– Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 349/16.12.2003
– H.G. nr. 1114/2001 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României: art. 108
în cauza de faţă, certificatele de import în discuţie nu au fost falsificate. Incontestabil, aşa cum a dovedit-o expertiza grafoscopică făcută în cadrul dosarului penal, menţiunile despre majorarea contingentului tarifar sau despre prelungirea valabilităţii certificatului de import au fost efectuate de funcţionarul competent din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţidui, care a semnat şi aplicat ştampila instituţiei.
în plus, faţă de conţinutul rechizitoriului din dosarul penal, este corectă susţinerea recurentei-reclamante în sensul că lipsa unei evidenţe a Ministerul Economiei şi Comerţului cu privire la majorarea cantităţilor şi la prelungirea termenelor de valabilitate nu reduce în mod automat la concluzia că majorarea cotelor şi a termenelor de valabilitate este nereală.
în plus, faţă de conţinutul rechizitoriului din dosarul penal, este corectă susţinerea recurentei-reclamante în sensul că lipsa unei evidenţe a Ministerul Economiei şi Comerţului cu privire la majorarea cantităţilor şi la prelungirea termenelor de valabilitate nu reduce în mod automat la concluzia că majorarea cotelor şi a termenelor de valabilitate este nereală.
Aşadar, nefiind vorba de prezentare unor certificate de import conţinând date nereale pentru operaţiunile de import, calcularea taxelor vamale, TVA, a dobânzilor, a penalităţilor de întârziere şi a majorărilor de către organele fiscale este nelegală.
(Decizia civilă nr. 329 din 05.02.2009, Secţia a VIIl-a administrativ şi fiscal)
Prin sentinţa civilă nr. 438/05.02.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamanta SC E.R. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov şi Direcţia Regională Vamală Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin procesul-verbal de control încheiat la data de 05.04.2006 de către inspectori de specialitate din cadrul DRV Bucureşti privind verificarea operaţiunilor de import măsline din Turcia derulate de către societatea reclamantă pe perioada 2004-2005, s-a constatat că aceasta a efectuat importul de măsline conservate din Turcia, obţinând în baza certificatelor de import (contingente tarifare) exceptare de la taxele vamale.
S-a mai reţinut că, pentru anul 2004, prin Ordinul Ministerului Economiei şi Comerţului nr. 349/16.12.2003, a fost deschis un contingent de măsline din Turcia
pentru 3.500 tone, având o taxă vamală preferenţială de la 25 la 18,8% cu un procent maxim de alocare de 3% din cantitatea totală, iar prin H.G. nr. 181/12.04.2004, contingentul tarifar a fost de 5000 tone, cu exceptare de taxe vamale.
Ca urmare a verificărilor întreprinse de către inspectorii de specialitate, s-a constatat că există neconcordanţă între cantitatea de pe certificatul 4/TR/208/05.04.2004 şi valabilitatea de pe certificatul 4/TR/310/24.06.2004 de import, eliberate de către Ministerul Industriei şi Comerţului, procedându-se, în consecinţă, la calculul diferenţelor de drepturi de import pentru cantitatea de 40,144 tone măsline, care a fost importată prin exceptarea de la plata taxelor vamale în anul 2004.
Astfel, urmare a prezentării certificatelor de import conţinând date nereale pentru operaţiunile de import, s-au întocmit declaraţii vamale, anexe la procesul-verbal încheiat, aplicându-se penalităţi de întârziere, dobânzi şi majorări de întârziere, în condiţiile legii, respectiv art. 114 alin. 1, art. 115 alin. 2 şi art. 120 alin. 1 din O G. nr. 92/2003.
Tribunalul a mai retinut că a fost achitat întregul debit datorat, prin Ordinul de plată nr. 611/31.07.2007.
Instanţa de fond a mai apreciat că diferenţele, respectiv, majorarea certificatului de import nr. 4/TR/208/05.04.2004 de la 38 de tone la 55 de tone şi prelungirea de termen a certificatului de import nr. 4/TR/310/24.06.2004 de la 23.08.2004 până la 23.09.2004 perioadă în care contestatoarea a mai efectuat importuri – nu au fost operate în registrele de evidenţă a certificatelor de import eliberate pentru mărfuri de origine din Turcia în perioada 2003-2004, ale Ministerului Economiei şi Comerţului, întrucât reclamanta nu a prezentat niciun document din care să rezulte că a solicitat majorarea cotei alocate anterior şi prelungirea termenului de valabilitate ale certificatelor de import anterior individualizate sau că a avut vreo aprobare în acest sens din partea instituţiei abilitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Sub aspectul pct. 1 al contestaţiei – raportat la procesul-verbal de ridicare documente întocmit de către organul de cercetare penală -, tribunalul a apreciat lipsa de oportunitate a aspectelor legate de autenticitatea certificatelor şi de expertiza grafoscopică din cadrul cercetărilor penale iniţiate în urma întocmirii procesului-verbal de către inspectori, precum şi lipsa lor de relevanţă în contestaţia de faţă, întrucât obiectul contestaţiei l-a reprezentat decizia nr. 23/21.11.2007, prin care s-a analizat procesul-verbal de control nr. 66 din 05.04.2005, iar nu aspecte de natură penală dezvoltate ulterior.
