Lichidatorul judiciar poate sa procedeze la punerea in a hotărârilor judecătoreşti de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitorului, insa nu are o obligaţie expresa in acest sens, cu atât mai mult cu cat nici unul dintre creditori nu este dispus sa avanseze sumele necesare executării silite.
Descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri si responsabilităţi, prin închiderea procedurii de , nu împiedica demararea şi derularea executării silite. Punerea la dispoziţia executorului judecătoresc de către lichidator a tabelului de creanţe şi, eventual, a titlului executoriu, nu poate constitui o condiţie esenţială pentru efectuarea executării silite, în condiţiile în care tabelul de creanţe şi titlul executoriu se afla la dosarul procedurii de insolvenţă şi pot fi puse la dispoziţia executorului judecătoresc chiar de către creditori, ulterior închiderii procedurii de insolvenţă.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 744 din 22 februarie 2011
Prin sentința comercială nr. 2254 din 27.05.2010 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea privind închiderea procedurii insolvenței formulată de lichidatorul judiciar H. SPRL în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC R.P. SRL, J12/130/2000 și, în consecință s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei. S-a dispus radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
în motivare se arată în cadrul procedurii lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor.
Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 131 din în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.
Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic a constatat că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței, fiind de acord cu închiderea procedurii insolvenței.
Ca atare, judecătorul sindic a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici unul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului a fost încuviințată, și s-a dispus închiderea procedurii, iar în temeiul dispozițiilor art. 135 și 136 din același act normativ, s-a dispus și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. CLUJ și O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.
în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 au fost încuviințate cheltuielile de procedură avansate de lichidatorul judiciar în cuantum de 1.120,67 lei și onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 8.925 lei, care au fost achitate din fondul de lichidare.
împotriva sentinței a formulat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S. București, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței in sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului si să se dispună ca închiderea procedurii falimentului sa fie făcuta după ce au fost anexate dovezile de insolvabilitate a fostului administrator al societății falite concomitent cu autorizarea AVAS pentru executarea in totalitate a sentinței din 27.05.2010 privind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
în motivarea recursului, recurenta critică sentința recurata pentru nelegalitate, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., considerând că hotărârea recurată a fost data cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 138-142 din Legea nr. 85/2006. Recurenta arată că in cauza a fost dispusa angajarea răspunderii patrimoniale in contradictoriu cu fosta conducere a debitoarei, aceasta fiind obligata la suportarea pasivului falitei.
Sentința recurata a fost data cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 138, ale art. 142 alin. (1) raportate la cele ale art. 135, ale art. 2 si ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 fiind o consecință a interpretării greșite a textelor de lege sus -mentionate, interpretarea data de instanța de fond fiind străina scopului Legii nr. 85/2006. Analiza hotărârii recurate și a problemei pe care o pune in discuție trebuie sa pornească de la interpretarea sistematica a textelor de lege care se aplică cauzei de fata și anume actuala Lege 85/2006:
Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componenta a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 (dovada si faptul ca judecarea acestor cereri este de competenta judecătorului sindic) si poate fi aplicata atât in cadrul fazei de reorganizare judiciară, cât si in cadrul fazei de faliment.
Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță in raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat si nu da naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate. Sumele recuperate in urma punerii in executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate, in caz de faliment (cum este situația de față), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 121 din Legea nr. 85/2006. întreaga procedura de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este si cazul creanței pe care acesta le are față de foștii membrii ai organelor sale de conducere) si de distribuire a sumelor obținute in cadrul acestei lichidări, este in sarcina lichidatorului judiciar.
In acest context legislativ, motivația instanței de fond prin care a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei, fără a dispune mai întâi punerea in executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită, ci si nelegala, întrucât din analiza textelor de lege sus-menționate rezulta ca executarea silita a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidenta Legii nr.85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimoniala conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar in cadrul procedurii de lichidare judiciara, prin intermediul executorului judecătoresc.
Art. 142 alin. (1) in care se arata ca “Executarea silita împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către judecătoresc, conform Codului de procedura civila”, legiuitorul nu a făcut decât sa precizeze limitarea de competenta pe care lichidatorul judiciar o are in valorificarea si recuperarea creanțelor (indiferent titlul din care rezulta si de natura obligației, inclusiv al creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului si anume faptul ca executarea silita a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care de altfel nu are aceasta competenta), ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedura.
Aceasta nu înseamnă că, judecătorul sindic nu are obligația de a pune in vedere lichidatorului judiciar sa execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului) si nu înseamnă ca lichidatorul judiciar nu are obligația (rezultata din Legea nr.85/2006) si dreptul procesual (in calitatea sa de reprezentant al falitei) sa pună in executare silita titlurile de creanța pe care debitorul le are față de debitorii săi.
In acest context, din analiza gramaticala a dispozițiilor art. 142 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca “După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, in temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator”, rezultă că acest text de lege poate fi interpretat in sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar in cadrul procedurii de prevăzute de Legea nr. 85/2006 si ca ar putea fi continuata după închiderea procedurii de faliment de creditori in cadrul procedurii de executare silita instrumentata de executorul judecătoresc.
