O.G. nr. 2/2001, art. 16 alin. (6)
Neindicarea în procesul-verbal a datelor de identificare ale societăţii petente (cod fiscal şi număr de înmatriculare în registrul comerţului) şi a datelor de identificare ale persoanei ce o reprezintă nu prezintă relevanţă, întrucât, printr-o interpretare logică, dar şi sistematică a textului art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, se impune cu necesitate concluzia că o atare obligaţie incumbă atunci când este posibil să fie cerute relaţii sub acest aspect, ceea ce nu este cazul în speţă, unde săvârşirea contravenţiei a fost constatată şi sancţionată în trafic, ca şi atunci când aceasta se realizează în prezenţa reprezentantului legal al contravenientului (pentru că, neîndoielnic, sintagma „persoana care o reprezintă” vizează numai reprezentantul legal), ceea ce iarăşi nu este cazul în speţa de faţă, procesul-verbal fiind încheiat în lipsa acestuia.
Trib. Arad, dec. civ. nr. 612/R/2009, portal.just.ro
Prin decizia civilă nr. 612 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Arad, s-a respins recursul declarat de petentă împotriva sentinţei civile
nr. 4540/2009, pronunţată de Judecătoria Arad. In considerente, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte critici le petentei-recurente din motivele de recurs referitoare la faptul ca s-ar fi încălcat dispoziţiile referitoare la dreptul contravenientului de a formula obiecţiuni, acestea nu au putut fi primite, deoarece vătămarea prezumată de art. 16 alin. (7) cu raportare la art. 17 din O.G. nr. 2/2001, texte, de asemenea, invocate de petenta-recurentă, este înlăturată tocmai prin împrejurarea că
procesul-vcrbal s-a încheiat în lipsa reprezentantului legal al petentei, textele în discuţie neputând fi altfel interpretate decât că atrag sancţiunea nulităţii procesului-verbal neconsemnarea unor obiecţiuni care însă s-au formulat în prealabil ori neaducerea de către agentul constatator la cunoştinţa contravenientului prezent despre dreptul pe care îl are în acest sens, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, unde procesul-verbal s-a încheiat în lipsa reprezentantului legal al petentei.
Cât priveşte motivul de recurs referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (6) din acelaşi act normativ, pentru neindicarea datelor de identificare ale societăţii petente (cod fiscal şi număr de înmatriculare în registrul comerţului) şi a datelor de identificare ale persoanei ce o reprezintă, nici acesta nu a putut fi acceptat de către instanţă, întrucât, printr-o interpretare logică, dar şi sistematică a textului invocat, se impune cu necesitate concluzia că o atare obligaţie incumbă atunci când este posibil să fie cerute relaţii sub acest aspect, ceea ce nu este cazul în speţă, unde săvârşirea contravenţiei de către petentă a fost constatată şi sancţionată în trafic, ca şi atunci când aceasta se realizează în prezenţa reprezentantului legal al contravenientului (pentru că, neîndoielnic, sintagma „persoana care o reprezintă” vizează numai reprezentantul legal), ceea ce iarăşi nu este cazul în speţa de faţă.
Pe de altă parte, nu s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 de către prima instanţă, câta vreme în procesul-verbal s-au făcut menţiunile corespunzătoare privitoare la motivul pentru care acesta nu a fost semnat şi de către un martor. Nu în ultimul rând, invocarea jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg de către petenta-recurentă, în contextul în care, chiar fară a o afirma într-un mod ritos, este vizată hotărârea pronunţată în cauza Anghel c. României, nu este de natură să conducă la concluzia preconizată de aceasta, deoarece, chiar acceptându-se că petenta-recurentă este prezumată a fi nevinovată, în acord cu jurisprudenţa aceleiaşi curţi privitoare la prezumţii şi limita rezonabilă pe care statele nu trebuie să o depăşească în folosirea lor, şi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie, care este una relativă, putând fi răsturnată prin dovada contrarie şi trebuind a fi raportată şi la alte mijloace de probă, dar dacă aceasta din urmă nu trebuie utilizată până la limita la care pretinsul contravenient să fie obligat a-şi proba nevinovăţia, pentru identitate de raţiune, nici prezumţia de nevinovăţie invocată de petenta-recurentă nu trebuie absolutizată, cum rezultă din motivele de recurs că s-ar dori, concluzie în deplin acord cu cele statuate cu titlu definitiv şi obligatoriu de către
Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, care a stabilit ca dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 sunt în acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.