Respingerea acţiunii pentru obligarea autorităţii publice la eliberarea actului
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr.9881 din 28 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr.1381 din 5.03.2012 a Tribunalului Maramureş s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, invocată de către pârâtă.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul F.T., cetăţean camerunez, în contradictoriu cu pârâta Oficiul Român pentru Imigrări – Direcţia de Azil – Centrul Maramureş.
A fost obligată pârâta la eliberarea unui act de identitate provizorie pe numele reclamantului F.T..
A fost obligată pârâta la acordarea către reclamant a drepturilor de masă, alte cheltuieli şi materialele de igienă începând cu data de 01.03.2010 şi până la finalizarea procedurii de azil în faţa instanţelor naţionale în dosar nr. xxx/182/2011.
S-a respins cererea privind acordarea daunelor materiale şi morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pronunţându-se cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă asupra excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune invocată de către pârâtă instanţa a reţinut următoarele:
Dreptul reclamantului la eliberarea unui act de identitate provizoriu este un drept personal, imprescriptibil, situaţia în care s-a aflat de la momentul în care i s-a refuzat eliberarea acestor documente fiind una continuă.
Pe de altă parte, în raport de momentul formulării plângerii prealabile, a termenului de soluţionare a acesteia, prezenta acţiune apare ca fiind formulată în termen.
Având în vedere aceste considerente instanţa a respins excepţia prescripţiei invocată de pârâtă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul este solicitant de azil în România, astfel cum prevede art. 2 lit. b din Legea 122/2006, cererea sa aflându-se încă pendinte în faţa instanţelor judecătoreşti.
În această calitate reclamantul are, potrivit art. 17 alin. 1, lit. h din Legea 122/2006 dreptul de a i se elibera un document temporar de identitate, a cărui valabilitate va fi prelungită periodic de Oficiul Român pentru Imigrări.
În ceea ce priveşte identitatea sub care reclamantul are dreptul să i se elibereze documentul de identitate provizoriu, teza finală a aceleiaşi dispoziţii legale prevede că, în lipsa unor documente care să certifice identitatea solicitantului, în documentul temporar de identitate va fi menţionată identitatea declarată.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, reiese că, în ceea ce priveşte identitatea ce se va trece în documentele provizorii, pot exista două situaţii.
Astfel, pe de o parte, dacă solicitantul prezintă acte de identitate din ţara de provenienţă, documentele provizorii se vor elibera sub această identitate, iar pe de altă parte, dacă acesta nu deţine nici un document, actele provizorii se vor elibera sub identitatea declarată, dispoziţiile legale neprevăzând posibilitatea ca pârâta să-i atribuie, cel puţin până la soluţionarea pe fond a cererii de acordare a azilului, o altă identitate.
Mai mult, legiuitorul prevede două cazuri exprese în care documentele provizorii nu se vor elibera, la punctele i şi ii ale art. 17 alin. 1, lit. h din Legea 122/2006,
printre aceste cazuri nemenţionându-se situaţia în care pârâta ar considera că identitatea solicitantului este alta.
Pe de altă parte, aspectele legate de identitatea solicitantului nu pot fi analizate decât în cadrul soluţionării pe fond a cererii de azil, atribuirea unei alte identităţi până la intervenirea hotărârii judecătoreşti irevocabile fiind de natură a prefigura o anumită soluţie în procedura de drept comun.
Astfel, având în vedere aceste considerente, instanţa a apreciat că în mod greşit reclamantului i s-a refuzat eliberarea actului de identitate provizoriu sub numele de F.T..
Potrivit art. 17 alin. 1 lit. j din Legea 122/2006 pe durata procedurii de azil străinul care solicită acordarea unei forme de protecţie are dreptul de a beneficia, la cerere, de asistenţa necesară pentru întreţinere, în situaţia în care nu dispune de mijloacele materiale necesare, sumele acordate pentru hrană, cazare şi alte cheltuieli fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului şi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
De asemenea, potrivit art. 55 alin. 1 din HG 1251 din 13 septembrie 2006 solicitantul de azil beneficiază, la cerere, de hrană în limita sumei de 3 lei/persoană/zi, de cazare în limita sumei de 1,8 lei/persoană/zi şi de alte cheltuieli, în limita sumei de 0,6 lei/persoană/zi, în condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. j) din lege.
Atât din probatoriul administrat cât şi din poziţia exprimată de părţi reiese că reclamantul nu a beneficiat de aceste drepturi recunoscute de lege începând cu data de 01.03.2010, acest fapt survenind strict ca urmare a refuzului pârâtei de a elibera documentele provizorii de identitate către reclamant.
Mai mult, la soluţionarea acestui capăt de cerere instanţa a ţinut cont şi de faptul că aceste drepturi recunoscute în favoarea reclamantului au ca scop asigurarea unor minime condiţii de subzistenţă necesare şi normale în cazul oricărei fiinţe umane.
Or, având în vedere acest aspect şi ţinând cont de constatările de mai sus, respectiv faptul că în mod greşit pârâta nu a eliberat actele de identitate către reclamant, instanţa a admis şi acest capăt de cerere, cu consecinţa obligării pârâtei ca, ulterior emiterii actelor de identitate ale reclamantului pe numele T.F., să-i acorde acestuia drepturile de masă, alte cheltuieli şi materialele de igienă, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege (Legea 122/2006 şi HG 1251 din 13 septembrie 2006) începând cu data de 01.03.2010 şi până la finalizarea procedurii de azil în faţa instanţelor naţionale.
În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate, instanţa a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, neputându-se reţine caracterul cert al acestora.
