Legea nr. 133/1999, art. 211
H.G. nr. 1114/2001, art. 391
Potrivit art. 211 din Legea nr. 133/1999, modificată, întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale pentru
maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii, dacă se achită din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine.
în speţă, plata primei rate reprezentând contravaloarea bunurilor importate s-a efectuat din fondurile proprii ale societăţii reclamante.
Faptul că actul adiţional de majorare a capitalului social a fost înregistrat la O.R.C. ulterior, nu schimbă destinaţia sumei virată ca aport la capitalul social, astfel că plata bunurilor importate din această sumă se consideră făcută din surse proprii.
Decizia nr. 90/R din 18 aprilie 2006 – B.M.G.
Tribunalul Braşov, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Braşov şi D.R.V. Braşov şi a anulat decizia nr. 114/3 septembrie
2004, emis de pârâta D.G.F.P. Braşov şi procesul-verbal de control nr. 49/29 aprilie 2004, emisă de pârâta D.R.V. Braşov, iar pârâţii au fost obligaţi în solidar să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 71.926.000 lei, din care 36.000.000 lei reprezintă onorariul avocatului, 26.026.000 lei onorariul expertului tehnic T.C.M. şi 9.900.000 lei onorariul expertului contabil.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, potrivit concluziilor expertizei contabile, că prima plată aferentă importurilor de maşini s-a efectuat în data de 5 octombrie 2005 şi a fost în valoare dc 85.731 Euro, suma deţinută de reclamantă în contul curent deschis la Banca I.R. Bucureşti, la data efectuării primei plăţi, fiind de 243.679,91 Euro.
Expertiza a apreciat că plata sus-menţionată s-a efectuat din fondurile proprii ale reclamantei, arătând că în bilanţul fondurile proprii se regăsesc în structura capitalurilor proprii, cu precizarea că Legea contabilităţii nr. 82/1991, Legea nr. 133/1999 (în baza căreia s-a realizat importul) şi H.G. nr. 244/2001 de adoptare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, nu definesc fondurile proprii.
De asemenea, H.G. nr. 704/1993 face doar referire la fondurile proprii, la cap. 2 pct. b: „Contabilitatea fondurilor proprii se ţine pe categorii de fonduri – fond de dezvoltare, fond de participare a salariaţilor la profit, etc.”.
Din procesul-verbal de control rezultă că firma externă, cu privire la care pârâtele afirmă că a acordat reclamantei un împrumut extern şi anume M.C. Italia, este membru fondator al societăţii reclamante E. S.R.L., investitor străin, deţinând portofoliul majoritar de acţiuni.
în realitate, împrumutul la care se referă pârâtele D.G.F.P. Braşov şi D.R.V. Braşov constituie o subscriere de capital social efectuată de asociatul majoritar al reclamantei în 2 octombrie 2001, aşa cum rezultă din extrasele de cont bancar şi dispoziţiile de plată externă, în care se consemnează menţiunea „subscriere capital social E.2000 S.R.L.”.
Mai mult, această subscriere de capital social a fost făcută în baza procesului-verbal al adunării asociaţilor acţionarului majoritar din data de 10 iulie 2001, legalizat în data de 25 septembrie 2001 la biroul notarial M.L., anterior plăţii sumei de 85.731 Euro făcută de reclamantă în 5 octombrie 2001, în contul maşinilor de tricotat importate, conform DVI nr. 53521/28 iunie 2001.
în acest context, fiind evident că sumele menţionate au fost destinate majorării capitalului social al reclamantei, susţinerea pârâtelor că sumele constituie un împrumut extern, apare ca fiind vădit nefondată.
Faptul că actul adiţional de majorare a capitalului social al reclamantei a fost înregistrat la O.R.C. ulterior, în data de 30 aprilie 2002, nu are relevanţă în aceste condiţii, atâta vreme cât adunarea generală a acţionarilor reclamantei, prin care s-a hotărât majorarea capitalului social, a avut loc anterior, iar organele de control ale pârâtelor nu au stabilit că sumele au avut în realitate o altă destinaţie.
în ceea ce priveşte importurile realizate de reclamantă, conform DVI nr. 44907/21 decembrie 2001 şi DVI nr. 1963/21 ianuarie 2001, expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că bunurile importate (ace, cleme, bride, cabluri, siguranţe) sunt integrate mijloacelor fixe ale reclamantei, fiind absurd a se pretinde că maşinile de tricotat, festonat etc., ar putea funcţiona fără ace şi celelalte componente. Altfel, expertiza tehnică a precizat că: „Maşinile nu pot liincţiona dacă nu au montate toate accesoriile, care pot fi identificate şi în montajul foto din anexă cu explicaţii pentru fiecare imagine”, precizându-se totodată că „bunurile importate au fost introduse în ţară pe componente, care, asamblate fiind, au alcătuit mijlocul fix înregistrat în documentele firmei”.
