Legea nr. 138/1999, art. 31
O.U.G. nr. 136/2000 prevede că sumele reprezentând plăţile compensatorii prevăzute la art. 7, 8 şi 11 din O.U.G. nr. 7/1998, art. 6 şi 7 din O.U.G. nr. 100/1999 precum şi ajutoarele prevăzute la arL 31 şi 32 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 se stabilesc în raport cu solda lunară netă, art. 1 alin. (2) al aceleiaşi ordonanţe arătând baza de calcul a soldei lunare nete.
C.A. Alba-lulia, Secţia de administrativ şi fiscal Decizia nr. 503 din 21 noiembrie 2007
Prin cererea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 8483/97/2006, reclamanta D.M. a chemat în judecată pârâtul PENITENCIARUL DE MAXIMĂ SIGURANŢĂ BÂRCEA MARE şi ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR BUCUREŞTI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligate pârâtele la plata sumei de 2.735,92 lei actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, reprezentând impozit reţinut în mod nelegal din plăţile compensatorii acordate în temeiul Legii nr. 138/1999, în calitate de fost lucrător al Penitenciarul de Maximă Siguranţă B.M., când la 28.09.2004 a fost trecută în rezervă, fiind îndreptăţită la plata unui ajutor neimpozabil în baza art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999.
în drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 138/1999. Prin sentinţa civilă nr. 869/CA/2007 Tribunalul Hunedoara a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta Penitenciarul B.M. să plătească suma de 2.735,92 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, respingând acţiunea faţă de A.N.P.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a fost salariata Penitenciarului de Maximă Siguranţă B.M., fiind trecută în rezervă la data pensionării în 28.09.2004, când i s-a reţinut în mod greşit impozitul asupra ajutorului acordat în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999, de vreme ce legea de acordare prevede în mod expres că aceste ajutoare sunt neimpozabile, motiv pentru care acţiunea a fost admisă faţă de pârâtul Penitenciarul de Maximă Siguranţă B.M. – Deva, care a fost obligat la plata sumei de 2.735,92 lei actualizată la zi cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Faţă de cealaltă pârâtă acţiunea a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, nefiind titulara obligaţiei ce formează raportul juridic dedus judecăţii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Penitenciarul de Maximă Siguranţă B.M., care a solicitat, în baza art. 299 şi 302 C. proc. civ., modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantei.
în expunerea de motive s-a arătat că suma acordată reclamantei potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999 a fost calculată potrivit O.U.G. nr. 136/2000, care la art. 1 prevede expres că „sumele reprezentând plăţile compensatorii prevăzute de art. 7, 8, 11 din O.G. nr. 7/1998, art. 31 şi 32 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 se stabilesc în raport cu solda lunară netă, iar baza de calcul a soldei lunare nete o constituie solda lunară brută din ultima lună de activitate, din care se scade o sumă calculată prin aplicarea asupra acesteia a baremului lunar de impozitare, în vigoare la data stabilirii soldei lunare nete.
Intimata reclamantă D.M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal, nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 C. proc. civ. şi în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
în expunerea de motive s-a arătat că cererea de recurs este nulă pentru inexistenţa menţiunilor prevăzute de lit. c), respectiv nu simt indicate motivele de nelegalitate pe care se sprijină.
Singurul motiv de recurs vizează art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deşi nu este invocat în mod expres, dar acest motiv este nefondat, din examinarea hotărârii instanţei de fond rezultând că aceasta a examinat temeinicia
acţiunii reclamantei în lumina prevederilor legale la data naşterii dreptului reclamantei.
Prealabil analizării motivelor de recurs, Curtea a făcut aplicarea art. 137 C. proc. civ. şi a analizat excepţia nulităţii în speţă.
Intimata a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs faţă de împrejurarea că aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, aşa cum pretinde art. 3021 lit. c) C. proc. civ..
