Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 690 din 12 octombrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 1150/14 iunie 2011, Judecătoria Gherla a luat act de renunţarea pârâtei SC B.T.S.A. SRL la judecarea petitului nr. 3 al cererii reconvenţionale formulate în contradictoriu cu reclamanta CNADNR SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta CNADNR SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj în contradictoriu cu pârâta SC B.T.S.A. SRL, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta SC B.T.S.A. SRL, în contradictoriu cu reclamanta CNADNR SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, a anulat contractul de utilizare a zonei drumului nr. 1822/27 februarie 2004 încheiat între reclamanta-pârâtă şi pârâta-reclamantă, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte prin care a solicitat obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor judiciare şi a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 158 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate, rejudecarea în fond a cauzei în sensul admiterii acţiunii formulate, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru achitată la fond şi în recurs.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca legală şi temeinică.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, fiind repartizat secţiei civile, la data de 2 septembrie 2011.
Prin decizia civilă nr. 1039/R/10 noiembrie 2011, Tribunalul Cluj a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut că obiectul litigiului stă într-un contract încheiat între comercianţi, astfel încât litigiul are o natură comercială, imprimat de caracterul comercial al raportului juridic dedus judecăţii, conform art. 4 C.com.
A apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile C.com., întrucât raportul de drept substanţial s-a născut anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. În plus, a avut în vedere că obiectul procesului poartă asupra unui contract cum este cel reglementat de art. 6 din OUG nr. 34/2006, conform cu care „contractul de servicii este acel contract de achiziţie publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A şi 2B”
A concluzionat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 286 din OUG nr. 34/2006, potrivit cărora „procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a
contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.” În consecinţă, ţinând cont de prevederile art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, conform cărora tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care se înfiinţează, a admis excepţia şi, în temeiul art. 158 C.proc.civ., a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 9 ianuarie
2012.
La termenul din data de 2 aprilie 2012, instanţa specializată, din oficiu, a ridicat excepţia propriei necompetenţe materiale, prin raportare la dispoziţiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 6 din OUG nr. 34/2006, art. 47 alin. 4 şi alin. 7 din OG nr. 43/1997.
Prin decizia civilă nr. 158 din 02.04.2012 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj şi, în consecinţă:
A fost declinată competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta CNDNR SA, în contradictoriu cu intimata SC B.T.S.A. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1150/14 iunie 2011, pronunţată de către Judecătoria Gherla, în favoarea Tribunalului Cluj.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Cluj şi Tribunalul Comercial Cluj şi a fost sesizată Curtea de Apel Cluj în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul specializat a reţinut următoarele:
Analizând incidenţa acestei excepţii în cauză, tribunalul specializat a reţinut că în conformitate cu art. 6 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, contractul de servicii este acel contract de achiziţie publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A şi 2B. Serviciile prevăzute în cele două anexe sunt: servicii de întreţinere şi reparare, servicii de transport terestru, inclusiv serviciile de transport cu vehicule blindate şi serviciile de curierat, cu excepţia transportului de corespondenţă, servicii de transport aerian: transporturi de pasageri şi de marfă, cu excepţia transportului de corespondenţă, transport de corespondenţă pe uscat şi aerian, servicii de telecomunicaţii, servicii financiare: a) servicii de asigurare, b) servicii bancare şi de investiţii, servicii informatice şi servicii conexe, servicii de cercetare şi de dezvoltare, servicii de contabilitate, de şi de gestionare a registrelor contabile, servicii de studii de piaţă şi de sondaje de opinie, servicii de consultanţă în management şi servicii conexe, servicii de arhitectură, servicii de inginerie şi servicii integrate de inginerie; servicii de amenajare urbană şi servicii de arhitectură peisagistică; servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică; servicii de testare şi analiză tehnică, servicii de publicitate, servicii de curăţenie pentru clădiri şi servicii de administrare a proprietăţilor, servicii de publicare şi tipărire contra unei taxe sau pe baza unui contract, servicii de eliminare a deşeurilor menajere şi a apelor menajere; servicii de igienizare şi servicii similare.
