GREVAREATERENULUI, APROBAT DUPĂ CE
NOTIFICAREA A FOST ÎNREGISTRATĂ ÎN TERMENUL
PREVĂZUT DE LEGE. NULITATEA ACESTUIA.
Art.20 alin.41 (art.21 alin.5) din Legea nr.10/2001
Potrivit dispoziţiilor art.20 alin.41, devenit, la data
emiterii dispoziţiei de refuz al restituirii, art.21alin.(5) sub
sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor
administrative şi, după caz, judiciare, generate de Legea
nr.10/2001, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de
gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea,
precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou
chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a
bunurilor imobile-terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit
prevederilor acestei legi.
Odată ce notificarea fusese formulată şi înregistrată în
Odată ce notificarea fusese formulată şi înregistrată în
termenul prevăzut de lege, aprobarea unui nou plan de investiţii
care să cuprindă o grevare a terenului în litigiu este nulă absolut,
legiuitorul însuşi neînţelegând să mai rezerve vreun drept ce ar fi
curs din dobândirea abuzivă, aşa cum a fost ea declarată în
preambulul acestei legi, asupra proprietăţilor persoanelor private.
( Decizia civilă nr.232/A din 13 noiembrie 2008, pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi
Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Prin sentinţa civilă nr.319 din 21 decembrie 2006, Tribunalul
Argeş admiţând în parte contestaţia formulată de S.C., prin procurator
G.R.E., a anulat dispoziţia nr.1103 din 9 martie 2006 a intimatului
Primarul Municipiului Piteşti şi a dispus acordarea, către acesta, de
măsuri reparatorii prin echivalent pentru fosta sa proprietate situată în
Piteşti, str.Smârdan, compusă din teren de 500 m.p. şi construcţii
evaluate la suma de 11134,47 lei, reţinând în fapt că într-adevăr
este dovedită calitatea de proprietar a contestatorului, prin dobândirea
succesiunii defunctului S.A. care a deţinut la adresa în litigiu 500 m.p.
teren şi o casă din ostreţe acoperită cu tablă, construcţie demolată, dar
terenul făcând obiectul exproprierii prin Decretul nr.429/1962 şi în
prezent executându-se pe el o cale de acces către noua hală a pieţei din
zonă nu mai există posibilitatea restituirii în natură, ci se impune
acordarea de despăgubiri.
Pentru a se stabili cuantumul acestor despăgubiri, a fost avută
în vedere evaluarea construcţiei demolate făcută de inginer V.S., pentru
teren nestabilindu-se de către experţii de specialitate vreo valoare.
Împotriva sentinţei, în termen, a formulat apel contestatorul
S.C., prin procurator G.R.E., criticând-o pentru netemeinicie şi
nelegalitate în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a calităţii de bun
susceptibil de restituire în natură a terenului de 500 m.p., neformulându-
se obiecţiuni cu privire la modul de evaluare a construcţiei.
Astfel, se arată că din nici una din probele cauzei nu rezultă
faptul că terenul în litigiu ar fi fost inclus, vreun moment, în domeniul
public de interes local, nici anterior apariţiei intrării în vigoare a Legii
nr.10/2001, nici ulterior.
Totodată, atunci când s-a vorbit despre investiţii de interes
public aflate în derulare, instanţa a ignorat dispoziţiile imperative ale
art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora este nulă schimbarea
destinaţiei imobilului după apariţia legii. Or, pârâtul Municipiul Piteşti s-a
apărat şi instanţa a reţinut această apărare, în sensul că pe acest teren
urmează a fi efectuată lucrare de extindere a Pieţei Smârdan, respectiv a
uneia dintre căile de acces către piaţă.
