– Constituţie: art. 1 alin. 4, art. 61 alin. 1
Reclamanţii – salariaţi ai Penitenciarului Bistriţa, reprezentaţi prin Sindicatul Salariaţilor Penitenciarului Bistriţa, sunt salarizaţi în temeiul linei legi speciale, respectiv Legea nr. 293/2004 şi O.G. nr. 64/2006 şi ca atare, acestora nu le sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 10/2007, O.G. nr. 16/2007 şi O.G. nr. 27/2007, pe care le-au invocat în acţiune, iar instanţa de judecată, fiind ţinută şi de statuările exprese şi general obligatorii din deciziile nr. 819 şi 829/2008 ale , nu este competentă să instituie norme juridice nediscriminatorii sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, întrucât prin aceasta s-ar încălca principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din României, cât şi prevederile art. 61 alin. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării (prin derogare în condiţiile art. 115 din Constituţie, şi Guvernul are competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală, prin delegare legislativă).
(Secţia comercială şi de administrativ, sentinţa nr. 389/CA/2009,
nepublicată)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bistriţa-Năsăud – instanţa de contencios administrativ, reclamantul S.S.P. Bistriţa, în numele membrilor de Sindicat, în baza art. 51 din Constituţia României şi art. 28 din Legea nr. 54/2003 modificată şi completată, a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul Bistriţa, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând:
I. să se constate că reclamanţii – funcţionari publici cu statut special ai Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti – Administraţia Naţională a Penitenciarelor -Penitenciarul Bistriţa, au fost şi sunt discriminaţi de pârâtul Statul Român, în principal, dar şi de Ministerul Justiţiei, în raport cu demnitarii, cu judecătorii înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii de Conturi, cu Procurorul General şi adjuncţii săi, cu funcţionarii publici din Ministerul Administraţiei şi Internelor, din Ministerul justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti sau cu personalul contractual din cadrul sistemului penitenciar românesc, cărora Statul Român le-a majorat salariile sau indemnizaţiile cu 5% începând cu 01 ianuarie 2007, în raport de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% de la 01 aprilie 2007 şi cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007.
II. să fie obligaţi pârâţii să înlăture pe viitor a la care au fost supuşi prin neacordarea unui salariu egal cu celelalte categorii enumerate de funcţionarii publici ori salariaţi şi în consecinţă să se acorde şi membrilor din Sindicatul Salariaţilor Penitenciarului Bistriţa, aceleaşi majorări salariale de 5% începând cu 01.01.2007, 2% începând cu 1 aprilie 2007 şi cu 11% începând cu 01 octombrie 2007 – majorări egale cu cele acordate prin art. 1-4 din O.U.G. nr. 10/2007.
Totodată s-a solicitat obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea majorărilor salariale, prin plata sumelor datorate, cu dobânda legală până la efectuarea plăţii, cât şi indexarea sumelor prin aplicarea coeficienţilor de inflaţie, începând cu momentul naşterii dreptului la despăgubire – 01.01.2007, până în momentul plăţii efective şi efectuarea menţiunilor privitoare la majorările salariale în dosarele personale.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor ca reprezentant al Guvernului României să cuprindă în bugetul pentru anul financiar fiscal 2009-2010, sumele necesare drepturilor solicitate.
Examinând prioritar excepţiile invocate de părţi, potrivit disp. art. 137 C. pr. civ., tribunalul reţine următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor este neîntemeiată întrucât, în raport cu pârâtul Penitenciarul Bistriţa care este angajatorul pentru reclamanţi, cei doi pârâţi M.J. şi ANP. sunt ordonatorul principal şi respectiv ordonatorul secundar de credite. Chiar dacă aceşti doi pârâţi nu se află în raporturi directe de muncă cu reclamanţii având calitatea de ordonatori de credite (principal şi secundar), angajatorul se află în raporturi de subordonare şi depinde din punct de vedere financiar de ordonatorii de credite ierarhic superiori.
Potrivit disp art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, „conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz”. Directorul general al ANP are calitatea de ordonator secundar de credite (art. 7 alin. 3 din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), iar directorii unităţilor subordonate ANP (deci şi al Penitenciarului Bistriţa), sunt ordonatori terţiari de credite (art. 10 alin. 3 din acelaşi act normativ).
în aceste condiţii, se va respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Pe de altă parte, se va admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de , pentru Statul Român, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, întrucât acest pârât nu poate fi obligat la plata unor drepturi salariale pentru salariaţii unor instituţii sau ministere întrucât răspunderea pentru plata drepturilor salariale revine angajatorului şi implicit celorlalţi ordonatori de credite, după caz.
Examinând acţiunea pe fond prin prisma dispoziţiilor legale în materie şi a statuărilor Curţii Constituţionale prin deciziile obligatorii nr. 819, 820 şi 821/2008, s-au reţinut următoarele:
Potrivit disp. art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, „persona care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului”.
Pe de altă parte, disp. art. 1 din acest act normativ enunţă principiile constituţionale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între cetăţeni şi se enumeră principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile şi discriminările, iar la art. 2 (3) se prevede că „sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1 (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de „un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare”.
Prin Deciziile nr. 819, 820 din 3 iulie 2008, Curtea Constituţională a statuat că prev. art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale, în măsură în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
în speţă, reclamanţii – salariaţi ai Penitenciarului Bistriţa, reprezentaţi prin Sindicatul Salariaţilor Penitenciarului Bistriţa, sunt salarizaţi în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea nr. 293/2004 şi O.G. nr. 64/2006 şi ca atare, acestora nu le sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 10/2007, O.G. nr. 16/2007 şi O.G. nr. 27/2007, pe care le-au invocat în acţiune, iar instanţa de judecată, fiind ţinută şi de statuările exprese şi general obligatorii din deciziile nr. 819 şi 829/2008 ale Curţii Constituţionale, nu este competentă să instituie norme juridice nediscriminatorii sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, întrucât prin aceasta s-ar încălca principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României, cât şi prevederile art. 61 alin. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării (prin derogare în condiţiile art. 115 din Constituţie, şi Guvernul are competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală, prin delegare legislativă).
Instanţele judecătoreşti au doar competenţa constituţională prevăzută de art. 126 (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.
Contextul descris de reclamanţi în acţiune, în sensul că alte categorii de funcţionari publici au beneficiat de majorarea salariilor/indemnizaţiilor în cursul anului 2007, cu 5%, 2% şi respectiv 11%, nu poate fi circumscris dispoziţiilor art. 5 C. muncii care consacră principiul nediscriminării în raporturile de muncă ori ale art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, nefiind întrunite în cauză condiţiile cumulative instituite de aceste texte legale pentru ca instanţa să poate constata un comportament discriminatoriu în raport de prev. art. 1 şi art. 2 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000.
Faţă de toate aceste considerente, se va respinge ca neîntemeiată pe fond, acţiunea reclamanţilor (judecător Ursu llie).
