LEGEA NR.10/2001. PLAN DE INVESTIŢII CE CUPRINDE GREVAREATERENULUI, APROBAT DUPĂ CE NOTIFICAREA A FOST ÎNREGISTRATĂ ÎN TERMENUL PREVĂZUT DE LEGE. NULITATEA ACESTUIA. Acte ale autorităţilor publice


GREVAREATERENULUI, APROBAT DUPĂ CE

NOTIFICAREA A FOST ÎNREGISTRATĂ ÎN TERMENUL

PREVĂZUT DE LEGE. NULITATEA ACESTUIA.

Art.20 alin.41 (art.21 alin.5) din Legea nr.10/2001

Potrivit dispoziţiilor art.20 alin.41, devenit, la data

emiterii dispoziţiei de refuz al restituirii, art.21alin.(5) sub

sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor

administrative şi, după caz, judiciare, generate de Legea

nr.10/2001, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de

gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea,

precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou

chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a

bunurilor imobile-terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit

prevederilor acestei legi.

Odată ce notificarea fusese formulată şi înregistrată în

Odată ce notificarea fusese formulată şi înregistrată în

termenul prevăzut de lege, aprobarea unui nou plan de investiţii

care să cuprindă o grevare a terenului în litigiu este nulă absolut,

legiuitorul însuşi neînţelegând să mai rezerve vreun drept ce ar fi

curs din dobândirea abuzivă, aşa cum a fost ea declarată în

preambulul acestei legi, asupra proprietăţilor persoanelor private.

( Decizia civilă nr.232/A din 13 noiembrie 2008, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi

Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Prin sentinţa civilă nr.319 din 21 decembrie 2006, Tribunalul

Argeş admiţând în parte contestaţia formulată de S.C., prin procurator

G.R.E., a anulat dispoziţia nr.1103 din 9 martie 2006 a intimatului

Primarul Municipiului Piteşti şi a dispus acordarea, către acesta, de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru fosta sa proprietate situată în

Piteşti, str.Smârdan, compusă din teren de 500 m.p. şi construcţii

evaluate la suma de 11134,47 lei, reţinând în fapt că într-adevăr

este dovedită calitatea de proprietar a contestatorului, prin dobândirea

succesiunii defunctului S.A. care a deţinut la adresa în litigiu 500 m.p.

teren şi o casă din ostreţe acoperită cu tablă, construcţie demolată, dar

terenul făcând obiectul exproprierii prin Decretul nr.429/1962 şi în

prezent executându-se pe el o cale de acces către noua hală a pieţei din

zonă nu mai există posibilitatea restituirii în natură, ci se impune

acordarea de despăgubiri.

Pentru a se stabili cuantumul acestor despăgubiri, a fost avută

în vedere evaluarea construcţiei demolate făcută de inginer V.S., pentru

teren nestabilindu-se de către experţii de specialitate vreo valoare.

Împotriva sentinţei, în termen, a formulat apel contestatorul

S.C., prin procurator G.R.E., criticând-o pentru netemeinicie şi

nelegalitate în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a calităţii de bun

susceptibil de restituire în natură a terenului de 500 m.p., neformulându-

se obiecţiuni cu privire la modul de evaluare a construcţiei.

Astfel, se arată că din nici una din probele cauzei nu rezultă

faptul că terenul în litigiu ar fi fost inclus, vreun moment, în domeniul

public de interes local, nici anterior apariţiei intrării în vigoare a Legii

nr.10/2001, nici ulterior.

Totodată, atunci când s-a vorbit despre investiţii de interes

public aflate în derulare, instanţa a ignorat dispoziţiile imperative ale

art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora este nulă schimbarea

destinaţiei imobilului după apariţia legii. Or, pârâtul Municipiul Piteşti s-a

apărat şi instanţa a reţinut această apărare, în sensul că pe acest teren

urmează a fi efectuată lucrare de extindere a Pieţei Smârdan, respectiv a

uneia dintre căile de acces către piaţă.

