Liberul acces la informaţiile de interes public reglementat de Legea nr. 544/2001. Regimul juridic al petiţiei reglementat de OG nr. 27/2002. Diferenţieri. Condiţii de obligare a autorităţii publice la plata daunelor morale în temeiul Legii nr. 544/2001


1. Calificarea cererii vizând comunicarea copiilor după contractele administrative ce vizează punerea în valoare şi administrarea unui bun public de către autoritatea administraţiei publice locale ca fiind o petiţie guvernată de OG nr. 27/2007 este greşită.

Atâta vreme cât o persoană nu sesizează o autoritate publică în vederea semnalării unei situaţii personale sau de interes public care să impună rezolvarea acesteia în sensul luării unor măsuri, îmbunătăţirea activităţii autorităţii etc. ci vizează comunicarea ori solicitarea de informaţii fără să se invoce un interes personal ori fără să se indice expres că este formulată în nume propriu sau în numele unor colective de persoane şi care se referă la activitatea şi modul de organizare a autorităţii sau instituţiei publice sesizate, cererea se încadrează şi se califică ca fiind o solicitare de a obţine informaţii de interes public grefată pe Legea nr. 544/2001.

2. Cererea privind daunele morale şi/sau patrimoniale trebuie dovedită prin prezentarea elementelor de fapt şi de drept care au relevanţă asupra atributelor personale nepatrimoniale lezate iar daunele patrimoniale trebuie dovedite cu mijloace legale de probă.

(OG nr. 27/2002, art. 1-2; Legea nr. 554/2001, 1-2, art. 22)

Decizia civilă nr. 1989 din 8 noiembrie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 1737 din 6 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Maramureş – Secţia comercială, de administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2677/100/2007 s-a admis în parte acţiunea reclamantei S.C. „W.” S.R.L. SATU MARE împotriva pârâtului D.T. – Primarul Comunei Remeţi şi, ca o consecinţă, a fost obligat pârâtul să furnizeze reclamantei informaţiile cerute la alineatul II al cererii nr. 151/18.04.2007. S-a respins cererea pentru daune morale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că cererea formulată de reclamantă la data de

18.04.2007, întruneşte parţial condiţiile prevăzute de Legea nr. 544/2001, respectiv solicitarea ce vizează comunicarea copiilor după contractele de administrare anuale încheiate de Ocolul Silvic Sighetu Marmaţiei referitoare la administrarea pădurii Remeţi pentru perioada 2002-2007 nu se încadrează în sfera informaţiilor de interes public, ci această solicitare poate fi calificată ca fiind o petiţie în sensul prevăzut de OG nr. 27/2002, iar nerespectarea termenelor de soluţionare a unei astfel de petiţii constituie conform art. 15 lit. a din această ordonanţă abatere disciplinară.

Cât priveşte solicitarea din alineatul al II-lea al cererii ce vizează informaţii în legătură cu sumele de bani pe care Primăria Remeţi le-a achitat Ocolului Silvic Sighet pentru administrarea pădurilor comunei s-a reţinut că această solicitare se înscrie în sfera de aplicare a Legii nr. 544/2001, în special art. 2 lit. b, şi că pârâtul nu a răspuns la cererea întemeiată a reclamantei pentru a obţine informaţii de interes public în baza acestei legi.

În ceea ce priveşte cererea pentru obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 500 lei sa statuat că reclamanta nu a motivat în ce constă prejudiciul a cărui reparare s-a cerut şi că în lipsa

unor astfel de elemente, instanţa de fond nu a fost în măsură să stabilească care au fost valorile sociale lezate cauzate de lipsa răspunsului ce trebuia furnizat de pârât. S-a mai evidenţiat că instanţei de fond i-a fost imposibil să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestor valori, astfel că nu s-a putut stabili nici întinderea compensaţiei ce ar trebui acordată reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat recurs, în termen legal, criticând respingerea cererii privind solicitarea de a obţine informaţii de interes public în legătură cu contractele de administrare anuale încheiate de OS Sighet ce privesc administrarea pădurii Remeţi pentru perioada 2002-2007 şi daunele morale în valoare de 500 lei.

În ceea ce priveşte primul aspect reclamanta arată că a solicita o copie după un act public nu constituie o petiţie aşa cum arată instanţa de fond, reclamanta neformulând o cerere ci solicitând copii după documente care privesc administrarea unui bun public, sens în care aceste informaţii nu sunt exceptate de la accesul liber conform art. 12 din Legea nr. 544/2001.

