Art. 1 din Legea nr.26/1990
Art. 17 din Codul de procedură fiscală
Faţă de soluţia adoptată în contestaţia administrativă, Curtea a reţinut că deşi a împărtăşit punctul de vedere al reclamantei privitor la lipsa calităţii sale procesuale pasive după radiere, pârâta a avut în vedere doar această etapă procesuală, fără a se mai pronunţa asupra actelor administrativ fiscale primare, care au rămas în fiinţă.
În acest mod, a abordat discreţionar problema în discuţie, lăsând să se înţeleagă că împotriva reclamantei pot fi emise actele respective, deşi era radiată, dar nu are calitate procesuală pasivă pentru a le contesta, ceea ce este inacceptabil.
În continuare, instanţa de fond a avut a se raporta doar la aprecierea că reclamanta nu mai era persoană îndreptăţită să introducă contestaţia administrativă, şi să stabilească dacă organul fiscal s-a pronunţat corect ori concluzia la care a ajuns este greşită.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a reţinut că reclamanta nu mai avea calitatea de a suporta obligaţiile fiscale imputate prin actele criticate pentru că anterior exercitării controlului fusese radiată şi nu mai avea calitatea de contribuabil, fără a observa că prin decizia luată în contestaţia administrativă, îi fusese luată orice cale de atac.
În raport de toate cele prezentate, rezultă că instanţa nu putea soluţiona acţiunea, de vreme ce contestaţia administrativă nu a fost la rându-i soluţionată de organul competent care a apreciat-o rămasă fără obiect, fără a se mai preocupa de actele administrative pe care le-a emis.
De aceea, concluzionând că reclamanta are calitate procesuală activă de a ataca procesul verbal de inspecţie fiscală şi decizia de impunere chiar dacă a fost radiată, precum şi interes urmărind anularea acestora, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa şi a admis acţiunea în parte, anulând decizia de soluţionare a contestaţiei, cu trimiterea cauzei la organul fiscal pentru a se pronunţa în privinţa celor două acte administrativ fiscale, pe fondul contestaţiei administrative.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia nr. 2200/R-CONT/06 Mai 2014)
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 octombrie 2011, reclamanta P.F. NM a solicitat anularea deciziei de respingere a contestaţiei administrative nr.120/11 aprilie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală nr.111149/28 decembrie 2010.
În motivare, a susţinut că prin actele administrativ fiscale de mai sus, s-au stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale în sumă de 17.783 lei, reprezentând impozit pe venit, majorări şi penalităţi de întârziere pe perioada 1 ianuarie 2005-16 iunie 2010, deşi nu mai avea calitatea de contribuabil din luna iunie 2010, fiind radiată prin Rezoluţia nr.6122/7 iunie 2010 pe care pârâta nu a contestat-o.
Prin urmare, a socotit că întocmirea actelor fiscale în discuţie după acest moment, s-a făcut împotriva unei persoane care nu mai are capacitate de folosinţă.
Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.3128/31 mai 2013 a admis acţiunea şi a anulat actele contestate, reţinând în esenţă că P.F. NM a fost înregistrată la data de 18 aprilie 2005, iar la data de 7 iunie 2010 a fost radiată pentru neîndeplinirea unor formalităţi, cu menţiunea că la această dată nu figura cu datorii în evidenţele fiscale, măsura nefiind contestată de pârâtă.
Potrivit art.1 din Legea nr.26/1990, înainte de începerea activităţii de comerţ, comercianţii şi alte persoane fizice sau juridice prevăzute în mod expres de lege, au obligaţia să ceară înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa a reţinut că un contribuabil ia naştere din momentul înmatriculării în şi încetează să existe în fapt ca agent economic, odată cu radierea din acelaşi registru.
Aşa fiind, a apreciat că exercitarea controlului şi stabilirea obligaţiilor fiscale analizate faţă de reclamantă, după ce încetase să mai existe consecinţa radierii, s-a făcut greşit, cu încălcarea legii.
Pârâta a declarat recurs împotriva sentinţei de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul motivelor de casare prevăzute de art.304 pct.9 şi art.3041 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea acestora, a susţinut că sentinţa instanţei de fond bazată pe constatarea că un contribuabil ia naştere în momentul înmatriculării în registrul comerţului şi încetează să existe odată cu radierea sa, este în contradicţie cu art.40 alin.1 lit. a din Legea nr.571/2003, care prevede că impozitul pe se aplică asupra veniturilor obţinute din orice surse, atât în România, cât şi în afara României, de către persoanele fizice rezidente române.
În aplicarea acestei dispoziţii legale, decizia de impunere pentru impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată reclamantei, a fost emisă pe codul numeric personal al acesteia şi nu în temeiul codului fiscal, pentru că după radierea din registrul comerţului, a continuat să primească venituri de la ING Fond de Pensii, pentru serviciile prestate ca agent de marketing.
Tot astfel, instanţa a ignorat dispoziţiile art.140 din Codul de procedură fiscală, din care se desprinde că executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, se face atât asupra bunurilor sale mobile şi imobile, cât şi asupra bunurilor personale ale membrilor săi, chiar dacă titlul executoriu este doar pe numele asocierii.
Pe fond, a susţinut că inspecţia fiscală s-a desfăşurat în perioada 23 decembrie 2010-24 decembrie 2010, având ca obiect verificarea impozitului pe venit aferent perioadei 1 ianuarie 2005-16 iunie 2010 şi a stabilit că reclamanta nu a declarat veniturile obţinute de la ING Fond de Pensii pentru serviciile prestate pe perioada 2005-2006.