Mai mult, arată apelantul, potrivit art.6 pct.1 lit.c din
H.G.nr.498/2003, dispoziţiile Legii nr.10/2001 sunt incidente pentru
terenurile din intravilan neocupate de construcţii sau care nu au făcut
obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în baza
legilor speciale anterioare, indiferent de afectaţiunea juridică a acestora,
calificările Legii nr.213/1998 cu completările ulterioare sau alte acte
normative subsidiare acesteia fiind fără relevanţă juridică.
Prin activitatea sa, intimatul încearcă să schimbe abuziv
destinaţia imobilelor după apariţia Legii nr.10/2001, deşi nu are decât
calitate de deţinător, operând o a doua lipsire abuzivă de dreptul de
proprietate a reclamantului.
În acest fel, instanţa a ignorat concluziile rapoartelor de
expertiză dispuse în cauză, care au relevat faptul că, din planurile
lucrărilor de sistematizare a Pieţei Smârdan nu rezultă vreun proiect de
alei sau căi de acces pe terenul său, ci numai zona de extindere a pieţei,
iar expertiza B. arată în mod clar că amplasamentul fostei proprietăţi nu
este absolut necesar realizării acestor planuri de extindere, el neîmpietând
asupra amenajării intrării în piaţă.
În susţinerea motivelor de apel, s-a suplimentat probatoriul
cu acte, cercetare locală, expertiză tehnică şi martori, din a căror
examinare Curtea a constatat, în complet de divergenţă, că apelul este
fondat, cu consecinţa admiterii acestuia şi schimbării în parte a sentinţei
atacate, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a terenului de 498,75
m.p. identificat conform variantei A a raportului de expertiză tehnică,
întocmit în apel, cu lăţimea, la str.Smârdan, de 15 m. şi lungimile de 34
m., la V. şi 32,50 m. la E. (f.231), fiind menţinută, în rest, sentinţa, în
partea privitoare la construcţii.
În considerentele acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut
următoarele:
În ceea ce priveşte trecerea în proprietatea statului a fostei
proprietăţi S.A. – moştenit de către soţia sa S.E., potrivit certificatului de
moştenitor nr.1312 emis la data de 14 septembrie 1993 de Notariatul de
Stat Judeţean Argeş în dosarul nr.1704/1993 (fila 168), al cărei
moştenitor la rândul său, este contestatorul-apelant S.C., potrivit
certificatului de moştenitor nr.173 din 15 septembrie 1999 (filele 168 şi
10)–prima instanţă de fond a reţinut că ea ar fi operat în puterea
Decretului nr.429/1962.
Din considerentele soluţiei, nu rezultă cum s-a ajuns la
această concluzie dar, aşa cum rezultă din răspunsul dat contestatorului
de către Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale sub nr.191/21
februarie 2001, în anexele acestui decret nu există nici o persoană cu
numele S.A. din Piteşti a cărei avere să fi căzut sub (fila 6
dosar fond).
Deşi s-a pus de mai multe ori în vedere intimatului să depună
la dosar actul cu care bunul a fost trecut în proprietatea statului, acesta a
arătat că nu deţine un asemenea act de putere.
Din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă, de altfel, că
intervenirea în fapt a demolării fostei proprietăţi S. a avut loc în perioada
finalului deceniului 80, martorii neamintindu-şi cu certitudine anul.
Întrucât în perioada anului 1988 au avut loc alte exproprieri
în zona situării terenului în litigiu, apelantul a depus şi răspunsul Arhivei
Consiliului Judeţean Argeş din care rezultă că nu a fost identificat, în acea
perioadă, vreun act de expropriere în puterea căruia să fi căzut imobilul
expropriat la nr.42, având ca proprietar pe S.A.
Pe cale de consecinţă, statuarea în fapt a primei instanţe
potrivit căreia această proprietate ar fi fost expropriată este una
nefondată pe probele cauzei, concluzia care se impune fiind una
contrară, respectiv cea a lipsei vreunui titlu al statului asupra acestui
teren.
Ca atare, bunurile se încadrează în categoria imobilelor
preluate abuziv, aşa cum este ea determinată prin dispoziţiile art.2 lit.i din
Legea nr.10/2001.
