Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (6), art. 18
Decizia CNVM de retragere de la tranzacţionare a acţiunilor emitentului este nelegală când consimţământul acesteia este viciat prin ascunderea unor împrejurări de fapt şi de drept de către emitent.
CNVM avea obligaţia de a promova acţiunea în administrativ, în calitate de reclamant, pentru anularea deciziei sale intrate în circuitul civil în baza art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Iar faptul invocării acestui text de lege prin întâmpinare nu schimbă calitatea sa de pârât, acţiunea în contencios administrativ fiind introdusă de SIF şi nu de CNVM.
Nelegală este şi decizia CNVM de respingere a contestaţiei împotriva actului administrativ în raport de împrejurarea că autoritatea publică nu s-a sesizat din oficiu să promoveze o acţiune în contencios administrativ pentru anularea deciziei sale care a intrat în circuitul civil nemaiputând fi revocat.
C.A. Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, sentinţa nr. 1150 din 2 mai 2007
Prin acţiunca înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 15 ianuarie 2007, SIF în contradictoriu cu pârâta CNVM a solicitat anularea deciziei nr. 2234 din 28 august 2006 şi a deciziei nr. 3540 din 12 decembrie 2006 emisă de pârâtă.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 2234 din 28 august 2006 au fost retrase de la tranzacţionarea pe piaţa Rasdaq acţiunile emise de SC M. SA începând cu data de 28 august 2006, iar prin decizia nr. 3540 din 12 decembrie 2006 autoritatea pârâtă i-a
respins contestaţia formulată împotriva actului administrativ pe motiv că acesta a intrat în circuitul civil şi nu mai poate fi revocat.
Reclamanta mai arată că decizia nr. 2234/2006 a fost dată în considerarea hotărârii AGEA SC M. SA prin care se solicită retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate, dar această hotărâre a fost anulată de Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 724 din 10 februarie 2005 rămasă irevocabilă prin decizia comercială nr. 705 din 28 octombrie 2005.
In drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acţiunii şi anularea deciziei nr. 2234/2006, în baza art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că SC M. SA în mod nejustificat şi cu rea-crcdinţă i-a transmis informaţii incomplete. La data emiterii actului contestat nu a avut cunoştinţă de faptul că hotărârea AGEA a fost anulată pe cale judecătorească şi a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC M. SA.
SC M. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi în subsidiar respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele şi lucrările din dosar pe excepţia nulităţii acţiunii şi în subsidiar pe fondul cauzei, Curtea reţine următoarele:
Excepţia nulităţii acţiunii invocată de societatea comercială pârâtă, în raport de dispoziţiile art. 133 C. proc. civ. este neîntemeiată. Pârâta susţine excepţia pe faptul că în cererea de chemare în judecată nu a fost menţionat codul de înregistrare fiscală al societăţii comerciale, iar acesta este un element important de identificare, care lipsind conduce la constatarea nulităţii cererii. Susţinerea pârâtei nu poate fi reţinută în raport de împrejurarea că lipsa acestui element de identificare nu a făcut imposibilă identificarea persoanei juridice, pârâta a fost prezentă în cauză, a cunoscut toate înscrisurile administrate şi a putut să-şi formuleze apărările, astfel că lipsa menţionării codului fiscal nu a lezat drepturile sau interesele vreunei părţi în proces.
Pe fond, se reţine că decizia nr. 2234 din 23 august 2006 a fost emisă de pârâtă având în vedere hotărârea AGEA SC M. SA din data de 9 septembrie 2004 înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, iar hotărârea AGEA din 9 septembrie 2004 a fost anulată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 724 din 10 octombrie 2002, rămasă irevocabilă prin decizia comercială nr. 705 din 28 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială.
Se constată că anularea hotărârii AGEA de la SC M. SA a intervenit înainte de emiterea deciziei nr. 2234 din 23 august 2006, iar socictatea comercială pe acţiuni nu a adus la cunoştinţa CNVM împrejurarea că hotărârea AGEA a fost desfiinţată.
Decizia autorităţii publicc de radiere a SC M. SA din evidenţa CNVM şi retragerea de la tranzacţionarea pe piaţa Rasdaq a acţiunilor emise de accastă socictatc este astfel nelegală, consimţământul CNVM fiind viciat prin ascunderea unor împrejurări de fapt şi dc drept dc către solicitantul emiterii actului administrativ. Dccizia nr. 3540 din 12 decembrie 2006 prin care CNVM a respins contestaţia împotriva actului administrativ se apreciază ca nelegală în raport de împrejurarea că autoritatea publică nu s-a sesizat din oficiu să promoveze o acţiune în anularea deciziei nr. 2234/2006 în baza art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Invocarea art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, prin întâmpinarea formulată, nu schimbă calitatea procesuală de pârâtă a CNVM în cauză, apărările formulate au fost făcute în urma cererii de chemare în judecată introdusă de SIF şi nu printr-o acţiune a CNVM în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554//2004, care implică respectarea art. 17 alin. (2) din aceeaşi lege, coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 146/1997.
Solicitarea reclamantei ca instanţa să se pronunţe şi cu privire la legalitatea actclor civilc încheiate în baza actclor administrative nelegale precum şi a efcctclor civilc produse în raport dc dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este nesusţinută şi nu poate fi reţinută. Pe de o parte, solicitarea este generică, fară indicarea unui anume act civil sau a unor efecte legale concrete care să-i fi produs o vătămare a unui drept sau interes legitim, iar pe de altă parte art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 poate fi invocat doar de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ, nu şi de către SIF.
Astfel fiind, pentru considerentele anterior arătate, Curtea a respins excepţia nulităţii ca neîntemeiată, în baza art. 137 C. proc. civ., iar în temeiul art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004 a admis acţiunea şi a anulat actele administrative emise de CNVM ca nelegale.