Legea nr. 50/1991, republicată Ordinul nr. 536/1997
Este neîntemeiată critica referitoare la nelegalitatea autorizaţiei de construire prin prisma lipsei iluminării naturale a clădirii, în condiţiile în care terenul pe care se construieşte construcţia autorizată este încadrat potrivit PUG al Municipiului Bucureşti în subzona L 1a, care permite construirea pe limita de proprietate, iar Ordinul ministrului sănătăţii nr. 536/1997, care impunea condiţia ca distanţa dintre clădiri să fie de cel puţin jumătate din înălţimea clădirii celei mai înalte pentru a nu se umbri reciproc, este caduc, fiind emis în baza unei legi abrogate (Legea nr. 3/1978).
C.A. Bucureşti, s. a Vlll-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1707 din 28 iunie 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 3480 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamante R.R. şi I.P., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primarul Sectorului 5 Bucureşti, D.S. şi
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantele sunt proprietarele imobilului situat în Bucureşti, str. S.M. nr. 57, sector 5, iar pârâţii sunt proprietarii imobilului învecinat situat în str. A. nr. 99. Prin autorizaţia de construire nr. 315A din 1 iunie 2007, pârâtul Primarul Sectorului 5 Bucureşti a încuviinţat pârâţilor D. edificarea pe terenul din str. A nr. 99 a unei construcţii cu regimul de
înălţime P+2 E. In privinţa stâlpilor de susţinere aferenţi suprastructurii de rezistenţă a construcţiei, s-a constatat că autorizaţia de construire prevede în conţinutul ei obligaţia de a executa suprastructura cu stâlpi, şi nu doar cu zidărie portantă, fiind apreciată de către prima instanţă
ca legală şi respectând condiţiile de rezistenţă a construcţiei. împrejurarea că, în fapt, pârâţii nu ar fi executat stâlpii, ci ar fi aplicat mortar pe anumite porţiuni ale zidăriei pentru a simula existenţa stâlpilor, reprezintă o chestiune ulterioară şi extrinsecă emiterii autorizaţiei, sancţionabilă pc calea unei acţiuni separate, în cazul în care a produs vreun prejudiciu reclamantelor.
A mai reţinut prima instanţă că la baza emiterii autorizaţiei a stat expertiza tehnică întocmită de expert G.V., care a analizat posibilităţile de alipire a construcţiei pârâţilor la calcanul construcţiei reclamantelor, rezultând că noua lucrare nu va afecta negativ rezistenţa şi stabilitatea construcţiei învecinate (evident, cu condiţia respectării cerinţelor de execuţie impuse prin expertiză: săpături manuale, transport cu roaba etc). Mai mult, din expertiza întocmită ulterior de acelaşi expert, ca urmare a sesizării reclamantelor pe parcursul lucrărilor, a rezultat că cele două imobile nici nu sunt alipite, între ele existând un rost de aproximativ 5 cm. Existenţa unui rost între cele două clădiri este confirmată şi de raportul de expertiză întocmit de expert M.E., care arată că există o distanţă variabilă aproximată de acesta la 14-22 cm. Astfel, se consideră de către prima instanţă că eventuala apariţie de crăpături la imobilul reclamantelor, ca urmare a supraînălţării clădirii pârâţilor nu este determinată de emiterea unei autorizaţii nelegale, ci de nerespectarea condiţiilor de execuţie impuse, pentru prejudiciile create putându-se angaja răspunderea civilă delictuală.
In ceea ce priveşte asigurarea iluminării naturale a clădirii, instanţa de fond a constatat că din certificatul de urbanism nr. 230A din 6 martie 2007 emis de pârâtul Primarul Sectorului 5 Bucureşti rezultă că PUG al Municipiului Bucureşti, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 269/2000, încadrează terenurile în subzona LI a, permiţând construirea pe limita de proprietate. Este adevărat ca Ordinul ministrului sănătăţii nr. 536/1997 impune condiţia ca distanţa dintre clădiri să fie de cel puţin jumătate din înălţimea clădirii celei mai înalte pentru a nu se umbri reciproc, însă s-a avut în vedere împrejurarea că ordinul este emis în baza Legii nr. 3/1978, care însă este abrogată în prezent, rezultând deci că ordinul a devenit caduc.