Atât la nivelul anului emiterii dispoziţiei atacate, 2005, cât şi la
data pronunţării sentinţei dar şi a prezentei judecăţi, Legea nr.10/2001
prevedea la art.10 alin.4) că se restituie în natură inclusiv terenurile fără
construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă
nu a început construcţia acestora, ori lucrările aprobate au fost
abandonate.
Prima instanţă de fond arată în considerentele soluţiei sale că
terenul face obiectul unei investiţii aflată în derulare, potrivit proiectului
de extindere a Pieţei Smârdan.
În instanţa de apel s-a pus în vedere intimatului Municipiul
Piteşti să prezinte dovezi din care să rezulte momentul aprobării acestei
investiţii.
Din probele administrate pe această teză, rezultă că, la data
intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, investiţia nu era nici măcar în faza
de discuţii.
Astfel, prin Hotărârea nr.83 din 9 aprilie 2002, Consiliul
Local al Municipiului Piteşti luând în discuţie expunerea de motive şi
diferite avize emise în cursul aceluiaşi an 2002, aprobă studiul de
prefezabilitate al obiectivului de investiţii modernizare şi reabilitare Piaţa
Smârdan din municipiul Piteşti (fila 133).
Planul acestui proiect poartă la rândul său ca dată luna mai a
anului 2003 (fila 135).
Totodată, hotărârea prin care este aprobat proiectul tehnic al
obiectivului poartă nr.233/23 iulie 2003 (fila 131). Intermediar, prin
Hotărârea nr.292 din 27 noiembrie 2002 se aprobă studiul de fezabilitate
al aceluiaşi obiectiv.
Cum se poate observa, la data apariţiei Legii nr.10/2001, nu
era aprobată vreo investiţie de interes public, după cum nici realizată,
care să cuprindă acest teren.
Potrivit dispoziţiilor art.20 alin.41, devenit, la data emiterii
dispoziţiei de refuz al restituirii, art.21alin.(5) sub sancţiunea nulităţii
absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz,
judiciare, generate de Legea nr.10/2001, este interzisă înstrăinarea,
concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea,
locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui
nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor
imobile-terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor acestei
legi.
termenul prevăzut de lege, aprobarea unui nou plan de investiţii care să
cuprindă o grevare a terenului în litigiu este nulă absolut, legiuitorul
însuşi neînţelegând să mai rezerve vreun drept ce ar fi curs din
dobândirea abuzivă, aşa cum a fost ea declarată în preambulul acestei
legi, asupra proprietăţilor persoanelor private.
Prin aprobarea planurilor despre care s-a arătat mai sus deci,
consiliul local nu putea dispune decât asupra bunurilor aflate în
patrimoniul său pentru care nu au fost formulate notificări în vederea
restituirii în natură către fostul proprietar.
Aşa cum rezultă din H.G.nr.1280/22 noiembrie 1996,
terenurile pe care sunt amplasate pieţele şi oboarele Municipiului Piteşti
fac parte din patrimoniul municipiului, inclusiv Piaţa Smârdan, aşa cum
rezultă din anexa 1 a acestei hotărâri (filele 127, 128).
Deci, dacă eventual acest teren făcea parte la data emiterii
hotărârii, din incinta pieţei, el a trecut în baza acestei hotărâri în
patrimoniul Municipiului Piteşti.
Pe parcursul judecăţii însă, contestatorul a susţinut permanent
că acest teren nu a fost inclus vreodată în perimetrul pieţei, ci că,
devenind teren viran în urma demolării abuzive a gospodăriei autorilor
săi, a fost folosit incidental de către târgoveţii ce desfăceau produse în
piaţa liberă din zonă.
O asemenea folosinţă de fapt s-a dovedit cu depoziţiile
martorilor audiaţi după repunerea cauzei pe rol în vederea discutării
apelului în complet de divergenţă.
