Sentinţa civilă nr.888/2008
INTERPRETAREA DISP.ART.67 ALIN.2 ŞI 68 ALIN.3 C.P.C. –
LIMITELE MANDATULUI. MANDATUL ESTE PRESUPUS DAT
PENTRU TOATE ACTELE JUDECĂŢII, DAR POATE FI RESTRÂNS
LA ANUMITE ACTE SAU PENTRU O ANUMITĂ INSTANŢĂ.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tecuci sub
nr.726/324/2008, petentul CNS prin procurator BC, în contradictoriu cu
intimaţii G.L. şi A.T. prin procurator C.M. a formulat plângere împotriva
încheierii nr.X pronunţată la data de Y prin care s-a admis cererea
formulată de G.L. privind notarea unui litigiu.
In fapt, arată petentul G.L. nu are dreptul să solicite
această înregistrare în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni , deoarece
pe rolul Tribunalului Galaţi se află în curs de soluţionare mai multe
procese în care a solicitat, în afară de reconstituirea dreptului de
proprietate în baza legii 10/2001 şi constatarea calităţii sale de unic
moştenitor, precum şi lipsa calităţii de moştenitor a celorlalţi petenţi.
Ca atare, solicită să se admită plângerea şi să se respingă
cererea intimaţilor GL, ATC şi SPS de notare a litigiului.
Prin sentinţa civilă nr.888/2008 Judecătoria Tecuci a anulat
cererea pentru lipsa calităţii de reprezentant a numitei BC.
A reţinut în motivare că plângerea formulată în temeiul
art.50 alin 2 din Legea 7/1996 M. de către BC în calitate de procuratoare
pentru CNS, nu poate fi luată în considerare de către instanţă, deoarece
procura prezentată ( fila 9 dosar) datează din 9 septembrie 2005, iar din
adresa nr.4823272.04.2008 eliberată de Serviciul Public Comunitar
pentru Evidenţa Persoanelor ( fila 179 rezultă că C N S nu figurează în
baza de date.
Deşi i s-a acordat un termen procuratoarei BC pentru a
răspunde acestei excepţii, aceasta nu s-a prezentat în instanţă.
S-a formulat în acest dosar o cerere de amânare de către
avocatul C.D. pentru petentul CNS, dar acesta nu a depus şi
împuternicirea avocaţială, astfel încât instanţa nu a ţinut seama de
această cerere formulată de o persoană fără calitate în cauză.
Pe de altă parte, examinând conţinutul procurii invocate, se
observă că mandatara nu a fost împuternicită expres pentru a promova o
astfel de plângere la Legea 7/1996 M., procura fiind cu caracter general.
de asemenea, se observă că petentul CNS domiciliază în ţară.
Conform art.67 alin.2 din C.p.c., mandatarul cu
generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest
drept i-a fost dat anume.
Ca atare, conform art.161 alin.2 din C.p.c., s-a dispus
anularea cererii având ca obiect plângere conform art.50 alin.2 din
Legea 7/1996.
Impotriva acestei sentinţe a formulat apel petentul,
criticând-o ca netemeinică.
In motivare, a arătat că instanţa a interpretat greşit
înscrisurile depuse la dosar, că odată cu cererea de amânare a fost depusă
şi delegaţia avocaţială de reprezentare al petentului, prin procurist BC, că
excepţia nu a fost pusă în discuţia părţilor şi nici nu s-a acordat vreun
termen pentru complinirea lipsurilor.
Tribunalul Galaţi prin decizia civilă nr.362/20.08.2008 a
respins ca nefundat apelul.
Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut că în motivele
de apel, petentul prezintă denaturat situaţia de fapt, plângerea împotriva
încheierii de carte funciară a fost introdusă de mandatara BC fără a
anexa procura de reprezentare care a fost depusă la data de 25.03.2008.
A mai reţinut că din cuprinsul acestei procuri se constată
că este o procură generală, că nu există în cuprinsul procurii nicio
menţiune referitoare la exercitarea unor acţiuni având ca obiect plângeri
împotriva încheierilor de carte funciară.
Mai reţine, că împrejurarea că mandatara a îndeplinit
diverse acte în baza procurii generale nu este de natură să înlăture
aplicarea art.67 alin.2 c.p.c.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C N S
prin procurist BC considerând-o nelegală, invocând aplicarea greşită a
legii conform dispoziţiilor art.304 pct.9 C.p.c.
Prin decizia civilă nr.636/2008 a Curţii de Apel Galaţi s-a
admis recursul şi s-a casat decizia civilă 362/2008 a Tribunalului Galaţi
şi sentinţa civilă nr.-888/2008 a Judecătoriei Tecuci şi a trimis cauza spre
rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a
avut în vedere următoarele motive:
Potrivit disp.art.68 alin.3 C.p.c. mandatul este presupus
dat pentru toate actele judecăţii, chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în
această privinţă, el poate fi însă restrâns numai la anumite acte sau
pentru o anumită instanţă.
Procura depusă la fila 9, dosar fond autentificată sub
nr.1141/9.09.2005 precizează că mandatara „ va putea intenta procese, va
putea angaja avocat, va putea primi actele de procedură „.
Interpretând această frază rezultă clar că mandatul a fost
dat şi pentru a introduce acţiune în instanţă în numele mandantului.
Astfel, în mod greşit instanţa de apel a interpretat că
numita BC nu avea procură pentru promovarea acţiunii, sintagma „ va
putea intenta procese „ nu poate fi interpretată decât în sensul că avea
procură pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată.