Legea nr. 554/2004, art. 4
Atâta timp cât împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei contravenientul are deschisă calea contestării lui în
faţa instanţei potrivit O.G. nr. 2/2001, nu poate solicita concomitent cercetarea acestuia pe calea excepţiei de nelegalitate în cadrul aceluiaşi litigiu. Cu alte cuvinte, obiectul dosarului în care a fost invocată excepţia de nelegalitate îl constituie însăşi plângerea împotriva procesului-verbal prin care se tinde la anularea lui, astfel încât o învestire separată a instanţei cu excepţia de nelegalitate a aceluiaşi act ar lipsi de obiect acţiunea în anulare, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
C.A. Galaţi, dec. civ. nr. 481/R/2007, portal.just.ro
Prin cercrca înregistrată sub nr. 6083/121/2007 la Tribunalul Galaţi, petentul M.I. a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. 83986 din 1 septembrie 2006. Tribunalul Galaţi, prin sentinţa comercială nr. 2016 din 19 septembrie 2007, a respins ca nefondată excepţia invocată. S-a reţinut în motivare că procesul-verbal îndeplineşte toate condiţiile de formă prevăzute de art. 16, art. 17 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, respectiv este datat, conţine descrierea faptei ce constituie contravenţie, se referă la persoana petentului ca fiind cea care a săvârşit contravenţia, iar faptul de a nu se fi consemnat obiecţiunile sale nu este de natură a atrage anularea procesului-verbal.
împotriva sentinţei a declarat recurs M.I., invocând greşita aplicare a legii, în sensul că instanţa, contrar susţinerilor făcute, a considerat că au fost rcspectate toate cerinţele de formă şi de fond prevăzute de O.G. nr. 2/2001 la întocmirea procesului-verbal de contravenţie. Prin motivele de recurs au fost preluate aceleaşi susţineri legate de întocmirea şi cuprinsul procesului-verbal, astfel încât în fapt nu se aduce o critică cfectivă a hotărârii instanţei de fond, fiind semnalate anumite neregularităţi de ordin formal. S-a invocat greşita datare a actului, deşi pretinsa contravenţie a fost constatată cu două zile înainte de întocmirea procesului-verbal, apoi fapta pretins a fi săvârşită în descrierea sa este incompletă. Sub un alt aspect, se susţine că subiect al contra
venţiei nu poate fi petentul, care este persoană fizică, ci societatea de
construcţii care a efectuat lucrarea. In fine, procesul-verbal nu conţine obiecţiunile făcute de petent şi nici nu a fost consemnată prezenţa vreunui martor asistent. Aşa fiind, soluţia legală în cauză era aceea de anulare a actului, prin admiterea cxcepţiei de nelegalitate.
S-a considcrat că recursul este fondat, pentru următoarele motive: excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de contravenţie nr. 83086 din 1 septembrie 2006, emis de Primăria municipiului Brăila, a fost invocată de recurentul M.I. în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 5989/233/2006 al Tribunalului Galaţi. Prin procesul-verbal respectiv s-a aplicat acestuia o amendă contravenţională pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, reţinându-se că a realizat o extindere la parterul blocului şi a împrejmuit cu gard spaţiul verde din jurul blocului.
Curtea a observat că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei recurentul având deschisă calea contestării lui în faţa instanţei, potrivit O.G. nr. 2/2001, fapt ce s-a întâmplat, acesta nu poate solicita concomitent cerectarea pe calca cxcepţiei de nelegalitate în cadrul aceluiaşi litigiu. Cu alte cuvinte, obiectul dosarului în carc a fost invocată excepţia de nelegalitate îl constituie însăşi plângerea împotriva procesului-verbal prin care se tinde la anularea lui, astfel încât o învestire separată a instanţei cu excepţia de nelegalitate a aceluiaşi act ar lipsi de obiect acţiunca în anulare, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de nelegalitate era obligată să sesizeze prin încheiere motivată instanţa de administrativ. Or, încheierea din 22 august 2007 a Tribunalului Galaţi, prin care s-a dispus disjungerea cxcepţiei de nelegalitate de acţiunca propriu-zisă de învestire a instanţei, nu este motivată. Astfel că, şi sub acest aspect, nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele expuse, excepţia de nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, iar sentinţa instanţei de fond a fost menţinută, întrucât excepţia a fost respinsă, astfel că judecata a fost reluată în dosarul nr. 5989/233/2006 al Tribunalului Galaţi. în raport de aceste considerente, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul ca nefondat.