Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 1365/11 mai 2011
Prin Decizia nr. 1365/2011 pronunţată în dosar nr. 6945/107/2010 la data de 11 Mai 2011, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de apel Alba Iulia a respins ca nefondat recursul declarat reclamanta P.E. împotriva sentinţei nr. 2516/CAF/2011 pronunţata de Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Alba.
S-a reţinut că prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub dosar numărul 6945/107/2010 pe rolul Tribunalului Alba, astfel cum a fost precizată, reclamanta P.E. a solicitat ca, în contradictoriu cu in contradictoriu cu pârâta Comisia Judeţeană A. pentru aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003, prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:
– anularea Hotărârii nr. 3/16.07.2010 emisa de către parata Comisia judeţeană A. pentru aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003 si menţinerea ca temeinica si legala a hotărârii nr. 23/30.08.2007 a Comisiei judeţene A. de aplicare a Legii nr.290/2003.
In motivare reclamanta a arătat că bunicii si părinţii acesteia, s-au refugiat in anul 1943, in comuna Z., jud.Arad, venind din localitatea S. , din fostul URSS.
Prin Hotărârea nr.23/2007, a Comisiei Judeţene pentru aplicarea prevederilor legii nr.290/2003, s-a constatat ca reclamanta are calitatea de persoana îndreptăţita la primirea despăgubirilor in temeiul Legii nr.290/2003, insă, prin Decizia nr.197/2010 a vicepreşedintelui ANRP B., se arata ca, anul 1943 nu poate fi considerat moment al refugiului.
Prin Hotărârea nr.3/16.07.2010, pârâta Comisia Judeţeană A. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 si-a revocat Hotărârea nr. 23/2007, reţinând ca reclamanta si antecesorii acesteia , nu au calitatea de refugiaţi , în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr.290/2003.
Reclamanta a argumentat necesitatea considerării in speţa a anului 1943 ca moment al refugiului.
Pârâta Comisia Judeţeană A. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prevalându-se de faptul că, in speţa, nu a fost respectata procedura reglementata de art.8 alin.3 din Legea nr.290/2003, care prevede ca petentul nemulţumit de soluţia dată de comisia judeţeană prin hotărârea comunicata, se poate adresa în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor B. cu contestaţie.
Prin Sentinţa nr. 2516/CAF/2011 pronunţată de Tribunalul Alba, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a fost respinsă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocată de Instituţia Prefectului Judeţului A., a fost admisă excepţia privind neîndeplinirea procedurii prealabile şi în consecinţă a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu pârâta Comisia Judeţeană A. pentru aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003, din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului A.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Judeţului A., că a devenita lipsită de obiect, câtă vreme, urmare a precizării de acţiune depusa pentru termenul de judecata din 24.11.2010, s-a stabilit exercitarea contestaţiei in contradictoriu cu pârâta Comisia Judeţeană A. , pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003.
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a reţinut că aceasta este întemeiată faţă de prevederile art. 8 alin.3 si 5 din Legea nr.290/2003, conform cărora, pot face obiectul controlului judecătoresc decât hotărârile emise de Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor în soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor Comisiilor Judeţene pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, nu si hotărârile Comisiilor Judeţene pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003.
În contextul celor mai sus expuse, instanţa a înlăturat apărările mandatarei reclamantei, in sensul ca, prin contestarea Deciziei nr.197/05.02.2010- act administrativ anterior deci Hotărârii nr.3/16.07.2010, ar fi fost îndeplinita in speţa procedura prealabila.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În expunerea motivelor se arată că sentinţa atacată este nelegală întrucât reclamanta a contestat deja decizia nr.197/2010 în dosarul numărul 2863/107/2010 a Tribunalului Alba astfel că procedura prealabilă a fost îndeplinită în acest mod. Decizia numărul 3/2010 a înţeles să o conteste direct în instanţă, întrucât a fost emisă în temeiul Decizie numărul 197/2010.
Susţine că, în măsura în care, cel ce se consideră vătămat printr-un act administrativ înţelege să se adreseze instanţei înainte de a primi răspunsul autorităţii emitente, ar fi excesiv de formalist a se interpreta că procedura prealabilă nu este îndeplinită.
Se mai arată că, din anul 2007, de când a fost întocmit dosarul pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr.290/2003, reclamanta a făcut numeroase demersuri care pot fi apreciate ca reprezentând procedura prealabilă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar şi al dispoziţiilor art. 304 indice 1 din curtea constată că acesta este neîntemeiat şi urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr.23/2007 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003 s-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la primirea despăgubirilor în temeiul Legii nr.290/2003, reţinându-se că bunicii şi părinţii acesteia, s-au refugiat în anul 1943, în comuna Z., jud. Arad, venind din localitatea S. , din fosta URSS.
