Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr. 4278/95/2006 (număr în format vechi 4507/2006), reclamantul G. Ghe. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2778 din 20 noiembrie 2006 emisă de Primăria Bumbeşti Jiu si constatarea îndreptăţirii sale la despăgubiri pentru bunurile mobile şi imobile preluate abuziv de la autorul său.
În motivare, reclamantul a arătat că, a formulat notificare pentru aceste bunuri care i-a fost respinsă prin dispoziţia nr.1778/20.11.2006 cu motivarea că nu a depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate cu privire la imobilele solicitate si acte care să-i ateste calitatea de moştenitor deşi,aceste acte au fost depuse la dosar.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată cu motivarea că,în urma notificării depusă de reclamant i-a solicitat acestuia prin adrese să depună acte în dovedirea proprietăţii si a calităţii de moştenitor faţă de autorul indicat,acte ce nu au fost depuse, astfel încât notificarea nu putea fi admisă.
Prin sentinţa civilă nr.211 din 5 noiembrie 2008, pronunţată în dosarul nr.4278/95/2006, Tribunalul Gorj a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr.2778/20 noiembrie 2006 emisă de Primăria Bumbeşti-Jiu şi a constatat îndreptăţirea reclamantului la despăgubiri în sumă de 246.356 lei reprezentând c.valoarea următoarelor imobile: piuă acţionată cu apă, moară acţionată cu apă, gater acţionat electric şi cameră personal.
Pe baza probelor administrate, instanţa a reţinut că bunicul matern al reclamantului F.Gr.I. a figurat înscris în tabelul nominal al chiaburilor în anul 1949 cu o moară, o piuă şi un gater, imobilele fiind preluate odată cu instalaţiile şi utilajele, fără forme legale – în acelaşi an de autoritatea locală din Bumbeşti Jiu şi în prezent construcţiile mai există doar sub forma unor fundaţii pe o suprafaţă de 40 mp.
Având în vedere dispoz.art.3 şi 6 din Legea 10/2001, instanţa a concluzionat că reclamantul, în calitate de moştenitor al fostului proprietar este îndreptăţit la despăgubiri pentru imobilele şi mobilele preluate abuziv, a căror valoare stabilită prin expertiză este de 246.356 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, considerând-o nelegală.
Apelanta a criticat sentinţa pentru că stabileşte măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor, în sumă de 246.326lei, despăgubiri ce includ şi valoarea utilajelor şi instalaţiilor, deşi legea prevede condiţia ca acestea să nu fi fost înlocuite, casate ori distruse, iar reclamantul, căruia îi incumba sarcina probei cu privire la starea utilajelor, nu a făcut această dovadă. cerută de art.6 alin.2 din Lg.10/2001.
Reclamantul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, susţinând că prin probele administrate a făcut dovada preluării bunurilor din proprietatea autorului său şi că acestea erau în perfectă stare de funcţionare.
A apreciat că textul art.6 din Lg.10/2001 trebuie interpretat în sensul ca măsurile reparatorii să nu se acorde pentru utilajele distruse sau casate datorită uzurii avansate pe care o prezentau la data preluării.
Examinând apelul prin prisma motivelor formulate se constată că este fondat sub aspectul stabilirii de către instanţă a cuantumului şi a măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate de la autorul reclamantului.
În speţă se contestă o dispoziţie emisă la data de 20 noiembrie 2006, după data intrării în vigoare a Legii 247/2005, dispoziţie prin care s-a respins notificarea reclamantului.
Prin urmare, notificarea reclamantului a fost soluţionată după intrarea în vigoare a Legii 247/2005.
Pentru dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii 247/2005, competenţa instanţei civile se păstrează doar în ceea ce priveşte procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deţinătoare, în situaţia în care aceasta respinge notificarea.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanţei de administrativ doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În sensul acestei interpretări a aplicării dispoziţiilor Legii 247/2005, este şi decizia nr.52 din 4 iulie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că prevederile cuprinse în art.16 şi următoarele din Lg.247/2005,privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor, dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
Per a contrario – aceste prevederi se aplică dispoziţiilor şi deciziilor emise după intrarea în vigoare a Legii 247/2005, revenind competenţa Comisiei Centrale în subordinea Cancelariei Primului Ministru de a stabili cuantumul despăgubirilor.
Competenţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea acţiunii de faţă se limitează doar la cenzurarea soluţiei de respingere a notificării.
Prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat dispoziţia de respingere a notificării, în speţă fiind făcută dovada calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv de la autorul său dar greşit a stabilit şi cuantumul despăgubirilor din considerentele arătate.
Corect a stabilit instanţa că aceste măsuri se datorează pentru toate bunurile identificate prin expertiză – imobile şi mobile.
Cu privire la bunurile mobile, măsurile reparatorii instituite de Legea 10/2001 vizează două situaţii prevăzute de art.6 în alin.1 şi 2 şi anume mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii şi respectiv utilajele şi instalaţiile preluate abuziv o dată cu imobilul.
Pentru aceste din urmă bunuri mobile, legea prevede condiţia să nu fi fost casate sau distruse.
Sarcina probei privind această împrejurare a înlocuirii, casării ori distrugerii utilajelor revine însă unităţii deţinătoare iar nu reclamantului cum incorect susţine apelanta pârâtă.
În materia Legii nr.10/2001 există o procedură specială valabilă atât pentru faza administrativă prealabilă, cât şi pentru cea contencioasă, care a prevăzut reguli derogatorii de la dreptul comun sub aspectul probaţiunii.
Astfel, conform art.23 din Legea 10/2001, în forma actuală, în sarcina persoanelor îndreptăţite există obligaţia de a depune doar actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate.
Orice alte dovezi sunt în sarcina entităţii notificate, care, dacă este deţinătorul bunului, are obligaţia de rezolva cererea, iar primăriei îi revine obligaţia de a comunica şi unitatea deţinătoare a bunurilor dacă nu este cunoscută de către persoana îndreptăţită.
În speţă, reclamantul a făcut dovada că autorul său a avut în proprietate bunurile imobile şi mobile ce i s-au preluat abuziv – şi deşi în apel – s-au acordat mai multe termene apelantei pârâte spre a face dovada înlocuiri, casării ori distrugerii utilajelor preluate odată cu imobilele, nu a depus la dosar nici o dovadă în acest sens.
De altfel, din raportul de expertiză rezultă că s-au evaluat doar bunuri imobile, cu excepţia gaterului.
Acesta este definit în expertiză ca o linie tehnologică unică, un ansamblul compus din trei utilaje, iar în lucrările de specialitate ca fiind un fierăstrău mecanic – format dintr-un cadru în care sunt prinse şi întinse pânze de ferăstrău şi un mecanism nivelă-manivelă ce imprimă pânzelor o mişcare simultană alternativă, rectilinie, de obicei verticală.
Din această descriere rezultă că gaterul reprezintă un bun mobil încorporat unei construcţii – ipoteză prevăzută la art.6 alin.1 din Lege – în care nu se prevede condiţia ca aceste bunuri mobile că nu fi fost casate, înlocuite ori distruse.
Faţă de aceste considerente şi în baza art.,296 c.pr.civ. urmează a se admite apelul, a se schimba în parte sentinţa, în sensul că despăgubirile se vor stabili de către Comisia Centrală conform Titlului VII din Legea 247/2005.
Se menţin celelalte dispoziţii ale sentinţei privitoare la admiterea acţiunii, la anularea dispoziţiei şi la constatarea îndreptăţirii reclamantului la despăgubiri pentru bunurile enumerate în sentinţă.
Referat Stela Popa????????1
