Legea nr. 50/1991, republicată Legea nr. 350/2001
Sunt neîntemeiate susţinerile referitoare la constatarea nulitătii absolute a autorizaţiei de construire, deoarece aceasta nu este un act civil, ci administrativ, iar conform Legii contenciosului administrativ, este lipsită de interes nulitatea relativă sau absolută invocată, în condiţiile în care autorizatia de construire a fost analizată în mod corect de către instanţă din punct de vedere al legalităţii, respectiv al condiţiilor legale şi al actelor care au existat la data emiterii autorizaţiei.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1862 din 5 octombrie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 667 din 17 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta M.E. în contradictoriu cu T.Ţ., Primăria Sectorului 1, prin primar, şi Primăria Sectorului 1, prin M.V., arhitectul-şef al Direcţiei de urbanism şi gestionarea teritoriului, având ca obiect anularea autorizaţiei de construire nr. 19/1/2285 din 16 ianuarie 2008. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale, în baza documentaţiei prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 50/1991, republicată şi a Legii nr. 350/2001.
în termen legal, a formulat recurs împotriva acestei sentinţe recla-
manta M.E., criticând-o ca nelegală şi netemeinică. In motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că a solicitat constatarea nulităţii absolute a autorizaţiei de construire nr. 19/1/2285 din 16 ianuarie 2008, întrucât aceasta a fost obţinută în mod fraudulos
de către intimata T.Ţ., numai pentru consolidarea şi supraetajarea locuinţei existente.
Recurenta a considerat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind legală autorizaţia de construire, întrucât aceasta a fost emisă fară a se depune întreaga documentaţie tehnică necesară, respectiv proiectul privind autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare (PAD) şi proiectul de organizare a executării lucrărilor (POE), precum şi în baza unei documentaţii tehnice incomplete, fară avizele şi acordurile necesare şi fară acordul reclamantei. A mai susţinut recurenta că instanţa în mod eronat a apreciat că sancţionarea contravenţională a intimatei pentru executarea unor lucrări neautorizate nu are relevanţă
în aprecierea legalităţii autorizaţiei de construire. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul formulat în cauză este nefondat şi l-a respins, având în vedere următoarele considerente:
Curtea a constatat că sentinţa atacată este legală şi temeinică, cu aplicarea corectă a legii şi analizarea legalităţii autorizaţiei de construire nr. 19/1/2285 din 16 ianuarie 2008 şi a tuturor actelor, respectiv a avizelor care au stat la baza emiterii sale ca act administrativ, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei din motivele de recurs referitoare la constatarea nulităţii absolute a autorizaţiei de construire, deoarece aceasta nu este un act civil, ci administrativ, iar conform Legii contenciosului administrativ, este lipsită de interes nulitatea relativă sau absolută invocată, în condiţiile în care autorizaţia de construire a fost analizată în mod corect de către instanţa de fond din punct de vedere al legalităţii, respectiv al condiţiilor legale şi al actelor
care au existat la data emiterii autorizaţiei.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei referitoare la lipsa unor documente şi avize necesare pentru eliberarea autorizaţiei, întrucât astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond în baza probatoriului administrat în cauză, emiterea autorizaţiei de construire nr. 19/1/2285 din 16 ianuarie 2008 s-a făcut în baza avizelor şi acordurilor legale şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, conform dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 50/1991, republicată şi Legea nr. 350/2001.
In ceea ce priveşte criticile recurentei cu privire la nerespectarea de către intimată a lucrărilor pentru care i-a fost eliberată autorizaţia,
fapt pentru care aceasta a fost sancţionată contravenţional, Curtea le apreciază a fi nefondate, întrucât aceste aspecte nu pot reprezenta dovezi de nelegalitate a actului administrativ atacat, situaţia respectivă fiind, în fapt, ulterioară momentului emiterii acesteia, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin sentinţa pronunţată în cauză.
Astfel fiind, Curtea constatând că hotărârea pronunţată în cauză este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)
C. proc. civ., a respins recursul formulat ca nefondat.