Referitor la pct. 2 al contestaţiei cu privire la conţinutul certificatului de import nr. 4/TR/208/05.04.2004, tribunalul a reţinut că nu s-au depus dovezi de către con-testatoare privind acordul instituţiei abilitate din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului asupra majorării cotei solicitate şi a prelungirii termenului de valabilitate a certificatelor de import, pentru a se aprecia că importurile s-au efectuat în condiţii de reducere corespunzătoare a taxelor vamale şi cu respectarea legii.
La pronunţarea soluţiei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 40 şi art. 108 din H.G. nr. 1114/2001, dar şi Ordinul nr. 349/16.12.2003 privind deschiderea de contingente tarifare la importul în România al unor produse agricole originare din Turcia.
S-a concluzionat că sancţiunea aplicată se regăseşte în cuprinsul dispoziţiilor art. 114 alin. 1, art. 115 alin. 2 şi art. 120 alin. 1 din O G. nr. 92/2003.
împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a fost promovat recurs, în termen legal, de către reclamanta SC E.R. SRL, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, iar pe fond, admiterea contestaţiei, infirmarea deciziei nr. 23/21.11.2007 emisă de ANAF-DGFP Ilfov ca nelegală şi netemeinică, anularea procesului-verbal de
control nr. 66/5.04.2005 al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, Serviciul Supraveghere şi Control Vamal, obligarea DRV Bucureşti să procedeze la returnarea sumei de 105.680 RON, achitată de societate în urma somaţiei nr. 21376/29.06.2007.
După ce a prezentat un istoric cu privire la situaţia de fapt, recurenta invocă adresa nr. 793/P/2005 emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 rep., a administratorului său întrucât s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind latura subiectivă, intenţia.
Recurenta mai arată că, anterior soluţionării contestaţiei, DRV Bucureşti a emis somaţia nr. 21376/29.06.2007, prin care s-a pus în creanţa constatată prin procesul-verbal de control nr. 66/5.04.2007 şi că s-a emis decizia nr. 24586/1.08.2007, prin care s-a actualizat valoarea accesoriilor pretinse de D.RV Bucureşti cu încă
26.001 RON.
în plus, se mai învederează că a fost ridicat consemnul la vamă doar în urma achitării în totalitate a debitelor şi a accesoriilor aferente acestora.
Recurenta precizează că a achitat 79.679 RON prin O.P. nr. 611/31.07.2007 şi
16.001 RON prin O.P. nr. 627/7.08.2007.
în dovedirea recursului, reclamanta invocă procesul-verbal de ridicare documente, întocmit la data de 28.06.2006 de organul de cercetare penală, prin care au fost predate la poliţie: certificat de import nr. 4/TR/310/24.06.2004, exemplar albastru original; certificat de import nr. 4/TR/21422, exemplar verde original; situaţie DVI-urilor societăţii.
Recurenta mai menţionează că, prin efectuarea expertizei grafoscopice s-a dovedit, pe de o parte, autenticitatea majorării cantităţii certificatului de import nr. 4/TR/208/5.04.2004 de la 38 t la 55 t, iar pe de altă parte, autenticitatea prelungirii de termen de la 23.08.2004 la 23.09.2004 a certificatului de import nr. 4/TR/310/
24.06.2004.
Se invocă de recurentă faptul că modificările făcute în cele 2 certificate de import au acelaşi scris şi sunt însoţite de semnătură şi ştampilă.
Reclamanta mai aminteşte în cadrul motivelor de recurs adresa nr. 521902/ 18.05.2006 a Direcţiei Generale Europa din cadrul Ministerul Economiei şi Comerţului.
Recurenta concluzionează că certificatele de import în discuţie nu au fost falsificate, fapt dovedit în urma expertizei grafoscopice efectuate în dosarul penal nr. 793/P/2005, că nu a depăşit nici cantităţile şi nici termenele de valabilitate ale certificatelor de import nr. 4/TR/208/5.04.2004 şi respectiv nr. 4/TR/310/23.06.2004.
în optica recurentei, împrejurarea că Ministerul Economiei şi Comerţului nu a ţinut evidenţa majorării cantităţilor şi, respectiv, a prelungirii termenelor de valabilitate, nu poate să constituie o culpă a sa.
Mai sunt invocate şi prev. art. 4 lit. k) din Ordinul nr. 349/2003.
Prin întâmpinarea aflată la dosarul C.A.B., intimata-pârâtă DGFP Ilfov a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La solicitarea instanţei de control judiciar, a fost depus rechizitoriul din dosarul penal nr. 793/)/2005 al Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar recurs).
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. pr. civ., Curtea apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. 1-3 C. pr. civ., admiterea recursului.
