Prin sentinţa civilă nr.559/11.10.2007 Tribunalul Vrancea a admis acţiunea privind drepturile salariale formulate de reclamantul F.A. în contradictoriu cu pârâtele M.J.,C.A. Galaţi şi T. Vrancea.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând sporul de vechime aferent perioadei 1.06.2004 – 1.06.2007, actualizate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective.
A respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta M.J.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul este pensionar pentru limită de vârstă şi vechime completă începând cu 01 iulie 2000 cu vechime în muncă de 30 ani 5 luni şi 20 zile din care 35 vechime în funcţia de judecător.
Potrivit art.85 pct.2 din Legea nr.303/2004 pensiile de serviciu ale judecătorilor se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor în activitate.
Prin urmare pensia de serviciu se actualizează în raport de veniturile judecătorilor în activitate.
La data pensionării reclamantul a beneficiat la calcularea pensiei de serviciu şi de vechimea în muncă de 25%, întrucât în iulie 2000 Legea nr.50/1996 nemodificată prevedea în art.31 sporul de vechime pentru tot personalul instanţelor judecătoreşti inclusiv pentru magistraţi.
Prin OG nr.83 din 29 august 2000 publicată în Monitorul Oficial din 01 septembrie 2000, şi intrată în vigoare la 01.10.2000, vechimea în muncă s-a prevăzut în art.33 al.1 şi 2 numai pentru personalul auxiliar, art.33 pct.3 stabilind că prevederile aliniatul 1 şi 2 nu sunt aplicabile magistraţilor.
Prin urmare magistraţii nu au mai beneficiat de vechimea în muncă şi nici pensionarii titulari ai pensiei de serviciu nu au mai beneficiat de acest drept.
Că pensia de serviciu nu a fost micşorată ca urmare a neluării în calcul a vechimii în muncă se datorează nu acestui fapt ci majorării prin acte normative succesive a îndemnizaţiei judecătoriilor în activitate, îndemnizaţie la care se raportează permanent pensia de serviciu.
În 2006 prin Hotărârea nr.170 din 06.07. CNCD a constatat existenţa unui tratament diferenţiat discriminatoriu, considerând că prin eliminarea aplicării prevederilor legale din Legea nr.50/1996 privind sporul de vechime doar în cazul magistraţilor s-a creat un tratament diferenţiat între această categorie profesională şi personalul auxiliar de specialitate.
Este adevărat că această hotărâre deşi nu a fost contestată în termen de 30 zile la instanţa de administrativ a fost revocată de CNCD prin Hotărârea nr.250 din 28.08.2006.
Cu toate acestea prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile date în perioada 2005-2007 magistraţii au obţinut plata sporului de vechime calculat pe ultimii trei ani.
Instanţele judecătoreşti au reţinut că neacordarea sporului de vechime în muncă pentru magistraţi constituie o încălcare a dispoziţiilor Constituţiei României, privitoare la restrângerea prin lege a exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi ale cetăţenilor. Potrivit art.53 exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns prin lege şi numai dacă se impune pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu, fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii.
Dispoziţiile constituţionale invocate reprezintă o garanţie a protecţiei juridice a drepturilor omului, restrângerea exerciţiului fiind permisă autorităţilor publice doar pentru situaţii de excepţie şi numai condiţionat. Chiar dacă restrângerea se poate realiza doar prin lege, acesteia nu îi este permisă atingerea substanţei, conţinutului normativ decât, dacă se impune pentru situaţiile strict limitativ enumerate de dispoziţiile constituţionale menţionate.
Pe de altă parte, un drept deja câştigat, nu poate fi restrâns sau retras printr-un act normativ cu aceeaşi putere.
Această motivare este valabilă şi când se pune în discuţie dreptul magistratului pensionar la vechimea în muncă pentru că şi aceştia au fost lipsiţi de acest drept odată cu intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Prin urmare, dacă prin hotărâri judecătoreşti li s-a recunoscut magistraţilor dreptul la vechimea în muncă şi în fapt ei au şi încasat efectiv aceste drepturi băneşti, dreptul la vechimea în muncă trebuie recunoscut magistraţilor pensionari, căci art.85 pct.2 din Legea nr.303/2004 prevăzând actualizarea pensiilor în raport de veniturile magistraţilor nu impune condiţia ca această creştere a veniturilor magistraţilor în activitate să fie prevăzută numai prin acte normative, astfel că pot fi avute în vedere şi drepturi recunoscute retroactiv prin hotărâri judecătoreşti.
A nu recunoaşte şi dreptul pensionarului magistrat la vechimea în muncă înseamnă a crea o între aceştia şi magistraţii în activitate, în sensul art.2 din OG nr.137/2000, întrucât tratamentul diferenţiat trebuie analizat din prisma unor persoane aflate în situaţii compatibile şi nu neapărat în situaţii similare.
