Interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, caz de modificare a hotărârii conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Decizia nr. 4905/08.10.2012 a Curţii de Apel Galaţi

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 7965/121/2011, reclamantul DBI, prin reprezentant legal SDBR, a solicitat obligarea pârâtului IPJG să-i aprobe suspendarea raporturilor de serviciu cu unitatea pe o perioadă de 3 ani.

In motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la data de 02.06.2011 a solicitat suspendarea raporturilor de serviciu cu unitatea, cerere care însă i-a fost respinsă fără nici o motivare.

A mai arătat reclamantul că solicitarea sa este în consens şi cu planul guvernamental de reducere a cheltuielilor cu salarizarea personalului din sectorul bugetar.

In drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe disp. Legii nr. 360/2004, ale Legii nr. 188/1999 republicată şi ale Legii nr. 554/2004.

In dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar copia răspunsului dat de I.P.J.G la cererea sa şi adeverinţă emisă de A.S.E. B. din care rezultă că reclamantul este doctorand în domeniul „economic”.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, motivat de faptul că reclamantul nu a indicat motivul pentru care solicită suspendarea raporturilor de serviciu cu unitatea şi de faptul că o asemenea cerere nu poate fi fundamentată pe baza planului guvernamental de reducere a cheltuielilor de personal.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul a arătat că este doctorand în domeniul Economic la A.S.E. B. şi că pregătirea doctoratului presupune timp de studiu şi pentru deplasări la B., astfel că este necesară suspendarea raporturilor sale de serviciu.

Prin sentinţa nr. 330/2012 a Tribunalului Galaţi a fost admisă acţiunea reclamantului. A fost obligat pârâtul I.P.J. G. să emită reclamantului DBI decizie de suspendare a raporturilor de serviciu pe o perioadă de 3 ani.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit art. 78 din Legea nr. 360/2002, statutul poliţistului se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999.

Conform art. 95 alin. 2 din acest din urmă act normativ, are posibilitatea de a solicita suspendarea de a solicita suspendarea raporturilor sale de serviciu „pentru un interes personal legitim”.

In speţă, Tribunalul a apreciat că interesul reclamantului este:

– legitim, întrucât este recunoscut de lege;

– personal, întrucât beneficiarul acestui drept este reclamantul.

A mai reţinut că reclamantul a făcut dovada cu acte că suspendarea raporturilor de serviciu îi este absolut necesară întrucât este doctorand la ASE B, anul III, iar pregătirea doctoratului presupune timp de studiu şi de deplasări la BUC B.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul I.P.J. G, criticând-o sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În motivarea recursului s-a susţinut că motivul invocat de intimatul reclamant pentru suspendarea raporturilor de serviciu cu instituţia a fost acela că trebuie să se consacre cercetării juridice în vederea documentării şi realizării tezei de doctorat, acesta fiind doctorand la ASE B, anul III. Mai mult decât atât, intimatul a susţinut că raporturile de serviciu îl pun în imposibilitatea de a realiza acest obiectiv care presupune deplasări multiple la BUC B.

Solicitarea intimatului – reclamant a fost analizată la nivelul Consiliului de Conducere din cadrul I.P.J. G. din data de 01.07.2011, fiind respinsă întrucât nu îndeplinea cumulativ condiţiile impuse de lege pentru suspendarea raporturilor de serviciu la iniţiativa funcţionarului.

Din analiza prevederilor art. 95 alin. 2 rezultă cu claritate faptul că, spre deosebire de situaţiile reglementate de dispoziţiile art. 94, când raportul de serviciu se suspendă de drept sau de situaţiile reglementate de art. 95 alin. 1 când raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public, situaţia prevăzută la alin. 2 al art. 95 nu instituie nicio obligativitate în sarcina instituţiei, lăsând la latitudinea acesteia aprecierea „interesului personal legitim”, cât şi aprobarea sau nu a solicitării formulate.

Că este aşa, rezultă fără echivoc şi din textul art. 95 alin. 4 din acelaşi act normativ, care stipulează că în cazurile prevăzute la alin. 1, cât şi la art. 94 alin. 1, suspendarea raporturilor de serviciu se constată, pe când în cazul prevăzut de art. 95 alin. 2, suspendarea se impune a fi aprobată.

Astfel, consideră recurentul că suspendarea raporturilor de serviciu la iniţiativa funcţionarului public operează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

– Cererea funcţionarului să aibă ca temei un interes personal legitim;

– Interesul legitim să nu vizeze cazurile prevăzute de art. 94 alin. 1 şi art. 95 alin. 1;

– Existenţa acordului de voinţă al instituţiei angajatoare, acord care rezultă din sintagma „se poate suspenda”.

Deşi instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite primele două condiţii, a omis să o analizeze şi pe cea de-a treia referitoare la existenţa manifestării de voinţă a I.P.J. G.

Mai mult decât atât, intimatul – reclamant are posibilitatea în a urma cursurile şi a-şi definitiva lucrarea de doctorat beneficiind de concedii de studiu conform art. 17 din H.G. nr. 1578/2012 privind condiţiile în baza cărora poliţistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste prevederi referitoare la acordarea de concedii de studii poliţiştilor înscrişi la doctorat au fost emise în sprijinul acestora, lucru care nu mai justifică suspendarea raporturilor de serviciu pentru definitivarea acestei forme de învăţământ.