Instanţa de control judiciar apreciază că sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, ceea ce determină incidenţa art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Relevante pentru soluţionarea corectă a prezentei cauze sunt prevederile Ordinului nr. 349/16.12.2003 emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, prin care a fost stabilit pentru anul 2004 un contingent pentru măsline origine Turcia pentru 3500 tone, având o taxă vamală preferenţială de la 25 la 18,8% cu un procent maxim de alocare de 3% din cantitatea totală. De menţionat că, prin H.G. nr. 181/12.02.2004, contingentul tarifar a fost de 5000 tone cu exceptare de taxe vamale.
Pe de altă parte, art. 108 din H.G. nr. 1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, arată că, atunci când regimul preferenţial priveşte un contingent cantitativ sau valoric, acordarea preferinţelor se face numai în limita contingentului prevăzut, iar în acest caz, este obligatorie prezentarea certificatului de import al mărfurilor contingente, emis de autoritatea competentă.
Aşa cum a reţinut Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul rechizitorului întocmit în dosarul penal, formularele certificatelor de import se completau de către importatori cu toate datele şi informaţiile solicitate, cu excepţia căsuţelor 2 şi 8, rezervate autorităţilor abilitate să elibereze certificate (dosar recurs).
Pe de altă parte, acelaşi rechizitoriu precizează că persoana abilitată să gestioneze şi să administreze contingentele de măsline, din partea Ministerului Economiei şi Comerţului, pe relaţia Turcia, a fost învinuitul IA, consilier la Compartimentul Acordul de Comerţ Liber din cadrul Direcţiei Generale Europa a Departamentului de Comerţ Exterior (dosar recurs).
în plus, rechizitoriul mai sus indicat susţine că gestionarea şi administrarea contingentelor tarifare preferenţiale erau date prin lege, în sarcina Ministerului Economiei şi Comerţului care, prin angajaţii săi, trebuia să organizeze o evidenţă strictă a certificatelor de import emise şi a cantităţilor alocate diferiţilor agenţi economici solicitanţi: numai că, în cazul contingentelor aprobate prin lege la importurile de măsline din Turcia pe anii 2003 şi 2003, reprezentantul Ministerului Economiei şi Comerţului, I.A. nu a organizat o evidenţă strictă a cantităţilor aprobate agenţilor economici solicitanţi, astfel încât a fost posibilă depăşirea acestora (fila 63 dosar recurs).
De altfel, acelaşi rechizitoriu concluzionează că răspunzător de întreaga situaţie creată se face învinuitul I.A., care nu a organizat şi nu a ţinut o evidenţă clară a cantităţilor alocate prin certificatele de import emise pe anii 2003 şi 2004 şi nici a majorării cantităţilor iniţial alocate (dosar recurs).
Pentru cauza de faţă prezintă relevanţă concluziile aceluiaşi rechizitoriu în sensul că, din cercetările efectuate, precum şi din expertizele criminalistice realizate în dosarul penal, s-a stabilit faptul că toate certificatele de import măsline pe relaţia Turcia eliberate şi folosite în vamă de societăţile comerciale beneficiare au fost emise, completate şi majorate la rubricile destinate reprezentanţilor Ministerului Economiei şi Comerţului, de învinuitul I.A. (dosar recurs).
De altfel, administratorul societăţii recurate, O.H., a fost scos de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire de documente falsificate la organele vamale, prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, întrucât lipseşte latura subiectivă (intenţia) – (dosar recurs).
Sub acest aspect, procurorul a arătat că, având în vedere că în vamă au fost folosite numai certificate emise de Ministerul Economiei şi Comerţului şi că nu există
alte probe care să dovedească faptul că persoanele care le-au folosit au cunoscut (sau puteau să-şi dea seama) de epuizarea şi depăşirea contingentelor tarifare preferenţiale pe anii 2003 şi 2004, infracţiunea de folosire de documente la vamă nu poate fi reţinută, întrucât nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind intenţia, componentă a laturii subiective (dosar recurs).
Prin urmare, în cauza de faţă, certificatele de import în discuţie nu au fost falsificate (dosar fond). Incontestabil, aşa cum a dovedit-o expertiza grafoscopică făcută în cadrul dosarului penal, menţiunile despre majorarea contingentului tarifar sau despre prelungirea valabilităţii certificatului de import au fost efectuate de funcţionarul competent din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, care a semnat şi aplicat ştampila instituţiei.
Aşadar, nefiind vorba de prezentarea unor certificate de import conţinând date nereale pentru operaţiunile de import, calcularea taxelor vamale, TVA, a dobânzilor, a penalităţilor de întârziere şi a majorărilor de către organele fiscale este nelegală.
Prin urmare, în raport de cele expuse anterior, în baza art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite recursul, va modifica sentinţa, va admite acţiunea, va anula decizia nr. 23/2007 şi procesul-verbal de control nr. 66/2005 şi va obliga D.R.V. Bucureşti să restituie suma de 105.680 RON reclamantei, compusă din suma de 79.679 lei – care a format obiectul deciziei nr. 23/2007, achitată prin ordinul de plată de la dosar fond – şi suma de 26.001 lei – care a format obiectul deciziei nr. 24.586/ 1.08.2007 prin care s-a actualizat valoarea accesoriilor pretinse, sumă achitată prin ordinul de plată de la dosar fond.