Având în vedere faptul că utilizarea zonei drumului contra unui tarif nu se regăseşte în anexele 2 A şi 2B ale OUG nr. 34/2006, contractul analizat nu este un contract de achiziţie publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 47, alin. 4 şi alin. 7 din OG nr. 43/1997, în forma în vigoare la data sesizării instanţei de fond, 9 septembrie 2010, pentru ocuparea amprizei şi zonei de siguranţă a drumurilor publice prin amplasarea supraterană sau subterană a unor construcţii, instalaţii şi/sau panouri publicitare, precum şi prin executarea de accesuri la drumul naţional, cu amenajările aferente, parcări, refugii auto, platforme carosabile şi de control, acceptate de administratorul drumului, se aplică tarife pentru ocuparea zonei drumului, care se constituie ca venituri la dispoziţia administratorului, pentru administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi modernizarea drumurilor publice … Administratorul drumului stabileşte tarife pentru ocuparea zonei drumului şi excepţiile de la plata acestora, care se aprobă prin: a) ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, pentru drumurile de interes naţional; b) hotărâre a consiliilor judeţene, cu avizul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, pentru drumurile de interes judeţean; c) hotărâre a consiliilor locale, cu avizul consiliilor judeţene, pentru drumurile de interes local; d) prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în cazul drumurilor de interes local din municipiul Bucureşti.
Este adevărat că izvorul obligaţiei pârâtei intimate de a plăti tariful aferent utilizării zonei drumului este o convenţie, încheiată cu CNADNR SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, însă această convenţie nu este una comercială, în pofida formei de organizare a celor două părţi contractante, societăţi comerciale. Desigur, obiectul contractului nr. 1822/27 februarie 2004 nu se regăseşte în enumerarea actelor obiective de comerţ cuprinsă în art. 3 C.com., astfel încât comercialitatea actului s-ar putea deduce doar din aplicarea dispoziţiilor art. 4 C.com.
Analiza contractului nr. 1822/27 februarie 2004 relevă în mod indubitabil faptul că conţinutul acestei convenţii este complet predeterminat prin ordinele autorităţilor publice, centrale sau locale, iar tarifele încasate de reclamanta recurentă nu au semnificaţia juridică a unui preţ, ci ele reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de administratorul drumului, care îşi suplimentează veniturile bugetare cu sumele încasate cu acest titlu, care au o destinaţie legală precisă: administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi modernizarea drumurilor publice.
Mai mult, potrivit art. 6 din OG nr. 43/1997, drumurile de interes naţional aparţin proprietăţii publice a statului şi cuprind drumurile naţionale, care asigură legăturile cu capitala ţării, cu reşedinţele de judeţ, cu obiectivele de interes naţional, între ele, precum şi cu ţările vecin, şi pot fi clasificate ca: a) autostrăzi; b) drumuri expres; c) drumuri naţionale europene (E); d) drumuri naţionale principale; e) drumuri naţionale secundare.
Fiind bunuri proprietate publică, drumurile (cu toate zonele acestora), sunt supuse regimului juridic al Legii nr. 213/1998, care prevede doar posibilitatea exploatării lor prin contracte sau alte acte de drept public (contracte de concesiune, de închiriere, dare în administrare, dare în folosinţă gratuită etc.).
În consecinţă, tribunalul specializat a reţinut că natura juridică a contractului nr. 1822/27 februarie 2004 nu este comercială, ci administrativă, fiind astfel răsturnată prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 C.com. în ceea ce priveşte actul juridic încheiat la 27 februarie 2004 de părţile prezentului litigiu.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 158 alin. 1 şi alin. 3 C.proc.civ., coroborate cu cele ale art. 159 pct. 2 C.proc.civ., tribunalul specializat a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta CNDNR SA, în contradictoriu cu intimata SC B.T.S.A. SRL,
împotriva sentinţei civile nr. 1150/14 iunie 2011, pronunţată de către Judecătoria Gherla, în favoarea Tribunalului Cluj.
