Obligaţia administraţiei publice de a asigura tratament nediscriminatoriu pentru toţi operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi, precum şi un mediu concurenţial şi transparent
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1838 din 1 iulie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 338 din 26.01.2010 a Tribunalului Maramureş, s-a admis acţiunea promovată de reclamantele: SC H.T. SRL Baia Mare, SC D.T. SRL Baia Mare şi SC N.N. SRL, Baia Mare în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL al municipiului BAIA MARE, şi în consecinţă:
S-a anulat Hotărârea nr. 282/16.07.2009 privind unele reglementări referitoare la efectuarea transportului public local pe raza Municipiului Baia Mare, emisă de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 282/2009 privind unele reglementări referitoare la efectuarea transportului public local pe raza Municipiului Baia Mare emisă de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare s-a interzis circulaţia autobuzelor aparţinând altor transportatori rutieri decât SC U. SA pe liniile prevăzute în Programul de transport public local aprobat prin H.C.L. nr. 480/2008 privind aprobarea Regulamentului pentru transport public local, a indicatorilor de performanţă şi a Programului de transport public local precum şi parcarea autobuzelor pe domeniul public al Municipiului Baia Mare, inclusiv în parcările publice ale municipiului.
Din analiza înscrisurilor existente în dosar se constată că reclamantele sunt deţinătoarele unor licenţe de traseu cu valabilitate din anul 2008 şi până în 2011, însoţite de caiete de sarcini care cuprind graficul de circulaţie, acestea neputând a mai fi respectate în condiţiile adoptării hotărârii contestate deşi au fost aprobate şi eliberate de autorităţile competente. Din cuprinsul acestor licenţe de traseu reiese că reclamantele în calitate de operatori de transport au obligaţia prestării serviciului de transport rutier de persoane inclusiv pe raza Municipiului Baia Mare, cu opriri în staţiile aflate pe raza Municipiului Baia Mare.
Art. 19 din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local include printre obligaţiile autorităţilor administraţiei publice aceea de a asigura tratament egal şi nediscriminatoriu pentru toţi operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi şi de a asigura un mediu concurenţial şi transparent în acest domeniu, iar dispoziţiile art. 6 din Ordinul nr. 252/2007 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007, stipulează faptul că accesul autovehiculelor în staţiile publice este gratuit şi nediscriminatoriu pentru operatorii de transport rutier cărora li s-au atribuit trasee, conform graficelor de circulaţie.
În situaţia de faţă, aşa cum s-a arătat anterior, reclamantelor li s-a atribuit trasee, însoţite de grafice de circulaţie în care sunt indicate atât staţiile de oprire cât şi locurile de staţionare.
Pentru considerentele sus menţionate s-a apreciat că prin hotărârea atacată a fost favorizat un singur transportator rutier, respectiv SC U. SA, hotărârea fiind adoptată cu încălcarea principiilor potrivit cărora în activitatea de transport public locală trebuie respectată promovarea concurenţei între operatorii de transport şi garantarea accesului egal şi nediscriminatoriu al operatorilor de transport şi al transportatorilor autorizaţi la
piaţa transportului public local, motiv pentru care acţiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs, pârâtul CONSILIUL LOCAL BAIA MARE, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei civile atacate şi, procedând la rejudecarea cauzei solicită respingerea acţiunii reclamantelor-intimate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:
Pe fondul cauzei, relativ la recursul declarat împotriva sentinţei nr. 338 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de instanţa de fond, Curtea reţine că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică iar motivele de recurs evocate nu sunt fondate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din lectura recursului Curtea nu întrevede exact care ar fi motivele de recurs evocate de recurent deoarece o trimitere formală la textele art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. nu s-a făcut.
Se reţine că recurentul evocă din nou aspecte referitoare la temeinicia hotărârii instanţei de fond, chestiuni ce întră în câmpul de analiză circumscris de art. 3041 C.pr.civ. sens în care se va antama şi analiza instanţei de recurs.
Aşa cum a arătat şi argumentat pertinent instanţa de fond, prin actul administrativ cu caracter normativ atacat se încalcă o serie de reguli şi principii stabilite de Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice şi de Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local.
Astfel, conform art. 8 alin. 2 lit. k) din Legea nr. 51/2006 prevede la nivel de regulă obligatorie pentru autorităţile administraţiei publice locale ca în exercitarea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilităţi publice să adopte hotărâri, între altele, cu privire la restrângerea ariilor în care se manifestă condiţiile de monopol.
Prin hotărârea adoptată de Consiliul local Baia Mare se constată că doar un singur operator de transport are acces la infrastructura rutieră, poate executa transport local şi are acces în staţiile intermodale şi la parcări din municipiul Baia Mare, or aceasta contravine evident textului legal mai sus menţionat.
Mai apoi, prin aplicarea acestui act normativ reclamantelor li se încalcă în mod evident drepturile şi intereselor lor legitime ce decurg din calitatea acestora de operatori de transport licenţiaţi pe perioada în curs a deţinerii licenţei legale.
Apoi strict cu privire la piaţa transportului local, conform art. 1 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, serviciul de transport public local şi de mărfuri se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, pe raza unităţii administrativ-teritoriale, cu respectarea, între altele, a promovării concurenţei între operatorii de transport, respectiv transportatori autorizaţi, cărora li s-a atribuit executarea serviciului şi garantarea accesului egal şi nediscriminatoriu al operatorilor de transport şi al transportatorilor autorizaţi la piaţa transportului public local.
Totodată, este de semnalat că în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 lit. a) şi b) din aceeaşi lege, autorităţile administraţiei publice locale au, faţă de operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi, între altele, obligaţia să asigure un tratament egal şi nediscriminatoriu pentru toţi operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi şi să asigure accesul operatorilor de transport rutier şi transportatorilor autorizaţi pentru realizarea serviciilor de transport public local într-un mediu concurenţial şi transparent.
Or, în cazul de faţă prin maniera în care autoritatea pârâtă a adoptat reglementările referitoare la efectuarea transportului public local pe raza municipiului Baia Mare înfrânge dispoziţiile legale mai sus evocate întrucât favorizează, prin excepţie, un singur transportator local în detrimentul reclamantelor care se situează în aceeaşi categorie cu agentul economic menţionat în actul administrativ supus cenzurii.
Faţă de cele ce preced şi în lipsa altor critici de nelegalitate şi netemeinicie, Curtea reţine că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, valorifică legal dispoziţiile legale mai sus analizate de instanţa de recurs şi sancţionează corect cu nelegalitatea actul administrativ atacat, încât din această perspectivă, instanţa urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. să respingă recursul ca nefondat. (Judecător Liviu Ungur)
