În speţă, instanţele au fost învestite la 26 mai 2009, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, aşa încât nu erau incidente dispoziţiile restrictive de invocare a competenţei materiale. Sub acest aspect critica este admisibilă, însă, lipsită de fundament legal. La data sesizării instanţei, art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma de la acel moment, statua că „Procesele şi cererile privind actele autorităţilor contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.”, recunoscând astfel competenţa în favoarea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2682 din 28 noiembrie 2012
Prin acțiunea înregistrată la data de 29 mai 2009, C.N. Transelectrica S.A. București – Sucursala de Transport Pitești a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL Brăila pentru a fi obligată să-i plătească suma de 3.575,04 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 23 noiembrie 2008-15 martie 2009 și cheltuieli de judecată în sumă de 294,963 lei.
în motivare s-a arătat că între părți s-a încheiat la 8 mai 2007 un contract prin care pârâta se obliga la întocmirea documentației tehnice cadastrale pentru atribuirea numerelor cadastrale și înscrierea corpului de proprietate în cartea funciară pentru terenuri și construcții ale liniilor electrice.
Datele furnizate de reclamantă pârâtei au fost recepționate de către aceasta și lucrările realizate de O.C.P.I. Gorj și A.N.C.P.I., astfel încât susținerea potrivit cărora nerealizarea lucrării s-ar realiza culpei reclamantei nu poate fi reținută.
Pârâta nu a întocmit lucrarea, deși autoritatea cadastrală și-a însușit măsurătorile, așa încât reclamanta a apreciat că a fost abandonat contractul, însă pentru nerespectarea obligațiilor asumate se impune stabilirea daunelor sub forma penalităților de întârziere.
Prin întâmpinarea formulată pentru termenul din 1 iulie 2009, pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii și a neexecutării contractului, susținând și netemeinicia pretențiilor deduse judecății.
Prin sentința civilă nr. 239/2010, Judecătoria Brăila a respins cererea ca prematur formulată, reținând că prin convenție părțile au stabilit ca penalitățile la care se referă art. 19.1 din contract să fie deduse din preț, așa încât la acest moment creanța privind penalitățile de întârziere nu este exigibilă.
Recursul formulat de reclamantă a fost admis de Tribunalul Brăila, Secția comercială și de contencios administrativ și prin decizia nr. 127/R-Com/2010 a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare Judecătoriei Brăila.
După reinvestire, această instanță a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, iar prin sentința civilă nr. 4534/2011, s-a declinat în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Argeș.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, iar competența se stabilește în raport de sediul autorității contractante.
Astfel investit, tribunalul a pronunțat sentința nr. 279/2012, prin care a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei sumele de 3.575,04 lei penalități și 294,96 lei cheltuieli de judecată, reținând că nu poate fi însușită apărarea pârâtei privind existența unor neconcordanțe în datele puse la dispoziție de reclamantă, câtă vreme prin caietul de sarcini, cel care face parte integrantă din contract, s-a stabilit că executantul convenției va actualiza datele în conformitate cu situația reală.
împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ. și susținând în esență următoarele:
– hotărârea este nulă, întrucât încalcă dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora competența judecării unei astfel de cauze revine completului specializat în litigii cu profesioniștii;
– instanța a încălcat dreptul la apărare, prin aceea că pentru termenul din 10 februarie 2012, pârâta solicitase amânarea întrucât urma să invoce excepția de necompetență, iar instanța a pășit nelegal la judecata pricinii;
– instanța nu a analizat excepția de neexecutare a contractului și a ignorat convenția părților privind modalitatea în care urmau să fie percepute penalitățile de întârziere;
– au fost apreciate greșit probele referitoare la imposibilitatea pârâtei de a executa contractul, în condițiile în care reclamanta recunoaște practic că elementele furnizate ca bază de pornire au fost neconforme, însă garanta că traseul liniilor electrice aeriene este corect reprezentat de planurile întocmite anterior, de terțul I.S.P.H., cu o toleranță admisă de 0,15 cm. și nu erau necesare alte măsurători pentru redeterminarea traseului LEA;
– în realitate 7 din cele 11 lucrări efectuate de I.S.P.H. sunt complet compromise, toleranțele sunt cu mult depășite, așa încât obligația de garanție a reclamantei nu a fost respectată. Dată fiind importanța lucrării, care se referă la bunuri strategice proprietatea Statului român și pentru localizarea neconformităților se impunea efectuarea unei lucrări de cercetare și sinteză care depășea obiectul și prețul contractului.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Prima dintre acestea susține nulitatea sentinței pentru încălcarea normelor de competență materială, raportat la faptul că litigiul izvorăște dintr-un contract încheiat în condițiile O.U.G. nr. 34/2006, motiv încadrabil în dispozițiile art. 304 pct. 3 C.proc.civ..
Instanțele au fost învestite la 26 mai 2009, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, așa încât nu erau incidente dispozițiile restrictive de invocare a competenței materiale.
Sub acest aspect critica este admisibilă, însă, lipsită de fundament legal.
La data sesizării instanței art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma de la acel moment, statua că „Procesele și cererile privind actele autorităților contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.”, recunoscând astfel competența în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.