Deosebit, pentru perioada 1 ianuarie 2005-16 iunie 2010, a luat în calcul ca cheltuieli deductibile o serie de cheltuieli personale, respectiv: servicii de înfrumuseţare, achiziţionat hotă, aragaz, maşină de cusut, mixer, robot de bucătărie, taxe personale la facultate, carburanţi, analize medicale, îmbrăcăminte, produse alimentare, medicamente, care potrivit art.48 alin.4 lit.a) din Legea nr.571/2003 sunt cheltuieli nedeductibile fiscal.
Şi în fine, i s-a reproşat că nu a respectat modul de utilizare, completare şi ţinere a registrelor de evidenţă pe perioada 1 mai 2002-16 iunie 2010.
Analizând sentinţa recurată, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor legale aplicabile, în raport de criticile ce i-au fost aduse, Curtea a reţinut următoarele:
Prin decizia de impunere nr.111150/28 decembrie 2010, menţinută prin decizia privind soluţionarea contestaţiei nr.120/11 aprilie 2011, încheiată pe baza raportului de inspecţie fiscală din data de 27 decembrie 2010, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale în sumă de 17.783 lei, respectiv 10.352 lei impozit pe venit suplimentar, 6.156 lei majorări de întârziere aferente şi 1.275 lei penalităţi de întârzieri aferente, perioada suspusă verificării fiind 1 ianuarie 2005-16 iunie 2010.
În actele administrativ fiscale primare-raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere s-a reţinut pe de o parte, că reclamanta nu a respectat modul de utilizare, completare şi ţinerea registrelor de evidenţă, aşa cum prevede O.M.E.F. nr.1040/2004, în sensul că nu a completat Registrul Jurnal de Încasări şi Plăţi pentru perioada 1 mai 2002-16 iunie 2010, încălcând art.41 alin.2 lit.a) din Legea nr.82/1991.
Pe de altă parte, s-a reţinut că în perioada 1 ianuarie 2005-16 iunie 2010, nu a luat în calcul venitul obţinut de la ING Fond de Pensii şi nu a respectat Codul fiscal, înregistrând ca şi cheltuieli deductibile, cheltuielile efectuate în interes strict personal, precum şi cheltuieli pentru care nu deţine documente justificative.
În contestaţia administrativă introdusă împotriva acestor acte, reclamanta a invocat excepţia lipsei capacităţii sale de folosinţă, motivat de faptul că la data controlului şi emiterii lor nu mai exista ca subiect de drept, fiind radiată prin Rezoluţia din data de 7 iunie 2010.
Totodată, a criticat decizia de impunere sub aspect formal, susţinând că nu a fost întocmită cu respectarea legii, din conţinutul său lipsind motivarea în fapt şi în drept, aşa cum prevede art.43 din Codul de procedură fiscală.
Pe fond, a susţinut că organul fiscal nu a individualizat pretinsele cheltuieli nedeductibile care i se impută, nu a precizat documentele justificative necesare şi nu a ţinut cont de specificul activităţii pe care o desfăşoară, cea de consultant de asigurări de viaţă.
Prin decizia nr.120/11 aprilie 2011, pârâta a respins contestaţia, fără a mai analiza-o pe fond, ca rămasă fără obiect, luând act că titularul dreptului procesual a încetat să mai existe, consecinţa radierii din registrul comerţului, astfel că nu mai are nici drepturi, nici obligaţii.
Motivând această decizie, a adoptat apărarea formulată de reclamantă în susţinerea excepţiei invocate, reţinând că interpretarea dispoziţiilor art.1 din Legea nr.26/1990 şi art.17 din Codul de procedură fiscală, conduce la concluzia că un contribuabilul ia naştere în momentul înmatriculării în registrul comerţului, iar în cazul încetării activităţii este radiat din registrul comerţului, ceea ce echivalează cu încetarea existenţei sale, fapt petrecut în cazul reclamantei la data de 7 iunie 2010.
Faţă de soluţia adoptată în contestaţia administrativă, Curtea a reţinut că deşi a împărtăşit punctul de vedere al reclamantei privitor la lipsa calităţii sale procesuale pasive după radiere, pârâta a avut în vedere doar această etapă procesuală, fără a se mai pronunţa asupra actelor administrativ fiscale primare, care au rămas în fiinţă.
În acest mod, a abordat discreţionar problema în discuţie, lăsând să se înţeleagă că împotriva reclamantei pot fi emise actele respective, deşi era radiată, dar nu are calitate procesuală pasivă pentru a le contesta, ceea ce este inacceptabil.
În continuare, instanţa de fond a avut a se raporta doar la aprecierea că reclamanta nu mai era persoană îndreptăţită să introducă contestaţia administrativă, şi să stabilească dacă organul fiscal s-a pronunţat corect ori concluzia la care a ajuns este greşită.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a reţinut că reclamanta nu mai avea calitatea de a suporta obligaţiile fiscale imputate prin actele criticate pentru că anterior exercitării controlului fusese radiată şi nu mai avea calitatea de contribuabil, fără a observa că prin decizia luată în contestaţia administrativă, îi fusese luată orice cale de atac.
În raport de toate cele prezentate, rezultă că instanţa nu putea soluţiona acţiunea, de vreme ce contestaţia administrativă nu a fost la rându-i soluţionată de organul competent care a apreciat-o rămasă fără obiect, fără a se mai preocupa de actele administrative pe care le-a emis.
De aceea, concluzionând că reclamanta are calitate procesuală activă de a ataca procesul verbal de inspecţie fiscală şi decizia de impunere chiar dacă a fost radiată, precum şi interes urmărind anularea acestora, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa şi a admis acţiunea în parte, anulând decizia de soluţionare a contestaţiei, cu trimiterea cauzei la organul fiscal pentru a se pronunţa în privinţa celor două acte administrativ fiscale, pe fondul contestaţiei administrative.
