Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 2125 din data de 04.04.2013
DREPT CIVIL.
Legea nr. 10/2001. Notificare soluționată de Primar prin două dispoziții total diferite.
Art. 4 alin. 2 și art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001
Deși prima dispoziție dată în sensul admiterii notificării, nu a fost contestată, modificată ori anulată, totuși a fost emisă o nouă dispoziție, de respingere a aceleași notificări.
Doar în măsura în care exista o hotărâre judecătorească de anulare ori de modificare a primei dispoziții, se putea emite, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, o nouă dispoziție.
DECIZIA CIVILĂ NR. 2125/2013-R din 04.04.2013
(dosar nr. 5534/83/2011)
Prin sentința civilă nr. 3682/D din data de 02.11.2012, pronunțată de Tribunalul S M, în dosar nr. 5534/83/2012, s-a admis acțiunea reclamantei B A R, domiciliată în S M, str. I. S, nr.20/2, în contradictoriu cu PRIMARUL COMUNEI O, jud. S M.
S-a dispus anularea Dispoziției nr.62/28.04.2012 de respingere a notificării nr.292/24.10.2001 emisă de Primarul comunei O.
S-a constatat că Dispoziția nr.32/19.02.2010 prin care Primarul comunei O propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele cuprinse în CF 324 O, nr.top 1706, reprezentând construcție casă cu suprafața de 40 mp. și teren intravilan de 2032 mp. a devenit definitivă și irevocabilă.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei 1240 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Dispoziția nr.32/19.02.2010 Primarul comunei O a soluționat notificarea reclamantei înregistrată sub nr.292/24.10.2001, propunând acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în CF 324 O, nr. top 1706, reprezentând construcție casă cu suprafața de 40 mp. și 2032 mp. teren
Reținem că la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada formulării vreunei acțiuni având ca obiect anularea dispoziției de mai sus de către nicio persoană interesată sau de către Instituția prefectului jud. S M, confirmându-se astfel avizul de legalitate asupra dispoziției.
Ulterior, prin Dispoziția nr.62/28.04.2012, Primarul comunei O respinge notificarea nr.292/24.10.2001 a reclamantei, apreciind că nu s-a făcut dovada calității ei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Lg.10/2001 și nici dovada preluării abuzive a imobilului.
Față de această stare de fapt, instanța a apreciat că cea de a doua dispoziție emisă de pârât la o distanță de peste 2 ani de zile, cuprinzând o soluție diametral opusă celei dintâi, în condițiile în care prima a devenit definitivă și irevocabilă prin neexercitarea vreunei acțiuni în anulare de către nicio persoană interesată și nici de către autoritățile administrative abilitate în materie, se prezintă a fi nulă, în speță fiind incidente disp. art. 26 alin. 3 din Lg. nr.10/2001.
Prin prisma acestor considerente, instanța a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată, obligând, totodată, pârâtul, în baza art.274 Cod proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei, astfel cum acestea au fost dobândite prin împuternicirea avocațială nr.80/5.06.2012 și chitanța nr.85/5.06.2012.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs pârâtul Primarul comunei O, solicitând admiterea acestuia, în principal, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în subsidiar, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, deși nu contestă faptul că același organ administrativ nu poate infirma propria soluție pe cale administrativă, nu există la dosar o dovadă în sensul că dispoziția nr. 30/19.02.2010 s-a emis pentru notificarea din 24.10.2010 cu nr. 292, deci, nu există dovadă că cele două dispoziții au fost emise pentru aceiași notificare.
Notificarea invocată de reclamantă are ca obiect mai multe bunuri, nu se poate afirma că prin a doua decizie s-a infirmat în totalitate prima decizie emisă. După clarificarea dosarului pentru despăgubiri, s-a realizat controlul legalității primei dispoziții și s-a constatat nedepunerea actelor justificative.
Reclamanta a depus notificarea pentru restituirea în natură a imobilului ce se reține că a făcut obiectul proprietății antecesorilor săi, iar, ulterior, prin acțiune s-a criticat dispoziția în sensul că, deși terenul nu era liber, se impunea a se face dosar de despăgubiri. La o verificare mai laborioasă, s-a observat necesitatea unor dovezi suplimentare pe care reclamanta se impunea a le depune la instanță, nu să pretindă doar că dispozițiile sunt contradictorii, fără a încerca a dovedi calitatea prevăzută de legea specială.