În aceste condiţii trebuie avut în vedere că legiuitorul prin Legea nr.303/2004 i-a aşezat într-o situaţie comparabilă pe pensionari cu judecătorii şi procurorii în activitate.
Este de subliniat că beneficiarul pensiei de serviciu în speţă reclamantul nu mai poate cere actualizarea pensiei pentru că nu mai este în termen să conteste decizia de pensionare din 2004,2005,2006, dar este în termenul general de prescripţia de 3 ani şi din acest motiv reclamantul a formulat prezenta acţiune şi nu o contestaţie la decizia de pensionare din 2000 prin care s-a înlăturat vechimea în muncă.
Reclamantul nu are nici calea acţiunii în recalcularea pensiei întrucât potrivit art.169 pct.1 din Legea nr.19/2000 pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia iar potrivit pct.3 pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în carte s-a depus cererea de recalculare.
Prin urmare, recalcularea pensiei se referă la cu totul altă situaţie fiind vorba de stagii de cotizare neluate în calcul iar drepturile aferente se plătesc numai pentru viitor.
Opinia potrivit cu care pretenţiile reclamantului de a i se acorda spor de vechime pentru perioada 2004-2007 nu sunt întemeiate întrucât acesta nu poate beneficia de o sumă care să reprezintă echivalentul sporului de vechime deoarece nu mai era în activitate, aşa cum prevăd dispoziţiile art.1 din Legea nr.45/2007 (lege care a aprobat OG nr.27/2006 şi care a introdus sporul de vechime) şi că ar avea dreptul la actualizarea pensiei potrivit art.2 din acest act normativ nu poate fi reţinută.
A reţine această opinie înseamnă a invoca şi a aplica o lege, respectiv Legea nr.45/2007 la o perioadă în care acest act normativ nu era în vigoare, încălcându-se astfel principiul neretroactivităţii legii civile.
Reclamantul nu şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr.45/2007 ci a formulat o acţiune în despăgubire pentru sporul de vechime ce i se cuvenea pentru perioada anterioară intrării în vigoare a acestei legi.
El nu a pretins aceste despăgubiri pentru că a fost în activitate ci pentru că aceste drepturi au fost recunoscute magistraţilor în activitate, retroactiv, pe ultimii 3 ani şi pentru că dispoziţiile legale suscitate raportează pensia de serviciu la orice majorare a veniturilor magistraţilor în activitate.
Faptul că la aliniatul 2 din art.1 Legea nr.45/2007 se prevede că sporul de vechime se ia în calcul la actualizarea şi recalcularea pensiei de serviciu nu interesează perioada 2004 – 2007 pentru care reclamantul a solicitat spor de vechime.
Acest text de lege va fi avut în vedere la actualizarea pensiei reclamantului de la data intrării în vigoare a Legii nr.45/2007 şi în viitor, dar nu pentru perioada anterioară intrării în vigoare a acestei legi.
De altfel, există hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care li s-au recunoscut pensionarilor magistraţi dreptul la sporul de vechime pentru perioada 2004-2007.
Pentru toate aceste motive tribunalul a apreciat că acţiunea este întemeiată motiv pentru care a admis-o aşa cum a fost formulată.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei M.J. această excepţie a fost respinsă ca nefondată întrucât activitatea financiar contabilă este în competenţa acestei pârâte iar plata drepturilor băneşti se face de instanţe din sumele alocate de această pârâtă.
Prin întâmpinare pârâta a precizat că nu intră în competenţa ei eliberarea adeverinţei pe baza căreia se actualizează pensia, ori reclamantul nu a solicitat prin prezenta acţiune obligarea pârâtelor la eliberarea acestei adeverinţe ci plata unor sume de bani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta M.J. considerând-o nelegală pentru următoarele motive:
În primul rând a considerat că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive menţinând motivarea de la fond cu privire la această excepţie.
Pe fondul cauzei,a susţinut că hotărârea este nelegală deoarece parte din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public pensia prevăzută de art.82 al.2,art.831 şi art.84 alin.3 precum şi pensia de serviciu acordată celor care nu îndeplinesc condiţia de limită de vârstă prevăzută de Legea 19/2000 modificată se suportă din bugetul de stat (art.85 din Legea 303/2004).
În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
În drept,a invocat disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiaşi hotărâri au declarat recurs şi pârâtele C.A. Galaţi şi T. Vrancea invocând următoarele aspecte:
Hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a disp.art.1 al.1 din Legea 45/2006 pentru aprobarea OUG nr.27/2006.
Astfel,potrivit art.l din Legea 45/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţilor asistenţi beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizaţia de încadrare lunară brută,corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.
Dar,reclamantul nu poate beneficia de o sumă care să reprezinte echivalentul sporului de vechime deoarece nu mai era în activitate.