Legea prevede posibilitatea suspendării raporturilor de serviciu pentru un interes personal şi legitim, însă trebuie interpretată în sensul că oricine ar dovedi sau ar susţine un astfel de interes, există imediat obligaţia instituţiei angajatoare de a-i suspenda raporturile de serviciu. În acest sens, legiuitorul a recunoscut angajatorului funcţionarului public un drept de apreciere.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii ca nefondate.

Legal citat, intimatul reclamant a fost reprezentat în instanţă de apărătorul ales, care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Instanţa de recurs, în baza rolului activ şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, a solicitat recurentului să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte compartimentul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea reclamantul, atribuţiile potrivit fişei postului, volumul de activitate al compartimentului în raport de numărul de persoane.

Prin decizia nr. 4905/08.10.2012, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de pârâtul I.P.J. G. împotriva sentinţei civile nr. 330/07.02.2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 7965/121/2011*, în contradictoriu cu intimatul reclamant DBI.

A modificat în tot sentinţa nr. 330/07.02.2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi în rejudecare, a respins acţiunea formulată de reclamantul DBI în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. G, ca nefondată.

Instanţa de recurs a reţinut că hotărârea primei instanţe este rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a dispoziţiilor legale.

Astfel, intimatul reclamant este poliţist, funcţionar public cu statut special, fiindu-i aplicabilă, în desfăşurarea raporturilor de serviciu cu instituţia, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, forma în vigoare la data promovării acţiunii, „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcţionarului public, în situaţia în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţistului.”

Deoarece instituţia suspendării raporturilor de serviciu la iniţiativa funcţionarului public nu este prevăzută de Legea 360/2002, sunt aplicabile dispoziţiile din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Potrivit art. 95 alin. 2 din Legea 188/1999, „ Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) şi la art. 94 alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani.”

Iar potrivit art. 95 alin. 4 din acelaşi act normativ, „Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute la alin. (1) şi la art. 94 alin. (1), precum şi în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se aprobă în cazul prevăzut la alin. (2), prin act administrativ al persoanei care are competenţa numirii în funcţia publică.”

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că suspendarea raporturilor de serviciu la iniţiativa funcţionarului public operează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: cererea funcţionarului public are ca temei un interes personal şi legitim şi este temeinic motivată, interesul legitim să nu vizeze cazurile prevăzute de art. 94 alin. 1 şi art. 95 alin. 1 din Legea 188/1999, există acordul de voinţă al instituţiei angajatoare. Acest acord poate fi suplinit de instanţa de judecată în cazul în care refuzul instituţiei publice este nejustificat.

În jurisprudenţă s-a arătat în mod constant că instituţiile au posibilitatea şi nu obligaţia de a acorda suspendarea raporturilor de serviciu, iar la acordarea suspendării, conducătorii instituţiilor trebuie să se asigure că activitatea instituţiei nu este afectată în mod negativ de absenţa funcţionarului public al cărui raport de serviciu este suspendat. De asemenea, funcţionarul care solicită suspendarea trebuie să motiveze temeinic cererea, să analizeze impactul pe care îl va avea absenţa sa asupra instituţiei pe perioada suspendării şi eventual să identifice soluţii la problemele previzionate.

Or, în prezenta cauză, în susţinerea cererii sale, reclamantul a depus la dosar doar o adeverinţă emisă de ASE B, din care rezultă că este doctorand în domeniul Economie, forma de învăţământ taxă fără frecvenţă, anul III, fără a prezenta şi dovedi şi alte aspecte care să justifice necesitatea suspendării raporturilor de serviciu.

De asemenea, din adresa nr. 730489/04.10.2012 emisă de IPJ G, depusă în recurs, rezultă că reclamantul, ofiţer principal I, îşi desfăşoară activitatea în cadrul SPR – CDNE, unde conform statului de organizare, sunt prevăzute doar două funcţii de ofiţer. Solicitarea reclamantului de suspendare a raporturilor de serviciu presupune ca la acest compartiment să rămână un singur ofiţer, care va prelua întregul volum de activitate.

Potrivit fişei postului, atribuţiile ofiţerilor din cadrul acestui compartiment sunt complexe şi presupun desfăşurarea a numeroase activităţi: efectuarea de cercetări la faţa locului a accidentelor de circulaţie cu victime, întocmirea unor acte de constatare şi premergătoare în cazul unor fapte de natură penală, desfăşurarea unor activităţi cu aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor şi cu aparatele de măsurare a alcoolemiei, constată şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea normelor rutiere de către participanţii la trafic ş.a.

În aceste condiţii, activitatea instituţiei ar fi afectată în mod negativ de absenţa reclamantului, astfel încât în mod corect solicitarea acestuia adresată recurentului pârât a fost respinsă.

Pe cale de consecinţă, apreciind că intimatul reclamant nu a făcut dovada motivelor temeinice care să justifice suspendarea raporturilor de serviciu în vederea realizării unui interes personal legitim şi că pârâtul a demonstrat, la rândul său, că activitatea instituţiei ar fi afectată în mod negativ prin absenţa reclamantului, refuzul de aprobare a cererii fiind pe deplin justificat, în conformitate cu art. 312 în ref. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., a fost admis recursul declarat de pârât, modificată în tot sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinsă acţiunea ca nefondată.