Totodată, cu referire la cel de-al doilea aspect , reclamanta a arătat că pârâtul a avut o atitudine pasivă, nu s-a prezentat în proces, recurenta fiind nevoită astfel să-l acţioneze pentru alte 15 cazuri de nerespectare a Legii nr. 544/2001, aspect adus la cunoştinţa judecătorului fondului prin actul de sesizare a instanţei. A mai învederat că prin respingerea cererii privind plata daunelor morale a fost încurajat pârâtul să încalce legea, întrebându-se la final dacă respectarea Legii nr. 544/2001 este facultativă.

Pârâtul legal citat nu a depus întâmpinare dar s-a prezentat personal în faţa Curţii învederând oral că nu a răspuns solicitării reclamantei recurente dar că în termen de 3 zile va formula un răspuns. A mai invocat faptul că societatea reclamantă s-a adresat cu numeroase petiţii în vederea comunicării a mai multor informaţii motiv pentru care a fost în imposibilitate de a răspunde la ele.

Examinând recursul în limitele arătate de recurenta-reclamantă, ţinând seama de motivele invocate şi a dispoziţiilor legale pertinente incidente în materie, Curtea reţine că este fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează:

1. În ceea ce priveşte primul aspect criticat, Curtea constată că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 motiv de recurs încadrat de Curte conform art. 306 alin. 3 C.pr.civ. în art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Astfel, Curtea reţine că obiectul primei solicitări din adresa nr. 151 din 18 aprilie 2007 îl constituie comunicarea de către pârâta Primăria comunei Remeţi a copiilor după contractele de administrare anuale încheiate cu OS Sighet ce privesc administrarea pădurii ce aparţine de Primăria Remeţi pentru perioada 2002-2007.

Natura juridică a actelor/contractelor prin care o unitate administrativ teritorială ori autoritate publică pune în valoare ori administrează bunuri proprietate publică este asimilată cu actul administrativ unilateral iar conform art. 2 alin. 1 lit. c) şi art. 8 alin. 2 şi 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 aceste acte pot fi calificate ca şi contracte administrative.

Prin informaţie de interes public în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la în formaţiile de interes public, se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezulta din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.

Pe de altă parte, Curtea reţine că accesul la astfel de informaţii este garantat atât prin norme constituţionale (art. 31 din României revizuita şi republicată în anul 2003) cât şi la nivel convenţional (art. 10 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale) excepţiile de la aceasta fiind expres prevăzute atât în dreptul intern pertinent consacrat de art. 12 din Legea nr. 544/2001 cât şi în art. 10 parag. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Curtea constată că pârâtul nu a răspuns deloc cererii formulate de reclamantă, aşa după cum recunoaşte acesta în explicaţiile furnizate Curţii. Or, conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 544/2001 pârâtul în calitate de autoritate publică avea obligaţia legală de a comunica solicitantului refuzul

motivat al necomunicării informaţiilor solicitate într-un termen de 5 zile de la data înregistrării petiţiei.

Tribunalul ca primă jurisdicţie de contencios administrativ este obligat ca în virtutea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 544/2001 să cenzureze în ce măsură refuzul explicit ori tacit de a comunica informaţiile solicitate de petent provoacă acestuia o vătămare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 544/2001.

Or, Curtea constată că prin faptul că petentul nu a primit un răspuns ce să conţină un refuz motivat al necomunicării informaţiilor solicitate prin petiţie în termenul de 5 zile prevăzut de lege acestuia i s-a vătămat dreptul de acces liber la informaţiile de interes public prevăzut şi garantat de lege.

De altfel, acest raţionament l-a folosit în parte şi judecătorul instanţei de fond.

Cu toate acestea, calificarea cererii vizând comunicarea copiilor după contractele administrative ce vizează punerea în valoare şi administrarea unui bun public de către autoritatea administraţiei publice locale ca fiind o petiţie guvernată de OG nr. 27/2002 este greşită.

Mai întâi, Curtea reţine că solicitarea se încadrează în sfera de aplicare a Legii nr. 544/2001 deoarece informaţia se regăseşte în cuprinsul şi sfera de incidenţă a art. 2 lit. b) sus citat şi că această solicitare nu se încadrează în excepţiile expres prevăzute de art. 12 din Legea nr. 544/2001, mai cu seamă cea prevăzută la art. 12 lit. c) conform căreia sunt exceptate de la liberul acces informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industriala, precum şi principiului concurentei loiale, potrivit legii.