Astfel, faptul că reclamantul avea drept de muncă după trecerea unui an de la începerea procedurii, nu poate duce automat la concluzia existenţei unui prejudiciu cert legat de imposibilitatea angajării acestuia, atâta timp cât nu se poate reţine cu certitudine că, în eventualitatea în care reclamantul ar fi fost angajat la entităţile menţionate în adeverinţele depuse de reclamant, acesta ar fi prestat cu caracter de continuitate activitatea specifică acelor societăţi..
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, instanţa de asemenea le-a considerat neîntemeiate, din probatoriul administrat neputându-se reţine existenţa unui astfel de prejudiciu iar pe de altă parte, prelungirea procedurii pe fond de acordare a unei forme de protecţie şi care a contribuit la apariţia acestei situaţii putând fi considerată
inerentă în raport de necesitatea concilierii intereselor personale ale reclamantului cu cele ale statului în care se solicită acordarea protecţiei.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRARI-DIRECTIA AZIL ŞI INTEGRARE-CENTRUL REGIONAL MARAMUREŞ şi reclamantul F. T..
l.Prin recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRARI-DIRECTIA AZIL ŞI INTEGRARE-CENTRUL REGIONAL MARAMUREŞ s-a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Instanţa de fond a dispus admiterea în parte a acţiunii formulate de reclamantul F.T., obligarea instituţiei pârâte la eliberarea unui act de identitate provizorie pe numele reclamantului şi acordarea către acesta a drepturilor de masă, alte cheltuieli şi materialele de igienă începând cu data de 01.03.2010 şi până la finalizarea procedurii de azil în faţa instanţelor naţionale în dosarul nr. xxx/182/2011.
În fapt, intimatul – petent a depus cererea de azil în România în data de
13.11.2008, la Centrul Regional Maramureş, declarându-şi identitatea T.F., fără a prezenta nici un document de identitate în original sau copie în susţinerea declaraţiilor sale, şi având asupra sa doar un carnet de membru al organizaţiei cameruneze SCNC (document care nu are relevanţă din punct de vedere al stabilirii identităţii celui în cauză).
Menţionează faptul că la momentul depunerii cererii de azil, cel în cauză a fost informat pe bază de semnătură despre drepturile şi obligaţiile pe care străinii care solicită acordarea unei forme de protecţie le au pe durata procedurii de azil, prevăzute în art. 17, 18 şi 19 ale Legii 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare.
Drept urmare, solicitantul a depus o cerere de cazare şi asistenţă materială, aceste drepturi fiindu-i alocate din momentul depunerii cererii de azil şi până în prezent. De asemenea, celui în cauză i-a fost eliberat un document temporar de identitate pe baza declaraţiilor date la momentul depunerii cererii de azil (menţionează faptul că intimatul -petent nu a depus la dosar un paşaport naţional valabil care să ateste identitatea pe care acesta a declarat-o la momentul depunerii cererii de azil – T.F. sau un alt document de identitate în original, din acest motiv i-a fost eliberat la momentul respectiv un document pentru identitate a declarată).
Cererea de azil a celui în cauză a fost respinsă de Oficiul Român pentru Imigrări, Direcţia Azil şi Integrare prin hotărâre a nr. 2303385/h/VR din 16.12.2008, iar petentul a depus plângere împotriva acesteia, în prezent aceasta formând obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare, instanţa verificând care este identitatea reală a petentului.
Având în vedere faptul că din verificările efectuate în bazele de date specifice a rezultat că intimatul – petent a intrat în România în baza unei vize legale sub o altă identitate, O.R.I. a intreprins demersuri la Serviciul Analize Biocriminalistice, din cadrul Institutului de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru efectuarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 342786 din 27.07.2009 (extrajudiciar). Prin rezultatul acestui raport s-a stabilit în mod indubitabil că fotografia care i-a fost făcută intimatului – petent la momentul depunerii cererii de azil – respectiv fotografia preluată din SIMS a numitului T.F., cetăţean camerunez fiul lui T.P. şi al M.M., născut la data de 20.05.1978 în localitatea Mbouda precum şi fotografia persoanei care a intrat legal în România, având identitate a T.T.F. cetăţean camerunez, fiul lui P. şi al M., născut la data de 29.05.1975, în localitatea Balatchi, reprezintă una şi aceeaşi
persoană (de asemenea, aceeaşi concluzie a avut şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 439742/22.11.2011, efectuat ulterior în cadrul procedurii judiciare de azil).
Menţionează că intimatul-petent şi-a dovedit identitatea de T.T.F. în faţa Ambasadei României din Abuja, Nigeria, unde i s-a eliberat viza pentru România în urma prezentării în original a mai multor documente printre care şi paşaportul naţional. În schimb în faţa autorităţilor din România, în cadrul procedurii de azil, cel în cauză nu a prezentat nici un document de identitate în original- pe numele T.F., astfel cum a precizat anterior.
Având în vedere aspectele menţionate mai sus, a existat temei suficient pentru eliberarea pentru cel în cauză a unui document temporar de identitate pe numele T.T.F.. Drept urmare au fost operate modificările privind identitatea petentului, aspect despre care a fost anunţat prin adresa nr. 3104185 din 18.08.2009, pentru care a refuzat să semneze de luare la cunoştinţă.
De asemenea, celui în cauză i-a fost eliberat un nou document temporar de identitate pe numele T.T.F., pe care a refuzat să-l primească, în acest sens fiind încheiat un proces-verbal de consemnare al refuzului de semnare de primire înregistrat cu nr. 3101397 din 19.08.2009.