Consideră că interpretarea corecta a acestui text de lege trebuie făcuta numai in sensul ca executarea silita a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. (1) pentru care s-a instituit răspunderea patrimoniala, trebuie efectuata de lichidatorul judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc numai in cadrul procedurii de faliment din următoarele considerente, deoarece art. 142 alin. (2) cuprinde dispoziții care nu pot fi puse in aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (2) “După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de executorul judecătoresc, in conformitate cu prevederile acestei legi, in temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator, situație care este imposibila după închiderea procedurii de faliment întrucât potrivit dispozițiilor art. 136 Legea nr. 85/2006 “Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul si toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați”.
în acest context, este evident faptul ca, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil (dat fiind faptul ca nu se cunoaște la ce judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se executa – putând fi executata in termenul de prescripție si de către cine).
De asemenea, prin interpretarea art. 142 alin. (2) in sensul ca executarea silita trebuie efectuata de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc si prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat si dispozițiilor Legii nr. 85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc in lichidator judiciar, competenta pe care acesta nu o poate avea.
Aceeași concluzie rezulta si din faptul ca printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr. 85/2006 care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute si a instanțelor abilitate sa le judece (in cazul Legii nr. 85/2006 – judecătorul sindic din cadrul tribunalului de la sediul debitorului iar in cazul Codului de procedura civila – instanța de executare, respectiv judecătoria).
In subsidiar, in cazul in care se va respinge recursul solicită să fie autorizată AVAS sa execute sentința de angajare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator până la recuperarea integrala a creanței pe care acesta o mai are față de societatea falita, dispunând totodată comunicarea acesteia investita cu formula către recurentă. Având în vedere cele de mai sus solicita admiterea recursului, modificarea sentinței in sensul de a respinge cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului si să se dispună ca închiderea procedurii falimentului să fie făcuta după ce au fost anexate dovezile de insolvabilitate a fostului administrator al societarii falite concomitent cu autorizarea AVAS pentru executarea in totalitate a sentinței din 27.05.2010 privind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul H. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC R.P. SRL a solicitat respingerea recursului declarat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București – A.V.A.S ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond, aceasta fiind legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Principala critica adusa de către recurentă se refera la faptul ca lichidatorul judiciar nu a întreprins demersuri in vederea identificării bunurilor deținute de către debitoare. Contrar afirmațiilor recurentei, la dosarul procedurii de insolență al debitoarei exista dovada efectuării acestor demersuri. Astfel, in urma acestor demersuri Municipiul Turda a comunicat lichidatorului faptul că societatea comercială S.C. R.P. S.R.L. figurează in evidentele organelor fiscale locale cu două mijloace de transport pentru care se achita impozite si taxe locale. Cu privire la acest aspect Instituția Prefectului Județului Cluj – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor a răspuns că doar camionul Roman cu număr de identificare 84418 figurează în evidența informatizată ca fiind proprietatea debitoarei. Acest bun nu a fost predat însă prin sentința de angajare a răspunderii s-a reținut faptul că toate bunurile înscrise în contabilitatea debitoarei au fost folosite în interes personal de către fostul administrator statutar care a și fost obligat la plata contravalorii acestora.
Continuarea demersurilor pentru identificarea unor eventuale bunuri din patrimoniul debitoarei si pentru intrarea in posesia actelor contabile necesita avansarea unor sume de bani de către creditorii interesați, în condițiile in care oricum, demersurile efectuate pana la momentul întocmirii raportului final au fost realizate in baza unor sume avansate de către lichidator, a căror recuperare din fondul special constituit in baza art. 4 alin. (4) din Legea 85/2006 este incerta.
Mai mult, instanța de recurs retine ca, intenția legiuitorului prin reglementarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea 85/2006 este aceea ca, în lipsa disponibilităților bănești din contul averii debitoarei, sa susțină prin crearea fondului special acele proceduri a căror continuare ar fi justificata de valorificarea bunurilor din averea debitoarei, cu consecința îndestulării creditorilor, ipoteza care insa nu se regăsește in cazul concret dedus judecății.
Creditorii au fost convocați in vederea avansării sumelor necesare continuării procedurii de insolență, insa nu si-au manifestat disponibilitatea in vederea avansării sumelor respective situație in care sunt pe deplin incidente dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006. Trebuie precizat in acest context si faptul ca, după ultima modificare a Legii 85/2006 prin Legea 277/2009, in condițiile art. 131 din Legea 85/2006, in lipsa bunurilor din averea debitoarei si a disponibilității creditorilor de a avansa sumele necesare continuării procedurii, închiderea procedurii este imperativa, nu mai este lăsata la latitudinea judecătorului sindic. Astfel, ,,în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat,,.
Cu privire la executarea sentinței de angajare a răspunderii anterior închiderii procedurii, în opinia instanței de recurs, interpretarea dispozițiilor art. 142 din Legea 85/2006 nu impune concluzia necesară a obligativității punerii in executare a hotărârii judecătorești de angajare a răspunderii membrilor organelor de conducere anterior închiderii procedurii de insolvență a debitoarei. Astfel, conform textului anterior enunțat: ,,Executarea silita împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedura civila. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, in conformitate cu prevederile prezentei legi, in temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator,,.
