Legea nr. 554/2004. Cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ contestat Cereri


Legea contenciosului administrativ cuprinde dispoziţii imperative privind soluţionarea cererii de suspendare în condiţiile art.14 , fiind obligatorie citarea părţilor pentru respectarea principiului contradictorialităţii si pentru asigurarea dreptul la apărare . Prin urmare încheierea pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor legale privind citarea este lovită de nulitate impunându-se casarea ei.

Secţia comercială şi de administrativ-fiscal – Decizia civilă nr. 1244/02 octombrie 2006

Reclamanta SC A SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutiera Romana –Agenţia T. suspendarea executării actelor administrative emise de pârâta şi anume mai multe decizii prin care a fost retrasă licenţa de transport pe anumite rute, până la soluţionarea de instanţa de recurs a acţiunii privind anularea actelor. S-a motivat cererea pe considerentul producerii unei pagube iminente.

Secţia comercială şi contencios administrativ a Tribunalului Sibiu prin încheierea nr.1413/c/11 07 2006 a admis cererea şi a dispus suspendarea deciziilor nr.669-675 /2006 emise de Agenţie până la data soluţionării pe fond a acţiunii de instanţa de contencios administrativ. Prin considerentele expuse instanţa a arătat că reclamanta se consideră vătămata într-un drept al său, ca plângerea prealabila formulată nu a fost soluţionată în termen şi astfel faţa de prevederile art.14 (1) din L.554/2004 a fost admisă cererea.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Autoritatea Rutiera Romana Bucureşti solicitând modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de suspendare. In motivele de recurs se invocă motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă şi anume nelegala citare, încălcarea dispoziţiilor art.85, 114 din Cod procedură civilă si art. 14(2) din Legea nr. 554/2004.

Recursul a fost legal timbrat.

Reclamanta-intimată nu a depus întâmpinare.

Analizând recursul declarat, Curtea constata următoarele:

Reclamanta a solicitat suspendarea unor acte administrative în condiţiile în care a formulat plângere prealabilă , până la data soluţionării acţiunii de instanţa de fond. Cererea a fost întemeiata pe dispoziţiile art.7 (1)si art.14 (1si 2) din Legea nr.554/2004.

Articolul 14 al Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ cuprinde prevederea potrivit căreia în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea în condiţiile art.7 a autorităţii publice care a emis actul , persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. Instanţa rezolvă cererea de suspendare de urgenţă şi cu citarea părţilor.

Aşa după cum se observa, legea cuprinde dispoziţii imperative privind soluţionarea cererii de suspendare , fiind obligatorie citarea părţilor pentru respectarea principiul contradictorialităţii şi pentru asigurarea dreptului la apărare.

Contrar celor prevăzute de lege prima instanţa a soluţionat cererea fără citarea părţilor, aşa după cum reiese din preambulul încheierii atacate , deşi reclamanta a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi soluţia pronunţată s-a fundamentat pe aceleaşi dispoziţii legale. In aceste condiţii încheierea a fost pronunţata cu încălcarea dispoziţiilor art.105, 107, 108 din Codul de procedură civilă, încălcare ce determina nulitatea încheierii pronunţate.

Faţa de aceste considerente în cauza sunt îndeplinite condiţiile de casare prevăzute de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, fiind încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 al.2 din Cod,iar in temeiul art.312 al. (3) si (5) CPC, va fi admis recursul declarat de ARR Bucureşti formulat împotriva încheierii nr. 1413/c/11 07 2006, se va casa încheierea atacată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe care va proceda la soluţionarea cererii cu respectarea dispoziţiilor imperative ale Legii contenciosului administrativ.