Deşi intimatul-petent a depus cererea de azil în data de 31.11.2008, acesta a depus diverse documente prin care a încercat să îşi probeze identitatea de T.F., doar în faţa instanţelor de judecată şi doar după data de 18.08.2009, respectiv după ce a aflat rezultatul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 342786 din 27.07.2009, realizat de Serviciul Analize Biocriminalistice, din cadrul Institutului de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Referitor la înscrisurile menţionate ca fiind depuse în original de către solicitant “pentru dovedirea identităţii sale” (un document neintitulat despre care cel în cauză susţine că este o carte de identitate, certificatul de naştere al său şi al celor doi copii pe care îi are, permisul de conducere auto şi carnetul de membru a SCNC), a precizat detaliat la instanţa de fond, aspectele pentru care acestea nu pot fi luate în considere pentru stabilirea identităţii celui în cauză.
Apreciază că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică.
În motivare s-a arătat că:
În motivare s-a arătat că:
Art. 304, pct. 7:
“când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;”
1. În cuprinsul hotărârii recurate s-au reţinut următoarele:
” În motivare pârâta arată următoarele: Asupra excepţiei prescripţiei, pârâta arată că în condiţiile în care reclamantul invocă refuzul nejustificat de eliberare a unui act de identitate şi de acordare a asistentei materiale începând cu luna martie 2010, acesta era obligat să introducă acţiunea în termen de un an, respectiv până în luna martie 2011 ( … ).
Pronunţându-se cu prioritate, conform art. 137, alin. 1 Cod de procedură civilă asupra excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune invocată de către pârâtă, instanţa reţine următoarele: Dreptul recIamantului la eliberarea unui act de identitate provizoriu este un drept personal, imprescriptibil, situaţia în care s-a aflat de la momentul la care i sa refuzat eliberarea acestor documente fiind una continuă.
Pe de altă parte, În raport de momentul formulării plângerii prealabile, a termenului de soluţionare a acesteia, prezenta acţiune apare ca fiind formulată În termen.
Având în vedere aceste considerente instanţa urmează să respingă excepţia prescripţiei invocată de pârâtă.”
După cum reiese din paragrafele citate anterior, instanţa de fond nu a motivat de ce a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la drepturile de asistenţă materială cuvenite solicitantului de azil.
Potrivit art. 17, alin. 1, lit. j) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata procedurii de azil străinul care solicită acordarea unei forme de protecţie are “dreptul de a beneficia, la cerere, de asistenta necesară pentru întreţinere, în situaţia în care nu dispune de mijloacele materiale necesare, sumele acordate pentru hrană, cazare şi alte cheltuieli fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului şi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.”
Corelativ, în cadrul art. 17, alin. 5 se precizează: “Dacă solicitantul nu dispune de mijloace materiale, Oficiul Român pentru Imigrări îi poate stabili un loc de reşedinţă şi Îi asigură asistenţa materială necesară pentru Întreţinere, pe întreaga durata a procedurii de azil.”
În cuprinsul H.G. nr. 1251/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România se menţionează astfel:
Art. 55, alin. 1: “Solicitantul de azil beneficiază, la cerere, de hrană În limita sumei de 3 lei/persoană/zi, de cazare în limita sumei de 1,8 lei/persoană/zi şi de alte cheltuieli, în limita sumei de 0,6 lei/persoană/zi, în condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. j) din lege.
Art. 56, alin. 4: “Drepturile de masă şi alte cheltuieli prevăzute la art. 55 se acordă solicitantului de azil, la cerere, prin plata bilunară, în avans şi în numerar, a sumelor stabilite.”
Potrivit art. 7, alin. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: “În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la arte 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.”
În cadrul art. 2, alin. 2 din Legea nr. 554/2004 se menţionează: “Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.”
În conformitate cu arte 11, alin. 1 şi 2 din acelaşi act normativ:
(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv
data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.”
Din cele menţionate anterior reiese faptul că, intimatul-reclamant a formulat plângere prealabilă deşi nu era ţinut la aceasta, însă termenul de sesizare a instanţei de judecată nu curge, în opinia pârâtului, de la momentul comunicării răspunsului la plângerea prealabilă/de la expirarea termenului legal în acest sens, ci de la data la care cel în cauză invocă refuzul nejustificat al instituţiei noastre de a-i acorda drepturile solicitate pe baza identităţii F.T.. O interpretare contrară ar legitima un tratament diferenţiat, în afara legii, între persoanele care invocă un refuz nejustificat şi formulează plângere prealabilă pentru ca ulterior să se adreseze instanţei de judecată şi cele care se adresează direct instanţei de judecată pentru constatarea refuzului nejustificat (un plus de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile + 30 de zile pentru formularea răspunsului autorităţii – pentru prima categorie ).
De altfel, plângerea prealabilă depusă de intimatul-reclamant este în afara termenului de 30 de zile instituit de Legea nr. 554/2004, iar prin raportare la acest aspect acţiunea acestuia ar apărea ca inadmisibilă.
Intimatul – reclamant a invocat prin acţiunea introdusă la data de 21.09.2011 (precizată la data de 19.01.2012) refuzul instituţiei pârâte de a-i acorda drepturile de masă, alte cheltuieli şi materialele de igienă începând cu data de 01.03.2010, până la finalizarea procedurii de azil, în baza identităţii F.T..
În contextul în care, refuzul nejustificat invocat din 01.03.2010 priveşte drepturi care se acordă la cerere (drepturi care “au ca scop asigurarea unor condiţii minime de subzistenţă necesare şi normale în cazul oricărei fiinţe umane” – cum s-a reţinut în hotărâre a recurată), iar acţiunea a fost introdusă abia la data de 21.09.2011 (după circa 18 luni de la intervenirea “refuzului”), consideră că instanţa de fond trebuia să facă aplicabilitatea art. 11 din Legea nr. 55412004, şi să constate prescris dreptul material la acţiune (în baza refuzului nejustificat de acordare a drepturilor materiale solicitate) exercitat în afara termenului de 6 luni reglementat.