Mai mult, arată apelantul, potrivit art.6 pct.1 lit.c din

H.G.nr.498/2003, dispoziţiile Legii nr.10/2001 sunt incidente pentru

terenurile din intravilan neocupate de construcţii sau care nu au făcut

obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în baza

legilor speciale anterioare, indiferent de afectaţiunea juridică a acestora,

calificările Legii nr.213/1998 cu completările ulterioare sau alte acte

normative subsidiare acesteia fiind fără relevanţă juridică.

Prin activitatea sa, intimatul încearcă să schimbe abuziv

destinaţia imobilelor după apariţia Legii nr.10/2001, deşi nu are decât

calitate de deţinător, operând o a doua lipsire abuzivă de dreptul de

proprietate a reclamantului.

În acest fel, instanţa a ignorat concluziile rapoartelor de

expertiză dispuse în cauză, care au relevat faptul că, din planurile

lucrărilor de sistematizare a Pieţei Smârdan nu rezultă vreun proiect de

alei sau căi de acces pe terenul său, ci numai zona de extindere a pieţei,

iar expertiza B. arată în mod clar că amplasamentul fostei proprietăţi nu

este absolut necesar realizării acestor planuri de extindere, el neîmpietând

asupra amenajării intrării în piaţă.

În susţinerea motivelor de apel, s-a suplimentat probatoriul

cu acte, cercetare locală, expertiză tehnică şi martori, din a căror

examinare Curtea a constatat, în complet de divergenţă, că apelul este

fondat, cu consecinţa admiterii acestuia şi schimbării în parte a sentinţei

atacate, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a terenului de 498,75

m.p. identificat conform variantei A a raportului de expertiză tehnică,

întocmit în apel, cu lăţimea, la str.Smârdan, de 15 m. şi lungimile de 34

m., la V. şi 32,50 m. la E. (f.231), fiind menţinută, în rest, sentinţa, în

partea privitoare la construcţii.

În considerentele acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut

următoarele:

În ceea ce priveşte trecerea în proprietatea statului a fostei

proprietăţi S.A. – moştenit de către soţia sa S.E., potrivit certificatului de

moştenitor nr.1312 emis la data de 14 septembrie 1993 de Notariatul de

Stat Judeţean Argeş în dosarul nr.1704/1993 (fila 168), al cărei

moştenitor la rândul său, este contestatorul-apelant S.C., potrivit

certificatului de moştenitor nr.173 din 15 septembrie 1999 (filele 168 şi

10)–prima instanţă de fond a reţinut că ea ar fi operat în puterea

Decretului nr.429/1962.

Din considerentele soluţiei, nu rezultă cum s-a ajuns la

această concluzie dar, aşa cum rezultă din răspunsul dat contestatorului

de către Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale sub nr.191/21

februarie 2001, în anexele acestui decret nu există nici o persoană cu

numele S.A. din Piteşti a cărei avere să fi căzut sub (fila 6

dosar fond).

Deşi s-a pus de mai multe ori în vedere intimatului să depună

la dosar actul cu care bunul a fost trecut în proprietatea statului, acesta a

arătat că nu deţine un asemenea act de putere.

Din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă, de altfel, că

intervenirea în fapt a demolării fostei proprietăţi S. a avut loc în perioada

finalului deceniului 80, martorii neamintindu-şi cu certitudine anul.

Întrucât în perioada anului 1988 au avut loc alte exproprieri

în zona situării terenului în litigiu, apelantul a depus şi răspunsul Arhivei

Consiliului Judeţean Argeş din care rezultă că nu a fost identificat, în acea

perioadă, vreun act de expropriere în puterea căruia să fi căzut imobilul

expropriat la nr.42, având ca proprietar pe S.A.

Pe cale de consecinţă, statuarea în fapt a primei instanţe

potrivit căreia această proprietate ar fi fost expropriată este una

nefondată pe probele cauzei, concluzia care se impune fiind una

contrară, respectiv cea a lipsei vreunui titlu al statului asupra acestui

teren.

