2. Noţiunea de „loc public”
O.G. nr. 2/2001, art. 11 C. pen., art. 152
1. Atâta timp cât contravenientul nu a fost declarat incapabil de o instanţă judecătorească şi nici nu s-a făcut dovada că ar fi lipsit de discernământ, faptul că suferă de o boală neuropsihică nu este de natură să îl exonereze de răspunderea contravenţională, în speţă nefiind dovedită incidenţa niciuneia dintre cauzele mentionate de
art. 11 din O.G. nr. 2/2001 care ar putea avea un astfel de rezultat. Deşi petentul este suferind, aşa cum reiese din actele medicale depuse la dosar, acest lucru nu trebuie să se transforme într-un pericol pentru viaţa, sănătatea ori liniştea altor locatari vecini ai acestuia şi nu poate justifica un comportament de genul celui manifestat de el.
2. Prin raportare la dispoziţiile art. 152 C. pen. şi ale Legii nr. 61/1991, scara unui bloc reprezintă loc public, având în vedere că aici este permis accesul mai multor persoane, locatari şi nu numai, iar scopul şi finalitatea actului normativ incriminator este de a proteja relaţiile sociale şi de a impune normele de conduită civilizată în locuri publice unde au acces oameni care nu sunt legaţi prin relaţii de familie, atribute care sunt pe deplin îndeplinite de scara unui bloc.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2296/R/2009, nepublicată
Prin cercrca înregistrată la Tribunalul Bucureşti, recurenta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 578 din 22 ianuarie 2009, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 12467/301/2008, în contradictoriu cu intimatul E.C., solicitând modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii plângerii şi menţinerii procesului-verbal atacat ca
legal şi temeinic. In motivarea cererii, se arată că în mod greşit instanţa de fond a admis plângerea formulată de petent, reţinând în acest sens că fapta pentru care a fost sancţionat nu a fost săvârşită în loc public, ci în scara blocului, carc nu este accesibilă publicului, ci doar celor ce locuiesc în bloc şi, de asemenea, că fapta nu a fost săvâr
şită cu vinovăţie, întrucât prin actele medicale depuse la dosar petentul a făcut dovada că suferă de o boală neuropsihică. Faţă de aceste argumente, recurenta arată că scara blocului este loc public conform definiţiei legale prevăzute de Codul penal, iar în cauză nu s-a făcut dovada că petentul nu ar avea discernământ, iar acesta nu este la prima abatere contravenţională, fiind sancţionat şi anterior, prin alte procese-verbale.
In drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ.
Intimatul-petent nu a formulat întâmpinare în cauză, iar în recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând cererea formulată, sentinţa recurată şi probele administrate în cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi art. 34 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a constatat următoarele: prin sentinţa civilă nr. 578 din 22 ianuarie 2009, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 12467/301/2008, a fost admisă plângerea formulată de petentul-intimat E.C. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria AZ nr. 1175357 din 9 septembrie 2008, încheiat de intimata-recurentă, şi s-a dispus anularea acestuia. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin procesul-verbal mai sus menţionat petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 400 lei, întrucât în sarcina sa s-a reţinut că, la data de 9 septembrie 2008, orele 20,15, a fost depistat în holul blocului în care locuieşte în timp ce adresa locatarilor injurii şi expresii jignitoare, însoţite de cuvinte obscene şi ameninţări cu acte de violenţă, faptă ce constituie contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 2 pct. 1 coroborat cu art. 3 lit. b) din Legea nr. 61/1991, republicată.
Procedând la verificarea, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, a legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie contestat, instanţa a constatat că acesta a fost legal încheiat, însă sub aspectul temeiniciei, a concluzionat că din probele administrate în cauză reiese că petentul nu a săvârşit fapta contravenţională reţinută în sarcina sa în loc public, întrucât scara blocului nu poate fi astfel catalogată şi, în plus, petentul suferă de o boală neuropsihică, astfel că nu a săvârşit fapta cu vinovăţia cerută de art. 1 din O.G. nr. 2/2001. Analizând recursul declarat de recurenta-intimată împotriva acestei sentinţe, tribunalul a constatat că, în raport de considerentele hotărârii şi de probele administrate în cauză, recursul este fondat, întrucât în mod greşit instanţa de fond a concluzionat că scara unui bloc nu îndeplineşte condiţiile de a fi loc public în accepţiunea legii, întrucât, prin raportare la dispoziţiile art. 152 C. pen. şi ale Legii nr. 61/1991, republicată, aceasta are o astfel de funcţiune, având în vedere că în scara unui bloc
este permis accesul mai multor persoane, locatari şi nu numai, iar scopul şi finalitatea actului normativ incriminator este de a proteja relaţiile sociale şi de a impune normele de conduită civilizată în locuri publice unde au acces oameni care nu sunt legaţi prin relaţii de familie, atribute care sunt pe deplin îndeplinite de scara unui bloc.
In plus, aşa cum a învederat şi recurenta, atâta timp cât petentul nu a fost declarat incapabil de o instanţă judecătorească şi nici nu s-a făcut dovada că ar fi lipsit de discernământ, faptul că suferă de o boală neuropsihică nu este de natură să îl exonereze de răspunderea contravenţională, în speţă nefiind dovedită incidenţa niciuneia dintre cauzele menţionate de art. 11 din O.G. nr. 2/2001 care ar putea avea
un astfel de rezultat. In acest sens, tribunalul menţionează şi faptul că, deşi petentul este suferind, aşa cum reiese din actele medicale depuse la dosar, acest lucru nu trebuie să se transforme într-un pericol pentru viaţa, sănătatea ori liniştea altor locatari vecini ai acestuia şi nu poate justifica un comportament de genul celui manifestat de petent.
Trebuie remarcat, de asemenea, că actul sancţionator analizat cuprinde constatări personale ale agentului constatator cu privire la situaţia de fapt descrisă, care au forţă probantă conferită de abilitarea legală a agentului constatator de a constata şi sancţiona astfel de fapte, conform dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 2/2001, iar acesta a avut posibilitatea de a aprecia şi gradul de pericol concret creat de petent prin săvârşirea contravenţiei, astfel că, şi în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a reţinut că amenda contravenţională aplicată este cea prevăzută de lege şi este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită contravenţia, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a respins plângerea formulată de intimatul-petent, ca neîntemeiată.
