Legea nr. 544/2001, art. 22 alin. (1)
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, din conţinutul art. 1 şi 6 din Legea nr. 544/2001, rezultă că dreptul de a solicita şi a obţine de la autorităţile şi instituţiile publice informaţii de interes public îi este recunoscut oricărei persoane, în ambele articole făcându-se vorbire despre „persoane” şi nu despre cetăţeni români sau persoane domiciliate pe teritoriul ţării.
Dreptul la informaţii de interes public nefiind condiţionat de calitatea de , excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului este neîntemeiată.
Decizia nr. 38/R din 16 februarie 2006 – C.G.
Tribunalul Braşov, Secţia comercială şi de administrativ a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.C.M. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E., a obligat pârâtul să-i furnizeze reclamantului, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 25 lei pentru fiecare zi de întârziere, informaţiile de interes public solicitate de reclamant, prin cererea adresată pârâtului la data de 11 august 2005 şi a respins pretenţiile reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
împotriva sentinţei au declarat recurs ambele părţi.
Prin recursul pârâtului se invocă excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, potrivit cărora: „ în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază se află sediul autorităţii ori a instituţiei publice”.
Reclamantul este apatrid, cu domiciliul în Germania, iar faptul că mandatara acestuia are domiciliul în Braşov, nu justifică existenţa vreunei competenţe teritoriale pentru Tribunalul Braşov.
Se mai invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active, în baza art. 1 din Legea nr. 544/2001, potrivit căreia: „accesul liber al persoanei la orice informaţii de interes public, definite prin prezenta lege, constituie unul din principiile fundamentale dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu României”.
Deşi formula folosită în actul normativ este aceea de „orice persoană”, înţelesul este că legea se referă la o persoană care deţine o legătură juridică cu România: cetăţean român, străin sau apatrid cu domiciliul sau reşedinţa în România. Reclamantul este apatrid, cu domiciliul în Germania, ca urmare, potrivit Convenţiei O.N.U. referitoare la statutul apatrizilor semnată la New York în anul 1954, statutul acestuia este reglementat de legea statului unde îşi are domiciliul sau, în lipsa domiciliului, reşedinţa.
Având în vedere că prin recursul pârâtului se invocă o excepţie procedurală, a cărei admitere ar face de prisos cercetarea fondului şi o excepţie de fond, a cărei admitere ar duce la respingerea în tot a acţiunii, în baza art. 137 C. proc. civ., curtea a examinat mai întâi acest recurs.
Deşi o denumeşte excepţie de necompetenţă materială, din conţinutul motivării rezultă că recurentul pârât se referă la excepţia de necompetenţă teritorială, instanţa competentă indicată fiind una de acelaşi grad cu cea care a soluţionat litigiul în primă instanţă, însă dintr-o altă localitate.
Normele de competenţă teritorială au un caracter dispozitiv, cu excepţia celor care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, care au un caracter imperativ. Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 prevăd o competenţă teritorială alternativă pentru acţiunile în contencios administrativ, întemeiate pe dispoziţiile acestei legi. Competenţa teritorială stabilită prin acest text de lege nefiind una exclusivă, ea nu are un caracter absolut.
Ca urmare, excepţia de necompetenţă teritorială fiind una relativă, ea poate fi invocată numai în faţa primei instanţe şi numai până la prima zi de înfăţişare. Neprocedând astfel, pârâtul a pierdut dreptul de a invoca această excepţie, în conformitate cu art. 136 C. proc. civ.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, din conţinutul art. 1 şi 6 din Legea nr. 544/2001, rezultă că dreptul de a solicita şi a obţine de la autorităţile şi instituţiile publice informaţii de interes public îi este recunoscut oricărei persoane, în ambele articole facându-se vorbire despre „persoane” şi nu despre cetăţeni români sau persoane domiciliate pe teritoriul ţării.
Dreptul la informaţii de interes public nefiind condiţionat de calitatea de cetăţean român, rezultă că şi excepţia lipsei calităţii procesuale active este neîntemeiată, ca urmare recursul pârâtului, prin care se invocă doar aceste două excepţii, a fost respins.
Recursul reclamantului vizează respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
Temeiul juridic al acordării daunelor morale este răspunderea civilă delictuală, reglementată de art. 998-999 C. civ. Din conţinutul acestor dispoziţii rezultă că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale se cere întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: fapta ilicită, prejudiciul provocat, vinovăţia celui care a săvârşit fapta şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
Se menţionează în recurs că aceste acte ar fi necesare în cadrul unui proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pornit de reclamant împotriva Statului Român. Nu s-a făcut însă dovada că procesul s-ar fi amânat din cauza nedepunerii acestor acte sau că în cadrul acestui proces reclamantul ar fi suferit vreun alt prejudiciu determinat de lipsa documentelor în litigiu. Mai mult, nu s-a dovedit nici necesitatea acestor acte pentru soluţionarea litigiului la C.E.D.O., acţiunea fiind admisă doar în temeiul dreptului persoanei de a acea acces la informaţiile publice, prevăzut de art. 1 din Legea nr. 544/2001.
Recurentul-reclamant mai invocă suferinţa psihică provocată de necomunicarea acestor acte. Simplul fapt de a nu fi primit aceste acte nu este de natură a-i provoca suferinţe psihice. Ceea ce ar putea provoca aceste suferinţe ar fi consecinţele neobţinerii acestor acte. în speţă, după cum rezultă din conţinutul înscrisurilor depuse la dosar, singura suferinţă morală care i-ar putea fi provocată reclamantului ar fi obligarea lui să revină în România, ceea ce însă nu s-a produs, el fiind domiciliat în continuare în Germania.
Referitor la cererea recurentului-reclamant, de a se preciza în dispozitivul sentinţei termenul pentru furnizarea informaţiilor „de îndată”, curtea a apreciat că obligaţia fiind stabilită sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii, este evident caracterul acesteia, ca urmare nu mai este necesară menţionarea termalului „de îndată”.
