el nu este în vigoare încă.