Din punctul pârâtului de vedere, intimatul-reclamant nu poate invoca motive obiective care l-ar fi împiedicat să introducă acţiune a în termenul de 6 luni prevăzut de lege, deoarece:
– susţine că i s-a refuzat nejustificat acordarea drepturilor pretinse începând cu data de 01.03.2010, pe identitatea “F.T.”;
– a contestat în instanţă hotărârea de respingere a cererii sale de azil în decembrie 2008 şi a beneficiat pe tot parcursul procedurii judiciare de azil de asistenţă judiciară asigurată de către 2 apărători.
– la nivelul Centrul Regional Maramureş a activat şi activează un al Consiliului Naţional Român pentru Refugiaţi (organizaţie nonguvernamentală de profil) care acordă asistenţă juridică gratuită pentru solicitanţii de azil, intimatul-reclamant beneficiind de consiliere din partea acestuia.
În condiţiile în care intimatul-reclamant s-ar fi simţit lezat într-un drept al său, acesta avea posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, având în vedere asistenţa şi consilierea juridică de care a beneficiat.
Referitor la justeţea demersului intimatului-reclamant de acordare a drepturilor În cauză, subliniază că acestea se acordă condiţionat de faptul că, solicitantul de azil nu dispune de mijloace materiale, aspect care în majoritatea cazurilor nu poate fi verificat şi se bazează doar pe simpla declaraţie a persoanei care solicită protecţie internaţională.
În cazul de faţă, deşi solicitantul de azil pretinde că nu i s-au acordat anumite drepturi necesare pentru întreţinere şi declară că nu are alte mijloace materiale În acest sens, a introdus actiune în instantă la cea 18 luni de la data când invocă refuzul nejustificat al instituţiei pârâte (deşi, după cum s-a reţinut în hotărâre a recurată acesta a susţinut că ar fi fost pus în imposibilitate de a-şi întreţine copiii minori care locuiesc în Camerun). Din punctul pârâtului de vedere, În prezent acest aspect evidenţiază faptul că, În realitate intimatul-reclamant nu s-ar califica pentru acordarea acestor drepturi, dincolo de existenţa unui litigiu referitor la identitate cu instituţia pârâtă, la care se va referi În cele de urmează.
II. Instanţa nu a motivat de ce ar trebui eliberat documentul temporar de identitate pe numele ,,”F.T.”, ci doar a reţinut faptul că, “aspectele legate de identitatea solicitantului nu pot fi analizate decât în cadrul soluţionării pe fond a cererii de azil, atribuirea unei alte identităţi până la intervenirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile fiind de natură a prefigura o anumită soluţie în procedura de drept comun.”
Instanţa a fost învestită cu verificarea existenţei sau nu a unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii intimatului-reclamant de a i se elibera un document temporar de identitate pe numele “F.T.”. În contextul în care instituţia pârâtă susţine că identitatea “F.T.” nu este identitatea reală (certificată) a celui în cauză şi că nu i-a refuzat În genere eliberarea unui document temporar de identitate, ci doar a unui document În care să se regăsească această identitate şi nu identitatea verificată (astfel cum s-a menţionat în cuprinsul actelor de la dosarul cauzei), instanţa de fond trebuia să stabilească identitatea reală a intimatului-reclamant, prin acceptarea, respectiv respingerea argumentată a apărărilor părţilor în acest sens. Simpla trimitere la procesul care are ca obiect soluţionarea cererii de azil nu poate constitui o motivare a caracterului nejustificat al refuzului instituţiei pârâte de a-i elibera celui în cauză un document pe identitatea “F.T..” Mai mult, aprecierea că “atribuirea unei alte identităţi până la intervenirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile este de natură a prefigura o anumită soluţie în procedura de drept comun” nu poate constitui motivare în acest sens. Din considerentele fumizate de instanţa de fond a cărei hotărâre o recurează prin prezenta, reiese în mod evident că aceasta nu a stabilit identitate a reală a celui în cauză, ci doar a făcut trimitere la un alt litigiu în cadrul căruia ar urma să se realizeze acest lucru, în consecinţă, în acest context nu poate susţine caracterul nejustificat al refuzul instituţiei pârâte de eliberare a documentului temporar de identitate pe numele “F.T..”
Art. 304, pct. 9:
“când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii;”
III. De altfel, instanţa a interpretat şi aplicat greşit legea.
În conformitate cu art. 17, alin. 1, lit. h din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata procedurii de azil străinul
care solicită acordarea unei forme de protecţie are dreptul de a i se elibera un document temporar de identitate, a cărui valabilitate va fi prelungită periodic de Oficiul Român pentru Imigrări. Solicitantul care nu dispune de mijloacele materiale necesare pentru plata taxei aferente eliberării sau prelungirii documentului temporar de identitate este scutit de plata acestei taxe. În lipsa unor documente care să certifice identitatea solicitantului, în documentul temporar de identitate va fi menţionată identitatea declarată. Un astfel de document nu se va elibera:
(i) străinilor care au solicitat azil într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat, atât timp cat nu li s-a acordat accesul la teritoriu printr-o hotărâre a Oficiului Român pentru Imigrări;
(ii) străinilor aflaţi în custodie publica pentru motive de securitate naţională şi ordine publică, care solicită azil, atât timp cat aceasta măsură este mentinută:”
După cum reiese din cuprinsul acestuia, textul art. 17, alin. 1, lit. h din Legea nr, 122/2006 privind azilul în România, se referă la “lipsa unor documente care să certifice identitatea solicitantului” şi nu strict la “acte de identitate din ţara de origine”, cum în mod eronat a reţinut în opinia noastră prima instanţă. Mai mult, textul de lege în speţă, nu distinge între documentele prezentate de către străinul care solicită protecţia statului român şi cele procurate/obţinute de către autorităţile române, în exercitarea atribuţiilor care le revin prin lege (art. 13 din H.G. nr. 125112006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România – ” (1) Autorităţile competente să soluţioneze cererile de azil au obligaţia să cerceteze toate aspectele relevante ale cererii de azil în colaborare cu solicitantul, dacă este cazul, sau la solicitarea acestuia. (2) În vederea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1), autorităţile competente să soluţioneze cererile de azil pot, în condiţiile legislaţiei în vigoare, solicita expertize, consulta experţi, efectua verificări referitoare la identitatea solicitantilor sau a persoanelor care au obţinut o formă de protecţie.”).
