Licitaţie. Condiţia experienţei similare Finanţe. Financiar. Implicaţii ale Min. Finanţelor


termen de prescripţie

Prin sentinţa civilă nr. 72/C/27.09.2005, a Tribunalului Braşov – secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, s-a constatat prescripţia dreptului de a cere plata taxelor vamale în sumă de 12.263.625 lei datorate de reclamantul C. M. şi în consecinţă s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M., cu domiciliul în Mun. Făgăraş, str. Câmpului, bl.5, sc. B, ap. 15, jud. Braşov în contradictoriul cu pârâţii D.G.F.P. Braşov cu sediul în Braşov, Bd. M. Kogălniceanu, nr. 7, D.R.V.I. Arad şi în consecinţă a anulat decizia nr. 206 din 13.08.2003 emisă de pârâta D.G.F.P. Braşov precum şi actul constatator nr. 138/15.03.2001 emis de D.G.V. Arad – B.V. Vârşand.

S-a constatat că urmare prescripţiei taxelor vamale în sumă de 12.263.625 lei nu mai pot fi percepute nici dobânzile şi penalităţile în sumă de 38.389.237 lei şi respectiv 432.727 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că pârâtele nu au putut face dovada că au comunicat reclamantului titlul de creanţă, de stabilire a obligaţiilor bugetar, respectiv al taxelor vamale şi comisionului vamal în termen de 5 ani de la data înregistrării declaraţiei vamale de import – 16 aprilie 1998, creanţa bugetară fiind prescrisă la data de 15 mai 2003 când reclamantului i s-a comunicat somaţia de plată şi actul constatator nr. 138/15 martie 2001, conform procesului – verbal nr. 147/15.05.2003.

Astfel, potrivit art. 187 alin. 1 din Codul vamal termenul de prescripţie a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani şi curge de la data acceptării şi înregistrării declaraţiei vamale de import, declaraţia fiind înregistrată la B.V.V. în data de 16.04.1998 ( fila 9 dosar nr. 5519/2003 al Tribunalului Braşov).

În consecinţă, instanţa a constatat că în cauză a intervenit prescripţia dreptului de a cere plata taxelor vamale în sumă de 12.263.625 lei precum şi a dobânzilor şi penalităţilor, accesorii creanţei bugetare principale, pe acest temei fiind admisă acţiunea reclamantului cu consecinţa anulării actelor administrativ – fiscale atacate.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Braşov şi D.R.V. Braşov, iar în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanţa a apreciat greşit că la data de 15.05.2003, reclamantului i s-a comunicat somaţia de plată nr. 147/2003 însoţită de titlul executoriu AC nr. 138/15.03.2001 şi că s-a împlinit termenul de prescripţie de 5 ani de la data importului. Actele la care s-a referit instanţa sunt acte de silită care au un regim distinct de cel al acţiunii de faţă şi care se contestă în alte condiţii decât cele privitoare la actul care reprezintă obiectul executării silite.

Termenul începe să curgă de la data întocmirii actului constatator când s-au stabilit obligaţiile fiscale. Reclamantul contestă actele de executare silită cu motivaţia că nu a cunoscut obligaţiile fiscale pe care le are, iar contestaţia a fost depusă tardiv. Faţă de lipsa înscrisului original al comunicării actului constatator, instanţa constată că în mod greşit a intervenit prescripţia, făcând o confuzie între termenul de prescripţie a dreptului de a cere plata taxelor vamale, prevăzut de art. 187 din codul vamal, care este de 5 ani de la data înregistrării declaraţiei vamale de import şi termenul de 5 ani prevăzut de art. 61 din codul vamal cu privire la dreptul de a cere controlul vamal ulterior. În speţă există numai declaraţia vamală de tranzit şi nu de import pentru că bunul nu a fost vămuit.

Recursurile sunt nefondate.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de fond, raportat la sentinţa atacată şi la motivele de recurs invocate de pârâte, s-a constatat că, prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, pronunţând o sentinţă legală şi temeinică.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 187 alin. 1 din codul vamal care prevăd că termenul de prescripţie a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani şi curge de la data acceptării şi înregistrării declaraţiei vamale de import. Declaraţia vamală a fost înregistrată la data de 16.04.1998, aceasta fiind o declaraţie vamală în detaliu, întocmită conform – anexei 4 la Regulamentul de aplicare a codului vamal al României, Conform art. 42 alin. 2 din Regulament data declaraţiei vamale în detaliu, acceptată este data înregistrării ei şi determină stabilirea şi aplicarea regimului vamal. Ca atare, data înregistrării, 16.04.1998, este şi data acceptării declaraţiei vamale, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile din motivele de recurs referitoare la altă dată de la care ar curge termenul de prescripţie de 5 ani.

De asemenea nu pot fi reţinute nici susţinerile prin care se arată că în speţă ar fi aplicabile dispoziţiile art. 61 din codul vamal, deoarece acestea se referă la controlul vamal ulterior ceea ce nu este cazul în speţă.

Termenul de prescripţie de 5 ani curge, aşa cum s-a arătat mai sus, de la data acceptării şi înregistrării declaraţiei vamale de import, iar, în cadrul acestui termen, organul vamal trebuie să solicite plata taxelor vamale. În speţă, pârâtele nu au făcut dovada că au solicitat reclamantului plata taxelor vamale în termen de 5 ani, ci numai, ulterior, după expirarea acestui termen, respectiv, la data de 15.05.2003, când i s-au comunicat reclamantului somaţia de plată şi actul constatator nr. 138/15.03.2001.

Reclamantul a contestat titlul de creanţă atunci când i-a fost comunicat, iar în cadrul procesului s-a invocat în mod corect excepţia

prescripţiei termenului de a cere plata taxelor vamale pentru depăşirea termenului de 5 ani de la înregistrarea declaraţiei vamale.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă pârâtele nu au putut face dovada că au comunicat reclamantului titlul de creanţă de stabilire a obligaţiilor bugetare în termen de 5 ani astfel că nu pot fi reţinute susţinerile acestora că, contestarea titlului de creanţă s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de art. 4 din OG 13/2001.

Faţă de aceste considerente, curtea a respins recursul pârâtelor, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.