Nu putea Primarul în condițiile în care terenul este acoperit și folosit de proprietarii clădirilor, să dispună admiterea notificării și acordarea de despăgubiri câtă vreme notificarea de restituire nu era fondată, fiind invalidată tacit prima dispoziție ce a devenit caducă.
Dispoziția este clară, concisă, motivată, conformă legii, nu se referă decât la solicitările petentei, la nerespectarea dispozițiilor legale ce puteau fi suplinite în fața instanței, iar Primarul nu avea posibilitatea de a acorda despăgubiri din moment ce nu s-au solicitat prin cererea de a primei dispoziții, aspecte eludate de instanța de fond ce are o motivare superficială, lipsită de convingere.
În drept s-a invocat Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului, invocând că nu există confuzie, ambele dispoziții soluționând notificarea nr. 292/24.10.2007 prin care a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri.
Dispoziția nr. 32/19.02.2010 nu a fost contestată și surprinzător la 21.05.2012 i s-a comunicat dispoziția nr. 62 contrară acesteia. A așteptat 9 ani pentru a primi dispoziția, fiind încălcat și termenul rezonabil.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs a constatat următoarele:
Prin dispoziția nr. 32/19.02.2010 – filele 5 – 6 dosar fond – emisă de Primarul comunei O, s-a soluționat notificarea nr. 292/24.10.2001 prin care B A R a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în CF nr. 324 O, nr. top. 1706, în natură casă cu nr. top. 245 și curte în suprafață de 2032, în sensul că s-a propus acordarea de despăgubiri potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Se reține din cuprinsul acesteia faptul că notificatoarea are calitatea de persoană îndreptățită conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, raportat la extrasul de carte funciară, certificatul de calitate de moștenitor nr. 101/2000 și certificatul de legatar nr. 8/2000, olograf autentificat sub nr. 5755/07.01.1988 și nr. 14448/19.10.2009, acte de stare civilă, certificat de naștere, căsătorie, deces. Imobilul a fost proprietatea numiților B I, B F și B G, antecesorii notificatoarei la momentul deposedării – foaia B nr. 2, 3, 4 din CF nr. 324 O, preluat abuziv prin în baza Legii nr. 187/1946. Casa a fost demolată după preluare, în anul 1970, nefiind libere spre a fi restituite celelalte imobile solicitate – grajd pentru cai, saivan pentru 1000 de oi, fântână – nu erau înscrise în CF și nu pot face obiectul despăgubirilor.
Ulterior, deși această dispoziție nu a fost contestată, modificată ori anulată, desființată, s-a emis o nouă dispoziție nr. 62/28.04.2012 – fila 7 dosar fond – prin care s-a respins notificarea nr. 292/24.10.2001, reținându-se că dosarul aferent notificării nu cuprinde actul de preluare al imobilului, că în cartea funciară au rămas B F și G – succesori ai lui B A.
Așadar, din cele expuse, reiese fără dubii faptul că notificarea nr. 292/24.10.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, prin judecătoresc, de către intimata reclamantă, s-a soluționat prin două dispoziții emise de Primarul comunei O, total diferite, prima în sensul admiterii notificării și propunând acordarea de despăgubiri, iar cea de a doua în sensul respingerii aceleași notificări, apărările recurentului în sensul inexistenței unor dovezi din care să reiasă că dispozițiile s-au dat pentru aceeași notificare, fiind neîntemeiate.
De altfel, în prima dispoziție s-a făcut vorbire și despre alte bunuri notificate – grajd, saivan, fântână – raportat la care nu s-a propus acordarea unor despăgubiri, apărările în sensul că nu s-ar putea vorbi de faptul că prin cea de-a doua dispoziție nu s-ar fi infirmat în totalitate prima dispoziție, fiind neîntemeiate.
Cât privește obiectul notificării, recurentul avea posibilitatea de-a depune la dosar atât copia acesteia cât și a actelor anexă, iar câtă vreme prima dispoziție nu a fost modificată, anulată, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, a fost anulată de instanța de fond cea de-a doua dispoziție. Doar în măsura în care exista o hotărâre judecătorească de anulare a primei dispoziții, de modificare a acesteia, se putea emite, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, o nouă dispoziție, ceea ce în speță, conform celor de mai sus, nu a fost cazul.
Față de considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul și a menținut în întregime sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.
