Cerere adresată instanţei de administrativ, tinzând la rezolvarea directă şi nemijlocită a întâmpinării, în contradictoriu cu Guvernul. Inadmisibilitate
Soluţionarea pe fond a întâmpinării nu cade direct în sarcina instanţelor de contencios administrativ chiar şi pentru ipoteza în care fie primarul localităţii refuză înaintarea dosarului, fie în ipoteza în care Guvernul refuză adoptarea hotărârii de numire a comisiei, fie comisia, odată numită, refuză soluţionarea întâmpinării. Solicitarea de a implica instanţa de contencios administrativ în rezolvarea unui astfel de raport de conflict poate viza doar obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de constatare a refuzului nejustificat de îndeplinire a operaţiunii administrative ori de răspuns la cerere, iar nu de a rezolva conflictul de o manieră care ar presupune substituirea autorităţii publice, aceasta din urmă nefiind o soluţie legală.
Legea contenciosului administrativ nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicţie, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicţia judiciară de contencios administrativ să se substituie autorităţii administrative, iar conflictul să fie tranşat prin adoptarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie rezolvat de o manieră directă şi completă raportul juridic de conflict.
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 287 din 11 iulie 2009
Notă: Sentinţa reprodusă mai jos este definitivă şi irevocabilă. Împotriva ei nu au fost declarate căi de atac.
Prin sentinţa civilă nr. 116/25.02.2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, Secţia civilă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamanţii C.M., M.D., M.V. ş.a. împotriva pârâţilor Guvernul României, Primarul Comunei Apahida, Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 – jud. Cluj – Consiliul Local Apahida, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 22.09.2008, reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii să se dispună anularea Hotărârii nr. 152/22.04.2008 şi a procesului-verbal nr. 152/22.04.2008 emise de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 – judeţul Cluj – Consiliul Local Apahida, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamanţii s-au adresat instanţei în lipsa răspunsului la întâmpinarea formulată în temeiul Legii nr. 33/1994, întâmpinare care îndeplineşte condiţiile plângerii prealabile şi la care pârâtul Guvernul României era obligat să răspundă printr-o decizie, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în termen de 30 zile de la data înregistrării întâmpinării.
În lipsa răspunsului la întâmpinare, reclamanţii au înţeles să formuleze prezenta acţiune în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a mai învederat, în esenţă, că cele două acte atacate încalcă în mod flagrant regulile procesuale şi cele privind aspectele de fond pentru imobilul supus exproprierii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 33/1994, ale Legii nr. 198/2004, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 şi H.G. nr. 1582/2005.
În probaţiune s-au depus la dosar înscrisuri.
În apărare, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României.
S-a formulat întâmpinare şi de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 – jud. Cluj – Consiliul Local Apahida, prin care s-a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, invocându-se şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj raportat la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin această întâmpinare s-a arătat că reclamanţii mai au pe rolul Tribunalului Cluj, Secţia civilă, un dosar prin care solicită anularea parţială a aceleiaşi hotărâri cu cea care face obiectul prezentei cauze, numai în ceea ce priveşte valoarea despăgubirii acordate.
Prin încheierea nr. 2210/21.11.2008, Tribunalul Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus scoaterea dosarului de pe rolul acestei secţii şi transpunerea spre soluţionare, Secţiei civile a Tribunalului Cluj.
În motivare s-a arătat că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 198/2004.
Pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Cluj dosarul a fost înregistrat la data de 5.12.2008.
În faţa acestei instanţe, reclamanţii au depus la data de 14.01.2009, o precizare a temeiului de drept al acţiunii, subliniindu-se că aceasta este întemeiată pe Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 554/2004, invocându-se excepţia necompetenţei materiale a Secţiei civile a Tribunalului Cluj, reclamanţii apreciind că Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Cluj este competentă în soluţionarea acţiunii formulate.
În motivarea excepţiei s-a arătat că hotărârea de este atacată sub aspectul nelegalităţii procedurii de expropriere, nefiind vorba despre cuantumul despăgubirilor acordate.
Prin transpunerea litigiului la Secţia civilă a fost încălcat principiul disponibilităţii, reclamanţii arătând faptul că în cauză sunt incidente Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 554/2004, iar nu Legea nr. 198/2004.
Criticile formulate de către reclamanţi în cadrul acţiunii se referă în mod exclusiv la procedurile prealabile emiterii actului atacat, în acest sens formulându-se anterior introducerii acţiunii întâmpinarea întemeiată pe prevederile art. 14 şi urm. din Legea nr. 33/1994 şi pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004. În acest context, al neprimirii unui răspuns la întâmpinarea formulată, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Cluj, Secţia mixtă, deoarece este vorba de absenţa nejustificată a răspunsului la întâmpinare şi nu de calea de atac specială împotriva actului.