După cum a arătat în cuprinsul actelor de la dosar, prin intermediul unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică (depune o copie în acest sens) s-a stabilit identitatea de persoană din 2 fotografii, una obţinută cu ocazia solicitării de viză la misiunea diplomatică a României din Nigeria (Abuja), care are asociată identitatea “T.T.F.”, iar cealaltă obţinută cu ocazia depunerii cererii de azil în România, care are asociată identitatea ,,”F.T.”.
Potrivit verificărilor efectuate în bazele de date specifice (anexează o copie după rezultatul acestora), numitul T.T.F. a intrat legal pe teritoriul României la data de
09.11.2008, prin punctul de trecere a frontierei Aeroport Cluj-Napoca, cu paşaportul nr. 1203346, posedând o viză de intrare în scop de turism.
La data de 13.11.2012, intimatul-reclamant solicită azil în România pe identitatea T.F., fără a prezenta niciun document care să îi certifice această identitate, menţionând că a intrat ilegal pe teritoriul ţării noastre.
Potrivit art. 6, alin. 1 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România (forma în vigoare la momentul intrării străinului pe teritoriul României ,,(1) Intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român;
b) posedă viza română acordată în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sau, după caz, posedă permis de şedere valabil, dacă prin înţelegeri internaţionale nu s-a stabilit altfel;
c) prezintă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, documente care justifică scopul şi condiţiile şederii lor şi care fac dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea;
d) prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor părăsi teritoriul României, în cazul străinilor aflaţi în tranzit;
e) nu sunt incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România sau care au fost declarati indezirabili;
f) nu au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau, după caz, la intrarea pe teritoriul României ori nu au încercat să treacă frontiera României cu documente false;
g) pe numele lor nu au fost introduse alerte în Sistemul Informatic Schengen în scopul refuzării intrării;
h) nu prezintă un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică.”
Potrivit art. 27, alin. 2, lit. a din acelaşi act normativ: ,,(2) Viza română se acordă numai dacă: a) sunt îndeplinite condiţiile cu privire la intrarea în România, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), c)- h);”.
În continuare art. 29 prevede faptul că: ,,(1) Cererea de acordare a vizei trebuie să fie însoţită de documentul de trecere a frontierei de stat, valabil potrivit art. 28, în care să poată fi aplicată viza, de documente care să justifice scopul şi condiţiile călătoriei, precum şi de dovada că posedă mijloace de întreţinere pe timpul şederii în România şi pentru a părăsi teritoriul României. (2) Pot fi acceptate ca dovadă a mijloacelor de întreţinere sumele de bani în valută convertibilă, cecuri de călătorie, carnete de cec asupra unui cont în devize, cărţi de credit cu extrasul de cont pentru acestea, emis cu cel mult două zile înaintea solicitării vizei, sau orice alte mijloace care dovedesc existenţa resurselor financiare corespunzătoare. (3) La depunerea cererii de acordare a vizei române, solicitantul este, de regulă, chemat la interviu.
(4) Cererea de acordare a vizei de intrare în România nu se preia în următoarele
cazuri:
a) nu este însoţită de documentele prevăzute la alin. (1);
b) în urma interviului nu s-a demonstrat buna-credinţă a solicitantului sau a rezultat că străinul nu îndeplineşte condiţiile generale şi speciale pentru acordarea vizei române prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (5) La solicitarea vizei de intrare în România străinii trebuie să se prezinte personal la autorităţile competente să acorde viza. (6) Pot face excepţie de la prevederile alin. (3) şi (5) personalităţile marcante ale vieţii sociale, culturale, politice sau economice ori cazurile în care străinii trebuie să parcurgă o distanţă foarte mare pentru a se prezenta la misiunea diplomatică sau la oficiul consular şi numai dacă nu există niciun dubiu cu privire la buna-credinţă a solicitantului, precum şi în cazul unor grupuri organizate, când un organism recunoscut şi demn de încredere răspunde de buna-credinţă a solicitanţilor.”
După cum reiese din articolele de lege citate anterior, pentru a intra legal pe teritoriul României, un străin trebuie să prezinte documente care să îi certifice identitatea.
În cazul de faţă, pentru a intra legal pe teritoriul ţării noastre, intimatul-reclamant a prezentat documente care îi certifică identitatea de “T.T.F..”
Întrucât raportul extrajudiciar de constatare tehnico-ştiinţifică solicitat de instituţia pârâtă a certificat faptul că, între fotografiile asociate numelui de “T.T.F.” şi “T.F.” există identitate, iar după cum a arătat deja, identitatea “T.T.F.” a fost certificată în faţa autorităţilor române (reprezentanţa diplomatică care a emis viza de turism, respectiv organele poliţiei de frontieră din punctul de trecere a frontierei Aeroport Cluj-Napoca care au permis accesul pe teritoriul României), din punctul pârâtului de vedere identitatea “T.T.F.” este cea care trebuie avută în vedere la eliberarea documentului temporar de identitate pentru solicitantul de azil.
