C. muncii, art. 284 alin. (2)
Legea nr. 168/1999, art.5
C.proc.civ., art.2 alin. (1) lit. c), art. 137, art. 158 alin. (1), art. 159 pct. 3
Acţiunea prin care un salariat solicită obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverinţe care să ateste sporurile de care a beneficiat are natura juridică a unui conflict de drepturi, fiind supusă prevederilor de drept material şi procedural care reglementează astfel de litigii, nefiind incidente cele cuprinse în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Art. 284 alin. (2) din Codul muncii stabileşte o competenţă derogatorie de la dreptul comun, respectiv de la prevederile art. 5 C.proc.civ., fixând regula potrivit căreia competenţa de soluţionare a conflictelor de drepturi aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului ori, după caz, sediul acestuia. Această competenţă teritorială este exclusivă, neputând fi înlăturată nici de către părţi, nici de către instanţă, deoarece este reglementată prin norme imperative.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 3301 din 12 noiembrie 2008 (judecător dr. Carmen Pârvulescu)
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin, reclamantul O.M. a chemat în judecată pârâta S.C. „C.” S.A. Reşiţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să elibereze o adeverinţă din care să rezulte că reclamantul a fost angajatul pârâtei în calitate de mecanic de locomotivă la linia ferată industrială MONIOM în perioada 31.03.1981 – 4.02.1991 şi că a beneficiat de spor de noapte în cuantum de 25 %.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că adeverinţa îi este necesară pentru recalcularea pensiei şi că în întreaga perioadă a lucrat ca mecanic de locomotivă, beneficiind de spor de noapte.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 223 din Codul muncii, Legii nr. 57/1974, O.U.G. nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, Ordinului nr. 801/2006 şi ale Legii nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 978/19.08.2008, Tribunalul Caraş-Severin a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Timiş – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinând că reclamantul are domiciliul în judeţul Timiş, astfel încât competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Timiş, conform art. 158 C.proc.civ. coroborat cu art. 284 alin. (2) din Codul muncii.
Reclamantul a formulat, în termenul legal, recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare în fond la acelaşi tribunal.
În motivarea cererii de recurs se arată că instanţa de fond a declinat în mod greşit competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Timiş, întrucât acţiunea de administrativ se poate adresa, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţei de la domiciliul reclamantului sau celei de la domiciliul pârâtei. Prin urmare, reclamantul are dreptul de a opta între cele două instanţe teritoriale, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 12 C.proc.civ.
Din cuprinsul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 rezultă că necompetenţa instanţei nu este de ordine publică, iar instanţa nu o putea invoca din oficiu.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.proc.civ.
Intimata nu a depus întâmpinare, deşi a fost citată cu această menţiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., Curtea a apreciat că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul O.M. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta S.C. „C.” S.A. Reşiţa să elibereze o adeverinţă din care să rezulte că a fost angajatul pârâtei în calitate de mecanic de locomotivă la linia ferată industrială MONIOM în perioada 31.03.1981 – 4.02.1991 şi că a beneficiat de spor de noapte, în cuantum de 25%, invocând în drept dispoziţiile art. 223 din Codul muncii, Legii nr. 57/1974, O.U.G. nr.4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, Ordinului nr. 801/2006 şi ale Legii nr. 554/2004.
Având în vedere pretenţiile deduse judecăţii, prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 168/1999, Curtea constată că acţiunea pendinte are natura unui conflict de drepturi, fiind supusă prevederilor de drept material şi procedural care reglementează astfel de litigii, nefiind incidente cele cuprinse în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 284 alin. (2) din Codul muncii. Aceste dispoziţii stabilesc o competenţă derogatorie de la dreptul comun, respectiv de la prevederile art. 5 C.proc.civ., fixând regula potrivit căreia competenţa aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului ori, după caz, sediul acestuia. Această competenţă teritorială este exclusivă, neputând fi înlăturată nici de către părţi, nici de către instanţă, deoarece este reglementată prin norme imperative.
Pe cale de consecinţă, excepţia de necompetenţă teritorială, invocată în temeiul art. 284 alin. (2) din Codul muncii, este de ordine publică, conform art. 159 pct. 3 C.proc.civ., şi putea fi pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţa de judecată, contrar susţinerilor recurentului.
Având în vedere că reclamantul are domiciliul în comuna Jebel, sat Jebel judeţul Timiş, Curtea a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, prin raportare la dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. c), art. 137, art. 158 alin. (1) şi art. 159 pct. 3 C.proc.civ., nefiind aplicabil, în speţă, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respins recursul reclamantului ca neîntemeiat.