Ca atare, bunurile se încadrează în categoria imobilelor

preluate abuziv, aşa cum este ea determinată prin dispoziţiile art.2 lit.i din

Legea nr.10/2001.

Atât la nivelul anului emiterii dispoziţiei atacate, 2005, cât şi la

data pronunţării sentinţei dar şi a prezentei judecăţi, Legea nr.10/2001

prevedea la art.10 alin.4) că se restituie în natură inclusiv terenurile fără

construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă

nu a început construcţia acestora, ori lucrările aprobate au fost

abandonate.

Prima instanţă de fond arată în considerentele soluţiei sale că

terenul face obiectul unei investiţii aflată în derulare, potrivit proiectului

de extindere a Pieţei Smârdan.

În instanţa de apel s-a pus în vedere intimatului Municipiul

Piteşti să prezinte dovezi din care să rezulte momentul aprobării acestei

investiţii.

Din probele administrate pe această teză, rezultă că, la data

intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, investiţia nu era nici măcar în faza

de discuţii.

Astfel, prin Hotărârea nr.83 din 9 aprilie 2002, Consiliul

Local al Municipiului Piteşti luând în discuţie expunerea de motive şi

diferite avize emise în cursul aceluiaşi an 2002, aprobă studiul de

prefezabilitate al obiectivului de investiţii modernizare şi reabilitare Piaţa

Smârdan din municipiul Piteşti (fila 133).

Planul acestui proiect poartă la rândul său ca dată luna mai a

anului 2003 (fila 135).

Totodată, hotărârea prin care este aprobat proiectul tehnic al

obiectivului poartă nr.233/23 iulie 2003 (fila 131). Intermediar, prin

Hotărârea nr.292 din 27 noiembrie 2002 se aprobă studiul de fezabilitate

al aceluiaşi obiectiv.

Cum se poate observa, la data apariţiei Legii nr.10/2001, nu

era aprobată vreo investiţie de interes public, după cum nici realizată,

care să cuprindă acest teren.

Potrivit dispoziţiilor art.20 alin.41, devenit, la data emiterii

dispoziţiei de refuz al restituirii, art.21alin.(5) sub sancţiunea nulităţii

absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz,

judiciare, generate de Legea nr.10/2001, este interzisă înstrăinarea,

concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea,

locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui

nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor

imobile-terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor acestei

legi.

termenul prevăzut de lege, aprobarea unui nou plan de investiţii care să

cuprindă o grevare a terenului în litigiu este nulă absolut, legiuitorul

însuşi neînţelegând să mai rezerve vreun drept ce ar fi curs din

dobândirea abuzivă, aşa cum a fost ea declarată în preambulul acestei

legi, asupra proprietăţilor persoanelor private.

Prin aprobarea planurilor despre care s-a arătat mai sus deci,

consiliul local nu putea dispune decât asupra bunurilor aflate în

patrimoniul său pentru care nu au fost formulate notificări în vederea

restituirii în natură către fostul proprietar.

Aşa cum rezultă din H.G.nr.1280/22 noiembrie 1996,

terenurile pe care sunt amplasate pieţele şi oboarele Municipiului Piteşti

fac parte din patrimoniul municipiului, inclusiv Piaţa Smârdan, aşa cum

rezultă din anexa 1 a acestei hotărâri (filele 127, 128).

Deci, dacă eventual acest teren făcea parte la data emiterii

hotărârii, din incinta pieţei, el a trecut în baza acestei hotărâri în

patrimoniul Municipiului Piteşti.

Pe parcursul judecăţii însă, contestatorul a susţinut permanent

că acest teren nu a fost inclus vreodată în perimetrul pieţei, ci că,

devenind teren viran în urma demolării abuzive a gospodăriei autorilor

săi, a fost folosit incidental de către târgoveţii ce desfăceau produse în

piaţa liberă din zonă.