Astfel, cei doi martori arată că spaţiul era folosit de către
vânzătorii de produse agricole pentru a intra cu mijloace de transport a
mărfurilor lor pe care le şi desfăceau în acelaşi loc.
Pentru a verifica însă apartenenţa terenului la perimetrul
iniţial al pieţei, aşa cum s-a aflat el înscris în evidenţa cadastrală a
oraşului, s-a dispus completarea expertizelor întocmite în faţa primei
instanţe de fond.
Astfel, pentru a se stabili suprafaţa pieţei au fost avute în
vedere înscrierile din inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al
Municipiului Piteşti, aşa cum a fost el atestat prin H.G.nr.447/2002.
Potrivit acestui inventar terenul aferent Pieţei Smârdan era
acela de 5.203 m.p., aşa cum s-a aflat el dobândit ori dat în folosinţă în
anul 1994 (filele 160-161).
Cu prilejul cercetării locale, s-a stabilit expertului sarcina de a
determina. prin mijloace performante de măsurare. amplasamentul real al
fostei proprietăţi, care este partea din acesta eventual afectată de
extinderea pieţei, raportat la perimetrul vechii pieţe, cât şi dacă din acesta
este afectat intrării în piaţă în funcţie de vechea hartă cadastrală şi vechea
stradă.
În realizarea acestor obiective, expertiza depusă la 5 iunie
2008 relevă faptul că fosta proprietate nu face parte din Piaţa Smârdan
aşa cum era ea cuprinsă în harta cadastrală datând din anul 1970 (filele
226 şi 229).
În prezent, caracter de piaţă, în sensul de spaţiu destinat
desfacerii produselor agricole, îl are numai clădirea pieţei, clădire edificată
în baza proiectelor de modernizare aprobate şi care, potrivit constatărilor
expertului, nu afectează cu nimic fosta proprietate a reclamantului.
În acelaşi timp însă, în jurul acestei clădiri, există o parcelă
considerată teren aferent pieţei care, parţial, se suprapune cu fosta
proprietate (planşa nr.4–fila 231).
Totodată, potrivit constatărilor expertului, intrarea în piaţă se
face prin capătul opus celui în care se află terenul în litigiu, construcţiile
aflate iniţial în zonă ce separau piaţa de stradă pe toată lungimea acesteia
fiind în prezent demolate şi zona destinată parcării vehiculelor.
Cum se poate observa, o extindere a pieţei peste suprafaţa
proprietăţii reclamantului nu a avut loc, piaţa fiind circumscrisă exclusiv
incintei clădirii care se află la o oarecare distanţă de acest teren.
Pe parcursul prezentei judecăţi în apel a avut loc, aşa cum
rezultă din depoziţiile martorilor, dar şi din chiar înscrisurile privind
aprovizionarea de materiale depuse chiar de către intimată şi planşele
fotografice prezentate de aceasta, acceptate de apelant care, în contra
probă a depus planşe fotografice executate de către el anterior, asfaltarea
şi marcarea cu semne specifice zonelor de parcare (filele 247-254, 261-
262 şi 279-280).
Este evident, şi aceste lucrări sunt făcute pe parcursul
judecăţii, deci după data de referinţă a Legii nr.10/2001.
Întrucât una dintre apărările municipiului a fost aceea că
terenul a fost permanent folosit ca acces către piaţă, s-a pus acestuia în
vedere să depună în susţinere copie certificată a planului reţelelor
cadastrale, aşa cum existau ele la data notificării, precum şi documente
referitoare la data amenajării terenului ca stradă.
Singurul plan de reţele ce s-a putut depune a fost unul datând
din anul 2002 (fila 282) care, însă, se referă la reţelele edilitare (apă,
canalizare, gaz etc.), în şedinţa publică din data de astăzi, 13 noiembrie
2008 precizându-se din partea intimatului că nu există hărţi din care să
rezulte existenţa unei străzi pe terenul în litigiu la nivelul anului 2001.