Din punctul pârâtului de vedere, întâietate la stabilirea identităţii certe a unui străin care a intrat legal pe teritoriul României ar trebui acordată documentelor în baza cărora s-a acordat accesul pe teritoriu (documentul de călătorie), urmând ca acesta să aibă posibilitatea să probeze, dacă este cazul, în condiţiile legii, o altă identitate.
Prin urmare, până la momentul la care se constată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă faptul că, identitatea reală a intimatului-reclamant este cea de “T.F.” şi nu aceea de “T.T.F.”, nu se poate imputa instituţiei pârâte un refuz nejustificat de eliberare a documentului temporar de identitate pe numele “F.T.”.
De altfel, subliniază încă o dată faptul că, instituţia pârâtă nu a refuzat acordarea unui document temporar de identitate pentru cel în cauză şi nici a drepturilor de asistenţă materială, condiţionat însă de respectarea legii.
În drept: textele legale invocate mai sus.
Probe: înscrisuri
Faţă de cele sus-menţionate, solicită, în principal, să se admită recursul şi să se modifice sentinţa civilă nr. 1381/05.03.2012 a Tribunalului Maramureş, Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, în sensul respingerii acţiunii formulate, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinţei în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În probaţiune s-au depus următoarele înscrisuri: cererea de azil depusă de intimatul – petent; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 342786 din 27.07.2009; verificări efectuate în bazele de date specifice; documentele care au stat la baza eliberării vizei de către Ambasada României din Nigeria.
2.Prin recursul declarat de reclamantul F.T. s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauza, In temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 şi art. 304 pct. 7 şi pct. 9 Cod procedură civilă să se admită recursul şi pe cale de consecinţă să se modifice în parte sentinţa primei instanţe de judecată în sensul admiterii în întregime a acţiunii introductive, urmând a dispune obligarea pârâtei la plata daunelor materiale (suma de 8.100 lei reprezentând contravaloarea salariului minim pe economie neîncasat pe perioada 13.11.2009 – 31.12.2010, calculată la nivelul salariului minim pe economie în cuantum de 600 lei, suma de 8.040 lei reprezentând contravaloarea salariului minim pe economie neîncasat pe perioada 01.01.2011 – 31.12.201, calculată la nivelul salariului minim pe economie în cuantum de 670 lei, obligarea pârâtei la plata lunară a sumei de 700 lei, începând cu data de 01.01.2012 şi până la data la care va da curs solicitărilor reclamantului de eliberare a documentului de identitate) şi a daunelor morale în cuantum de 5.000 lei, solicitate prin acţiunea introductivă.
Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorar avocat şi cheltuieli cu deplasarea.
În fapt, prin Sentinţa civilă nr. 1381 din 05.03.2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş, instanţa a admis în parte acţiunea introductivă, dispunând obligarea pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări – Direcţia de Azil – Centrul Maramureş la eliberarea unui act de identitate provizorie pe numele reclamantului F.T. şi la acordarea drepturilor de masă şi a altor cheltuieli, precum şi acordarea materialelor pentru igienă, începând cu data de 01.03.2010 şi în continuare până la finalizarea procedurii de azil.
Instanţa de fond a respins solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la acordarea daunelor materiale, arătând că nu se poate reţine caracterul cert al acestora şi că nu se poate reţine cu certitudine că, în eventualitatea în care reclamantul ar fi fost angajat la entităţile menţionate în adeverinţele depuse de reclamant, acesta ar fi prestat cu caracter de continuitate activitatea specifică acelor societăţi.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa le-a apreciat, de asemenea, ca fiind neîntemeiate, arătând că din probatoriul administrat nu se poate reţine existenţa unui astfel de prejudiciu iar pe de altă parte prelungirea procedurii pe fond de acordare a unei forme de protecţie şi care a contribuit la apariţia acestei situaţii putând fi considerată inerentă în raport de necesitatea concilierii intereselor personale ale reclamantului cu cele ale statului în care se solicită acordarea protecţiei.
Hotărârea primei instanţe de judecată este netemeinică şi nelegală sub aspectul respingerii solicitării de acordare a daunelor materiale şi a celor morale.
1. Cu privire la daunele materiale, apreciază că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
În mod greşit a reţinut instanţa de fond lipsa caracterului cert al pretenţiilor solicitate de reclamant, dat fiind faptul că nu se poate stabili caracterul de continuitate a activităţii pe care reclamantul urma să o presteze în cadrul entităţilor juridice.
Apreciază că prin depunerea adeverinţelor emise de societăţile comerciale române, s-a făcut dovada, pe de o parte a intenţiei reclamantului de a se angaja, manifestată în faţa mai multor persoane juridice, iar pe de altă parte s-a stabilit intenţia societăţilor comerciale de a-l angaja pe reclamant, demers care nu a putut fi concretizat ca urmare a faptului că reclamantul nu deţinea un document de identitate valabil. Aceste adeverinţe emise de entităţile juridice reprezintă probe certe că reclamantul urma să se angajeze, întârzierea angajării datorându-se faptei ilicite a autorităţii publice.
Astfel cum se arată în literatura de specialitate, caracterul cert al unui prejudiciu presupune că acesta este sigur atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare. Aceiaşi autori arată că un prejudiciu actual este întotdeauna cert.