Reţinând că, prin adoptarea acestei soluţii s-a ajuns la un conflict negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 20, pct. 2 C.proc.civ., art. 21 C.proc.civ. şi art. 22 alin. 2 C.proc.civ. a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Cluj şi Tribunalul Comercial Cluj, în consecinţă, a sesizat instanţa superioară comună, Curtea de Apel Cluj, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Curtea de Apel Cluj sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă ivit între Tribunalul Cluj şi Tribunalul Specializat Cluj, instanţe care se află ambele în raza de competenţă a Curţii, reţine următoarele:
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gherla, reclamanta C.N.A.D.N.R. SA. -DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI CLUJ a chemat în judecată pârâta S.C. BORSOS S.R.L solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 1749,93 lei debit datorat reprezentând taxă de utilizare a zonei drumului, penalităţi de întârziere în sumă de 922,30 lei calculate de la data scadenţei până la data de 02.09.2010 şi a cheltuielilor de judecată.
2. Prin sentinţa civilă nr. 1150/14 iunie 2011, Judecătoria Gherla a luat act de renunţarea pârâtei SC B.T.S.A. SRL la judecarea petitului nr. 3 al cererii reconvenţionale formulate în contradictoriu cu reclamanta CNADNR SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta CNADNR SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj în contradictoriu cu pârâta SC B.T.S.A. SRL, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta SC B.T.S.A. SRL, în contradictoriu cu reclamanta CNADNR SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, a anulat contractul de utilizare a zonei drumului nr. 1822/27 februarie 2004 încheiat între reclamanta-pârâtă şi pârâta-reclamantă, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte prin care a solicitat obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor judiciare şi a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 158 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate, rejudecarea în fond a cauzei în sensul admiterii acţiunii formulate, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru achitată la fond şi în recurs. Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, fiind repartizat secţiei civile, la data de 2 septembrie 2011.
4. Prin decizia civilă nr. 1039/R/10 noiembrie 2011, Tribunalul Cluj a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj. Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut că obiectul litigiului constă într-un contract încheiat între comercianţi, astfel încât litigiul are o natură comercială, imprimat de caracterul comercial al raportului juridic dedus judecăţii, conform art. 4 C.com – (în speţă sunt incidente dispoziţiile C.com., întrucât raportul de drept substanţial s-a născut anterior intrării în vigoare a noului Cod civil). În plus, obiectul procesului poartă asupra unui contract cum este cel reglementat de art. 6 din OUG nr. 34/2006, conform cu care „contractul de servicii este acel contract de achiziţie publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A şi 2B”. Prin urmare Tribunalul Cluj a apreciat ca în cauză sunt aplicabile prevederile
art. 286 din OUG nr. 34/2006, potrivit cărora „procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.”
5. Tribunalul Cluj a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Comercial Cluj. Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 9 ianuarie 2012. La termenul din data de 2 aprilie 2012, instanţa specializată, din oficiu, a ridicat excepţia propriei necompetenţe materiale, prin raportare la dispoziţiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 6 din OUG nr. 34/2006, art. 47 alin. 4 şi alin. 7 din OG nr. 43/1997. Prin decizia civilă nr. 158 din 02.04.2012 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. 3482/235/2010 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj şi, în consecinţă:
A fost declinată competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta CNDNR SA, în contradictoriu cu intimata SC B.T.S.A. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1150/14 iunie 2011, pronunţată în dosarul nr. 3482/235/2010 de către Judecătoria Gherla, în favoarea Tribunalului Cluj. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Cluj şi Tribunalul Comercial Cluj şi a fost sesizată Curtea de Apel Cluj în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
6. Curtea notează că pentru a decela normele de competenţă materială aplicabile speţei se impune a fi stabilită natura litigiului, întrucât sub acest aspect urmează a fi determinată instanţa competentă după valoarea litigiului, calea de atac care eventual poate fi exercitată împotriva hotărârii instanţei de fond şi, respectiv, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac.