O asemenea folosinţă de fapt s-a dovedit cu depoziţiile

martorilor audiaţi după repunerea cauzei pe rol în vederea discutării

apelului în complet de divergenţă.

Astfel, cei doi martori arată că spaţiul era folosit de către

vânzătorii de produse agricole pentru a intra cu mijloace de transport a

mărfurilor lor pe care le şi desfăceau în acelaşi loc.

Pentru a verifica însă apartenenţa terenului la perimetrul

iniţial al pieţei, aşa cum s-a aflat el înscris în evidenţa cadastrală a

oraşului, s-a dispus completarea expertizelor întocmite în faţa primei

instanţe de fond.

Astfel, pentru a se stabili suprafaţa pieţei au fost avute în

vedere înscrierile din inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al

Municipiului Piteşti, aşa cum a fost el atestat prin H.G.nr.447/2002.

Potrivit acestui inventar terenul aferent Pieţei Smârdan era

acela de 5.203 m.p., aşa cum s-a aflat el dobândit ori dat în folosinţă în

anul 1994 (filele 160-161).

Cu prilejul cercetării locale, s-a stabilit expertului sarcina de a

determina. prin mijloace performante de măsurare. amplasamentul real al

fostei proprietăţi, care este partea din acesta eventual afectată de

extinderea pieţei, raportat la perimetrul vechii pieţe, cât şi dacă din acesta

este afectat intrării în piaţă în funcţie de vechea hartă cadastrală şi vechea

stradă.

În realizarea acestor obiective, expertiza depusă la 5 iunie

2008 relevă faptul că fosta proprietate nu face parte din Piaţa Smârdan

aşa cum era ea cuprinsă în harta cadastrală datând din anul 1970 (filele

226 şi 229).

În prezent, caracter de piaţă, în sensul de spaţiu destinat

desfacerii produselor agricole, îl are numai clădirea pieţei, clădire edificată

în baza proiectelor de modernizare aprobate şi care, potrivit constatărilor

expertului, nu afectează cu nimic fosta proprietate a reclamantului.

În acelaşi timp însă, în jurul acestei clădiri, există o parcelă

considerată teren aferent pieţei care, parţial, se suprapune cu fosta

proprietate (planşa nr.4–fila 231).

Totodată, potrivit constatărilor expertului, intrarea în piaţă se

face prin capătul opus celui în care se află terenul în litigiu, construcţiile

aflate iniţial în zonă ce separau piaţa de stradă pe toată lungimea acesteia

fiind în prezent demolate şi zona destinată parcării vehiculelor.

Cum se poate observa, o extindere a pieţei peste suprafaţa

proprietăţii reclamantului nu a avut loc, piaţa fiind circumscrisă exclusiv

incintei clădirii care se află la o oarecare distanţă de acest teren.

Pe parcursul prezentei judecăţi în apel a avut loc, aşa cum

rezultă din depoziţiile martorilor, dar şi din chiar înscrisurile privind

aprovizionarea de materiale depuse chiar de către intimată şi planşele

fotografice prezentate de aceasta, acceptate de apelant care, în contra

probă a depus planşe fotografice executate de către el anterior, asfaltarea

şi marcarea cu semne specifice zonelor de parcare (filele 247-254, 261-

262 şi 279-280).

Este evident, şi aceste lucrări sunt făcute pe parcursul

judecăţii, deci după data de referinţă a Legii nr.10/2001.

Întrucât una dintre apărările municipiului a fost aceea că

terenul a fost permanent folosit ca acces către piaţă, s-a pus acestuia în

vedere să depună în susţinere copie certificată a planului reţelelor

cadastrale, aşa cum existau ele la data notificării, precum şi documente

referitoare la data amenajării terenului ca stradă.

Singurul plan de reţele ce s-a putut depune a fost unul datând

din anul 2002 (fila 282) care, însă, se referă la reţelele edilitare (apă,

canalizare, gaz etc.), în şedinţa publică din data de astăzi, 13 noiembrie

2008 precizându-se din partea intimatului că nu există hărţi din care să

rezulte existenţa unei străzi pe terenul în litigiu la nivelul anului 2001.