S-a învederat că pe rolul Tribunalului Cluj, Secţia civilă, există dosarul nr. 2253/117/2008, acţiunea din acest dosar fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
La termenul de judecată din data de 11.02.2009, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, Secţia civilă.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că prin aceasta reclamanţii au solicitat anularea Hotărârii nr. 152/22.04.2008 şi a procesului-verbal cu acelaşi număr, acte emise de către Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 – jud. Cluj – Consiliul Local Apahida, cu motivarea că aceste acte ar fi nelegale raportat la prevederile Legii nr. 33/1994. În cursul judecării cauzei, reclamanţii au arătat în mod expres că obiectul acţiunii nu îl constituie despăgubirile menţionate în hotărârea atacată, sub aspectul cuantumului acestora, în ceea ce priveşte acest aspect existând pe rolul Tribunalului Cluj, Secţia civilă, un alt dosar cu nr. 2253/117/2008, acest aspect fiind verificat de către instanţă şi confirmat de către reprezentantul pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 – jud. Cluj – Consiliul Local Apahida.
S-a mai învederat de către reclamanţi că acţiunea a fost promovată în lipsa răspunsului la întâmpinarea formulată de către ei în temeiul art. 14 şi urm. din Legea nr. 33/1994, aflându-ne în situaţia lipsei nejustificate a răspunsului la întâmpinare în termenul prevăzut de lege.
Conform dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 33/1994, cu privire la propunerile de expropriere, proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor pot face întâmpinare în termen de 45 zile de la primirea notificării. Întâmpinarea se înaintează de către primar în termen de 30 zile de la înregistrare Secretariatului General al Guvernului pentru lucrările de interes naţional.
La art. 15 alin. (1) se prevede că întâmpinările trebuie soluţionate în termen de 30 de zile printr-o hotărâre motivată care se comunică părţilor, conform art. 18 din lege.
La art. 19 din lege se prevede că, în cazul în care propunerile expropriatorului sunt respinse, acesta are posibilitatea să revină cu noi propuneri, noi propuneri care urmează procedura stabilită în capitolul intitulat „Măsuri premergătoare exproprierii”, procedură enunţată mai sus; în cazul în care şi noile propuneri sunt respinse, conform art. 20 din lege, hotărârea Comisiei poate fi atacată la curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, potrivit prevederilor legii contenciosului administrativ.
În acest capitol III al Legii nr. 33/1994, intitulat „Măsuri premergătoare exproprierii”, nu se stipulează în mod expres care este calea de atac care poate fi utilizată de către persoanele interesate în cazul în care nu se răspunde la întâmpinarea formulată în temeiul art. 14 din lege, însă, în situaţii similare s-a apreciat de către doctrina şi practica judiciară că în acest caz competenţa de soluţionare a cererii formulate împotriva refuzului nejustificat de a răspunde la cerere revine aceleiaşi instanţe care este competentă să cenzureze actul în măsura în care acesta ar fi fost emis.
Raportat la cele menţionate mai sus şi ţinând cont de menţiunile din cererea de chemare în judecată, se apreciază că prezenta cauză se circumscrie, sub aspectul competenţei, prevederilor art. 20 din Legea nr. 33/1994, respectiv competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Cluj, curte de apel în circumscripţia căreia se află situat terenul care face obiectul cauzei.
În speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, care stipulează că soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, la alin. (2) al acestui articol stipulându-se că tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere, sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile art. 18-20 din lege.
Chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 20 din Legea nr. 33/1994, având în vedere că prin cererea formulată se solicită anularea unei hotărâri emise de către o autoritate publică centrală, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în calitate de reprezentantă a Statului Român, aceasta având calitate de expropriator conform art. 2 din Legea nr. 198/2004, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cererii revine tot curţii de apel, în speţă Curtea de Apel Cluj.
Faptul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 8 şi urm. din Legea nr. 198/2004 rezultă din cele precizate de către reclamanţi, aşa cum s-a arătat mai sus, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii existând un alt dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, Secţia civilă, respectiv dosarul nr. 2253/117/2008.
Având în vedere considerentele de mai sus, Tribunalul, în temeiul art. 158 C.proc.civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, Secţia civilă, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Prin notele de şedinţă depuse în faţa Curţii s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, iar pentru elucidarea acestei excepţii şi a cadrului procesual, a obiectului acţiunii şi a temeiului juridic, Curtea a pus în vedere reprezentantei reclamanţilor să formuleze precizări în acest sens, precizări depuse la data de 1 iunie 2009.