Pentru a stabili instanţa competentă să soluţioneze cererea de recurs, curtea apreciaza ca este necesar a se stabili natura contractului intervenit între părţi, respectiv dacă acesta are natura civilă, comercială sau este un contract administrativ. In esenţă suntem în prezenţa unei acţiuni în pretenţii, urmare a unei neexecutări a unei obligaţii contractuale asumată de către pârâtă.
Potrivit dispoziţiilor pct II art. 1 al 1 obiectul contractului intervenit între părţi îl constituie acordarea către pârâtă de către reclamantă a dreptului de a utiliza terenul reprezentând zona drumului naţional, pentru amenajarea acces pe DN 1C Km 42 +700 dr.
Curtea apreciază că litigiul dedus judecăţii nu are natura unui litigiu de contencios administrativ numai pentru considerentul că reclamanta poate fi asimilată autorităţilor publice, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, întrucât aceasta nu constituie o condiţie unică şi esenţială în stabilirea competenţei. Potrivit art. 2 din. statutul anexă la OUG nr. 84/2003, „C.N.A.D.N.R. este persoana juridică română, cu capital social iniţial integral de stat, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile romane şi cu prezentul statut”. Curtea apreciază că litigiul promovat de către reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România-SA nu este un litigiu de contencios administrativ, astfel că acesta nu intră în competenţa materială a tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ.
7. Reţinând natura comercială a litigiului precum şi valoarea acestuia la data sesizării instanţei, respectiv sub pragul prevăzut de art. 2 pct 1 lit. a) Cod procedură
civilă, curtea apreciază că litigiul promovat de CNADNR este de competenţa Judecătoriei Gherla, conform art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, ca instanţă comercială. In consecinta revine Tribunalului Specializat competenta de solutionare a recursului.
Dispoziţiile Legii nr. 554/2004 ar deveni aplicabile numai în absenţa unei norme speciale de competenţă şi numai dacă obiectul cauzei priveşte un act administrativ, concluzie desprinsă din raportarea conţinutului art. 1 alin. 1 la conţinutul art. 2 lit. c din acest act normativ.
Chiar dacă reclamanta CNADNR, potrivit art. 6 alin. 1 din statutul anexă la OUG nr. 84/2003, desfăşoară şi activităţi de interes public naţional, nu se poate reţine că litigiile privind activitatea efectivă de încasare a tarifului de utilizare a drumurilor naţionale exercitată în baza legii şi a contractului intervenit între părţi intră în competenţa instanţelor de contencios administrativ, atât timp cât contractul intervenit între părţi şi pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea nu este asimilat unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 din. statutul anexă la OUG nr. 84/2003, „C.N.A.D.N.R. este persoana juridică română, cu capital social iniţial integral de stat, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile romane şi cu prezentul statut”. În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 4 şi art. 56 fostul Cod comercial, astfel că litigiul are natură comercială, utilizarea zonei drumului national sau vânzarea de roviniete fiind un fapt de comerţ.
La pronunţarea acestei solutii curtea are în vedere şi soluţia de principiu adoptată pentru unificarea practicii judiciare, la 15.02.2010 de către plenul Secţiei de contencios administrativ si fiscal a ICCJ, care a tranşat o situaţie similară (competenţa de soluţionarea somaţei de plată formulată de CNADNR împotriva debitoarei societate comercială, în baza contractului având ca obiect eliberarea rovinetelor pentru autovehicule).
Potrivit pct 5 din actul precitat se reţine în motivarea soluţiei de principiu adoptată: „un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, din care niciuna nu este o autoritate publică”.
8. Potrivit art 22 cod pr civ curtea stabileşte competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta CNADNR SA împotriva sentinţei civile nr. 1150/14.06.2011 a Judecătoriei Gherla în contradictoriu cu intimata SC B.T.S.A. SRL, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj. (Judecător Gabriel Adrian Năsui)
