Nu se circumscriu sferei Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cele privitoare la datele personale ale reclamantului dacă acestea nu vizează o funcţie publică.
Secţia administrativ şi fiscal, Decizia nr. 996 din 6 iulie 2009
Prin sentința civilă nr. 283/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei persoană fizică având ca obiect cererea acesteia de obligare a pârâtului I.P.J. Timiș de a-i comunica procesul-verbal și celelalte documente (declarații ale martorilor) întocmite în data de 20.05.2008 la domiciliul ei în comuna L.
Prin decizia civilă nr. 996/06.07.2009, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat recursul reclamantei declarat în cauză, cu motivarea că obiectul cererii reclamantei G.S. era acela de obligare a pârâtului I.P.J. Timiș, la eliberarea procesului-verbal de constatare încheiat de Poliția L. la data de 20.05.2008, iar pârâtul a îndeplinit cererea reclamantei pe parcursul cercetării judecătorești, Tribunalul constatând astfel că acțiunea a rămas fără obiect.
Mai mult, Curtea a constatat că solicitarea reclamantei nu constituie informații de interes public, întrucât art. 12 lit. d) din Legea nr. 544/2001 exceptează de la accesul liber al cetățenilor informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii.
Conform art. 14 din aceiași lege, „informațiile cu privire la datele personale ale cetățeanului pot deveni informații de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice”, însă reclamanta nu a făcut dovada în speță că informațiile ce vizează locuința sa afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice.
Art. 2 lit. c) din Legea privind liberul acces la informațiile de interes public prevede că „prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoană fizică sau identificabilă”, or, prin actele solicitate de către reclamantă se încalcă aceste dispoziții legale imperative, întrucât copia procesului-verbal din 20.05.2008 și a documentației aferente se referă la o persoană identificată.