În concluzie,au solicitat admiterea recursurilor,modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Analizând hotărârea recurată,atât din prisma motivelor de recurs invocate de către recurente cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept în conf.cu disp.art.304 1 Cod procedură civilă Curtea a apreciat că recursurile sunt fondate, doar pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte M.J.,corect a fost respinsă excepţia de către prima instanţă.
Astfel,prin cererea introductivă de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri reprezentând sporul de vechime pe perioada 2004-2007 şi nu a înţeles să conteste decizia de pensionare cum eronat a înţeles recurenta.
Avându-se în vedere obiectul cererii vizând despăgubiri cuvenite ca urmare a neacordării sporului de vechime pentru perioada sus menţionată este evident că recurenta în calitate de ordonator principal de credite are obligaţia de a aloca fondurile necesare acordării drepturilor băneşti către ordonatorii secundari şi ordonatorii terţiari de credite.
Însăşi recurenta recunoaşte calitatea sa de ordonator principal de credite însă urmăreşte minimalizarea rolului său în procesul de fundamentare şi elaborare a proiectelor legilor bugetului de stat.
Potrivit art.7 din HG nr.83/2005 privind organizarea şi funcţionarea M.J.,recurenta este ordonator principal de credite, preşedinţii curţilor sunt ordonatori secundari de credite iar preşedinţii tribunalelor sunt ordonatori terţiari de credite.
Însă,potrivit art.21 din Legea 500/2002 revine ordonatorilor principali de credite repartizarea creditelor bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi bugetul instituţiilor publice ierarhic superioare ale căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite,după caz, în raport cu sarcinile acestora,potrivit legii.
Mai mult,potrivit art.28 lit.d din lege,responsabilitatea întocmirii politicilor şi strategiilor sectoriale, a prerogativelor stabilite în formularea propunerii de buget aparţin de asemenea ordonatorului principal de credite,acesta întocmind şi propunerile de cheltuieli detaliate.
Ca atare,rezultă cu prisosinţă atribuţiile ce revin recurentei pârâte M.J. în calitate de ordonator principal de credite în materia supusă litigiului şi care justifică legitimitatea sa procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte fondul problemei,respectiv dacă există o stare de discriminare în cadrul magistraţilor pensionari,s-a apreciat greşită soluţia instanţei de fond.
Astfel,Curtea Europeană a Drepturilor Omului,referitor la art.14 din Convenţie,a arătat că,diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Pentru ca o asemenea încălcare să aibă loc,trebuie stabilit ce persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile,în materie,beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu îşi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
S-a mai statuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că,dreptul de a nu fi discriminat,garantat de Convenţie,este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage,fără a oferi justificări obiective şi rezonabile,dar şi atunci când statele omit să trateze diferit,tot fără justificări obiective şi rezonabile persoane aflate în situaţii diferite necomparabile.
De asemenea,art.1 alin.2 din O.G.nr.137/2000 instituie principiul egalităţii între cetăţeni,al excluderii privilegiilor şi discriminări care sunt garantate prin exercitarea dreptului la muncă,la condiţii de muncă echitabile,la un salariu egal pentru muncă.
În speţa de faţă,s-a constatat că nu este vorba de un tratament diferenţiat ce se aplică magistratului,respectiv se realizează o deosebire între magistraţii în activitate şi magistraţii pensionari.
Astfel,potrivit art.33 din Legea 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti,pentru vechimea în muncă personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat.
Acordarea sporului de vechime pentru magistraţii în activitate prev.de art.33 din Legea 50/1996 a încetat odată cu adoptarea OUG nr.83/2000.
De asemenea,OUG nr.177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime şi nici OUG nr.27/2006.Sporul de vechime pentru magistraţii în activitate a fost reintrodus prin art.1 al.1 din Legea 45/2007 de aprobare a OUG nr.27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi alte categorii de personal din sistemul justiţiei.
Ori, la data la care s-a pensionat reclamantul, respectiv 15.09.2000, magistraţii nu beneficiau de spor de vechime.
Faptul că magistraţilor în activitate s-a acordat sporul de vechime prin hotărâri judecătoreşti pe o perioadă de 3 ani respectiv 2003-2006 nu poate constitui motiv de discriminare între magistraţi întrucât atât Legea nr.303/2004, respectiv art.85 cât şi normele de aplicare a acestora aprobate prin HG nr.1275/2005,prevăd posibilitatea actualizării pensiilor de serviciu ale judecătorilor anual în funcţie de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor în activitate.
Ori aceste drepturi băneşti acordate magistraţilor prin hotărâri judecătoreşti au fost acordate cu titlu de despăgubiri urmare a unei discriminări astfel că nu au intrat în calculul veniturilor brute.
Prin urmare,pretenţiile reclamantului de a i se acorda spor de vechime pentru perioada 2004 – 2007 nu sunt întemeiate întrucât acesta nu poate beneficia de o sumă care să reprezinte echivalentul sporului de vechime deoarece nu mai era în activitate.