Dimpotrivă, aşa cum arată martorul U.V., pe lângă

împrejmuirea fostei gospodării S., exista un acces către piaţă.

Existenţa unui drum către piaţă pe lângă perimetrul

proprietăţii reclamantului este confirmată şi de expertiza ce a transpus

fosta proprietate în teren în vederea stabilirii valorii construcţiilor (filele

64-69).

Acelaşi martor arată că, după ce a intervenit demolarea,

vânzătorii ambulanţi îşi instalau pe teren produsele agricole, lăsând între

ei o alee pietonală, fără însă a fi existat vreodată vreun drum peste

proprietatea revendicată.

Amenajarea unui drum a devenit publică în perioada anului

2007 când, arată martorul, vecinii – auzind de o asemenea amenajare – au

început să-şi instaleze reţele edilitare.

Este evident, destinaţie de cale de acces publică nu a avut

niciodată în mod legal acest teren, ci numai actul abuziv al puterii de stat

anterioară anului 1989 a făcut posibil accesul public pe proprietatea

apelantului.

Din toate aceste probe rezultă, fără îndoială, că terenul a fost

preluat abuziv de către stat de la fostul său proprietar, că nu a avut

vreodată loc o declarare de utilitate publică pe teren, că investiţia publică

s-a început şi realizat după ce legiuitorul a interzis orice astfel de

schimbare a destinaţiei terenului deţinut fără titlu.

Datorită faptului că deposedarea de fapt a autorului

apelantului a fost una „fără titlu”, ca şi în Cauza Brumărescu, acesta a

rămas, de jure proprietarul imobilului, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art.2

alin.2 din Legea nr.10/2001 şi, ca atare, nerestituirea bunului ar echivala

cu violarea, de către România, a Convenţiei europene, după momentul

ratificării ei interne.

Aşadar, terenului îi sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art.10

din legea nr.10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, el

neaflându-se în situaţia contrară alin 4 al acestuia, nefiind afectat de

lucrări de investiţii de interes public aprobate, a căror construcţie să nu fi

început, căci investiţia nu îl afectează, nefiind, cum concluzionează

expertiza, destinat unicei intrări în clădirea pieţei.

Faţă de toate acestea, instanţa a constatat că în mod greşit

tribunalul a stabilit, în fapt, că terenul ar fi afectat de lucrări de investiţii

de interes local legal aprobate, dimpotrivă lipsa de legalitate a acestor

lucrări rezultând în mod clar din cele sus arătate.

Pe cale de concluzie, apelul s-a constatat ca fiind fondat şi,

deci, admis, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, iar sentinţa

schimbată, în parte, în sensul de a se dispune restituirea în natură a

terenului de 498,75 m.p. identificat conform variantei A a

raportului de expertiză tehnică, întocmit în apel, cu lăţimea, la

str.Smârdan, de 15 m. şi lungimile de 34 m., la V. şi 32,50 m. la E.

(f.231).

Pentru a se alege această variantă de identificare a fostei

proprietăţi a cărei restituire se cere, instanţa a avut în vedere, pe de o

parte, transpunerile în teren ale hărţilor vechi cadastrale potrivit cărora

lăţimea proprietăţii este mai mare decât cea susţinută de către

reprezentantul reclamantului, iar adâncimea mai mică, pe de alta

depoziţia martorului U.V. care arată că faţă de proprietatea sa care are şi

a avut întotdeauna o lăţime de 12,5 m., cea în litigiu era mai lată, or în

varianta B susţinută de acelaşi reprezentant, terenul avea o lăţime de

numai 10 m.

Întrucât nu s-au formulat critici cu privire la modul de

soluţionare a cererii vizând despăgubirile pretinse pentru construcţia

demolată, sentinţa a fost menţinută în partea privitoare la acestea.