Neanalizarea de către instanţa de fond a legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie. Neanalizarea apărărilor petentului. Consecinţe


C. proc. civ., art. 261 alin. (1) pct. 5

Este nelegală hotărârea pronunţată în condiţiile în care prima instanţă nu a analizat temeinicia actului de constatare a contravenţiei, limitându-se să menţioneze doar că petentul nu a făcut, potrivit art. 1169 C. civ., dovada contrară celor arătate în procesul-verbal, care se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie, deşi prin plângere au fost invocate trei aspecte apreciate de petent ca fiind relevante în analiza temeiniciei constatării.

Procedând astfel, prima instanţă nu a răspuns motivelor invocate prin plângere – referitoare atât la legalitatea, cât şi la temeinicia actului -, aşa încât sentinţa recurată nu a fost motivată cu respectarea cerinţelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind posibilă exercitarea controlului judiciar. Simpla afirmare în sensul că petentul nu a făcut dovada contrară celor arătate în procesul-verbal nu constituie o motivare convingătoare, ea nerăs-punzând cerinţei de motivare în concret, cu arătarea temeiurilor care au condus instanţa la concluzia de respingere a plângerii.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 826 din 16 martie 2009, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 5016 din 14 octombrie 2008, Judecătoria Buftea a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C.A.L. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 0723851 din 29 iulie 2008, încheiat de intimata I.P.J. Ilfov. Prima instanţă a constatat că prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancţionat contravenţional pentru că nu a acordat prioritate la o trecere de pietoni în localitatea Chitila şi a respins plângerea petentului, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada contrară celor arătate în procesul-verbal, care se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie, iar motive de nulitate în ce priveşte forma procesului-verbal de contravenţie nu au fost identificate de instanţă.

împotriva acestei instanţe, în termen legal, a formulat recurs petentul C.A.L., care a susţinut că hotărârea atacată conţine menţiuni contradictorii şi că judecătorul fondului a respins plângerea pentru că „aşa i s-a părut” şi nu a realizat o analiză corectă şi completă a cauzei. Recurentul a susţinut că hotărârea primei instanţe este nulă şi a invocat drept temei legal al recursului art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Deşi legal citată, cu copia motivelor de recurs, intimata I.P.J. Ilfov nu a formulat întâmpinare şi nu a fost reprezentată în instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de critici le aduse sentinţei civile recurate, dar şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce urmează: instanţa de fond a procedat la soluţionarea plângerii petentului tară să se pronunţe asupra tuturor probelor solicitate de acesta, apreciate de petent ca fiind necesare şi concludente pentru o corectă verificare a legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal atacat, aşa cum au fost ele indicate prin plângere, respectiv cercetarea la faţa locului, înscrisuri şi orice alte probe ce ar putea reieşi din dezbateri.

Instanţa era obligată să se pronunţe cu privire la solicitările petentului şi să motiveze admiterea doar a probei cu înscrisuri şi respingerea implicită a celorlalte, numai astfel fiind posibilă verificarea raţiunii pentru care probele solicitate nu au fost admise. Neprocedând astfel, instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 186 şi urm. C. proc. civ. şi a afectat, implicit, principiul dreptului la apărare, fundamental pentru desfăşurarea procesului civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesul ui-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirilor stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Aşadar, cele două laturi ale fondului cauzei sunt legalitatea şi temeinicia, instanţa fiind ţinută deopotrivă să le dezlege.

Din analiza considerentelor sentinţei, tribunalul a constatat că instanţa nu a analizat nici legalitatea şi nici temeinicia procesului-verbal. A constatat doar prima instanţă, în ce priveşte legalitatea procesului-verbal, că nu au fost identificate motive de nulitate în ce priveşte forma actului de constatare, fără să analizeze însă motivele în raport de care petentul a înţeles să critice legalitatea acestuia, respectiv nein-dicarea corectă a locului în care a fost săvârşită şi menţionarea incorectă a instanţei competente să soluţioneze plângerea, fiind greşit indicată Judecătoria Ilfov, instanţă care nici nu există.

S-a apreciat de către tribunal că prima instanţă nu a analizat nici temeinicia actului de constatare a contravenţiei, limitându-se să menţioneze doar că petentul nu a făcut, potrivit art. 1169 C. civ., dovada contrară celor arătate în procesul-verbal, care se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie.

Deşi prin plângere petentul a invocat trei aspecte apreciate de acesta ca fiind relevante în analiza temeiniciei constatării, aspecte reţinute de altfel în preambulul considerentelor, instanţa nu a analizat niciunul dintre acestea. Procedând astfel, prima instanţă nu a răspuns motivelor invocate prin plângere – referitoare atât la legalitatea, cât şi la temeinicia actului -, aşa încât s-a apreciat că sentinţa recurată nu a fost motivată cu respectarea cerinţelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind posibilă exercitarea controlului judiciar.

Simpla afirmare în sensul că petentul nu a făcut dovada contrară celor arătate în procesul-verbal nu constituie o motivare convingătoare, ea nerăspunzând cerinţei de motivare în concret, cu arătarea temeiurilor care au condus instanţa la concluzia de respingere a plângerii.

Faţă de considerentele mai sus reţinute, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., tribunalul a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.