Sunt reale susținerile recurentei conform cărora procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componenta a procedurii prevăzute de Legea 85/2006 precum si faptul ca hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului se pronunța in raport cu debitorul reprezentat prin lichidator. Sumele rezultate in urma executării silite a hotărârilor judecătorești de angajare a răspunderii membrilor organelor de conducere sunt intr-adevăr, conform susținerilor recurentei destinate acoperirii pasivului, in concret achitării creanțelor înscrise in tabelul de creanțe al debitoarei. Toate aceste afirmații corecte din punct de vedere juridic nu pot insa constitui argumente pentru temeinicia recursului dedus judecații.
Astfel, nici un text din cadrul Legii nr. 85/2006 nu impune lichidatorului judiciar sa procedeze la executarea silita a hotărârilor judecătorești de angajare a răspunderii prin intermediul executorilor judecătorești, cu atât mai mult cu cat art. 142 alin. (2) C.proc.civ. reglementează modul in care executarea silita si distribuția sumelor rezultate din executare se realizează după închiderea procedurii de insolvență. Altfel spus, lichidatorul judiciar poate sa procedeze la punerea in executare a hotărârilor judecătorești precizate, insa nu are o obligație expresa in acest sens, cu atât mai mult cu cat nici unul dintre creditori nu este dispus sa avanseze sumele necesare executării silite, situație identificata si in cazul concret dedus judecății.
Interpretarea pe care recurenta o face dispozițiilor art. 142 alin. (2) din Legea 85/2006 este extrem de restrictiva si denaturează sensul real al dispoziției legale. Astfel, in opinia recurentei, executarea silita poate avea loc ulterior închiderii procedurii de insolvență doar in condițiile in care lichidatorul judiciar demarează aceasta procedura anterior închiderii procedurii. Textul legal nu impune aceasta condiție, făcând referire doar la punerea la dispoziția executorului judecătoresc a tabelului definitiv consolidat de creanțe. In mod evident, a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul de creanțe al debitorului din procedura de insolvența nu echivalează cu începerea executării silite, pentru acest demers procedural fiind prevăzute condiții si formalități specifice conform codului de procedura civila.
Mai mult, nimic nu împiedică punerea la dispoziția executorului judecătoresc de către creditori a titlului executoriu si a tabelului de creanțe ulterior închiderii procedurii de insolvența in vederea executării silite, concomitent cu avansarea sumei necesare efectuării executării silite. Executorul judecătoresc nu ar avea nici un argument sa refuze executarea silita solicitata in astfel de condiții, iar modul in care vor fi distribuite sumele rezultate din executarea silita este reglementat de dispozițiile art. 142 alin. (2) C.proc.civ.
Contrar susținerilor recurentei, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri si responsabilități prin închiderea procedurii de insolvență nu împiedica demararea si derularea executării silite. Punerea la dispoziția executorului judecătoresc de către lichidator a tabelului de creanțe si eventual a titlului executoriu nu poate constitui o condiție esențială pentru efectuarea executării silite, in condițiile in care tabelul de creanțe si titlul executoriu se afla la dosarul procedurii de insolvență si pot fi puse la dispoziția executorului judecătoresc chiar de către creditori, ulterior închiderii procedurii de insolvență. Aceasta nu înseamnă ca executorul judecătoresc s-ar transforma in lichidator judiciar așa cum eronat se susține, ci doar ca executorul judecătoresc investit de către creditori ar acționa in cadrul competentelor sale legale.
în cazul concret analizat însă acest pretins impediment nici măcar nu există, deoarece în vederea punerii în executare a acestei sentințe de către creditorii interesați, lichidatorul judiciar a înregistrat tabelul definitiv al creanțelor la Biroul executorului judecătoresc Popa Nicolae din loc. Cluj-Napoca, str. Pavel Roșca, nr. 4, se. 2, ap. 26 jud. Cluj. Executarea silită se poate derula și ulterior închiderii procedurii fără ca vreun creditor să fie autorizat în mod formal pentru un astfel de demers. Nici un text legal nu instituie o astfel de procedură de autorizare a creditorilor de a executa sentința de angajare a răspunderii, dimpotrivă, executarea silită se poate derula și ulterior închiderii doar în baza sentinței de angajare a răspunderi și a tabelului de creanțe.
Astfel, raportat la faptul că nu există bunuri în averea debitoarei și creditorii nu au avansat sumele necesare punerii în executare a sentinței de antrenare a fostului administrator statutar, și având în vedere că tabelul definitiv de creanțe a fost înregistrat la un executor judecătoresc, instanța consideră că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr.85/2006 și sentința de închidere a procedurii este temeinică și legală.
Este real faptul ca închiderea procedurii de insolvență are drept efect radierea debitoarei din registrul comerțului, insa contrar susținerilor recurentei acest fapt nu împiedica executarea silita deoarece nu debitoarea este urmărită in cadrul executării silite, ci pârâți persoane fizice din hotărârile judecătorești de angajare a răspunderii pentru săvârșirea vreuneia dintre faptele reglementate de dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006.
(Judecător Danusia Pușcașu)