Expertiza a precizat că bunurile importate de reclamantă constituie mijloace fixe şi, respectiv, au fost integrate mijloacelor fixe, astfel că nu pot constitui materiale tehnologice, cum în mod eronat au stabilit organele de control ale pârâtelor.
împotriva sentinţei primei instanţe au declarat recurs pârâtele.
în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta D.G.F.P. Braşov a arătat că data la care îşi produce efecte majorarea capitalului social este data înregistrării la O.R.C. a actului adiţional nr. 2472/2001, iar la momentul plăţii primei rate aferentă importurilor de maşini, reclamanta a avut surse proprii, respectiv o sumă ce provine din achitarea de către clientul extern B.U. a unei facturi reprezentând contravaloarea unei prestări de servicii, aşa încât diferenţa până la 85.731 euro a fost plătită dintr-un împrumut extern.
Referitor la DVI nr. 44907/21 decembrie 2001 şi DVI nr. 1963/21 ianuarie 2002, în mod eronat instanţa a reţinut că bunurile importate sunt integrale mijloace fixe ale intimatei, drepturile vamale fiind corect calculate.
Pârâta D.R.V. Braşov a arătat că bunurile nu îndeplinesc condiţiile imperative stipulate de prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1990, coroborată cu art. 391 din H.G. nr. 1114/2001, astfel că reclamanta datorează taxele vamale astfel cum au fost calculate.
Recursurile sunt nefondate.
Susţinerile recurentei D.G.F.P. Braşov, referitoare la faptul că reclamanta intimată nu poate beneficia de facilităţile prevăzute de art. 211 din Legea nr. 133/1999, în condiţiile în care actul adiţional de majorare a capitalului social a fost înregistrat la O.R.C. în data de 30 aprilie 2002, sunt nefondate şi nu pot fi reţinute de curte.
Potrivit art. 211 din Legea nr. 133/1999, modificată, întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii, dacă se achită din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine.
în speţă, din probele dosarului, rezultă că plata primei rate, ia data de 5 octombrie 2001, reprezentând contravaloarea bunurilor importate, s-a efectuat din fondurile proprii ale societăţii reclamante.
Din extrasele de cont emise de Banca I.R. rezultă că în contul reclamantei au intrat sumele de 180.748,91 Euro şi 347.150,02 Euro, virate de MC. Italia, asociata reclamantei, cu titlu de subscriere capital social.
Faptul că actul adiţional de majorare a capitalului social a fost înregistrat la O.R.C. la data de 30 aprilie 2002, nu schimbă destinaţia sumei virată ca aport la capitalul social, astfel că plata bunurilor importate din această sumă se consideră făcută din surse proprii.
Majorarea capitalului social şi-a produs efectele între asociaţi de la data virării suinelor ca aport la capitalul social, înregistrarea ulterioară a actului adiţional la având doar efect de opozabilitate pentru terţi.
în aceste condiţii, plata bunurilor importate de reclamantă s-a {acut din sursă proprie, respectiv din suma cu titlu de capital social, astfel că reclamanta poate beneficia de facilităţile prevăzute de dispoziţiile legale mai sus arătate.
De asemenea sunt nefondate şi susţinerile recurentelor referitoare la faptul că bunurile importate de reclamantă ar fi materiale tehnologice, pentru care nu poate beneficia de facilităţi prevăzute de art. 211 din Legea nr. 133/1999, modificată, coroborate cu prevederile art. 391 din H.G. nr. 1114/2001.
Pentru a lămuri această situaţie, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care a stabilit, fără echivoc, că toate componentele cuprinse în declaraţiile vamale, importate individual şi asamblate pe amplasament, formează un mijloc fix. în urma fixării acestora pe amplasament şi punerea în funcţiune, au rezultat ansamble de natura mijloacelor fixe, conform art. 6 pct. b) din Legea nr. 15/1994, care au fost înregistrate în documentele societăţii comerciale, mijloacele fixe fiind puse în funcţiune după data efectuării importurilor.
Ca atare, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei referitoare la faptul că bunurile importate ar fi materiale tehnologice, deoarece acestea constituie materiale auxiliare utilizate în procesul de producţie: ulei, vaselină, lubrifianţi, perii, material textil pentru curăţat utilajul, etc.
în condiţiile în care componentele şi subansamblele importate de reclamantă formează mijloace fixe care au fost puse în funcţiune şi care au fost trecute în documentele contabile ale acesteia, se poate reţine că reclamanta este beneficiara facilităţilor vamale prevăzute de art. 211 din Legea nr. 133/1999, modificată, şi de art. 391 din H.G. nr. 1114/2001.
Curtea a respins recursurile pârâtelor.