Analizând excepţia invocată Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată, întrucât ne aflăm în prezenţa unei sentinţe care nu poate fi atacată cu apel, împrejurare faţă de care sunt aplicabile dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., când instanţa examinează cauza sub toate aspectele, recursul nefiind limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pe de altă parte, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Or, din conţinutul cererii de recurs rezultă cu prisosinţă că recurentul a considerat că instanţa de fond a dat o greşită interpretare şi aplicare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De altfel, acest aspect este sesizat chiar de intimată, care în cuprinsul întâmpinării afirmă că „deşi nu este invocat acest articol ca motiv de nelegalitate, din dezvoltarea motivelor de recurs reiese motivul menţionat”.
Pentru aceste motive, Curtea a respins excepţia invocată de intimată ca nefondată.
în ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că prezentul recurs este fondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a legii incidente în speţă, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care a modificat sentinţa şi a respins acţiunea reclamantei, pentru următoarele considerente:
în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 reclamanta a beneficiat, la data trecerii în rezervă, de un ajutor neimpozabil în sumă de
11.821,14 lei, calculat potrivit O.U.G. nr. 136/2000. Această ordonanţă prevede că sumele reprezentând plăţile compensatorii prevăzute la art. 7,
8 şi 11 din O.U.G. nr. 7/1998, art. 6 şi 7 din O.U.G. nr. 100/1999 precum şi ajutoarele prevăzute la art. 31 şi 32 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 se stabilesc în raport cu solda lunară netă, art. 1 alin. (2) al aceleiaşi ordonanţe arătând baza de calcul a soldei lunare nete. O.U.G. nr. 136/2000, emisă în scopul aplicării şi executării legii a fost aprobată fără modificări prin Legea nr. 130/2001, astfel încât această ordonanţă reprezintă voinţa legiuitorului care, modificându-şi propriile acte prin altele de acelaşi nivel, a înţeles să stabilească faptul că sumele reprezentând plăţi compensatorii nu se vor mai calcula conform Legii nr. 138/1999 (raportat la solda lunară brută) ci potrivit O.U.G. nr. 136/2000 (raportat la solda lunară netă).
Avându-se în vedere cele arătate mai sus, Curtea a constatat că drepturile reclamantei au fost în mod corect calculate, conform dispoziţiilor legale incidente în speţă. Mai mult, prin O.U.G. nr. 136/2000 nu s-a stabilit impozitarea unor ajutoare de stat ci doar s-a stipulat că raportarea plăţilor compensatorii nu se va mai face la solda brută ci la solda netă. Sub acest aspect, este evident că nu putem spune că, dacă solda netă reprezintă solda brută din care se scade impozitul, acest lucru înseamnă şi că ajutorul de stat a fost impozitat.
în ceea ce priveşte Hotărârea pronunţată de C.E.D.O. în cauza Stere şi alţii împotriva României, se constată că, Curtea a apreciat că obiectul litigiului ţinea de dreptul public, mai exact de contenciosul fiscal, care iese din sfera drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, prin urmare această parte a cererii a fost respinsă ca incompatibilă ratione materiae cu prevederile convenţiei. Condamnarea Statului Român a avut loc deoarece au fost încălcate principiile siguranţei raporturilor juridice şi preeminenţei dreptului, ca urmare a admiterii unui recurs în anulare declarat de procurorul general care a dus la anularea întregii proceduri judiciare – la care nu participase – şi la anularea integrală a creanţelor pe care reclamanţii le aveau în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sume pe care le-au şi încasat.
Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., Curtea a admis recursul pârâtului Penitenciarul de Maximă Siguranţă B.M. – Deva împotriva sentinţei civile nr. 869/CA/5.06.2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 8483/97/2006 şi a modificat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea reclamantei D.M. şi împotriva pârâtului Penitenciarul de Maximă Siguranţă B.M. – Deva. S-au menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea acţiunii reclamantei împotriva pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