Sentința Judecătoriei Brăila a fost casată la 29 septembrie 2010, cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță, moment la care norma atributivă de competență era în favoarea aceleiași instanțe de contencios.
După această reinvestire Judecătoria Brăila, la 2 iunie 2011, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș – Secția contencios, administrativ și fiscal, deși, la acea dată, Legea nr. 278/2010 schimbase formularea din art. 286 și era în sensul că „Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.”
Trecând peste momentul la care Judecătoria Brăila s-a dezînvestit se impune aprecierea că sentința Tribunalului Argeș aparține unei instanțe competente, chiar dacă pe raza acestui județ funcționează și Tribunalul Specializat Argeș.
Concluzia este susținută de două argumente: faptul că, din formularea textului rezultă calificarea acestor raporturi obligaționale ca fiind de natură comercială, deci civile, raportat la noul C.civ. intrat în vigoare la câteva zile de la învestirea Tribunalului Argeș și sub imperiul căruia s-a pronunțat hotărârea criticată; faptul că obligațiile civile, chiar dintre profesioniști, nu sunt în competența Tribunalului Specializat Argeș, față de Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii.
în concluzie, cauza revenea spre competentă soluționare Secției civile din cadrul Tribunalului Argeș, iar sentința a fost pronunțată de această secție din structura acestei instanțe.
Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută în condițiile în care pricina se afla pe rolul instanțelor de judecată din anul 2009, iar procedura la care se referă O.U.G. nr. 34/2006 este una de urgență. Acordarea termenului pentru lipsă de apărare nu este obligatorie, iar solicitarea pârâtei, de a-și angaja apărător, nu este justificată în niciun mod, reținând și că, de la data comunicării citației (20 septembrie 2011) și până la termenul de judecată din 10 februarie 2012, exista suficient timp.
Excepția de neexecutare a contractului a fost avută în vedere de către instanța de fond, chiar dacă într-o motivare succintă, însă, s-a arătat în mod expres că o astfel de apărare nu poate fi primită, dată fiind clauza, apreciată ca fiind contractuală, potrivit căreia executantul va actualiza toate datele în măsura în care există neconformități cu situația reală.
Ultimele critici vizează tocmai acest aspect, respectiv culpa reclamantei în neefectuarea lucrării de către pârâta-recurentă.
Așa cum s-a arătat mai sus raporturile contractuale dintre părți sunt materializate în convenția din 8 mai 2007, convenție încheiată în condițiile O.U.G. nr. 34/2006 și care se completează și cu alte documente, așa cum se arată în art. 6.1, inclusiv cu caietul de sarcini .
Caietul de sarcini cuprinde mențiuni privind actele de identificare a obiectivelor, arătându-se care sunt elementele pe care beneficiarul trebuie să le pună la dispoziția executantului și se arată în mod expres că „Pe parcursul elaborării documentației, dacă se constată neconformități între datele puse la dispoziție de beneficiar și situația de pe teren, executantul va actualiza datele, în conformitate cu situația reală (dacă este cazul).”
Anterior încheierii contractului, la dispoziția pârâtei-recurente, s-au depus documentele pe care le deținea beneficiarul și despre care acesta a apreciat că sunt necesare efectuării lucrării, ca încadrându-se în cele la care se referă pct.5 din caietul de sarcini, documente ce au fost studiate de către recurentă, solicitând clarificări asupra lor.
S-a răspuns cu astfel de clarificări, subliniindu-se că lucrările întocmite anterior au fost recepționate de către O.C.P.I. și că, de principiu, nu sunt necesare alte măsurători pentru redeterminarea coordonatelor în precizia impusă de Regulament, reclamanta răspunzând și ea precizărilor solicitate de membri comisiei.
De altfel, lucrarea ce urma să se efectueze trebuia să aibă la bază documentele enumerate în caietul de sarcini la pct.5 și informațiile înscrise în bazele de date ale A.N.C.P.I., O.C.P.I. și primăriile din teritoriu, informații pe care pârâta-recurentă avea obligația să le obțină, fără efectuarea altor măsurători brute, din moment ce lucrările anterioare prin care se realizaseră acestea fuseseră înscrise în evidențele cadastrale, iar reclamanta a împuternicit-o pe pârâtă să le obțină de la O.C.P.I.
în concluzie se apreciază că, anterior încheierii contractului, pârâta-recurentă a avut posibilitatea să cunoască documentele ce le are la dispoziție pentru realizarea lucrării ce urma să o contracteze și s-a angajat ca eventualele neconcordanțe să le remedieze, situație în care, neîndeplinirea obligațiilor asumate în contract face operantă sancțiunea la care se referă art. 19.1 din acesta.
Fără a se nega importanța unei lucrări de calitate, nu se poate accepta refuzul îndeplinirii obligațiilor contractuale sau efectuarea acesteia la un preț majorat, motivat de aspecte ce puteau și trebuiau să fie cunoscute recurentei la încheierea convenției, cea care este lega părților.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., urmează a fi respins.
Pentru aceste motive, a fost respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I. SRL, cu sediul în Brăila, județul Brăila, împotriva sentinței nr. 279 din 17 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. 16903/196/2010, intimată fiind reclamant CN Transelectrica SA București – Sucursala de Transport Pitești, cu sediul în Pitești, județul Argeș.
