Informaţiile solicitate sunt neîndoios informaţii de interes public atunci când ele rezultă din activităţile autorităţii publice intimate. Excepţiile de la regula comunicării informaţiilor publice sunt expres prevăzute de lege, cele solicitate nefiind cuprinse în această categorie.
Nu este necesar ca solicitantul să denumească informaţiile de interes public pe care vrea să le obţină de la o autoritate sau instituţie publică dacă acesta a indicat suficiente elemente de identificare. Nu se poate pretinde solicitantului să indice elemente suplimentare de identificare în cazul în care acesta solicită totalitatea documentelor dintr-o anumită categorie, iar pe de altă parte nu se poate condiţiona admisibilitatea cererii de indicarea unor elemente de individualizare ale informaţiilor, care pot fi necunoscute solicitantului.
In speţă, nu are nici o relevanţă că hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică, iar cele individuale se comunică cu cei interesaţi, conform art. 50 din Legea nr. 215/2001, şi că pe această cale reclamanta ar fi avut posibilitatea să ia cunoştinţă de activitatea Consiliului Local în ceea ce priveşte adoptarea Hotărârilor de consiliu. Nici o atare excepţie nu este nicăieri prevăzută de lege.
Decizia nr. 1994 din 9 noiembrie 2007
Prin sentinţa civilă nr.1619 din 23 mai 2007 a Tribunalului Maramureş s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC “W.” SRL SA Remeţi împotriva pârâtului D.T., Primarul comunei Remeţi, având ca obiect Legea nr. 544/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că solicitantul trebuie să denumească informaţiile de interes public pe care vrea să le obţină de la o autoritate sau instituţie publică. Faptul că reclamanta a solicitat în bloc toate Hotărârile adoptate de Consiliul Local Remeţi pe ultimii 5 ani, plus copii de pe procesele verbale ale şedinţelor al consiliu, nu întruneşte condiţiile cerute de lege.
In conformitate cu prevederile art. 50 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică, iar cele individuale se comunică cu cei interesaţi, ceea ce înseamnă că reclamanta a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de activitatea Consiliului Local Remeţi în ceea ce priveşte adoptarea Hotărârilor de consiliu.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta SC “W.” SRL SA Remeţi considerând ca aceasta este nelegala, nefondata şi în contradicţie cu scopul legii.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că Normele de aplicare a Legii 544/2001 sunt prevăzute în Hotărârea nr. 123 din 07,02.2002, care la art.2 lit.a prevede “principiul transparentei -autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să îşi desfăşoare activitatea intr-o maniera deschisa fata de public, în care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la informaţie să constituie excepţia, în condiţiile legii”.
Recurenta a invocat prevederile art. 2 lit. b), 6 şi 7 din Legea 544/2001 şi a arătat că articolul 50 din Legea 215/2001 se refera la obligaţia administraţiei publice locale de a aduce la cunoştinţa publică hotărârile cu caracter normativ şi nu face referire la obligaţia cetăţenilor de a le memora sau fotografia în momentul în care acestea au fost afişate la sediul primăriei pentru o perioada de câteva zile. în nici o reglementare legala nu este îngrădit sau restricţionat accesul la informaţiile de interes public daca acestea nu au un caracter secret. Orice persoana poate solicita copii după documente publice de la orice primărie, chiar daca nu locuieşte în acea localitate şi chiar daca documentele sunt mai vechi şi sunt arhivate.
Recurenta mai arată că primarul comunei Remeţi în persoana lui T.D. nu a respectat niciunul din termenele prevăzute la articolul 7 din Legea 544/2001, acest lucru făcându-l în mod repetat neaflându-se la prima abatere, SC W. SRL fiind obligată sa-l acţioneze în judecata pe acesta pentru alte 15 cazuri de nerespectare a Legii 544/2001 începând încă din luna octombrie 2006, reclamanta consideră ca solicitarea daunelor morale în valoare de 1.000 lei este pe deplin întemeiata, mai ales ca instanţa de judecata este singura instituţie care poate sa-i sancţioneze pe cel care în mod repetat şi voit încalcă legea îngrădindu-ne astfel dreptul la informare despre activitatea Consiliului local şi al Primăriei Remeţi.
Analizând recursul declarat, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 2 lit. b din Legea 544/2001, prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.
Informaţiile solicitate sunt neîndoios informaţii de interes public, rezultând din activităţile autorităţii publice intimate. Pe de altă parte, excepţiile de la regula comunicării informaţiilor publice sunt expres prevăzute de lege, cele solicitate nefiind cuprinse în această categorie.
În mod greşit a reţinut prima instanţă că solicitantul trebuie să denumească informaţiile de interes public pe care vrea să le obţină de la o autoritate sau instituţie publică, deoarece aceasta a indicat suficiente elemente de identificare. Este absurd să i se pretindă să indice nişte nume şi numere de hotărâre atunci când le solicită pe toate, iar pe de altă parte nu se poate condiţiona admisibilitatea cererii de indicarea elementelor de individualizare ale hotărârilor, care pot fi necunoscute solicitantului.
Nu are nici o relevanţă că hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică, iar cele individuale se comunică cu cei interesaţi, conform art. 50 din Legea nr. 215/2001, şi că pe această cale reclamanta ar fi avut posibilitatea să ia cunoştinţă de activitatea Consiliului Local Remeţi în ceea ce priveşte adoptarea Hotărârilor de consiliu. Nici o atare excepţie nu este nicăieri prevăzută de lege.
Prin urmare, intimatul trebuia să dea curs cererii de informaţii.
Sub aspectul daunelor morale, Curtea reţine că nu prezintă relevanţă că în alte 15 cazuri de nerespectare a Legii nr. 544/2001 pentru solicitarea daunelor, eventualul prejudiciu trebuind să fie rezultatul direct al nerăspunderii la cerere şi nu al altor litigii. Prin urmare, condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ. nu au fost demonstrate.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul şi să modifice în tot sentinţa atacată în sensul că va admite în parte acţiunea reclamantei SC “W.” SRL Satu Mare împotriva Primarului Comunei Remeţi – Dumitru Toader şi în consecinţă va obliga pârâtul să furnizeze reclamantei informaţiile solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 110/15.03.07.
Totodată, va respinge petitul privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale. (Judecător Sergiu-Leon Rus)