Cazul bine justificat nu se poate argumenta prin simpla invocare a unor aspecte ce vizează legalitatea actului administrativ contestat ce presupune analiza pe fond a cauzei.
Cuantumul însemnat al sumei asupra căreia poartă actul administrativ ce se cere a fi anulat, nu poate fi prin el însuşi argument suficient pentru dovedirea unui prejudiciu iminent.
Cele două condiţii se cer a fi dovedite în mod concret şi îndeplinite cumulativ pentru a se putea admite cererea de suspendare.
Prin sentinţa civilă 1318 din 21 iunie 2011, Tribunalul Mureş, Secţia Administrativ şi Fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC G. SRL Târgu Mureş în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş şi a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. F-MS 317/31.03.2011 până la soluţionarea pe fond a acţiunii având ca obiect anularea acesteia.
Instanţa a reţinut că reclamanta a contestat decizia de impunere şi raportul de inspecţie finală din 31.03.2011, contestaţia fiind înregistrată la 05.03.2011 şi că, în raport de prevederile art.14 din Legea 554/2004 republicată, prejudiciul iminent este dovedit prin faptul că dacă s-ar pune în actele pârâtei s-ar ajunge la situaţia de a fi în imposibilitatea onorării creditelor şi a altor debite comerciale iar cu privire la îndoiala asupra legalităţii, deşi nu se poate pronunţa asupra fondului, instanţa a precizat că un element esenţial este acela că prin contestaţia administrativă s-au invocat aspecte de fapt şi texte legale pentru care reclamanta consideră că şi-a desfăşurat activitatea în conformitate cu legea. S-a mai avut în vedere faptul că reclamanta critică punctual stabilirea sumelor şi se referă la nemotivarea deciziei de către inspectorii fiscali pentru neacceptarea deducerii ca şi cheltuieli a unor sume iar afirmaţiile reclamantei pot determina concluzia existenţei cazului bine justificat ca cerinţă de admisibilitate a cererii de suspendare.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de pârâta D.G.F.P. Mureş care a solicitat modificarea în sensul respingerii cererii de suspendare, motivând că suspendarea unui act administrativ apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi că, în mod greşit prima instanţă a considerat că ar exista o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate în mod exclusiv pe susţinerile neverificate ale reclamantei. S-a criticat şi constatarea primei instanţe asupra existenţei pagubei iminente, deoarece cuantumul valoric al obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei nu este suficient pentru a fi considerată îndeplinită această condiţie.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece a dovedit existenţa cazului bine justificat punctând că nu s-au respectat şi aplicat prevederile legale în materia deductibilităţii actului administrativ fiscal, nu este motivat corespunzător, nici o cheltuială nu a fost apreciată prin prisma contribuţiei la obţinerea de venit, iar în ceea ce priveşte paguba iminentă, s-a precizat că societatea are în derulare şi un program cu finanţare europeană aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, că executarea deciziei de impunere ar pune societatea în imposibilitate de a-şi onora obligaţiile contractuale asumate, obligaţiile faţă de salariaţi, plata impozitelor şi taxelor aferente.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art.3041 Cod procedură civilă instanţa a constat că recursul este fondat.
Reclamanta a solicitat suspendarea executării unei decizii de impunere contestată la organul emitent, decizie care are ca obiect sume reprezentând TVA suplimentară, majorări de întârziere, impozit pe profit şi majorări de întârziere constatate în urma unui control fiscal. Toate motivele pentru care se solicită suspendarea, impun pentru a fi analizate, o cercetare pe fondul cauzei, veridicitatea acestora neputând fi constatată printr-o analiză sumară specifică limitelor cadrului procesual dedus judecăţii. Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare greşită a prevederilor art.14 din Legea 554/2004 republicată, deoarece a constatat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pe baza motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă, motive care vizează fondul contestaţiei.
Doar afirmaţiile reclamantei nu pot determina concluzia existenţei cazului bine justificat aşa cum greşit susţine prima instanţă iar în ceea ce priveşte prejudiciul iminent, chiar şi în situaţia în care s-ar putea reţine că această condiţie este dovedită prin existenţa unui program de finanţare europeană aflat în derulare, cele două condiţii trebuie să fie întrunite cumulativ. Sub aspectul modului în care se dovedeşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi a prejudiciului iminent, practica Î.C.C.J. este constată în sensul că, nu se poate argumenta cazul bine justificat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ deoarece acestea vizează fondul acţiunii ce poate fi analizat numai în cadrul acţiunii în anulare iar în privinţa pagubei iminente, cuantumul însemnat al sumei asupra căreia poartă actul administrativ ce se cere a fi suspendat nu poate fi prin el însuşi argument suficient pentru a se dispune măsura suspendării.
Întrucât nu s-a făcut dovada că din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate care să poată fi constatată prin cercetarea sumară a aparenţei dreptului şi nici chiar dovada că prin executare s-ar crea pagube semnificative, dificil de recuperat, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se putea dispune suspendarea executării, astfel că, văzând şi prevederile art.312 alin.2 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul şi a modificat hotărârea atacată în sensul că a respins cererea de suspendare.