Cu privire la prejudiciul solicitat de reclamant, în accepţiunea noastră acesta este unul actual, a cărui întindere este neechivocă, fiind apreciată în raport de venitul minim pe economie. Acest prejudiciu material reprezintă beneficiul nerealizat de către reclamant pe perioada în care a persistat refuzul autorităţii de a elibera documentul de identitate. Pentru ca reclamantul să se bucure de o reparare integrală a prejudiciului, este necesar ca acesta să obţină nu doar eliberarea documentului de identitate, care a fost dispusă de prima instanţă, ci şi beneficiul pe care nu l-a putut realiza ca urmare a nerecunoaşterii dreptului stabilit de lege.
2. Cu privire la daunele morale, apreciază, de asemenea, hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală în raport de dispoziţiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004. Instanţa de fond a arătat cu privire la soluţia de respingere a daunelor morale că nu se poate reţine existenţa unui astfel de prejudiciu iar, pe de altă parte, prelungirea procedurii pe fond de acordare a unei forme de protecţie şi care a contribuit la apariţia acestei situaţii putând fi considerată inerentă în raport de necesitatea concilierii intereselor personale ale reclamantului cu cele ale statului în care se solicită acordarea protecţiei.
În primul rând precizează faptul că daunele morale au fost solicitate de reclamant raportat la refuzul pârâtului de a elibera documentul de identitate şi celelalte drepturi solicitate, şi nicidecum ca urmare a prelungirii procedurii pe fond de acordare a unei forme de protecţie, aşa cum a reţinut prima instanţă, motivarea primei instanţe de judecată fiind, sub acest aspect, cu totul contrară solicitărilor reclamantului.
Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii în situaţia anterioară a victimei, conform principiului de drept restitutio in integrum. În cazul admiterii acţiunii şi recunoaşterii dreptului încălcat, instanţa de judecată trebuie să se pronunţe şi cu privire la daunele materiale şi morale. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, care dispun:
“În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”.
Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusă cinstei, demnităţii şi onoarei persoanei. În speţă, prin comportamentul său abuziv şi ilegal, intimatul-pârât ia vătămat grav recurentului un drept fundamental, dreptul la muncă, cauzându-i şi prejudicii de ordin moral, prin afectarea onoarei, prestigiului şi a demnităţii ocrotite de lege.
A apreciat că reclamantul este îndreptăţit la solicitarea acestor daune pentru neplăcerile şi frustrările ce i s-au produs ca urmare a neacordării drepturilor legale, precum şi persistenţa în timp din partea pârâtului a refuzului acestuia de a da curs unor drepturi legale pe care reclamantul le avea.
De asemenea, acesta a fost în imposibilitate de a asigura cele necesare traiului pentru cei doi copii minori ai săi din Camerun, fapt ce a dus la compromiterea relaţiilor de familie.
Aşa cum a arătat şi la fondul cauzei, reclamantul are în Camerun doi copii minori, la creşterea şi educarea cărora trebuia să contribuie, chiar dacă a părăsit ţara de origine. Reclamantul a intenţionat să se angajeze nu doar pentru întreţinerea sa, ci mai ales pentru cei doi copii pe care îi are în afara căsătoriei. Obligaţia de întreţinere faţă de aceştia există, întrucât reclamantul i-a recunoscut pe cei noi minori încă de la naşterea acestora, astfel cum reiese din certificatele de naştere anexate prezentei.
Arată faptul că atitudinea pârâtului i-a afectat grav recurentului-reclamant şi sănătatea, provocându-i acestuia afecţiuni cardiace, de care anterior nu a suferit. Depune copii de pe documente medicale emise pe numele reclamantului, din cuprinsul cărora reiese faptul că acesta a fost internat la Institutul Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare din Cluj – Napoca pe perioada 09.03.2012 – 13.03.2012.
Cu privire la cuantumul acestora, solicită ca instanţa de recurs să aprecieze valoarea de 5.000 lei solicitată de reclamant ca fiind justă şi echitabilă în raport de suferinţele psihice şi fizice cauzate de pârât. Astfel cum s-a stabilit în doctrina de
specialitate şi jurisprudenţă, daunele morale şi cuantificarea acestora nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Date fiind aspectele indicate mai sus solicită admiterea recursului astfel cum a fost acesta declarat.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 şi art. 304 pct. 7 şi pct. 9, art. 242 şi art. 274 Cod procedură civilă.
În probaţiune s-au depus următoarele înscrisuri: documente medicale, adeverinţă emisă de S.C. N.E. S.R.L., taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, împuternicire avocaţială.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Curtea retine următoarele:
Reclamantul intimat F.T. a investit instanţa de contencios cu o acţiune prin care solicită constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri privind eliberarea unui act de identitate pe numele său, obligarea la emiterea documentului solicitat cu toate consecinţele materiale ce decurg din această împrejurare.
Dincolo de faptul că Legea nr. 122/2006 privind azilul în România instituie o competenţă specială de soluţionare în primă instanţă a cauzelor în materie de azil în favoarea judecătoriei, Curtea constată pe de o parte că problema competenţei materiale a tribunalului nu a fost pusă în discuţia părţilor în condiţiile art. 159 ind. 1 alin. 2 şi 4 C.pr.civ. şi pe de altă parte că se insistă în calificarea acţiunii ca fiind una de contencios administrativ raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Situaţia de fapt existentă în cauză vizează împrejurarea potrivit căreia reclamantul este cetăţean camerunez ajuns în România din motive de natură politică. În acest sens, a depus o cerere de azil la autorităţile române la data de 13.11.2008, soluţionată prin hotărârea nr. 2303385/h/VR din 16.12.2008 împotriva căreia a fost formulată plângere înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia-Mare.
La 18.08.2009 reclamantului i s-a adus la cunoştinţă faptul că în urma verificărilor s-a stabilit că acesta ar fi o altă persoană respectiv T.T.F. motiv pentru care i-au eliberat un document de identitate pe acest nume.
