Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 7752 din data de 12.11.2014
Invocarea din oficiu, ca motiv de ordine publică, a decăderii pârâtului din dreptul de a emite dispoziția de imputare.
Legea specială, 188/1999 nu reglementează un regim specific pentru termenul de decădere prevăzut de art.85 alin.1, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în această materie, respectiv dispozițiile art. 2550 alin. 2 din .
Potrivit acestui text organul de jurisdicție este obligat să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuție, cu excepția cazului când acesta privește un drept de care părțile pot dispune în mod liber.
Potrivit acestui text organul de jurisdicție este obligat să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuție, cu excepția cazului când acesta privește un drept de care părțile pot dispune în mod liber.
Așa cum rezultă din conținutul său judecătorul nu are numai dreptul dar și obligația de invoca decăderea, astfel că, în speță, chiar în lipsa invocării sale de către reclamantă a acestei sancțiuni, trebuia să se dea eficiență prevederilor art. 2545 alin. 2 din Noul Cod Civil, potrivit cărora neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor.
Așa cum rezultă din conținutul său judecătorul nu are numai dreptul dar și obligația de invoca decăderea, astfel că, în speță, chiar în lipsa invocării sale de către reclamantă a acestei sancțiuni, trebuia să se dea eficiență prevederilor art. 2545 alin. 2 din Noul Cod Civil, potrivit cărora neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor.
Secția de administrativ și fiscal – Decizia nr. 7752/12 noiembrie 2014. În același sens, decizia nr. 7753/12 noiembrie 2014 și 7762/12 noiembrie 2014.
Prin Sentința nr. 1151/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de Contencios Administrativ a fost respinsă ca nefondată acțiunea în contencios – administrativ formulată de reclamanta V.M. împotriva pârâtului PRIMARUL ORAȘULUI A.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
În susținerea recursului înțelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, din următoarele considerente:
Întrucât drepturile salariale au fost acordate prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.284/2010, incidente devin dispozițiile Legii nr.84/2012. Astfel instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile Legii nr.84/2012 deoarece, la data emiterii dispoziției atacate ele erau în vigoare, astfel că executarea deciziei Curții de Conturi nu se mia putea realiza.
Curtea a ridicat, din oficiu, motivul de casare de ordine publică privind decăderea pârâtului din dreptul de a emite decizia de imputare.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele:
Potrivit art.488 alin 1 din 2010 casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar reclamantul a înțeles să invoce motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cu privire la dispozițiile
Potrivit art. 85 alin. 1 din Legea nr.188/1999 Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
În ceea ce privește natura juridică a termenului se apreciază că este vorba despre un termen de decădere, norma ce-l reglementează având caracter imperativ.
Legea specială, 188/1999 nu reglementează un regim specific pentru acest termen astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în această materie, respectiv dispozițiile art. 2550 alin. 2 din Noul Cod Civil.
În speță decizia de imputare atacată este un act administrativ unilateral cu caracter individual și ca atare depășirea termenului legal nu poate avea ca efect decât anularea actului.
Ca atare, curtea reține că această neregularitate putea și trebuia să fie invocată din oficiu de către instanța de fond, independent de poziția reclamantei.
În cauză, constatarea existenței pagubei a fost făcută prin decizia nr. 47/25.10.2012 emisă de Camera de Conturi a județului S. care a fixat ca termen de recuperare a acesteia la 31.01.2013, dispozițiile sale fiind menținute prin încheierea nr. 201/18.12.2012 emisă de Curtea de Conturi a României.
Ca atare, până la data de 31.01.2013 autoritatea publică avea obligația de a identifica în concret sumele ce trebuiau recuperate și persoanele de la care acestea trebuiau recuperate. Faptul că în cuprinsul deciziei emisă de Camera de conturi se regăseau sumele și persoanele nu o exonera pe Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Agnita de obligație, având în vedere competența actuală a auditorilor. În consecință determinarea întinderii pagubei trebuia realizată până la data de 31.01.2013.
Ca atare, termenul de 30 de zile începe să curgă de la data de 31.01.2013.
Emiterea dispoziției în sarcina reclamantului s-a făcut cu încălcarea termenului de 30 de zile mai sus menționat, conducătorul instituției publice pârâte fiind decăzut din dreptul de a emite decizie de imputare reclamantei, astfel că decizia emisă în afara acestui termen este nelegală și se impunea a fi anulată.
Față de aceste constatări este lipsit de interes a se analiza incidența O.G. nr. 84/2012 asupra obligației reclamantei.
În concluzie hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 85 din Legea 188/1999, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, curtea a admis recursul reclamantei, casând sentința și admițând cererea de anulare a dispoziției nr. 105/18.03.2013 emisă de pârâtul Primarul Orașului A.