Faţă de aceste precizări pârâta C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a formulat la rândul ei o poziţie procesuală în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă materială a Curţii şi a respingerii pe fond a acţiunii.
Excepţia necompetenţei materiale a Curţii în raport de precizările scrise şi cele orale formulate la acest termen a fost rezolvată de instanţă, considerentele pe baza cărora excepţia a fost respinsă regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.
Asupra excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii Curtea reţine următoarele:
1. Aşa cum a arătat reprezentanta reclamanţilor, prin demersul judiciar de faţă se cere Curţii ca jurisdicţie de contencios administrativ de primă instanţă să pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să rezolve direct şi nemijlocit pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, întâmpinarea înaintată şi înregistrată sub nr. 11183/30.05.2008 la pârâtul Primarul comunei Apahida.
Contenciosul administrativ, în lumina definiţiei date de Legea nr. 554/2004 la art. 2 alin. (1) lit. f), presupune înfăptuirea justiţiei de către jurisdicţiile de contencios administrativ în litigiile în care o parte este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut, între altele, din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
Rezolvarea pe fond a întâmpinării înaintate la Primarul comunei Apahida nu este de resortul şi competenta jurisdicţiei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, întâmpinarea reprezintă o cale administrativă de atac împotriva propunerilor de expropriere care se depune la primarul localităţii pe teritoriul căreia se află imobilul supus exproprierii, care la rândul său are obligaţia să o înainteze la Secretariatul General al Guvernului în cazul lucrărilor de interes naţional.
Această întâmpinare este supusă soluţionării de către o comisie constituită printr-o hotărâre a Guvernului, iar soluţia dată întâmpinării poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ conform procedurii prevăzute la art. 20 din Legea nr. 33/1994.
Aşadar, soluţionarea pe fond a întâmpinării nu cade direct în sarcina instanţelor de contencios administrativ, chiar şi pentru ipoteza în care fie primarul localităţii refuză înaintarea dosarului, fie în ipoteza în care Guvernul refuză adoptarea hotărârii de numire a comisiei, fie comisia, odată numită, refuză soluţionarea întâmpinării.
Toate aceste ipoteze sunt acoperite de legislaţia organică a contenciosului administrativ, relevante fiind dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) partea finală şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea mai reţine că legea contenciosului administrativ nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicţie, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicţia judiciară de contencios administrativ să se substituie autorităţii administrative, iar conflictul să fie tranşat prin adoptarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie rezolvat de o manieră directă şi completă raportul juridic de conflict.
Aşa cum este imaginat contenciosul administrativ român, obiectul acţiunii judiciare nu include şi această posibilitate şi nici soluţia ce se poate da conflictului nu are în vedere o atare ipoteză, relevante în acest fiind dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecinţă, în absenţa îndeplinirii obligaţiei primarului de a transmite întâmpinarea la Secretariatul General al Guvernului, operaţiune care se încadrează în contenciosul administrativ prevăzut la art. 8 alin. (1) partea finală (refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim) sau în absenţa rezolvării pe fond a întâmpinării de către autoritatea administraţiei publice competente care se încadrează în contenciosul administrativ prevăzut la art. 8 alin. (1) fraza I, teza a II-a din Legea nr. 554/2004 [partea vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim care nu a primit răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 în corelare cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege], nu se poate cere şi obţine o soluţie jurisprudenţială prin care să se sancţioneze una dintre aceste conduite ilicite prin soluţionarea pe cale directă a plângerii sau a întâmpinării.
Astfel fiind, solicitarea de a implica instanţa de contencios administrativ în rezolvarea unui astfel de raport de conflict poate viza obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de constatare a refuzului nejustificat de îndeplinire a operaţiunii administrative ori de răspuns la cerere, iar nu de a rezolva conflictul de o manieră care ar presupune substituirea autorităţii publice, aceasta din urmă nefiind o soluţie legală. De altfel, procedura de înfăptuire a justiţiei nu înseamnă imixtiunea jurisdicţiei în activitatea altor puteri statale, ci sancţionarea actelor şi conduitelor ilicite şi corectarea acestora în spiritul şi litera legii.
Ca atare, raportat la considerentele de fapt şi de drept evocate în precedent, Curtea urmează ca, în temeiul art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (2) corelat cu art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1), să respingă cererea de chemare în judecată aşa cum a fost formulată ca inadmisibilă.
(Judecător Liviu Ungur)