Or este evident că, în lipsa unei justificări pertinente, a admite comunicarea contractelor prin care pârâta pune în valoare şi administrează pădurea ce se află în proprietatea sa nu aduce atingere valorilor ocrotite de lege în norma mai sus enunţată şi ca atare acestea se pot încadra în sfera informaţiilor de interes public la care are acces orice persoană chiar fără să justifice un interes.

Curtea reţine că OG nr. 27/2002 aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 233/2002 are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu ori în numele colectivităţilor locale, precum şi modul de soluţionare a acestora.

Pe de altă parte conform art. 2 din ordonanţă, prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronica, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice.

Altfel spus, sfera celor două acte normative este delimitată, Legea nr. 544/2001 reglementează accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public aşa cum sunt definite de această lege, pe când OG nr. 27/2002 reglementează modul de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu, precum şi modul de soluţionare a acestora.

Prin urmare, atâta vreme cât o persoană nu sesizează o autoritate publică în vederea semnalării unei situaţii personale sau de interes public care să impună rezolvarea acesteia în sensul luării unor măsuri, îmbunătăţirea activităţii autorităţii etc. şi vizează comunicarea ori solicitarea de informaţii fără să se invoca un interes personal ori fără să se indice expres că este formulată în nume propriu ori în numele unor colective de persoane şi care vizează activitatea şi modul de organizare a acesteia, o astfel de cerere se încadrează şi se califică ca fiind o solicitare de a obţine informaţii de interes public grefată pe Legea nr. 544/2001.

De aceea, se impune a se reţine că cererea prin care reclamanta a solicitat pârâtei să-i se comunice copii după contractele administrative ce vizau punerea în valoare a pădurilor proprietatea

acesteia nu poate fi calificată ca o petiţie în sensul OG nr. 27/2002 cum greşit a stabilit instanţa de fond ci ca o cerere grefată pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 şi tratată ca atare.

Prin urmare, Curtea apreciază că şi din această perspectivă dreptul de acces liber la informaţiile de interes public exhibat de reclamantă prin cererea adresată pârâtei sub nr. 151/2007 a fost vătămat prin faptul că acesta din urmă nu a răspuns în termenul prevăzut de lege şi că justificările lipsei răspunsului chiar pertinente de ar fi nu anihilează garantarea accesului liber la astfel de informaţii, garanţie care prevalează faţă de orice defecţiune administrativă privind gestionarea acestei activităţi, sens în care în temeiul art. 22 din Legea nr. 544/2001 corelat cu art. 29 şi art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul va modifica sentinţa primei instanţe în sensul că va obliga pârâtul Primarul comunei Remeţi să comunice reclamantei recurente şi informaţiile solicitate la primul alineat al cererii nr. 151/2007.

2. Cât priveşte cel de-al doilea aspect al recursului, circumscris criticii vizând neacordarea daunelor morale, încadrat de asemenea în art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Curtea reţine că motivul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Legea nr. 544/2001 instanţa în urma soluţionării acţiunii de contencios administrativ grefată pe plângerea contra refuzului autorităţii sau instituţiei publice de a furniza informaţiile de interes public, o poate obliga pe aceasta să furnizeze atât informaţiile solicitate cât şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.

Cererea privind daunele morale şi/sau patrimoniale trebuie dovedită prin prezentarea elementelor de fapt şi de drept ce au relevanţă asupra atributelor personale nepatrimoniale lezate, iar daunele patrimoniale trebuie dovedite cu mijloace legale de probă.

Deşi recurenta este o societate comercială nu s-a arătat care sunt elementele personale nepatrimoniale care au fost vătămate în urma refuzului de a răspunde în termen legal cererii adresate pârâtului şi ce influenţă a avut lipsa răspunsului asupra societăţii comerciale, a activităţii acesteia, a imaginii ori prestigiului acesteia.

Pe cale de consecinţă, în mod corect a statuat instanţa de fond că nu este în măsură să facă o apreciere rezonabilă a intensităţii şi gravităţii valorilor apărate de lege şi deci nu se poate şti dacă suma de 500 lei cerută cu titlu de daune morale ar fi o justă compensaţie care să anihileze prin ipoteză pretinsul prejudiciu moral.

Curtea constată astfel că, sub aspectul soluţionării cererii privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral pretins şi afirmat de reclamantă, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică încât în baza art. 22 alin. 3 din Legea nr. 544/2001 coroborat cu art. 29 şi art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 se va respinge motivul de recurs cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de instanţa de fond. (Judecător Liviu Ungur)