Reclamantul a contestat această identitate refuzând primirea documentelor oficiale eliberate pe acest nume şi nemaibeneficiind de drepturile recunoscute solicitanţilor de azil.
Din verificările efectuate în bazele de date a rezultat faptul că reclamantul a intrat în România în baza unei vize legale sub o altă identitate, Oficiul Român pentru Imigrări făcând demersuri la Serviciul analize biocriminalistice din cadrul Institutului de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru efectuarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 342786 din 27.07.2009. Prin acest raport s-a stabilit că fotografia făcută reclamantului la momentul depunerii cererii de azil respectiv fotografia preluată din SIMS a numitului T.F., cetăţean camerunez, fiul lui T.P. şi al lui M.M.,
născut la data de 20.05.1978 în localitatea Mbouda precum şi fotografia persoanei care a intrat legal în România având identitatea T.T.F., cetăţean camerunez, fiul lui Paul şi a lui Marie, născut la data de 29.05.1975 în localitatea Balatchi reprezintă una şi aceeaşi persoană, concluzie confirmată şi de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 439742/22.11.2011 efectuat în cadrul procedurii judiciare de azil.
Este de subliniat faptul că, potrivit susţinerilor Oficiului Român pentru Imigrări, reclamantul şi-a dovedit identitatea de T.T.F. în faţa Ambasadei României din Abuja, Nigeria unde i s-a eliberat viza pentru România în urma prezentării în original a mai multor documente printre care şi paşaportul naţional. În schimb, în faţa autorităţilor din România în cadrul procedurii de azil nu a fost prezentat nici un document de identitate în original pe numele T.F.
Reţinând aspectele mai sus arătate eliberarea documentului temporar de identitate în favoarea reclamantului s-a realizat pe numele T.T.F., refuzul de primire fiind consemnat într-un proces-verbal având nr. 3101397 din 19.08.2009.
În ceea ce priveşte critica formulată de către recurent cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la drepturile de asistenţă materială cuvenite solicitantului de azil, Curtea apreciază că ea este neîntemeiată raportat la motivarea judicioasă făcută de instanţa de fond raportat pe de o parte la imprescriptibilitatea dreptului la eliberarea unui act de identitate provizoriu, introducerea acţiunii la un interval de 18 luni de la refuzul de acordare a drepturilor neinfirmând existenţa unei posibile stări de nevoie a reclamantului. De altfel, plângerea prealabilă formulată de către reclamant în ceea ce priveşte refuzul de acordare a cheltuielilor materiale nu a fost soluţionată explicit fiind privită ca un accesoriu al dreptului la eliberarea actului de identitate.
Nu în ultimul rând dreptul la acordarea asistenţei materiale constând în drepturile de masă şi materialele pentru igienă sunt scadente lunar, fiind vorba despre o obligaţie cu succesivă, potrivit art. 56 alin. 4 din HG nr. 1251/2006.
În ceea ce priveşte refuzul autorităţii de eliberare a actului de identitate pe numele solicitat, Curtea apreciază că acesta nu este unul nejustificat din următoarele considerente:
Recurentul susţine, invocând inclusiv rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, faptul că identitatea reclamantului este cea de T.T.F., neexistând astfel un refuz de eliberare a unui document temporar de identitate ci doar a unui document în care să se regăsească identitatea solicitată, aceea de F.T..
În condiţiile existenţei pe rolul Judecătoriei Baia-Mare a unei acţiuni care vizează tocmai stabilirea identităţii reale a reclamantului nu se poate reţine argumentarea instanţei de fond potrivit căreia „atribuirea unei alte identităţi până la intervenirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile este de natură a prefigura o anumită soluţie în procedura de drept comun”. Tocmai existenţa unor dubii rezonabile cu privire la identitatea reclamantului îndreptăţesc refuzul autorităţii de eliberare a documentului de identitate pe numele solicitat.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 17 alin. 1 lit. h din Legea nr. 122/2006 rezultă faptul că în documentul temporar de identitate va fi menţionată identitatea declarată în lipsa unor documente care să certifice identitatea solicitantului, fără a se face distincţie între documentele prezentate de către străinul care solicită protecţia Statului Român şi
cele obţinute de autorităţile române în exercitarea atribuţiilor ce le revin raportat la art. 13 din HG nr. 1251/2006.
Fără a se pronunţa asupra uneia sau alteia dintre identităţile invocate în cauză Curtea apreciază că până la momentul stabilirii printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a identităţii reale a reclamantului nu se poate vorbi de un refuz nejustificat al Oficiului Român pentru Imigrări de eliberare a documentului temporar de identitate pe numele solicitat.
Raportat la aceste împrejurări, recursul declarat de către reclamant sub aspectul neacordării daunelor materiale şi morale se impune a fi respins, datorită caracterului accesoriu al acestora în raport de petitul principal.
În baza art. 312 C.pr.civ., art. 304 pct. 9 din acelaşi act normativ, Curtea va admite recursul declarat de INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRARI-DIRECTIA AZIL ŞI INTEGRARE-CENTRUL REGIONAL MARAMUREŞ împotriva sentinţei civile nr.1381 din 5.03.2012, pronunţată în dosarul nr. 7932/100/2011 al Tribunalului Maramureş pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge cererea formulată de reclamantul F.T. în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRARI-DIRECTIA AZIL ŞI INTEGRARE-CENTRUL REGIONAL MARAMUREŞ având ca obiect eliberare act, obligare la acordarea asistenţei materiale şi daune morale.
Vor fi menţinute dispoziţiile instanţei de fond în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Va fi respins recursul declarat de reclamantul F.T. împotriva aceleiaşi hotărâri. (Judecător Maria Hrudei)