In ceea ce priveşte golurile pentru ferestre, a apreciat prima instanţă că practicarea acestora nu este necesară, aşa cum pretind recla
mantele, servitutea de vedere presupunând, dimpotrivă, că eventualele ferestre să nu existe sau să nu aibă vedere directă sau piezişă mai mică de o anumită distanţă. în privinţa acoperişului care se extinde deasupra construcţiei reclamantelor, s-a reţinut că autorizaţia nu avizează o asemenea soluţie tehnică, punerea ei în practică fiind consecinţa ncrespectării autorizaţiei de către pârâţi, împrejurare de natură a atrage răspunderea civilă delictuală.
In privinţa procentului de ocupare a terenului, din certificatul de urbanism nr. 230 A din 6 martie 2007 rezultă că acesta poate fi de maxim 45%. Din contractul de vânzare-cumpărare aflat la dosar rezultă că terenul pârâţilor are o suprafaţă de 184,16 mp. Din memoriul tehnic de arhitectură rezultă că suprafaţa parterului construcţiei pârâţilor este de 65,25 mp (10,4+27,75+14,40+12,7 mp). Raportând suprafaţa de 65,25 mp la suprafaţa terenului de 184,16 mp, rezultă că POT este de 36%, mai mică decât cea maximă de 45%. Depăşirea acestui procent este determinată, după cum şi reclamanţii arată, de edificarea de către pârâţi a unui spaţiu comercial în curtea noii clădiri, şi nu de clădirea de locuit propriu-zisă.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs recurentele-recla-mante, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Susţin recurentele că prevederile autorizaţiei de construire eliberate pârâtului-intimat
D.S. nu au fost realizate sau respectate, nefiind posibil ca o persoană să ţină autorizaţia de construire după ce construcţia a fost terminată. Se arată că în mod eronat prima instanţă a respins susţinerile recurentelor potrivit cărora autorizaţia a fost emisă ulterior finalizării construcţiei şi că la baza emiterii acesteia a stat expertiza tehnică emisă de expertul care a analizat posibilităţile de alipire a construcţiei pârâţilor la calcalul construcţiei reclamantelor, concluzionând că noua lucrare nu va afecta negativ rezistenţa şi stabilitatea construcţiei învecinate.
Recurentele arată că reţinerea judecătorului fondului potrivit căreia crăpăturile apărute sunt cauzate de nerespectarea condiţiilor de execuţie, şi nu de emiterea autorizaţiei nelegale este nefondată, ca şi măsura de respingere a cererii privind daunele materiale şi morale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Prima instanţă a apreciat în mod corect, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, că autorizaţia de construire emisă în favoa
rea intimaţilor-pârâţi D.S. şi D.E. este legală, fiind fundamentată pe concluziile unui raport de expertiză care a concluzionat că noua construcţie nu afectează negativ rezistenţa şi stabilitatea construcţiei învecinate, cu atât mai mult cu cât această expertiză a fost completată ulterior de acelaşi expert la solicitarea recurentelor-reclamante, iar concluziile acestei expertize au fost confirmate şi de o altă expertiză, care a concluzionat că între cele două clădiri există un rost cu o distanţă variabilă aproximată la 14-22 cm.
Motivul de recurs vizând lipsa iluminării naturale a clădirii este, de asemenea, nefondat, în condiţiile în care terenul pe care se construieşte construcţia autorizată este încadrat, potrivit PUG al Municipiului Bucureşti, în subzona L la, care permite construirea pe limita de proprietate, iar Ordinul nr. 536/1997, invocat de către recurente, este caduc, fiind emis în baza unei legi abrogate.
Celelalte aspecte invocate de către recurentele-pârâte ca motive de nelegalitate ale autorizaţiei de construire vizează, în fapt, aspecte legate de execuţia propriu-zisă a lucrării, care nu sunt de natură însă să confere caracter de nelegalitate actului administrativ contestat, ele putând fi supuse cenzurii instanţei de judecată într-un alt cadru procesual vizând abaterile de la regimul autorizaţiei de construire.
Motivul de recurs referitor la emiterea autorizaţiei de construire ulterior finalizării construcţiei este nedovedit, neexistând nicio probă la dosarul cauzei din care să reiasă că autorizaţia nr. 315 din 1 iunie 2007 a fost emisă după finalizarea construcţiei.
Totodată, în mod corect prima instanţă a respins administrarea probei cu interogatoriul, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, proba nefiind concludentă soluţionării acesteia. Nu există nicio probă la dosarul cauzei din care să reiasă criticile formulate de recurente, în sensul că raportul de expertiză tehnică nu a existat la baza emiterii autorizaţiei de construire, astfel că şi acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