Prin Decizia nr.197/2010 a vicepreşedintelui ANRP Bucureşti, se arata că anul 1943 nu poate fi considerat moment al refugiului. Reclamanta a contestat decizia nr. 197/2010 în dosarul numărul 2863/107/2010 al Tribunalului Alba.
Urmare a acestei decizii, prin Hotărârea nr.3/16.07.2010, pârâta Comisia Judeţeană A. pentru aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003 şi-a revocat Hotărârea nr. 23/2007, reţinând ca reclamanta şi antecesorii acesteia, nu au calitatea de refugiaţi, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr.290/2003. Reclamanta a contestat această hotărâre direct în faţa instanţei judecătoreşti.
Potrivit art. 8 alin. 3 si 5 din Legea nr.290/2003:
(3) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului B., pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
(5)Hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Din interpretarea textelor suscitate, curtea reţine că, pot face obiectul controlului judecătoresc, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, doar hotărârile emise de Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor în soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor Comisiilor Judeţene pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, nu si hotărârile acestor comisii.
Având în vedere că modalitatea de exercitare a căilor de atac se stabileşte numai prin lege iar dispoziţiile art. 8 alin. 5 sunt de strictă interpretare, extinderea competenţei instanţelor cu privire la alte acte decât cele prevăzute de lege, în speţă la hotărârea comisiei judeţene, este nepermisă. Cenzurarea legalităţii acestora pe cale directă este inadmisibilă, calea procedurală ce se impune a fi urmată fiind aceea a realizării cenzurii pe cale incidentală, în condiţiile art. 18 alin. 2 din Legea nr.554/2004, în procesul în care se solicită anularea hotărârii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Faptul că reclamanta recurentă a atacat în instanţă Decizia nr.197/2010 a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor– prin care s-a solicitat reanalizarea situaţiei sale stabilită prin Hotărârea nr. 23/2007 – nu poate avea drept consecinţă recunoaşterea îndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 8 alin. 3 din lege, citat anterior, întrucât, pe de o parte, demersul vizează alt act administrativ decât cel contestat şi care are caracter anterior acestuia iar pe de altă parte, acesta nu este adresat organului competent stabilit de lege, respectiv Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi nu vizează criticile de nelegalitate aduse actului vătămător.
Aplicarea în concret a îndrumării date de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în decizia respectivă s-a realizat prin Hotărârea nr.3/16.07.2010. Or, criticile de nelegalitate trebuie să vizeze acest act, respectiv modalitatea în care autoritatea competentă a înţeles să aplice în concret dispoziţiile legale şi cele ale deciziei prin care s-a solicitat reanalizarea situaţiei sale stabilită prin Hotărârea nr.23/2007.
Pentru identitate de raţiune nu pot fi considerate relevante nici demersurile anterioare emiterii actului atacat.
În fine, nu poate fi primită nici critica recurentei conform căreia, dacă cel ce se consideră vătămat printr-un act administrativ înţelege să se adreseze instanţei înainte de a primi răspunsul autorităţii emitente, ar fi excesiv de formalist a se interpreta că procedura prealabilă nu este îndeplinită.
Pe de o parte, aşa cum s-a arătat, unul din rolurile contestaţiei administrative este acela de a determina Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită actul administrativ ce poate fi dedus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ. Or, sesizarea instanţei înainte de emiterea acestui act se va izbi întotdeauna de finele de neprimire reglementat de art.109 Cod procedură civilă raportat la art.8 alin.5 din Legea nr.290/2003.
Pe de altă parte, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are la dispoziţie un termen de 60 de zile, stabilit de art. 8 alin. 4 din Legea nr.290/2003, termen care are regimul descris de art. 2 alin.1 lit. h din Legea nr.554/2004, respectiv un termen la dispoziţia administraţiei pentru rezolvarea pe cale necontencioasă a litigiului. Or, de esenţa acestui termen, este caracterul prohibitiv al oricărui demers judiciar înăuntrul său, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 8 alin. 1 raportat la art. 2 alin.1 lit. h din Legea nr.554/2004.
Opinia recurentei, contrară acestor argumente, nu poate fi primită întrucât goleşte de conţinut demersul prealabil al contestaţiei administrative.
Faţă de cele ce preced, Curtea reţine că, faţă de dispoziţiile art.109 Cod procedură civilă raportat la art.8 alin.5 din Legea nr.290/2003 în mod legal a procedat instanţa de fond la respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, sens în care recursul reclamantei se dovedeşte nefondat şi urmează a fi respins conform art. 312 din Codul de procedură civilă.