Dimpotrivă, aşa cum arată martorul U.V., pe lângă
împrejmuirea fostei gospodării S., exista un acces către piaţă.
Existenţa unui drum către piaţă pe lângă perimetrul
proprietăţii reclamantului este confirmată şi de expertiza ce a transpus
fosta proprietate în teren în vederea stabilirii valorii construcţiilor (filele
64-69).
Acelaşi martor arată că, după ce a intervenit demolarea,
vânzătorii ambulanţi îşi instalau pe teren produsele agricole, lăsând între
ei o alee pietonală, fără însă a fi existat vreodată vreun drum peste
proprietatea revendicată.
Amenajarea unui drum a devenit publică în perioada anului
2007 când, arată martorul, vecinii – auzind de o asemenea amenajare – au
început să-şi instaleze reţele edilitare.
Este evident, destinaţie de cale de acces publică nu a avut
niciodată în mod legal acest teren, ci numai actul abuziv al puterii de stat
anterioară anului 1989 a făcut posibil accesul public pe proprietatea
apelantului.
Din toate aceste probe rezultă, fără îndoială, că terenul a fost
preluat abuziv de către stat de la fostul său proprietar, că nu a avut
vreodată loc o declarare de utilitate publică pe teren, că investiţia publică
s-a început şi realizat după ce legiuitorul a interzis orice astfel de
schimbare a destinaţiei terenului deţinut fără titlu.
Datorită faptului că deposedarea de fapt a autorului
apelantului a fost una „fără titlu”, ca şi în Cauza Brumărescu, acesta a
rămas, de jure proprietarul imobilului, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art.2
alin.2 din Legea nr.10/2001 şi, ca atare, nerestituirea bunului ar echivala
cu violarea, de către România, a Convenţiei europene, după momentul
ratificării ei interne.
Aşadar, terenului îi sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art.10
din legea nr.10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, el
neaflându-se în situaţia contrară alin 4 al acestuia, nefiind afectat de
lucrări de investiţii de interes public aprobate, a căror construcţie să nu fi
început, căci investiţia nu îl afectează, nefiind, cum concluzionează
expertiza, destinat unicei intrări în clădirea pieţei.
Faţă de toate acestea, instanţa a constatat că în mod greşit
tribunalul a stabilit, în fapt, că terenul ar fi afectat de lucrări de investiţii
de interes local legal aprobate, dimpotrivă lipsa de legalitate a acestor
lucrări rezultând în mod clar din cele sus arătate.
Pe cale de concluzie, apelul s-a constatat ca fiind fondat şi,
deci, admis, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, iar sentinţa
schimbată, în parte, în sensul de a se dispune restituirea în natură a
terenului de 498,75 m.p. identificat conform variantei A a
raportului de expertiză tehnică, întocmit în apel, cu lăţimea, la
str.Smârdan, de 15 m. şi lungimile de 34 m., la V. şi 32,50 m. la E.
(f.231).
Pentru a se alege această variantă de identificare a fostei
proprietăţi a cărei restituire se cere, instanţa a avut în vedere, pe de o
parte, transpunerile în teren ale hărţilor vechi cadastrale potrivit cărora
lăţimea proprietăţii este mai mare decât cea susţinută de către
reprezentantul reclamantului, iar adâncimea mai mică, pe de alta
depoziţia martorului U.V. care arată că faţă de proprietatea sa care are şi
a avut întotdeauna o lăţime de 12,5 m., cea în litigiu era mai lată, or în
varianta B susţinută de acelaşi reprezentant, terenul avea o lăţime de
numai 10 m.
Întrucât nu s-au formulat critici cu privire la modul de
soluţionare a cererii vizând despăgubirile pretinse pentru construcţia
demolată, sentinţa a fost menţinută în partea privitoare la acestea.
