Neaplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale în mod distinct pentru fiecare faptă contravenţională reţinută în sarcina petentului.


Motiv de nulitate absolută şi virtuală a procesului-verbal de contravenţie

O.G. nr. 2/2001, art. 10 alin. (1) şi (2)

Potrivit art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie, iar în alin. (2) se prevede că, atunci când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează, fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă.

Prin modul global de aplicare, instanţa nu este în măsură să verifice dacă sancţiunea a fost corect individualizată pentru fiecare contravenţie reţinută şi deci dacă au fost respectate dispoziţiile legale. Acest mod de aplicare a sancţiunii amenzii contravenţionale este de natură a-l prejudicia pe contestator, având în vedere că există şi posibilitatea răsturnării prezumţiei existente pentru una dintre contravenţiile săvârşite.

Jud. Mizil, sent. civ. nr. 321 din 24 februarie 2009, portal.just.ro

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanţei, petentul E.N.A. a solicitat ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu intimata, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare şi

sancţionare a contravenţiei. In motivare, petentul a arătat că în mod greşit a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 500 lei pentru săvârşirea faptelor de a refuza să dea date pentru stabilirea identităţii sale şi de a părăsi discoteca la cererea proprietarului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele: prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, petentul E.N.A. a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 500 lei pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 2 pct. 20 şi 33 din Legea nr. 61/1991, reţinându-se în cuprinsul acestuia că, la data de 10 ianuarie 2009, a refuzat să părăsească discoteca la cererca justificată a proprietarului şi a refuzat să dea date pentru stabilirea identităţii sale. Faptele reţinute în procesul-verbal sunt prevăzute de art. 2 pct. 20 şi 33 din Legea nr. 61/1991 şi sancţionate de art. 3 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, petentului aplicându-i-se o singură amendă contravenţională în cuantum de 500 lei.

Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie, iar în alin. (2) se prevede că, atunci când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează, fară a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă. Interpretând per a contrario textul art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, rezultă că, dacă se săvârşesc mai multe contravenţii, trebuie să se aplice pentru fiecare contravenţie câte o amendă contravenţională. Instanţa a reţinut din procesul-verbal de contravenţie că petentului i-a fost aplicată o singură sancţiune contravenţională, fară să fie individualizată fiecare dintre sancţiunile aplicate pentru fiecare dintre contravenţiile săvâr

şite, în contradicţie cu dispoziţiile imperative prevăzute de art. 10 din O.G. nr. 2/200l/

Instanţa, prin modul global de aplicare a sancţiunii, nu este în măsură să verifice dacă sancţiunea a fost corect individualizată pentru fiecare contravenţie reţinută în sarcina petentului şi deci dacă au fost respectate dispoziţiile legale, agentul constatator neputând face astfel o apreciere globală asupra celor două sancţiuni contravenţionale aplicate. Acest mod de aplicare a sancţiunii amenzii contravenţionale este de natură a-1 prejudicia pe contestator, având în vedere că există şi posibilitatea răsturnării prezumţiei existente pentru una dintre contravenţiile săvârşite. De asemenea, instanţa a reţinut că dispoziţiile prevăzute în art. 10 din O.G. nr. 2/2001 sunt imperative, nerespectarea acestora fiind motiv de nulitate absolută virtuală a procesului-verbal de contravenţie, încălcându-se principiul legalităţii întocmirii procesul ui-verbal. Procesul-verbal nu a fost semnat de către petent, fiind întocmit în lipsă, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, instanţa a reţinut că petentul a reuşit să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenţie, nemaifiind necesar a mai analiza şi celelalte susţineri ale sale.

Pentru aceste motive, instanţa a admis plângerea formulată de cătrc petent, a anulat procesul-verbal de contravenţie încheiat de către intimată şi a exonerat petentul de plata amenzii contravenţionale.