In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin amplasarea construcţiei într-o zonă centrală pietonală la 3 – 4 m de ferestrele spaţiilor comerciale şi a apartamentelor lor situate în str. Vasile Alecsandri, blocul nr. 9, sunt prejudiciaţi în dreptul lor de a beneficia de aplicarea efectivă a Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997, afectând în acelaşi timp şi desfăşurarea normală a activităţii în spaţiile comerciale proprietatea firmelor reclamante.
Au mai arătat reclamanţii că amplasarea acestei construcţii reprezintă şi un atac la gradul de urbanism şi la estetica municipiului Suceava, aşa încât chiar primarul municipiului Suceava a calificat actul de autorizare şi de a lucrărilor ca un ”abuz grosolan” (ziarul ”Obiectiv” din 14.03.2006).
Prin adresa nr. 32 R/24.03.2006 Inspectoratul Judeţean în Construcţii Suceava a confirmat nelegalitatea emiterii autorizaţiei.
Prin încheierea de şedinţă nr. 1319 bis din 1 iunie 2006, Tribunalul Suceava – secţia comercială şi de contencios administrativ a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanţi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 aplicabile şi în cazul art. 15 din aceeaşi lege, în sensul că reclamanţii nu au dovedit existenţa unui caz ”bine justificat” şi nici iminenţa unei pagube în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Impotriva acesstei încheieri, în termen legal au declarat recurs reclamanţii.
In motivare, recurenţii au invocat nelegalitatea încheierii atacate, întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004, art similar celui prev. de art. 403 Cod pr. civilă şi cu ignorarea art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia interesul legitim pretins de legiuitor pentru exercitarea acţiunii în contencios administrativ “poate fi atât privat cât şi public”.
In instanţă, cu ocazia dezbaterilor, intimata Ozcan Carmen Mihaela, prin apărător, a invocat excepţia nemotivării în termen a recursului, prev. de art. 306, pct. 2 Cod pr. civilă.
Examinând recursul declarat în cauză, curtea a constatat următoarele:
In primul rând analizând excepţia nemotivării în termenul legal a recursului, instanţa a constatat că este nefondată.
Intr-adevăr, potrivit art. 303 al. 1 Cod pr. civilă, ”Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs”.
Aliniatul 2 al aceluiaşi articol prevede expres însă că ”Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”.
In speţă, cum încheierea de şedinţă atacată nu a fost comunicată părţilor, instanţa a constatat netemeinicia excepţiei invocate, aşa încât a respins-o ca atare.
Referitor la motivele de recurs invocate de reclamanţi, ce pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, curtea a constatat că sunt întemeiate.
Potrivit art. 15 al. 1 din Legea nr. 554/2004, prin acţiunea principală promovată pe calea contenciosului administrativ reclamanţii pot solicita suspendarea actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Aliniatul 2 al aceluiaşi articol prevede expres faptul că ”Dispoziţiile alin. 2 şi 4 ale art. 14 se aplică în mod corespunzător”.
Aşadar din formularea art. 15 rezultă inaplicabilitatea al. 1 al. art. 14, suspendarea executării actului administrativ fiind condiţionată de existenţa pe rolul instanţei, a acţiunii principale având ca obiect anularea actului administrativ, aceasta fiind de natură a se crea aparenţa unei îndoieli asupra legalităţii actului administrativ contestat.
Totodată, potrivit art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004, interesul legitim pretins de legiuitor pentru exercitarea acţiunii în contencios administrativ poate fi atât privat cât şi public.
Ori în speţă, amplasarea construcţiei cu destinaţie de spaţiu comercial pe zona pietonală din faţa blocului reclamanţilor la 5 – 6 metri de ferestrele acestora, afectează în primul rând interesul public întrucât se ocupă un spaţiu de utilitate publică (zonă pietonală) şi reprezintă un atac la urbanistica şi estetica municipiului Suceava, însuşi primarul municipiului Suceava calificând actul de autorizare ca un “abuz grosolan”.
Totodată, suspendarea este justificată şi de aparenţa dreptului invocat, respectiv emiterea autorizaţiei cu încălcarea normelor de competenţă, iar simpla executare a lucrărilor în baza unei autorizaţii susceptibilă a fi anulată creează un prejudiciu reclamanţilor.
Ca urmare, cererea reclamanţilor privind suspendarea executării actului administrativ şi în consecinţă a lucrărilor de construcţie până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii privind anularea acestuia, apare pe deplin justificată.
Luând în considerare cele invocate, cum motivele de recurs sunt pertinente, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, recursul a fost admis, sentinţa modificată şi în rejudecare, cererea reclamanţilor admisă, în sensul suspendării autorizaţiei de construcţie nr. 91 din 15.06.2005 şi a lucrărilor de construcţie, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea actului administrativ menţionat.
